Rosarium (I)
Luîndu-ne după un şir de titluri
ale cărţilor cutărui autor
(ce se întîmplă a fi unul şi
acelaşi cu al materialului
de faţă), anume Prozarium,
Simpleroze, Istoriile unui
matroz întors de pe Planeta
Roz, Roşul uşor e rozul iluzor,
am putea crede că, dintre culori
(sau nuanţe, dacă e să fim
pedanţi), preferă rozul...
E o impresie falsă, o iluzie,
– rozul acesta fiind, mai totdeauna,
unul strictamente iluzor(iu),
inverosimil şi specios, nu mai
puţin decît „la vie en rose“
(şi, la rigoare, „biblioteca“
şcrţomonimă). – În ceea ce priveşte
roşul, reproşul ce i s-ar putea
aduce (autorului, – nu admirabilei
culori, fîlfîind la gîtul Isadorei
în chipul unei lungi, prelungi,
prea lungi eşarpe asasine de crep
roşu), reproşul, aşadar, ar fi că,
uneori, în cazul autorului citat,
roşul acesta pare doar o nuanţă a
rozului, un... „simpluroz“.
Impresie, de asemeni, falsă,
căci rozul, şi nu invers, derivă,
de fapt, din roşu, conform principiului
(juridic, dar, pasămite, şi
cromatic) „qui potest plus potest minus“.
