MEȚERIAȘII, NR. 6
Mețeriașii, nr. 6
„Foaie cu mîini“ editată lunar de către Atelierul de Carte al Muzeului Ţăranului Român (http://atelieruldecarte.blogspot. com), pe hîrtie obţinută manual, în 100 de exemplare numerotate, Meţeriaşii a ajuns la numărul 6, ediţia din octombrie oferind un simpatic eseu despre salut semnat de Călin Torsan, un text, ca o mică istorie, al Roxanei Leahevici despre azulejo, placa ceramică decorativă portugheză, un fel de poem despre „creioanele moi“ de Paul Ţanicui („Au nobleţe pentru că se dedică celui care scrie, cînd cel care scrie se dedică lor... Creioanele moi iubesc hîrtia şi cred că ar putea fi o relaţie reciprocă, dacă o hîrtie goală ar iubi vreodată“) şi o listă „acoperitoare, dar nu exhaustivă“ a meşteşugurilor româneşti, alcătuită de Şerban Anghelescu: caldarîmgiu (pietrar), chivărar (face coifuri), iaurgiu (face iaurt), mungiu (face lumînări), parlagiu (taie vite), povarnagiu (face spirt), puţar (face puţuri)... Iată finalul textului lui Călin Torsan intitulat chiar aşa: „Respect, coaie!“: „În «Balada de încheiere a Testamentului Mare», mîna lui Villon aterizează spre prohab. Împlineşte, astfel, nu un salut, ci un lucru mult mai preţios, demn de respect: un jurămînt.
«Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfîrşind, al bietului Villon.
Veniţi cînd clopotele bat
Şi dau de mormîntare zvon,
În straie roşii vermillon.
El fi, (pe fudulii jurase),
Amant martir, morţii plocon
Cînd lumea asta o lăsase.»
Se zice că romanii, pentru a depune jurămînt, îşi puneau mîinile pe testicule. De altfel, etimologic, denumirea glandelor amintite pare a-şi avea rădăcina în latinescul «testis», care chiar asta înseamnă: mărturie. Una devenită/redevenită/revenită formă de salut, după două mii şi mai bine de ani, în jungla urbană a Bucureştilor.“
