"Dacă mergi cu viteză şi frînezi brusc, e bine să ai centura pusă" - interviu cu Tonny Lybek

Înainte de realizarea recentului număr despre FMI (v. Dilema veche din 3 decembrie 2009) am convenit să avem un interviu cu reprezentantul Fondului în România. Nu s-a putut înainte de apariţia acelui număr, dar cum domnul Tonny Lybek a răspuns întrebărilor noastre, publicăm conversaţia în acest spaţiu. Ianuarie e o lună decisivă pentru derularea acordului cu FMI, iar discuţia aduce lămuriri despre ce teme are de făcut Guvernul. Tonny Lybek este reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, începînd din martie 2009. De origine danez, lucrează la FMI din 1992. Înainte a lucrat la Banca Naţională a Danemarcei, iar în cadrul FMI a condus misiuni în Bosnia, Albania, Kîrghîzstan, Croaţia. Interviul a fost finalizat pe 18 decembrie. Reprezentaţi FMI în România şi Bulgaria, deci cunoaşteţi situaţia din cele două ţări. La începutul lui 2009 amîndouă păreau că vor avea nevoie de împrumuturi de la FMI, apoi situaţia lor s-a diferenţiat. Recesiunea în România a fost mai dură decît a prevăzut chiar şi FMI, a fost nevoie ca o parte din banii FMI să meargă la buget, în timp ce Bulgaria nu a mai avut nevoie de aceste fonduri. Cum explicaţi diferenţa? Fundaţiile erau diferite în cele două ţări. Mă refer în special la politicile fiscale, care au fost mai prudente în Bulgaria şi mai bine aliniate cu ciclurile economice, în timp ce în România politicile fiscale au fost prea laxe şi pro-ciclice. În 2008, cînd creşterea economică s-a menţinut în România, PIB-ul a crescut cu 7,1%, deficitul bugetar a fost de 4,9% (chiar mai mare dacă folosim definiţia UE). Deci, mult mai mare decît ţinta de 3% asumată de ţările UE. Prin contrast, Bulgaria a avut surplus bugetar şi a acumulat bani de rezervă, care au ajutat la ameliorarea impactului crizei. Descrieţi intervenţia FMI în România ca pe un soi de centură de siguranţă. Împotriva cui ne apără această centură, centurile de siguranţă sînt făcute şi pentru a te apăra de tine însuţi? Dacă mergi cu viteză şi trebuie să frînezi brusc, e bine să ai centura pusă. În perioada de boom s-au acumulat vulnerabilităţi. Europa de Est a suferit două şocuri: principala piaţă de desfacere a intrat în recesiune, iar capitalul străin care era foarte prezent a scăzut brusc. În cazul României, recesiunea globală a declanşat criza, dar dacă nu ar fi fost criza globală, ar fi apărut curînd un alt eveniment declanşator, pentru că în 2008 deja deficitul bugetar nu mai putea fi susţinut. Citesc condiţiile puse României prin acest acord: restructurarea sectorului public, o lege unică a salarizării bugetarilor, o mai bună monitorizare a companiilor de stat, legea responsabilităţii fiscale. Le găsesc pe toate ca fiind de bun-simţ. De ce credeţi că România nu le-a făcut şi fără supravegherea FMI? E o întrebare foarte bună. Este omeneşte să amîni schimbările, mai ales atunci cînd nu par urgente (de pildă, unii dintre noi amînă să meargă la dentist, deşi ştim că mai tîrziu o să suferim dacă nu avem grijă de dintele respectiv). Este tentant din punct de vedere politic să faci promisiuni nerealiste (ca, de pildă, să promiţi că măreşti salariile anumitor grupuri cu 50% sau că reduci impozitele sau că pui Guvernul să plătească creditele private). Dar în final va fi mai rău pentru toţi. Amînarea reformelor înseamnă şi amînarea viitoarei creşteri a standardului de viaţă. În mod clar, grupurile care au de cîştigat de pe urma situaţiei curente şi de pe urma anumitor excepţii se vor opune reformelor. E important să includem în analiză şi faptul că politicienii au un orizont de timp limitat, pînă la alegeri. De aceea, se concentrează pe termen scurt, în timp ce reformele de care vorbim dau rezultatele doar pe termen mediu. În România pare că a existat şi un fel de aşteptare greşită cum că aderarea la UE va duce în mod automat la o ridicare a salariilor la nivelul celor din UE. De fapt, salariile ar trebui să crească odată cu productivitatea. Toate acestea au făcut ca în timpul anilor de creştere economică să nu fi existat presiune suficientă pentru reformare, pentru îmbunătăţirea eficienţei în sectorul public şi pentru renunţarea la anumite practici rele. Să luăm de exemplu sistemul de pensii, practic falimentar şi susţinut în fiecare an de la bugetul de stat. De ce credeţi că nu s-au încercat soluţii în anii de creştere? Sistemul de pensii nu e chiar falimentar, dar are într-adevăr nevoie de reforme serioase, mai ales dacă ne gîndim la evoluţia demografică. E important să fie reformat pentru a deveni sustenabil, altfel sigur va falimenta pe termen lung. Să promiţi pensii mari fără a avea resursele să le plăteşti înrăutăţeşte situaţia pentru toţi pensionarii, mai ales pentru cei cu pensii mici şi fără alte surse de venit. Pentru a proteja exact aceste pensii mici, e important să legi pensiile de inflaţie, pentru a le menţine puterea de cumpărare, în loc de sistemul actual de legare de nivelul salariilor, care face ca fondul de pensii să nu fie sustenabil. Dar multe ţări au dificultăţi cu sistemele de pensii, problemele de mai sus privind amînarea reformelor fiscale se aplică şi pentru reformele pensiilor. Are România alternative pe termen scurt la acest împrumut? Nu eu trebuie să răspund la această întrebare. Pot să vă spun că acordul cu FMI a întărit încrederea pieţei şi a permis autorităţilor să finanţeze deficitul bugetar, a ajutat să reducă costurile împrumuturilor externe. Ajustările oricum ar fi trebuit făcute, dar fără susţinere internaţională ar fi trebuit făcute mai rapid şi mai brutal. Las altora să speculeze care ar fi fost consecinţele, inclusiv sociale, ale unei ajustări bruşte de acest fel. Să luăm cel mai prost scenariu: că nu vom implementa cele trecute în acord, din motive politice sau nu. Cît de flexibil va fi FMI cu România? Am avut o misiune tehnică, o vizită a unei echipe în 14-16 decembrie pentru a facilita lucrul asupra bugetului. A fost o vizită de succes (vedeţi aici comunicatul de presă http://www.fmi.ro/index.php?pid=142&presa&lg=en). Echipa comună a FMI şi a Comisiei Europene a atins un acord la nivel tehnic asupra unui deficit bugetar de 5,9% în 2010. Bugetul care va fi aprobat de Parlament va trebui să fie în concordanţă cu aceşti parametri. Mai trebuie menţionat că dacă măsurile de reducere a cheltuielilor nu se vor materializa, vor trebui să fie luate măsuri compensatorii privind veniturile. S-au făcut progrese în ce priveşte măsurile fiscale structurale: legea responsabilităţii fiscale a fost trimisă Parlamentului pe 27 noiembrie (trebuia adoptată în 2010, potrivit acordului). Se lucrează la măsurile de reformă a sistemului de pensii. Următoarele săptămîni sînt foarte importante. Aşa cum am menţionat şi în comunicatul de presă, o misiune comună a FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale va veni pentru o evaluare amănunţită, prevăzută în acord, în ianuarie, odată ce noul guvern va intra în funcţie şi se va stabili un calendar parlamentar. Sîntem optimişti că echipa de specialişti va înainta concluziile către board-ul executiv al FMI din februarie. Atunci se va decide ce se întîmplă cu tranşele din împrumut. Una dintre criticile aduse FMI este că politicile prescrise au numai ţinte monetare, nu stimulează economia reală. Cum răspundeţi acestor critici? În primul rînd, nu e corect că avem numai ţinte monetare. Avem şi ţinte fiscale, şi reforme structurale profunde. Condiţiile sînt accesibile, pot fi consultate de către public pe site-ul nostru local www.fmi.ro, documentele sînt şi în limba română. În al doilea rînd, nu poţi crea creştere economică sănătoasă dacă nu ai stabilitate macroeconomică şi financiară. Da, poţi crea locuri de muncă temporare prin pachetele mari de stimulare fiscală, dar România nu e în poziţia de a putea finanţa aşa ceva. Dacă România ar ajunge să aibă deficite bugetare şi mai mari decît acum, gîndiţi-vă cum ar fi afectate rata dobînzii, cursul de schimb şi cum ar secătui creditul pentru sectorul privat. În loc să se uite la oportunităţi, multă lume din România, inclusiv anumite segmente din mediul de afaceri, crede că guvernul ar trebui să aibă grijă de toate. Dacă un pachet de stimulente ar creşte cu adevărat eficienţa economiei şi ar avea un efect real de multiplicare, atunci nu ar trebui să fie probleme în a fi finanţat prin creşterea veniturilor statului. Să nu uităm că atît pachetele de stimulare cît şi deficitele trebuie finanţate cumva. În fine, să nu uităm că România deja are acces la sume mari din fondurile structurale europene, cu condiţia să îşi îmbunătăţească capacitatea de absorbţie. O întrebare de interes personal, la final. Cum vă descurcaţi cu interesul public stîrnit de munca dvs. aici? Cel puţin cînd sînt misiunile FMI în ţară, cei din stafful Fondului devin staruri media, sînt urmăriţi de jurnalişti. E ceva obişnuit în activitatea dvs.? E adevărat că ni se acordă multă atenţie cînd misiunile se află în Bucureşti. Este ceva obişnuit în ţările care solicită susţinerea FMI. Pentru mine, perioada din România e foarte plăcută. Provocările economice cu care se confruntă România fac să nu existe momente de plictiseală pentru un economist. a consemnat Cristian GHINEA