pe la noi prin ue

Recunosc. Urmăresc cu multă ciudă vînzoleala creată de periodicele rapoarte de evaluare pe justiţie ale Comisiei Europene. Ciudă, iritare, enervare. Să mă explic.

„Această situaţie nesănătoasă este produsul unui sistem clientelar. Guvernele succesive au grija extinderii beneficiilor pentru prietenii politici, în special prin slujbe confortabile în sectorul public, concomitent cu persecutarea rivalilor din alte partide. În zilele noastre, în democraţie, concurenţii politici nu sînt nici ucişi, nici exilaţi. Ei sînt doar îndepărtaţi din funcţiile deţinute, pentru a face loc partidului la putere. Rezultatul a fost un sector public uriaş şi ineficient ş...ţ E

Stai în redacţie şi te uiţi pe geam. A venit căldura, în sfîrşit. Chef de scris nu ai. Tocmai te-ai întors de la încă una dintre mega-plicticoasele conferinţe de presă de la Primărie. Ştii dinainte ce trebuie să scrii, în funcţie de relaţia patronului cu primarul. Ori de bine, ori de rău, indiferent de conţinutul evenimentului. Ai o vîrstă, ai cîţiva ani de presă şi începi să te întrebi cît timp o să mai faci asta. Cît timp o să rămîi în banalităţi locale, învelite în poleieli justiţiare ale căr

Funcţionarul este amărît. Amărît este Funcţionarul. Vorbeşte rar, cumpănit, îşi alege cu grijă cuvintele. La un moment dat, izbucneşte. „Trimitem documentele iniţiale, drafturile, spre Secretariatul General al Comisiei şi, după un sfert de oră, le au, pe căi informale, toate Reprezentanţele Naţionale. Nu se poate.

Cred că am avut norocul de a fi la Bruxelles într-una dintre cele mai interesante săptămîni posibile. Adică, la doar 14 zile de la instalarea noii Comisii, în plină „febră grecească“ şi în vînzoleala pregătirilor pentru lansarea Strategiei 2020.

La Bruxelles plouă doar de două ori pe an. O dată, din septembrie în aprilie şi a doua oară, din mai în august. Ploaia în capitala Europei instituţionale e de mai multe feluri. Există cea rece, care te murează pînă la piele şi te face să vrei cu tot dinadinsul înapoi în sala de conferinţe sau seminar din care tocmai ai ieşit, plictisit de moarte.

Ajunşi în Raiul Economic pe Pămînt, adică în Uniunea Europeană, românii încearcă să găsească repede confirmări ale propriilor iluzii. Aşteptările au fost supradimensionate. Ioropa să ne dea de toate, că de aia aderăm.

Îmi căzu pe maşină ditai bucata de gheaţă. Era parcată lîngă bloc. Ceasul rău. Plafonul, capota motorului şi parbrizul, făcute praf. Am avut două „noroace“ la ghinion. În primul rînd, bolovanul a căzut pe maşină, şi nu în capul vreunui trecător. Al doilea, firma la care am CASCO are biroul chiar în service-ul unde trebuia să mă duc. Acolo, o oarecare coadă. Oamenii, supăraţi. Normal. Nimeni nu e vesel cînd se duce la „constatare“.

„Dom’le, oameni mai necivilizaţi ca românii n-am mai văzut, iete cum parchează, eu vă zic, cînd plec în concediu, dacă e în străinătate, eu am grijă să nu fie români în staţiune, aşa sîntem noi, neamul ăsta, înapoiaţi. Vai de mama noastră.“

Dacian Cioloş a trecut cu aplauze de audierile din Parlamentul European. A obţinut unanimitatea aprecierilor comisiei de specialitate. Ceea ce nu e, defel, puţin lucru. Unul dintre membrii celebri este francezul José Bové. Dacă vă este cunoscut numele şi nu ştiţi de unde să-l luaţi, vă ajut. Domnia sa este un superstar al luptei împotriva globalizării (mondializării, că aşa zic francezii) şi a fost un adevărat cruciat al bătăliei contra reţelei McDonald’s.

Steaguri   E plin de ele. Sînt peste tot. Le arborează grădiniţele, Guvernul, RATB-ul, magazinele de mezeluri, bisericile de cartier, masonii, Primăriile, cîteva asociaţii de bloc. Sînt steagurile albastre cu steluţe galbene. Ale Uniunii Europene. Împodobesc pieţele publice ale burgurilor ardeleneşti, portul Constanţa, consiliile judeţene şi toate prefecturile din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Mai pe larg, problema se pune cam aşa: Uniunea trebuie să ajute ţările (regiunile) mai sărace, în numele Solidarităţii? Sau, mai degrabă, să investească în locurile de unde poate veni cel mai ales profit, pe urmele Competitivităţii? Dăm săracilor sau pricepuţilor? Reducem diferenţele între regiuni şi încercăm să-i ridicăm pe amărîţi la un nivel decent sau investim în cei care au dovedit că se pricep la făcut bani? În timp, întrebarea s-a mai radicalizat. De ce să hrănim tumorile corupţiei în con

„Eh, o fi vacanţă“, mormăie Garry şi pleacă mai departe. El e funcţionar la Comisia Europeană. E în concediu pe o mică insulă grecească. La ora siestei, pe drumul între taverna lui „capitan“ Iannopoulos şi vilă, s-a oprit în faţa unei clădiri nou-nouţe, acoperite cu termopane şi antene de satelit. E şcoala. Are în faţă arhicunoscutul semn al investiţiei din fonduri de dezvoltare regională: tabela cu steagul Uniunii, denumirea obiectivului (şcoală clasele V-VIII) şi valoarea (niscai milioane de e