La pas, prin Bucureşti

Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
La pas, prin Bucureşti jpeg

Ne-am gîndit, în redacție, la locurile noastre preferate din București și am povestit despre ele. (A. P.) 

● Marius CHIVU

În 1895, cînd a fost ridicată de industriaşul George Assan, era prima moară cu aburi din România şi mult timp a fost cea mai înaltă construcţie din Bucureşti. La un moment dat, în vîrful turnului clădirii principale a fost montat un ceas uriaş care, vreme de zeci de ani, a măsurat timpul pentru locuitorii cartierului Obor-Colentina. Moara a suferit de-a lungul secolelor demolări, vandalizări şi mai multe incendii, dar silueta ei graţioasă de cetate medie-vală din cărămidă roşie, cu ornamente şi turnuleţe încă vizibile, continuă să sfideze gravitaţia. Ca mulţi alţii, am aflat şi eu despre Moara lui Assan citind povestirile lui Mircea Cărtărescu din Nostalgia. Uneori mai trec prin zonă şi îi admir frumuseţea decadentă din depărtare, alteori mă plimb chiar printre ruine. Dacă odată măcina grîne, acum e o moară a timpului. Visez că va prinde viaţă din nou cîndva, cumva.

● Stela GIURGEANU

Mi-e dragă Piața Romană. Cu vînzoleala ei colorată. Cu trubadurul de la Coloane care cîntă la harpă. Cu trubadurul de vizavi care cîntă la pianină. Cu Mihai, chelarul de la intrarea pe Mendeleev, cu atelierul căruia începe Bucureștiului din alt timp, care vara stă în fața prăvăliei și joacă table cu amicii. Iarna e mai morocănos. Mi-e dragă clădirea veche a Croitoriei de demult, de pe Biserica Amzei, cu croitorii ei vechi care te ceartă, părintește, că, dacă nu te pricepi, de ce te apuci să coși tivul și să faci treaba de mîntuială pe care ei trebuie s-o repare. Mi-e dragă shaormeria unde doar patronul te apreciază dacă nu vrei shaorma cu de toate și mă topesc de fiecare dată cînd trec pe lîngă inscripția veche a fostului Hotel Carpați: „Curat. Calorifer“. Mi e dragă Piața Romană care e și junglă urbană, și tihnă interbelică, și care e plină de viață, dar și de fantome.

● Andrei MANOLESCU

În ultima vreme am avut ocazia să parcurg de cîteva ori strada Schitu Măgureanu. Și am realizat că întotdeauna zona aceea mi-a făcut o impresie plăcută. Nu doar vecinătatea parcului, nu doar clădirile vechi și frumoase dintre care unele sînt destul de bine întreținute, nu doar bustul și noua piațetă ce poartă numele papei Ioan Paul al II-lea, nu doar restaurantele cochete și discrete din zonă… E un aer acolo care parcă nu are legătură cu restul Bucureștiului. Și cred că la această impresie contribuie faptul că strada e în pantă. Cîte străzi în pantă mai există în București? De cînd s-a demolat cartierul Uranus, cred că nici una. Și mă gîndesc că acestă diferență de nivel e elementul care contribuie decisiv la ambianța specială a locului.

● Matei MARTIN

Mi-e greu să aleg, din acest mare oraș neiubit, un singur loc al adorației. Pot însă, cu certitudine, să spun ce-mi lipsește. Mi-e dor de trotuare largi, mărginite de copaci umbroși, mi-e dor de spații pietonale liniștite, unde te poți plimba fără grija mașinilor și fără agresiunea comercială & publicitară, tînjesc după parcuri fără alei betonate și inscripții despre primarul care a ctitorit peluza ori mobilierul urban. Noi, pietonii, sîntem o specie amenințată și cred că în București ar trebui să existe o arie protejată – sau, poate, o rezervație – în care să ne regăsim.

● Matei PLEȘU

Am avut șansa să cunosc cartierul Buzești de dinaintea ultimelor „mari prefaceri“ din 1986 și din 2013. Buzeștiul mă fermeca în primul rînd pentru că era un oraș in nuce. Pe întinsul cîtorva străzi aveai biserici, piață (Matache), prăvălii, legătorie de cărți, baie comunală, tractire, hoteluri (Marna, clădit pe locul casei în care au locuit o vreme Eminescu și Veronica Micle), maternitate, fabrică, cinema („Feroviar“), ca să nu mai vorbesc de vecinătatea romantică și mizerabilă a Gării de Nord. În al doilea rînd, Buzeștiul reușea să scurtcircuiteze, ca o „gaură de vierme“, spații, timpuri și conjuncturi dintre cele mai diferite. Întîlneai, una lîngă alta, curți infernale și case de patrimoniu, tîrgoveți și puradei despuiați, calcane dezolante și fațade Jugendstil, tarabe bogate și mormane de gunoi, miasmele rigolei și parfumul hrănitor al pieței, delabrare, poezie, patină și mucegai. Iar în curtea interioară a frumoasei clădiri a Institutului Politehnic din strada Polizu se afla o carlingă de avion. O posibilă epavă a unei mașini a timpului.

● Iaromira POPOVICI

Sînt puține locuri din București în care mă simt cu adevărat în largul meu: mai întîi, în zona dintre Piața Romană și Piața Lahovary. Practic, cam orice clădire sau spațiu de pe acolo îmi trezește cîte o amintire, în general plăcută. Mă simt – cum banal se spune, dar asta e – „acasă“. O a doua zonă e Parcul Tineretului, cam pe oriunde, fiindcă aleile, pomii, scările de acolo etc. sînt, mai toate, legate de copilăria mea. Un al treilea loc e pe Lascăr Catargiu, fostul Ana Ipătescu. Îmi plac pur și simplu multe din casele de acolo, par din altă lume. Mai toate poveștile pe care i le spuneam copilului meu pe cînd era mic se desfășurau acolo.

● Adina POPESCU

Am locuit de cînd mă știu pe Calea Moșilor, mai aproape sau mai departe de intersecția cu Eminescu, acum stau pe o stradă adiacentă, dar tot în aceeași zonă. Bucureștiul meu, ca pentru mulți alții, este orașul din vecinătate, cartiere precum Berceni sau Militari mi se par doar niște galaxii îndepărtate. Inevitabil, spațiul se suprapune și peste cel al copilăriei. Îmi plac în continuare „străduțele din spate“ (așa cum le spuneam cînd eram mică, din spatele Căii Moșilor, desigur) – Toamnei, Salcîmilor, Popa Petre, Silvestru, Spătarului, micuța stradă Suvenir și altele, pe unde mă trăgea taică-miu cu sania iarna, iar vara, mai tîrziu, hoinăream cu colegii de școală, în căutare de duzi, ca să ne hrănim viermii de mătase – o sarcină pionierească obligatorie. Astăzi, toate aceste străzi sînt aproape neschimbate și au același aer de tîrg tihnit, din curți se ravarsă vegetația, doar unele case sînt mai căzute sau au apărut altele noi care nu prea se încadrează în peisaj. Însă locul care mi se pare că reprezintă cel mai bine acest București al meu și pentru care am mereu sentimente amestecate, fiindcă degradarea și mizeria se suprapun peste un spirit autentic al orașului, este Piața Obor.

● Ana Maria SANDU

Bucureștiul meu e făcut din toate locurile în care am locuit. Cele mai dragi mi-au rămas străduțele nevăzute de pe Splai, de la fosta Operetă (Poliției, Vigilenței). Hotelul Tranzit, azi o ruină, mi-a fost casă bună în anii de studenție. De 14 ani stau undeva între Grădina Icoanei și Piața Lahovary. Încă mai cred că am fost norocoasă și că ăsta e cu adevărat Bucureștiul meu. Știu fiecare casă și fiecare acoperiș din cartier. Sufăr pentru fiecare schimbare/demolare, ca și cînd mi-ar fi murit un vecin. De fiecare dată cînd mă întreabă cineva dacă aș pleca în altă parte mi se strînge sufletul și spun că pur și simplu locul meu e aici.

● Dan STANCIU

Era un loc fabulos pe la sfîrșitul anilor ’70, cînd am dat de el. Eram ca Indiana Jones descoperind, în burta junglei, ruinele unui templu aztec (sau mayaș, depinde cum îți potriveai pașii). Un vast semicerc de coloane dorice, de un alb care amintea scrumul, arcuindu-se pe un teren decrepit, printre oțetari, copaci crescuți alandala și buruieni. Pe alocuri, insule de moloz, petice de iarbă, scînduri putrede, pietre. Liniște, nici țipenie de om, deși uneori (dacă îți ascuțeai auzul) ai fi putut desluși cum se apropie în goană, dinspre Autogara Filaret, un gladiator întîrziat sau, din partea opusă, volutele retorice ale unui triumvir pe strada Cuțitul de Argint. O senzație de timp întrerupt, de hiatus între epoci. Locul se chema Arenele Romane și a fost pentru mine, o vreme, una dintre zonele ferite de contaminarea prezentului care mi-au deschis un supra-București respirabil. Astăzi a devenit un spațiu al muzicii pentru mulțimi, l-am revăzut acum cîțiva ani (la un concert Suede încheiat pluvial), dar Indiana Jones nu mai era acolo.

● Cristina ȘTEFAN

În ultimul an, a început să-mi placă să mă plimb pe mijlocul bulevardelor. Am făcut de mai multe ori exerciţiul ăsta, pînă cînd a început să mi se pară bizar să aştept la semafor în Piaţa Victoriei ca să traversez înspre cinema-ul de la MŢR, în loc să fiu în centru, alături de ceilalţi oameni. Parcă-i alt aer acolo. Ca în alte capitale europene. În întuneric, rămîi cu cîteva repere: Muzeul „Antipa“ – preferatul meu în copilărie –, cu girafa lui, Vila Ormolu – pe colţul care dă în strada Paris, unde-mi place să mă plimb vara printre casele frumoase –, Palatul Victoria, cu toată simbolistica lui, clădirile de birouri unde încă n-am ajuns să urc ca să văd Bucureştiul de sus. Cînd ţi se face frig, dai roată prin piaţă şi te-ncălzeşti.

● Sever VOINESCU

Trăiesc într-un oraș care nu-mi place deloc. Găsesc greu locuri în care mă simt bine, pentru că găsesc greu locuri în acest oraș în care pot să mă izolez de el. Orașele plăcute locuitorilor sînt cele care oferă locuitorilor nu doar șansa de a se bucura de ele, dar și șansa de a uita de ele. În fond, un oraș livable este acela care dă șansa celor care nu-l plac să uite din cînd în cînd de el, chiar dacă îl locuiesc. Greu de găsit așa ceva la București. Bucureștii sînt un oraș 100% bucureștenizat și asta îl compromite irevocabil în ochii mei. Cunosc o singură oază în care pot uita de urîțenia, răutatea și nefericirea orașului meu: Schitul Darvari. Dar dacă tot trebuie să-mi placă ceva în București, ca să meargă bine ancheta Adinei, recunosc că-mi plac Bucureștii din romanele și poeziile lui Mircea Cărtărescu. Marele avantaj este că mă pot plimba prin acest oraș fără să ies din casă.

Foto: Ema Cojocaru, Moara lui Assan

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Nord Stream FOTO Shutterstock jpg
Atacul asupra Nord Stream: ipotezele sabotajului. Cele două certitudini
Teza „sabotajului” este puternic privilegiată pentru a explica scurgerile spectaculoase de gaze din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în Marea Baltică.
paltineanuaustral1 Sursafacebook jpg
Experienţa trăită de doi români la Antipozi, într-un pustiu din Australia FOTO
Într-un pustiu din Australia, doi exploratori au aflat despre cum sunt văzuţi românii în lume, experienţa trăită la Antipozi fiind relevantă pentru temerarii care traversează continentul.
Bogdan Berechet Politia Capitalei 01 foto arhiva personala jpg
Șeful Poliției Capitalei: „Sute de șoferi agresivi au rămas fără permis” INTERVIU EXCLUSIV
Chestorul Bogdan Berechet a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, despre creșterea alarmantă a numărului de șoferi agresivi sau care conduc drogați. În iulie, pe numele acestora din urmă au fost deschise peste 70 de dosare penale, mai multe decât pentru șoferii băuți.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.