trecerea prin reviste

Preşedintele juriului la Festivalul de film de la Cannes va fi anul acesta regizorul american Steven Spielberg, iar filmul care va deschide cea de-a 66 ediţie este The Great Gatsby, regizat de australianul Baz Luhrmann, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal.

Vama e un loc superb. Aristoteles e aici pentru al doilea an (după ce primele patru ediţii le-a petrecut în judeţul Sibiu). E un loc unde Dan Nuţu, iniţiatorul atelierului, spune că s-ar muta, deşi anul trecut i-a cam fost teamă că frumuseţea decorului i-ar putea deturna pe cei 16 tineri cineaşti de la motivul prezenţei lor acolo.

Scriitorul francez Michel Houellebecq, al cărui roman La carte et le territoire a fost recompensat în 2010 cu premiul Goncourt, nu s-a prezentat la două întîlniri importante cu cititorii, programate acum două săptămîni în Olanda. Nici organizatorii evenimentelor şi nici editorii săi nu au mai putut să ia legătura cu el.

Scriitorul şi regizorul mexican Guillermo del Toro este luat la întrebări de revista TIME: „Aţi crescut în Mexic în timpul unui război împotriva cartelurilor drogurilor; de ce nu faceţi un film despre asta? Nu sînt un regizor care să vorbească direct despre politică, fără a spune o fabulă sau o parabolă."

La un an după ce a apărut pe coperta revistei Time, Jonathan Franzen publică romanul Libertate, fără nici o îndoială evenimentul editorial al acestei toamne. Cartea a apărut de curînd şi în traducere românească la Editura Polirom. Într-un foarte lung dialog cu Philippe Boulet-Gercourt, Franzen vorbeşte despre celebritate, depresia clasei de mijloc, anii Bush, despre Twitter, Facebook şi literatură.

Din Le Figaro aflăm că unul dintre primele filme ale maestrului suspansului, Alfred Hitchcock, a fost descoperit în Noua Zeelandă. Anunţul a fost făcut de Arhiva de film din Noua Zeelandă. Acest film mut, care datează din 1923, a fost regizat de Graham Cutts, dar Hitchcock a lucrat la el ca scenarist, scenograf, monteur şi asistent de regie.

Ciprian Mureşan este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti contemporani de la noi. Cea mai recentă expoziţie a sa poate fi văzută pînă pe 12 august la galeria David Nolan din New York. Criticul de artă Holland Cotter (laureat în 2009 al premiului Pulitzer) a mers la David Nolan Gallery, i-a plăcut ce a văzut şi a scris în The New York Times despre show-ul lui Mureşan.

Liao Yiwu (născut în 1958 în Sichuan) este autorul unui poem despre evenimentele din Piaţa Tiananmen din 1989. Poemul, intitulat „Masacrul“, a circulat clandestin în China, a fost tradus şi publicat în Occident. Liao Yiwu a fost arestat pentru propagandă contrarevoluţionară şi a fost ţinut la închisoare vreme de patru ani.

România literară încearcă să facă un recensămînt al cărţilor de căpătîi. Dosarul ediţiei urmăreşte care au fost cărţile cu adevărat formatoare ale scriitorilor români. Iniţiatorul dezbaterii, Nicolae Manolescu, este primul care răspunde:

Anchetă despre „de ce se ceartă scriitorii“. Iată trei piste posibile, trei răspunsuri, trei motive de ceartă (şi de adoraţie)! Ruxandra Cesereanu: „Pentru că sînt: orgolioşi, infantili, ridicoli, nevrotici, cusurugii, păguboşi, colerici, autosuficienţi, egocentrici, impacienţi, suspicioşi, grandomani, capricioşi, flecari, geloşi, invidioşi, frustraţi, ranchiunoşi...

"Vă amintiţi vorbele lui Marmeladov, personajul dostoievskian din Crimă şi pedeapsă: fiecare om din lumea asta trebuie să aibă un loc unde să se poată duce. Se prea poate ca scriitorul să nu fie cruţat de această nevoie. N-are importanţă dacă va tînji după patrie şi după limba maternă sau după o altă ţară şi o altă limbă."

La începutul lunii iunie, presa din toată lumea anunţa că scriitorul francezo-spaniol Jorge Semprún a murit la vîrsta de 87 de ani. Portretele făcute scriitorului aminteau toate că a fost deportat la Buchenwald, scenarist al lui Costa Gavras, ministru de Cultură în Spania, academician Goncourt la Paris, şi, mai ales, că este autorul unei capodopere – Scrisul sau viaţa (1994).

David Garrett e starul pop al muzicii clasice, un wunderkind al viorii. A început să cînte la 5 ani, la 14 ani semna deja primul contract cu Deutsche Grammophon. Acum trentagenar, este mereu în turnee. Susţine concerte deopotrivă la marile filarmonici şi pe stadioane sau săli polivalente.

De parcă ar trebui neapărat să obţină profit, National Gallery caută soluţii ca să-şi optimizeze fluxul de vizitatori. Ultima invenţie e parcursul expoziţional în regim de blockbuster. Obiectivul: reducerea timpului de vizitare. Julia Voss explică într-un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung cum ni s-au schimbat obiceiurile legate de vizita la muzeu.

Frumoasă, foarte frumoasă Antologia Echinox datată 9-12 / 2010, dar apărută la începutul lunii trecute. Greu de stabilit o ierarhie printre cele 50 de texte incluse în ofertă: această enciclopedie de autori (de la C la V) arată spiritul echinoxist în toată splendoarea lui vitală.

Revista literară germană Literaturen consacră o ediţie specială autorului elveţian Max Frisch. Titlul dosarului, un joc de cuvinte, vrea să spună că şi acum, la centenar, totul e proaspăt; sau că totul se învîrte în jurul lui Frisch; sau, în fine, că puteţi afla totul despre Frisch.

În Germania, pentru majoritatea artiştilor de teatru şi dans situaţia economică şi socială s-a înrăutăţit simţitor în ultimii ani. Cel puţin jumătate dintre artişti nu cîştigă suficient pentru a putea trăi doar din arta lor – se arată într-un raport publicat recent.

Alexis Liebaert îi ia un interviu scriitorului Ian McEwan, care a publicat de curînd romanul Solar, aclamat de critica britanică. McEwan vorbeşte despre interesul său pentru ştiinţă: „Cred că nu există curiozitate intelectuală fără interes pentru ştiinţă.“

Pierre Hassner e un democrat, dar unul care a ştiut să se ferească de discursurile utopice şi de vorbele goale. Pragmatic şi vizionar în acelaşi timp, el susţine că ţările din nordul Africii pot deveni democratice. Dar nu preluînd modele prefabricate.

E vorba de bani. Mulţi bani. Şi de un mare mister. Plus de ceva politichie. Celebra Casă de licitaţii Sotheby’s din New York a anunţat pentru 12 aprilie o şedinţă specială. Un singur obiect va fi scos la vînzare: modulul spaţial Wostok 3KA-2. Frankfurter Allgemeine Zeitung a urmărit povestea.

De ce înregistrarea video cu asasinarea lui Bacioterracino a cutremurat opinia publică mondială? Întîi şi-ntîi, pentru că era pentru prima dată cînd o astfel de înregistrare era transmisă. În general, ni se arată numai partea finală a unui asasinat, fotografia cadavrului, drept unică mărturie.

Pentru realizarea Diametralei Buzeşti-Berzei-Uranus urmează să fie demolate cîteva zeci de case, unele cu valoare istorică şi arhitectonică. Printre clădirile care stau în drumul şoselei se numără şi Hala Pieţei Matache.

S-o spunem cinstit: Salinger e un coşmar pentru orice biograf. A refuzat interviurile, a interzis să-i fie publicat portretul pe copertele cărţilor, a rupt-o cu toţi cei care au vorbit despre el cu jurnaliştii şi i-a implorat pe prietenii săi să distrugă scrisorile primite de la el.

Universalistă, Franţa a vrut întotdeauna să contribuie la construcţia unei civilizaţii mondiale. Această ambiţie a devenit realitate în trecut. Astăzi, Franţa şi-a pierdut preponderenţa pe plan cultural.

Nu e bine să avem prea multe certitudini despre politica americană: o hiperputere (re)acţionează adesea imprevizibil, agenda e încărcată iar strategiile se adaptează din mers, în funcţie de context. Şi istoria poate fi un teren instabil: cea americană, de pildă, e plină de secrete şi de teorii ale conspiraţiei.

Patrick Poivre d’Arvor răspunde, într-o scrisoare deschisă, acuzaţiilor de plagiat ce i-au fost aduse de revista L’Express. Săptămînalul francez a tipărit o cronică intitulată „Patrick Plagiat d’Arvor“, în care prezenta numeroase exemple de copy/paste din cartea celebrului realizator de emisiuni tv.

Nu ştiu dacă discuţiile despre Festivalul Naţional de Teatru au ajuns la vreo concluzie. În orice caz, multe dintre criticile aduse selecţionerului ating cam acelaşi punct, anume noul şi mai ales relaţia noastră cu noul din teatru. Editorialul Cristinei Modreanu din cea mai recentă ediţie a revistei Scena.ro pune în discuţie tocmai aceste tensiuni.

Attila Bartis, scriitorul maghiar născut la Tîrgu Mureş, a publicat recent la Budapesta un album foto. Elena Stancu l-a intervievat despre pasiunea fotografiei, în nr. 5 al revistei: „Nu pot despărţi fotografia de literatură pentru că eu sînt ambele şi cel mai firesc este ca ele să se atingă în profunzime şi să se influenţeze reciproc.

Un excelent interviu cu scriitoarea germană Katja Lange-Müller, născută în Berlinul de Est şi cu o biografie mai ceva ca un roman, semnat de Alina Purcaru.

Cu ocazia lansării noului volum de povestiri Luka and the Fire of Life, scriitorul Salman Rushdie a răspuns la întrebările a zece cititori ai revistei Time. Iată patru dintre acestea.

După atîtea texte alarmiste despre declinul culturii scrise şi moartea lecturii, în sfîrşit o atitudine critică scrisă pe un ton voios: Umberto Eco (într-un număr special al publicaţiei trimestriale Rapport culturel despre literatura europeană).

Le Nouvel Observateur şi Le Figaro îi consacră fiecare cîte un articol patroanei Institutului medico-legal din Paris, Dominique Lecomte, a cărei a doua carte, La Maison du mort, va apărea în curînd la editura Fayard. Ea însăşi parcă personaj de roman, Dominique Lecomte povesteşte cum e să trăieşti zi de zi printre cadavre şi, mai ales, cum reuşeşte să facă faţă durerii, deznădejdii şi lacrimilor celor vii, care şi-au pierdut fiinţele dragi.

Excelent interviul luat lui Andrei Ujică de Iulia Blaga. Cei care n-au înţeles intenţia celui care a regizat Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu vor găsi aici instrucţiunile de folosire.

Revistă trimestrială publicată în Belgia – dar cu portanţă internaţională – Alternatives théâtrales consacră un dosar consistent teatrului românesc contemporan. Grupajul intitulat La scène roumaine. Les défis de la liberté este coordonat de George Banu şi cuprinde articole de analiză despre tendinţele din dramaturgia şi regia românească, portrete de artişti, interviuri, opinii despre spectacolele-cheie din ultimii douăzeci de ani.

„Foaie cu mîini“ editată lunar de către Atelierul de Carte al Muzeului Ţăranului Român, pe hîrtie obţinută manual, în 100 de exemplare numerotate, Meţeriaşii a ajuns la numărul 6, ediţia din octombrie oferind un simpatic eseu despre salut semnat de Călin Torsan, un text, ca o mică istorie, al Roxanei Leahevici despre azulejo, placa ceramică decorativă portugheză, un fel de poem despre „creioanele moi“ de Paul Ţanicui.

De-a lungul timpului, Vaticanul şi-a exprimat în termeni duri şi previzibili dezacordul moral cu multe dintre filmele importante. În 2007, s-a scris despre filmul lui Mungiu – 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile – că ar fi „o operă sordidă, care tratează copiii nenăscuţi ca pe nişte obiecte de aruncat la gunoi“. Acum, în sfîrşit, Vaticanul a găsit o peliculă care să-i placă şi căreia nu mai are ce să-i reproşeze.

Repatrierile „la cerere“ ale romilor de pe teritoriul Franţei continuă să suscite polemici atît în Occident, cît şi în România. Enikö Vinkze propune o viziune interesantă în articolul intitulat „Nomadism, liberă circulaţie şi «cultura muncii»“.

Foarte interesant dosarul „Vlad Ţepeş: subiect al manipulării de peste 500 de ani“ din Historia. Rînd pe rînd, cu argumente solide, autorul demolează cîteva clişee despre unul dintre cei mai controversaţi lideri politici din Evul Mediu. La un moment dat, ajunge şi la mecanismele de difuzare ale poveştilor.

Petre Mihai Băcanu a mai fondat un ziar: a apărut primul număr din „săptămînalul de atitudine“ Timpul. (Pe piaţă există cel puţin încă o publicaţie cu acest titlu, iar din 1990 încoace au tot circulat reviste şi ziare intitulate Timpul – nu ştiu exact în descendenţa căreia dintre ele vrea să se situeze aceasta).

Pentru ca Michel Houellebecq să se ridice şi de această dată la înălţimea reputaţiei sale, trebuia să se găsească ceva, orice, o hibă, un defect, un motiv de scandal. Mai ales că ultima sa carte, intitulată La carte et le territoire (Harta şi teritoriul), a întrunit aprecierea (aproape) unanimă a criticii literare.

Iulia Popovici îşi continuă seria de analize dedicată sistemului de finanţare a instituţiilor de spectacol din România cu un articol despre mult disputata Ordonanţă 63 (care prevede reducerea personalului în instituţiile aflate în subordinea autorităţilor locale).

Boyd Morrison, specialist în inginerie industrială, a scris trei romane, toate respinse, ani de-a rîndul, de agenţii literari americani.

Poate v-aţi întrebat pe cînd un nou roman semnat de Michel Houellebecq. Chiar dacă nu sînt încă multe informaţii despre această apariţie editorială, e clar că va fi evenimentul toamnei literare, ocazie cu care în Franţa vor apărea şapte sute de titluri

Noul proprietar al prestigiosului săptămînal Newsweek este Sidney Harman. Omul de afaceri şi-a cîştigat cea mai mare parte a averii dezvoltînd, în anii ’50, echipamente auditive pentru persoanele cu deficienţe de auz.

Chiar dacă presa e în criză, chiar dacă – se spune – cultura scrisă ar fi pe moarte, încă mai există oameni dispuşi să (se) investească în susţinerea unei publicaţii literare. La Satu Mare a apărut revista Poesis Internaţional, o revistă trimestrială dedicată poeziei şi actualităţii culturale cu deschidere regională şi europeană.

Un autor californian pe nume Matt Stewart a lansat primul roman scris pe Twitter, în „calupuri“ de 140 de caractere. Cartea intitulată The French Revolution („Revoluţia Franceză“) a apărut chiar pe 14 iulie, de ziua Franţei. Pentru scriitor, munca la această carte a fost „un calvar“.

„Democraţia e matematic imposibilă“ – anunţă revista Descoperă. Nu e tocmai o mare descoperire – erorile diferitelor sisteme electorale sînt cunoscute –, dar articolul punctează bine cîteva carenţe ale democraţiei şi, mai ales, le explică pe înţeles.

Criza economică scoate din criză editurile din Franţa. De la începutul anului au apărut cel puţin zece cărţi despre criză, şi toate s-au vîndut ca pîinea caldă. Oamenii au nevoie de explicaţii la ceea ce e inexplicabil. Fluctuaţiile de la bursă, căderea monedelor naţionale, problemele sistemelor de pensii şi asigurări, scăderea dobînzilor îngrijorează şi mobilizează în acelaşi timp. Lire face un top al vînzărilor.

Pe 29 iunie s-au împlinit 110 ani de la moartea lui Saint-Exupéry. Autorul Micului Prinţ, aviator şi scriitor deopotrivă, întrebat în 1939 cum împacă aceste două pasiuni, răspundea astfel: „Pentru mine, să zbor sau să scriu e acelaşi lucru“.

Incidentul din luna mai, cînd de la Musée d’Art Moderne s-au furat cinci opere de artă (Braque, Léger, Matisse, Modigliani şi Picasso) în valoare de peste o sută de milioane de euro arată clar că instituţiile publice sînt subfinanţate.

Editura Suhrkamp trece de cîteva luni printr-o perioadă de restructurare. Problemele financiare au determinat conducerea să mute „afacerea“ la Berlin, să reconfigureze colecţiile de carte şi să reducă substanţial cheltuielile. Una dintre măsuri vizează arhivele editurii, ale căror costuri de întreţinere au devenit insuportabile.

„Filmele româneşti o duc greu acasă. Într-un fel. În timp ce criticii străini ridică în slăvi noile filme româneşti, acasă ele sînt întîmpinate cu sentimente amestecate. Chiar şi Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu sau 432 al lui Cristian Mungiu au avut partea lor de cîrcoteli, din cele mai greşite motive. Inclusiv din invidie primitivă.“

Foreign Policy publică un articol semnat de Susan Glasser şi Peter Baker, despre „gulagul lui Putin“. E vorba de un portret al lui Mihail Hodorkovski, fostul director de la Yukos Oil, cîndva cel mai bogat om din Rusia, astăzi cel mai important prizonier al Rusiei lui Vladimir Putin.

„După ce în Herr Paul ne-am jucat cu fabulosul şi în Cîtă speranţă cu semnele kitsch-ului anilor ’80 (bine, unii au spus că ce-am făcut noi acolo e kitsch de-a binelea, nesimţind ironia noastră, spunînd ceva de genul că neavînd bani de cristale Swarovski, ne-am cumpărat gablonţuri, cînd de fapt noi chiar gablonţurile ni le doream pentru că erau highlight-ul anilor ’80), am mai construit o casă...“

● Opinia veche (12 mai). Excelent interviul acordat de premierul Moldovei, Vladimir, Anastasiei Condruc. Excelente întrebările copilăreşti (dar deloc nevinovate) ale jurnalistei. Ele sînt centrate pe biografie, dar conţin apropouri fine şi interpelări directe cu privire la operă.

O pagină violent de albă spune mai mult despre libertatea presei decît o mie de cuvinte.

Ce face ca un roman să „se încadreze“ într-un deceniu, şi nu în altul?