La raport
Recunosc. Urmăresc cu multă ciudă vînzoleala creată de periodicele rapoarte de evaluare pe justiţie ale Comisiei Europene. Ciudă, iritare, enervare. Să mă explic. De ani de zile, vedeta numărul unu a integrării României este Măria Sa, Justiţia. Instituţiile despre care se vorbeşte intens, pasional şi efervescent sînt ANI, CSM, DNA. Răsfăţaţii media sînt judecătorii, procurorii, ministrul Justiţiei, procurorii generali, membrii Înaltei Curţi. Uriaşa construcţie instituţională necesară unei cît mai blînde armonizări cu ale Bruxelles-ului complicate mecanisme este dominată copios de prea-prezenta Reformă în Justiţie. Politicieni, ziarişti şi şoferi de taxi (am enumerat liderii naturali de opinie în orice societate democratică) trag la subiectul respectiv ca fluturele înspre lampă. În aceeaşi perioadă, trec neobservate cîteva alte „mici“ construcţii instituţionale.
APIA, de exemplu, pre numele său complet Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. De acolo vine coordonarea subvenţiilor directe la hectar pentru aproape un milion şi jumătate de români. Într-o perioadă relativ scurtă, au fost angajaţi mii de lucrători care au avut de pus la punct un mecanism la nivel naţional, bine coordonat, integrat informatic. A fost nevoie de mii de sedii în comunele patriei. S-au cumpărat computere, s-au printat ortofotoplanuri (fotografii din satelit), astfel încît tot fermierul român să îşi identifice parcela. Un milion şi jumătate de ţărani au fost nevoiţi să îşi deschidă cont în bancă. În paralel, şefii de la centru au fost schimbaţi mai des ca antrenorii din divizia A, în funcţie de partide şi coaliţii. Au rezultat întîrzieri în plăţi, oameni nemulţumiţi. Subiectul în sine a căpătat cîteva articole prin paginile 3 sau 4 ale ziarelor. Ştirea de deschidere a jurnalelor a fost constant tot despre justiţie, CSM, ANI sau DNA.
Mai enumăr, într-o ordine subiectivă, alte teme similare, cu graţie ignorate: construcţia Autorităţilor de Management pentru fonduri structurale, a Agenţiei pentru dezvoltare rurală (APDRP), editarea Ghidurilor Solicitantului pentru justa îndrumare a doritorilor de bani europeni. Au fost (şi încă sînt) aventuri teribile de ordin administrativ, la toate nivelurile administraţiei publice româneşti. Comunităţi locale mari şi mici au prins, după puteri, talent şi inspiraţie, mersul „trebilor“ cu fondurile europene. Unii au avut succes, alţii au dat-o în bară sau nici măcar nu au încercat. Poveştile lor sînt chiar atractive, descriind o societate care se modernizează din neatenţie, aproape. Căci atenţia a mers, iritant, numai spre vedetele procurori şi judecători.
Pînă la urmă, scăpa-vom de rapoartele cu pricina? Probabil că da. Cînd? Imposibil de prezis. România are patru (numai patru) obiective. De dragul exactităţii, le voi cita.
„1) Asigurarea unei transparenţe şi eficienţe sporite a actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii şi a răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii. Raportarea şi monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă şi de procedură penală.
2) Înfiinţarea, după cum a fost prevăzut, a unei agenţii de integritate cu responsabilităţi legate de verificarea averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, care să emită hotărîri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive.
3) Pe baza progreselor înregistrate pînă în prezent, continuarea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt.
4) Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în cadrul administraţiei locale.“ (sursa: aici)
Acesta e actul oficial. Nu am modificat nici punctuaţia, nici expresiile. Am încercat să mă pun în locul evaluatorului. Îşi consolidează CSM „capacitatea şi răspunderea“? Cred că da. Este înfiinţată ANI? Este. Continuă anchetele în cazul „sesizării de corupţie la nivel înalt“? Priviţi televizoarele şi (aproape) numai asta vedeţi. Acum ultimul punct, referitor la administraţia locală. Păi tocmai în preajma editării raportului din această primăvară, Craiova, Baia Mare şi Râmnicu Vâlcea au rămas fără primari. Evident, aceasta este doar una dintre posibilele lecturi. Din felul în care se citesc cele patru obiective (scrise în limbaj politic, de către politicieni) rezultă şi cele două păreri locale, total opuse.
Linia „Monica Macovei“ zice că nici unul dintre cele patru puncte nu este îndeplinit în totalitate şi recomandă la Bruxelles continuarea monitorizării, întru beneficiul publicului românesc. Poziţia respectivă îi irită pe partizanii „poziţiei naţionale“ care susţin că toate cele patru puncte sînt, în cea mai mare parte, realizate sau în curs de realizare şi că monitorizarea ar trebui suspendată cît mai degrabă. Nu-mi vine să reacţionez decît rabinic, să zic şi eu că dreptate au ambele tabere. E societatea mulţumită de calitatea justiţiei româneşti? Greu de presupus. Pe de altă parte, este lucrativ presăratul de cenuşă în cap, în lumea dură a negocierilor între statele membre? Nici vorbă. Cert este că respectiva monitorizare nu va fi ridicată în urma vreunui raport ştiinţific, bazat pe date, tabele, indicatori de performanţă. Va fi o decizie eminamente politică, bazată pe discurs, opinie, circumstanţe, context. O combinaţie de imagine, spectacol, impresionare a opiniei publice din statele membre. Creşterea calităţii profesionale a magistraţilor, transparenţa şi predictibilitatea deciziilor judecătoreşti nu sînt procese vizibile, rapide, atractive pentru presă. E nevoie de multă muncă plicticoasă. Seamănă mai degrabă cu tipul de construcţie instituţională prin care a trecut Agenţia de Plăţi pentru fermieri. De aceea, îmi este teamă că excesul de atenţie de care se bucură Majestatea Sa Justiţia mai mult îi dăunează, decît îi prieşte.
