Tema săptămînii

Libertatea și valorile civilizației occidentale au permis declanșarea unei alte revoluții în plină desfăășurare: #MeToo – o mișcare de redefinire a profilului masculinității onorabile, mai precis a comportamentului sexual, potrivit unui cod moral creat de femei.

Individul se simte acum mai liber să acționeze în virtutea liberului arbitru și chiar să ignore consecințele comportamentului său asupra corpului social. Din vechiul sentiment al onoarei rămîne deseori numai pasiunea deșartă pentru onoruri.

Era anul 1965 şi unii studenţi au simţit, gîndind moral, că obediența nu-i onorabilă. Curajul lor demn i-a costat umilirea publică şi pedepsirea prin exmatriculare.

Cu totul altfel stau lucrurile în mediile mai nevoiașe, în care femeia se găsește oarecum captivă hotărîrii bărbatului, cap de familie.

„Vocea femeii este o ruşine“ – spune o zicere arabă foarte cunoscută care ne dă o idee despre perspectiva tradiţională asupra rolului acesteia.

Femeile care au fost victime ale violului sînt omorîte pentru „dezonoarea“ de a fi căzut victimă și pentru rușinea pe care o aduc familiei. Se crede că anual au loc în jur de 12 asemenea crime. De obicei în familii din sudul Asiei sau din Orientul Mijlociu.

„Păi, ce facem, dom’le… hoț pe hoț se fură…?!“

Îmi dau seama că știu foarte puține despre tine, ești o enigmă și o să rămîi o enigmă

De cînd porniră vacanțele, ba chiar de la terifica eclipsă, rar mai primesc cîte un plicușor în cutia poștei. M-au uitat toți? Nu permit, mă nțelegi, niminui să mă uite. Știu că d. Costică e ocupat cu o conferență pe care trebuie s-o aibă la Ploiești pentru socialiștii lui, dar ăialalți?

M. avea 18 ani şi T. 20 cînd s-au cunoscut pe cîmp, în vacanţa de vară, la cules de grîne în folos patriotic.

Tatăl inginer e înalt și puternic, iar mama tînără și înaltă e medic. Mama este validată și prin aspectul exterior, iar tatăl prin putere, forță fizică.

lgoritmii sînt avizi de date și nu știu să ignore informația. Ei caută tot mai multe indicii, urmăresc toate pattern-urile detectabile – chiar dacă acestea încorporează dezavantaje și prejudecăți active de sute de ani.

În timpul unei lecţii de matematică alternativă de clasa a doua, la întrebarea „La ce credeţi voi că ne foloseşte matematica?“, Ianis, unul dintre năzdrăvanii clasei, răspunde extrem de dezinvolt: „Să nu ne înşele la piaţă!“

E greu de crezut că o mașină fără șofer, o dronă autonomă, un carebot (roboți care joacă rolul de asistente medicale în aziluri pentru persoane în vîrstă sau cu deficiențe mintale), un robot-bonă pentru copii nu vor trebui să ia decizii morale şi fără ajutorul oamenilor.

Sîntem încă departe de o inteligență artificială generală.

A self-destructing tape of itself.

Dacă sîntem dispuși să trecem peste predicțiile apocaliptice cu care sîntem bombardați de filme, cărți sau persoane publice în căutare de audiență, vom vedea, cum sper că acest articol demonstrează, că utilizarea militară a rezultatelor din cercetarea în inteligență artificială și robotică ridică niște provocări mari și imediate pentru pacea relativă care s-a instalat în lume odată cu încheierea Războiului Rece. O interdicție măcar temporară ar curma din consecințele negative expuse mai sus.

Zîmbetul e semn de slăbiciune, dacă nu cumva chiar de neghiobie. „Ce rîzi, bă, ca prostu’?!?“ Sîntem mereu la extreme, ba ne zbatem cu disperare, ba ne lăsăm călcați în picioare cu o resemnare mioritică, cu rare zvîcniri de revoltă. Nu avem exercițiul autoanalizei, nu știm cine sîntem și ce vrem, ne preluăm valorile en gros din mediul în care trăim și ne ducem cu ele în groapă, fără să le punem niciodată la îndoială.

Obișnuim să spunem că orașul e murdar, că e periculos – dar nu casele produc gunoi și nu casele sînt cele care încearcă să îți fure portofelul din buzunar.

Cînd s-au termoizolat blocurile în cartierul în care locuiam, s-a făcut un sondaj la scara A și la scara B, ca să se stabilească culorile în care să fie vopsit blocul după termoizolare. S-au dat trei variante, un vot pe apartament, și s a ales combinația bej cu maro.

Aproape orice clădire proiectată înainte de 1977 are neajunsuri din punct de vedere al proiectării antiseismice. Clădirile de patrimoniu din București au fost ignorate foarte mult timp, nefiind întreținute și fiind lăsate să se degradeze în fața factorilor de mediu.

În cartierul meu, știu unde e cel mai spectaculos magnoliu, cea mai misterioasă curte, clădirea cu cel mai ciudat locatar. Am găsit aici chiar și casa ideală, deși evident că nu mi-o pot permite.

Una dintre vechile rute de intrare și ieșire din oraș, Calea Călărașilor sau Podul Vergului păstrează încă farmecul orașului jos, vegetal, presărat cu grădini și cu mici bijuterii arhitecturale. În 1904 găseai aici băcani, brutari, boiangii, bărbieri, cîrciumari, ceasornicari, cofetari, croitori, dogari, farmacia La Pelicanul de aur, magazine de încălțăminte, mașini agricole, potcovari, pictori, profesori, preoți, tapițeri, tutungii, sublocotenenți, locotenenți, căpitani și diverși funcționari a

Atunci cînd intri în Cotroceni, trecînd Dîmboviţa pe lîngă Biserica Sf. Elefterie Nou, ai senzaţia că parcă ai ajuns într-un alt oraş.

Ca mulţi alţii, am aflat şi eu despre Moara lui Assan citind povestirile lui Mircea Cărtărescu din Nostalgia.

Eram studentă la Facultatea de Engleză a Universității din București la mijlocul anilor ’60, cînd orientarea României spre o politică mai independentă în cadrul blocului sovietic a dus la o oarecare deschidere spre Occident și implicit la o ușoară liberalizare a constrîngerilor ideologice care marcau învățămîntul românesc. Noi, studenții de la engleză, am fost printre primii beneficiari ai acestei deschideri, cu precădere în zona relațiilor româno-americane.

Chiar şi pentru cei care nu se declară experţi în politică americană, Curtea Supremă reprezintă o instituţie aproape infailibilă.