Hodorkovski în Foreign Policy
● FOREIGN POLICY nr. 16 (mai-iunie)
Foreign Policy publică un articol semnat de Susan Glasser şi Peter Baker, despre „gulagul lui Putin“. E vorba de un portret al lui Mihail Hodorkovski, fostul director de la Yukos Oil, cîndva cel mai bogat om din Rusia, astăzi cel mai important prizonier al Rusiei lui Vladimir Putin. „Ideea de disident cu conturi în bănci din străinătate şi cu o armată de avocaţi şi publicişti care scriu în locul lui pe bloguri şi pe Twitter, din cartierele sigure ale Londrei şi Washingtonului, pare paradoxală. Cu siguranţă că e un drum lung de la închisorile sărăcăcioase şi exilul disidenţilor erei sovietice care au întruchipat acest termen, cei ca Andrei Saharov şi Aleksandr Soljeniţîn, care au sfidat puterea comunistă.“ Din „cuşca de sticlă“, Hodorkovski trimite presei occidentale editoriale şi comentarii maliţioase despre regimul de la Moscova, cugetări despre liberalism şi capitalism, scrisori deschise adresate preşedintelui. Spune că nu-şi doreşte aplicarea unui amendament care i-ar mai scurta detenţia (oricum, nu s-ar pune problema aplicării acestuia), ci mai degrabă aplicarea aceloraşi pedepse pentru celelalte infracţiuni economice săvîrşite în Rusia postcomunistă. „Destinul meu a devenit o reflexie a destinului ţării mele. Asta s-a mai întîmplat în istoria noastră. Astăzi, cînd citim Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Alexei Tolstoi, înţelegem din destinele eroilor lor istoria ţării noastre mai bine decît din cronologiile seci din manualele şcolare. Poate că viaţa mea va ajuta, de asemenea, la mai buna înţelegere a Rusiei de astăzi – destinul meu va deveni un simbol al schimbărilor“ – scrie Hodorkovski. Textul din Foreign Policy mi-a amintit de un interviu de-acum un an, din Esquire, în care miliardarul afirma, din cuşca lui de sticlă, că se simte mai liber după gratii decît în (fostul) birou de director de la Yulos Oil.
