Concluzii după FNT
Scena.ro, Nr. 11, noiembrie/ decembrie/ianuarie 2010/11
Nu ştiu dacă discuţiile despre Festivalul Naţional de Teatru – coordonat, în ultimii trei ani, de Cristina Modreanu – au ajuns la vreo concluzie. În orice caz, multe dintre criticile aduse selecţionerului ating cam acelaşi punct, anume noul şi mai ales relaţia noastră cu noul din teatru. Editorialul Cristinei Modreanu din cea mai recentă ediţie a revistei Scena.ro pune în discuţie tocmai aceste tensiuni. „România a amînat prea mult confruntarea cu ea însăşi. În societate şi în teatru. Întinsă pe canapeaua lui Freud ar fi plîns de mult cu lacrimi de crocodil, dacă i s-ar fi spus cinstit că are de înfruntat un trecut bolnav de prea multe boli, că are de ispăşit prea multele păcate ale părinţilor.
Pentru că n-a făcut-o la timp, terapia este acum mult mai grea: ne răzvrătim cînd ni se spune că nu am făcut curăţenie în curtea propriei conştiinţe, ba chiar că n-am avut conştiinţă atunci cînd era mare nevoie de ea (vezi cazul Herta Müller versus intelectualii români). Ne răzvrătim ipocrit atunci cînd ne imaginăm că ne este atinsă «fibra naţională», o ţesătură confuză despre care nu ştim exact ce conţine – fiindcă nu ne-am mai întrebat de mult –, dar pe care ne-am obişnuit s-o ţinem «la icoană». Aceasta (icoana) trebuie arborată în fiecare locuinţă, indiferent dacă mai credem sau nu în ceva. În ultimii ani s-au desfiinţat mii de şcoli – pentru că nu ni le putem permite –, dar s-au construit sute de biserici. Pentru că nu e nevoie de oameni care să gîndească cu propriile capete (citat din Rodrigo García, Interzis accesul animalelor), ci de oameni gata să facă ce li se spune de către instanţe superioare. Cînd sîntem puşi faţă în faţă cu noul – în varii forme – intrăm în panică şi atacăm pentru a apăra obişnuinţa care ne-a devenit obişnuinţă şi motor interior. Uităm că «În orice început / e-o vrajă peste fire / ne apără şi să trăim ne-ajută» (Hermann Hesse). Nu mai vrem nici un început, ne mulţumim cu continuarea, din inerţie, a ceea ce cunoaştem deja. Minimalizăm orice încercare altfel pentru a ne baricada în propriul fel de a vedea lucrurile. Atenţie, nu deschideţi fereastra!“
