Un funambul pe muchie de cuţit
Le Figaro, 22 aprilie 2011
Paolo Rumiz traversează, de zece ani, Europa. Scriitor şi jurnalist, realizează anual cîte o călătorie de cîteva săptămîni în Europa necunoscută occidentalilor, traversînd graniţele pentru a distruge clişeele. Pleacă fără bagaj şi călătoreşte cu ce apucă, preferă întîlnirile spontane cu oameni „adevăraţi“ reuniunilor cu personalităţi, îl interesează prezentul (şi istoria) la firul ierbii, nu evenimentele. Se consideră slav în suflet, german în abordarea culturală, italian prin limbă şi puţin francez. Rezultatul acestor investigaţii – o serie de reportaje – este publicat apoi în serial de cotidianul La Repubblica. Cu puţin timp înaintea celei de-a unsprezecea călătorii, Le Figaro i-a consacrat un portret. Descoperim un reporter sensibil, încrezător în puterea terapeutică a scrisului:
„M-am simţit trădat de orbirea Europei faţă de Balcani, mai ales faţă de Bosnia, unde se considera că erau numai islamişti, acolo unde erau europeni cu o cultură turcă. Această incapacitate de a explica, această impotenţă în faţa violenţei împotriva nevinovaţilor m-a îmbolnăvit fizic. Voi simţi întotdeauna o datorie faţă de sărmanii bosniaci. Am scris mai tîrziu o poveste în versuri despre Bosnia, o poveste de dragoste care se desfăşoară de la sfîrşitul războiului pînă în 2002. Cititorii care nu înţeleseseră corespondenţa de război i-au înţeles poezia. Jurnalismul nu este întotdeauna adevărul. Trebuie găsit uneori un alt limbaj. Am găsit acest decasilabic care mişcă sufletul. Am putut astfel spune lucruri pe care nu reuşisem să le fac înţelese într-o viaţă întreagă de jurnalism. Astăzi, sînt ca un funambul pe muchie de cuţit, între adevărul jurnalismului şi transfigurarea oferită de poezie şi ficţiune“.
