Starea Uniunii

Cred că am avut norocul de a fi la Bruxelles într-una dintre cele mai interesante săptămîni posibile. Adică, la doar 14 zile de la instalarea noii Comisii, în plină „febră grecească“ şi în vînzoleala pregătirilor pentru lansarea Strategiei 2020. Timp de cinci zile lucrătoare, am întîlnit europarlamentari români, trei comisari, cam tot atîţia directori de DG (Directorate Generale) şi vreo cinci purtători de cuvînt. Acestora li s-au adăugat cam o duzină de români care lucrează pe lîngă instituţii (de la Reprezentanţă, din Parlament, de la Comisie, de la Uniunea Consiliilor Judeţene, colegi de breaslă). (Vizita a fost finanţată de JTI România, în cadrul programului de burse pentru jurnaliştii care scriu pe teme europene.)

Am revenit în ţară încîntat de program şi de calitatea interlocutorilor. Încep cu „ai noştri“. Au fost, fără excepţie, o surpriză plăcută. Pe cei mai mulţi dintre ei îi ştiu de ani de zile. Unii au lucrat în „echipa Puşcaş“, alţii sînt experţi în programe europene, unii lucrează de ani de zile în Bruxelles, alţii de-abia au ajuns. Prima concluzie: toţi, dar absolut toţi au un nivel al pregătirii şi prezentării (aproape) fără cusur. Spre deosebire de anii trecuţi cînd, pe ici, pe colo, mai întîlneai oarecari reţineri, timiditate, un soi de stînjeneală, de data asta am văzut inşi siguri pe ei, bine pregătiţi tehnic, buni comunicatori. Sînt, deja, „asimilaţi“ în cultura instituţională a Bruxelles-ului. Îşi „permit“ judecăţi de valoare privind eficienţa uneia sau alteia dintre politicile europene deoarece le cunosc în detaliu. Nu au reţineri (în afara celor din Reprezentanţă, din motive lesne de înţeles) în a comenta obiectiv starea administraţiei româneşti, cu bune şi cu rele. Ce mai, sînt „de-ai locului“, nu se deosebesc în nici un fel (vizibil) de colegii lor din celelalte state membre.

Subiectele „grele“, acum, sînt Grecia şi Strategia 2020. Despre vecinii noştri din Balcani se conversează

în termeni duri. Oficial, se aşteaptă deciziile politice, negocierile discrete (ba chiar secrete), hotărîri ale Consiliului. Marea Nelinişte se cheamă bănuiala că şi alte state membre au livrat „uşoare“ erori statistice în datele trimise Comisiei, în privinţa stării financiare. În ceea ce priveşte rezolvarea situaţiunii, poziţiile Franţei şi Germaniei sînt total diferite, există deja tabere, baricade, păreri opuse. De aceea, prin Place Schuman, suflă un curent de opinie pe care l-aş descrie drept „statele-membre-să-trăiască-fiecare-cu-interesul-lui“. Poziţiile naţionale sînt negociate cu cerbicie, în perioada asta. Un coleg de breaslă de la RFI mi-a oferit o altă explicaţie interesantă privind fenomenul. În opinia sa (avizată – omul lucrează în Bruxelles de 20 de ani), Consiliul (care reprezintă statele membre) cîştigă teren şi influenţă în toţi anii care se termină în 4 şi 9. E firesc, în aceşti ani se organizează alegeri pentru Parlamentul European. Aşadar, dacă ne imaginăm relaţia de putere de la Bruxelles ca pe un triunghi echilateral, cu Parlamentul (cetăţenii), Comisia (executivul) şi Consiliul (statele membre) în echilibru de forţe, în anii cu 4 şi 9 se petrece o debalansare. Parlamentarii sînt proaspăt aleşi. Rata de schimbare a deputaţilor este spre 60%, aşadar există mulţi novici, debutanţi, venetici care au nevoie de o perioadă pînă se obişnuiesc cu moravurile şi procedurile comunitare. Comisia, la rîndul său, este şi ea uşor slăbită. Comisari noi, oboseala după negocierea portofoliilor, reaşezarea pe posturi, vînzoleala între un Directorat General şi altul, toate acestea sînt motive pentru care Comisia nu este în cea mai bună formă funcţională. Rămîne, aşadar, Consiliul. Ei sînt în cea mai bună poziţie posibilă, pentru a-şi impune voinţa în faţa celorlalte două instituţii. Asta ar fi explicaţia (plauzibilă) pentru care, în anii cu 4 şi 9, naţionalismele economice de tot felul domină conversaţiile inter-instituţionale şi stilul deciziilor luate.

Poate tocmai de aceea a apărut în discuţie, de nicăieri, Strategia 2020. Toate cabinetele comisarilor lucrează în foc continuu la detaliile numitului document care va fi făcut public, înspre dezbatere, zilele acestea. Se munceşte pe brînci, în condiţiile în care majoritatea cabinetelor sînt formate din oameni transferaţi de colo-colo prin Directorate sau chiar fără pic de experienţă în ale trebilor Comisiei. Jumătate dintre comisari sînt debutanţi. În loc de o lună de miere, de adaptare, de acomodare, Barroso i-a băgat pe ai lui la foc intens. Îmi vine în gînd celebrul roman

Cred că Strategia nu va fi decît o înşiruire de fraze politic-atrăgătoare, bune de trecut uşor prin Consiliu, doldora de priorităţi pe termen mediu şi că editarea sa în regim de maximă urgenţă nu este decît un exerciţiu de

pentru Barroso şi echipa lui. În plus, colac peste pupăză, Tratatul de la Lisabona prevede şi celebra procedură (nouă) a co-deciziei cu Parlamentul European. „Amănuntul“ le dă frisoane tuturor celor din Comisie. Funcţionarul din Place Schuman este valoros pe piaţa muncii direct proporţional cu gradul de cunoaştere al Sfintelor Proceduri. Adică, al Liturgicii Deciziei Comunitare. Cunoaşterea la perfecţie a mersului unei hîrtii printre COREPER-uri, consultări la COR şi ECOSOC, slalom printre DG-uri şi aşa mai departe, pînă în Şedinţa Colegială spre Consiliu, reprezintă atuul de bază al euro-funcţionarului de la AD-9 în sus. Rog scuzaţi acronimele. Acesta e jargonul. Le-am utilizat voit, pentru a da parfum „local“. Ei bine, în momentul în care Parlamentul European (împreună cu alte Sfinte Proceduri, cele proprii) este băgat în mecanism, apare confuzia, zăpăceala, deruta. Cred că, tocmai de aceea, vizita de săptămîna trecută mi-a arătat faţa „umană“ a angajaţilor Comisiei. Cei mai mulţi aveau dubii, împărtăşeau (chiar) din criticile amicale pe care le aduceam birocraţiei comunitare, se arătau comunicativi, prietenoşi, obosiţi, uşor derutaţi, lipsiţi de aerul de infailibilitate implicită din trecut. Într-un fel uşor pervers, m-au înduioşat. „Decît că“ sînt convins că îşi vor „reveni“ în scurt timp. După ce or trece Strategia Minune prin Consiliu.

În rest, a fost bine. A plouat non-stop.