Salinger. A Life.
TIME, 7 februarie 2011
„S-o spunem cinstit: Salinger e un coşmar pentru orice biograf. A refuzat interviurile, a interzis să-i fie publicat portretul pe copertele cărţilor, a rupt-o cu toţi cei care au vorbit despre el cu jurnaliştii şi i-a implorat pe prietenii săi să distrugă scrisorile primite de la el. Unele dintre misive tot şi-au croit drum către diverse arhive, dar atunci cînd scriitorul Ian Hamilton a realizat o biografie a sa, prin anii ’80, Salinger a reuşit să obţină, la tribunal, interdicţia de a publica şi citate din acele scrisori. Pînă la urmă, e vorba despre un om care susţinea că publicarea în sine constituie o teribilă formă de invaziune în viaţa privată. Pentru Salinger, literatura nu era conversaţie cu cititorii, ci dialog cu propriile personaje.“
N-a trecut nici un an de la moartea autorului, la vîrsta de 91 de ani, că a şi apărut o nouă biografie. J.D. Salinger, A Life, de Kenneth Slawenski, blogger şi prozator (scrie romane „în cel mai bun caz acceptabile“ – notează Times), un mare fan al lui Salinger. Meritul cărţii trebuie căutat în informaţiile pe care le aduce, nu în scriitură. Slawenski a stabilit, de pildă, că mama lui Salinger nu era irlandeză catolică, aşa cum se ştia, ci o nemţoaică trecută la iudaism după căsătorie; şi că tatăl provenea dintr-o familie de imigranţi ruşi evrei; şi că tînărul Jerome David a urmat cursurile de literatură ale lui Whit Burnett la Universitatea Columbia. În schimb, biograful e foarte parcimonios în dezvăluiri din a doua parte a vieţii lui Salinger: mai nimic despre relaţia cu tînăra Joyce Maynard (în Memoriile publicate de fiica sa, Margaret, apar numeroase episoade din anii căsniciei cu Joyce). „De ce atîta reţinere? Să fi început biograful să împărtăşească opiniile subiectului său cu privire la viaţa privată? Poţi fi prietenul lui Salinger. Sau poţi fi biograful său. Dar nu poţi fi şi una, şi alta.“
