Hodorkovski în Foreign Policy

Publicat în Dilema Veche nr. 330 din 10-16 iunie 2010
Actori la început de carieră jpeg

● FOREIGN POLICY nr. 16 (mai-iunie)

Foreign Policy publică un articol semnat de Susan Glasser şi Peter Baker, despre „gulagul lui Putin“. E vorba de un portret al lui Mihail Hodorkovski, fostul director de la Yukos Oil, cîndva cel mai bogat om din Rusia, astăzi cel mai important prizonier al Rusiei lui Vladimir Putin. „Ideea de disident cu conturi în bănci din străinătate şi cu o armată de avocaţi şi publicişti care scriu în locul lui pe bloguri şi pe Twitter, din cartierele sigure ale Londrei şi Washingtonului, pare paradoxală. Cu siguranţă că e un drum lung de la închisorile sărăcăcioase şi exilul disidenţilor erei sovietice care au întruchipat acest termen, cei ca Andrei Saharov şi Aleksandr Soljeniţîn, care au sfidat puterea comunistă.“ Din „cuşca de sticlă“, Hodorkovski trimite presei occidentale editoriale şi comentarii maliţioase despre regimul de la Moscova, cugetări despre liberalism şi capitalism, scrisori deschise adresate preşedintelui. Spune că nu-şi doreşte aplicarea unui amendament care i-ar mai scurta detenţia (oricum, nu s-ar pune problema aplicării acestuia), ci mai degrabă aplicarea aceloraşi pedepse pentru celelalte infracţiuni economice săvîrşite în Rusia postcomunistă. „Destinul meu a devenit o reflexie a destinului ţării mele. Asta s-a mai întîmplat în istoria noastră. Astăzi, cînd citim Soljeniţîn, Varlam Şalamov, Alexei Tolstoi, înţelegem din destinele eroilor lor istoria ţării noastre mai bine decît din cronologiile seci din manualele şcolare. Poate că viaţa mea va ajuta, de asemenea, la mai buna înţelegere a Rusiei de astăzi – destinul meu va deveni un simbol al schimbărilor“ – scrie Hodorkovski. Textul din Foreign Policy mi-a amintit de un interviu de-acum un an, din Esquire, în care miliardarul afirma, din cuşca lui de sticlă, că se simte mai liber după gratii decît în (fostul) birou de director de la Yulos Oil.
 

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

loz SUA FOTO Shutterstock
Elevul care a câștigat două milioane de euro cu un loz de doar 10 euro: „Vom cumpăra o casă, dar vom rămâne modești și muncitori”
Un elev de 18 ani a câștigat două milioane de euro după ce a cumpărat un loz răzuibil de 10 euro. Acesta lucrează două ore pe zi după școală pentru a-și ajuta familia, a descoperit că este milionar în timp ce răzuia biletul alături de mama sa, în mașină.
banner ramona de la clejani jpg
Familia Clejanilor, din nou în atenție! Mesaj neașteptat după o perioadă tensionată: „Să asculte de tatăl lui și va fi bine!”
Mesajul Ramonei de la Clejani pentru fratele Fulgy, de ziua lui: „Să asculte de tatăl lui!”
vasile tofan png
Premierul de la Chișinău, despre Unirea Republicii Moldova cu România: „Nu poate fi retrogradată la un plan B”
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a declarat că Unirea cu România este considerată uneori un „plan B” pentru Republica Moldova, însă deciziile privind viitorul țării „nu pot fi retrogradate la un plan B”.
image png
Condusă de Chivu, Inter a avut un sezon financiar record! Sumele exorbitante care au ajuns în conturile clubului
Interul lui Cristi Chivu a înregistrat venituri impresionante în sezonul 2025-2026.
dani otil jpg
Ghinion teribil pentru Dani Oțil. A rămas fără bani. „De aia în filmele americane bat ăștia aparatele”
Dani Oțil, pățanie neașteptată după întoarcerea în România. A pierdut banii într-un mod de-a dreptul enervant
pancreas shutterstock 2468612665 jpg
Vaccin experimental pentru cancerul pancreatic cu răspuns imun la 98,9% dintre pacienții evaluați
Aproape toți pacienții care au primit un vaccin experimental împotriva cancerului pancreatic au dezvoltat un răspuns imun împotriva genei KRAS.
minge elastice guinness jpg
A realizat cea mai mare minge din elastice din lume
Claude P. Moore, din Statele Unite, a intrat în Cartea Recordurilor Guinness după ce a realizat cea mai mare minge din elastice din lume, care cântărește 5.251 kilograme
Sorin Grindeanu. FOTO Mediafax Foto / Emanuel Titus Ilieși
Sorin Grindeanu îi cere liderei AfD să își ceară scuze românilor din Germania: „Nu subminați Europa prin xenofobie”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, îi solicită public liderului partidului german Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, să își retragă afirmațiile despre românii din Germania și să prezinte scuze comunității românești.
Adrian văncică Facebook jpg
I-a învățat Celentano pe români să bea? Adrian Văncică spune lucrurilor pe nume: „Nu cred că a prostit oamenii”
Adrian Văncică a explicat, în podcastul lui Radu Țibulcă, dacă personajul Celentano și celelalte figuri din „Las Fierbinți” au influențat comportamentul telespectatorilor.