Harta lui Houellebecq

Pentru ca Michel Houellebecq să se ridice şi de această dată la înălţimea reputaţiei sale, trebuia să se găsească ceva, orice, o hibă, un defect, un motiv de scandal. Mai ales că ultima sa carte, intitulată La carte et le territoire (Harta şi teritoriul), a întrunit aprecierea (aproape) unanimă a criticii literare. Şi i s-a găsit. Acuzaţia: plagiat. Autorului i se reproşează că ar fi copiat – de pe Wikipedia – cîteva pasaje din carte. E vorba de descrierea unui hotel şi a Ministerului Afacerilor Interne. Houellebecq a răspuns acuzaţiilor într-un interviu acordat săptămînalului Le Nouvel Observateur. Totul e doar o încercare de manipulare, o insultă, e de părere scriitorul al cărui roman se află printre cărţile selecţionate pentru ediţia din acest an a mult rîvnitului premiu Goncourt. Houellebecq e de părere că „extragerea unor pasaje de pe site-uri oficiale“ face parte din metoda sa de lucru. Însă acesta nu ar fi plagiat: el nu ar fi nici primul nici singurul care a recurs la „tehnica interferenţei dintre documentele reale şi ficţiune. Aceasta ar fi o metodă de lucru folosită deja de mult timp, nu văd ce ar mai fi de spus“. Dacă acuzaţiile nu ar fi fost puse la cale doar pentru a-i face rău, dacă oamenii chiar cred asta, „atunci înseamnă că sînt incompetenţi şi habar nu au ce e aia literatură – caz în care cel mai bine ar fi să nici nu mai vorbească despre ea“. Ca de fiecare dată cînd i se impută ceva, pozează în victimă, o „metodă de lucru“ – ca să folosesc expresia lui – destul de confortabilă, de vreme ce s-a dovedit că scandalul e cel mai bun agent de marketing în lumea literară. În ceea ce îl priveşte pe autorul în chestiune, şmecheria a funcţionat de fiecare dată: aproape toate cărţile sale au avut parte de un scandal, aproape toate au devenit best-seller. Singura problemă în această ecuaţie e atitudinea de victimă neînţeleasă a acestui scriitor curtat de cele mai mari edituri din Franţa şi tradus în 40 de limbi.