Scena politică americană: prerogative şi limite

Octavian ROSKE
Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Scena politică americană: prerogative şi limite jpeg

Chiar şi pentru cei care nu se declară experţi în politică americană, Curtea Supremă reprezintă o instituţie aproape infailibilă. Formată din nouă judecători aleşi pe viaţă, dispunînd de o libertate absolută în selectarea cazurilor şi avînd rolul de a invalida legi federale sau statale, ori de a contesta aplicarea „privilegiului executiv“, Curtea Supremă e ferită de oscilaţiile ciclurilor electorale, dar şi de testul popularităţii cu care sînt nevoiţi să se confrunte membrii Congresului şi administraţia de la Washington, mai ales în perioadele de criză. Dacă deciziile Curţii sînt definitive, reacţiile societăţii nu sînt întotdeauna favorabile. Un exemplu clasic este cazul Scott v. Sandford din 1857. Atunci, Curtea prezidată de Roger Taney, un judecător promovat de preşedintele Andrew Jackson pentru loialitatea sa în bătălia pe care executivul o purtase împotriva opoziţiei Whig, a decis că negrii, deşi pot fi socotiţi cetăţeni ai unui stat, nu pot fi consideraţi şi cetăţeni ai Statelor Unite şi, în consecinţă, neavînd acest statut, nu pot fi parte într-un proces. Într-o opinie care se desfăşura pe nu mai puţin de 55 de pagini, Taney argumenta: „Întrebarea este simplă: poate un negru, ai cărui strămoşi au fost aduşi în această ţară şi vînduţi ca sclavi, să devină un membru al comunităţii politice alcătuite conform Constituţiei Statelor Unite? Noi credem că ei nu sînt consideraţi… şi că nici nu s-a dorit ca ei să fie consideraţi cetăţeni“. Logica argumentaţiei se întemeia pe textul Legii supreme, fiindcă la vremea cînd a fost scrisă Constituţia, susţinea Taney, negrii erau socotiţi ca fiinţe subordonate şi inferioare, care au fost subjugate de o rasă dominantă, şi fie că erau emancipaţi sau nu, ei nu aveau alte drepturi sau privilegii decît cele pe care cei care deţineau puterea şi guvernarea alegeau să le acorde. Curtea nu numai că îi nega lui Dred Scott calitatea procesuală, dar îi contesta statutul de om liber dobîndit de acesta prin mutarea din Missouri în Illinois, un stat fără sclavie. Prin această decizie, Curtea anula Compromisul Missouri stabilit în Congres în 1820, prin care paralela 36 devenea o frontieră dincolo de care expansiunea sclaviei nu era permisă. Era astfel contestat întregul edificiu politic, la construirea căruia Henry Clay, o figură politică respectabilă a vremii, contribuise decisiv, şi care reuşise să menţină, cîteva decenii, un echilibru între statele din Sud şi cele din Nord. Ca argument juridic, Taney a invocat Amendamentul V din Constituţie, care garantează că nici o persoană nu va fi deposedată de o proprietate decît în urma unui proces corect şi printr-o justă despăgubire. Sclavii nu reprezentau, în opinia lui Taney, decît o marfă, fiindcă negrul „era cumpărat şi vîndut, fiind tratat ca un simplu obiect de negoţ, ori de cîte ori se putea obţine un profit din această tranzacţie. La acea vreme, această opinie era universal împărtăşită de rasa albă, fiind privită ca o axiomă valabilă atît în moravuri, cît şi în politică, pe care nimeni nu avea de gînd s-o conteste. Oameni de toate condiţiile se întemeiau pe ea în viaţa lor zilnică, în mod obişnuit, atît în treburile private, cît şi în cele publice, fără să pună la îndoială corectitudinea ei“. Considerînd probabil că invocarea mentalităţilor din veacul al XVIII-lea nu era suficientă, Taney apelează şi la Declaraţia de Independenţă, fiindcă, spune el, nicăieri în acest document negrii, fie că sînt sclavi sau liberi, nu sînt menţionaţi. Contestarea validităţii Compromisului Missouri nu avea însă decît o valoare ideologică, fiindcă el fusese deja anulat prin adoptarea Legii pentru organizarea teritoriilor Kansas şi Nebraska, în 1854, care desfiinţa frontiera de la paralela 36, lăsînd decizia privind sclavia pe seama votului popular. În sfîrşit, chiar dacă Dred Scott îşi redobîndise libertatea stabilindu-se în Illinois, prin revenirea în Missouri, susţinea Taney, el şi-o pierduse, devenind din nou sclav, conform legilor statului respectiv, pe care Curtea Supremă nu intenţiona să le considere neconstituţionale. Argumentele lui Taney reflectă un tip de gîndire care a modelat numeroase alte decizii ale Curţii în secolul al XIX-lea. Adept la drepturilor statelor şi împărtăşind filozofia politică a protectorului său, preşedintele Jackson, Taney era convins că dezvoltarea Americii trebuie să se bazeze pe iniţiativa locală şi pe o competiţie care să nu fie stînjenită de normele rigide impuse de birocraţia federală. Din această perspectivă, expansiunea spre vest, progresul tehnologic şi acumulările corporatiste au găsit în deciziile Curţii prezidate de Taney un sprijin juridic util. Negînd în 1857 dreptul Congresului de a reglementa statutul sclaviei în anumite teritorii ale Uniunii, el n-a făcut decît să-şi exprime ataşamentul la o doctrină pe care o considera nu numai benefică pentru naţiunea americană, dar şi riguros constituţională.

Coerenţa opiniilor nu i-a impresionat pe jurnaliştii din Nord, care au văzut în decizia Curţii o conspiraţie a Sudului. Cei şapte judecători care au votat în favoarea deciziei, în frunte cu Taney, au devenit obiectul unor atacuri de presă care le puneau la îndoială nu numai competenţa în chestiuni juridice, dar şi integritatea profesională. Spiritele s-au încins şi în Congres, unde republicanii au folosit impactul deciziei pentru a-şi relua atacurile împotriva democraţilor care susţineau legitimitatea extinderii sclaviei, prin vor popular, în teritoriile situate dincolo de paralela 36.

Peste aproape 100 de ani, a fost rîndul presei şi al politicienilor din Sud să reacţioneze la o decizie a Curţii Supreme. În 1954, Curtea prezidată de judecătorul Earl Warren a decis, în unanimitate, în „Brown v. Board of Education“, că segregarea şcolilor publice încalcă Amendamentul XIV din Constituţie. La argumentarea juridică, redactată într-un limbaj accesibil, fără prea multe subtilităţi de specialitate, Warren a adăugat consideraţii de ordin sociologic şi psihologic, susţinînd că obligaţia elevilor negri de a frecventa alte şcoli decît cele destinate albilor provoacă un sentiment de inferioritate care le va marca existenţa pentru totdeauna. După ce Curtea a adoptat, un an mai tîrziu, decizia care rămîne cunoscută ca „Brown II“, prin care responsabilitatea supravegherii procesului de desegregare era pusă în seama instanţelor districtuale, au apărut primele forme de contestare politică. 19 senatori şi 89 de membri ai Camerei Reprezentanţilor au semnat, în martie 1956, „Manifestul Sudului“, un document care reproşa Curţii Supreme că, prin decizia „Brown v. Board of Education“, a uzurpat funcţiile legislativului. Segregaţia în şcolile publice, susţineau semnatarii manifestului, nu contravine Amendamentului XIV, după cum afirmase Curtea Supremă în 1896, cînd stabilise justeţea doctrinei „separat, dar egal“ în „Plessy v. Ferguson“, sau în „Lum v. Rice“, din 1927, cînd excluderea dintr-o şcoală frecventată de albi a unui elev aparţinînd unei minorităţi etnice nu a fost considerată ca fiind o încălcare a Constituţiei. Pe un ton care amintea de tensiunile dinaintea secesiunii statului Carolina de Sud din 1860, semnatarii apelau la autorităţile statelor din Sud să folosească „orice mijloc legal“ pentru „a se împotrivi integrării forţate“.

Nu numai chestiunile rasiale pot naşte controverse legate de decizii ale Curţii Supreme. Alegerile prezidenţiale din anul 2000 au pus Curtea în faţa unei dileme: să permită renumărarea manuală a voturilor din Florida, aşa cum hotărîse Curtea Supremă a statului, ori să oprească procesul renumărării care, aşa cum spunea judecătorul Scalia, dacă ar fi fost lăsat să continue ar fi provocat „un prejudiciu ireparabil ţării, aruncînd o umbră asupra legitimităţii alegerilor“. Folosind ca argument Articolul II din Constituţie care prevede că legislativul statului reprezintă singura autoritate care poate decide asupra modului în care sînt aleşi reprezentanţii în colegiul electoral, Curtea a invalidat decizia instanţei supreme din Florida, stabilind astfel că George W. Bush este noul preşedinte al Statelor Unite. Votul strîns, 5 la 4, a reflectat nu numai orientările politice ale judecătorilor, dar şi poziţia ingrată a unei instituţii căreia i s a cerut, de pe o zi pe alta, să preîntîmpine o criză politică majoră, cu preţul credibilităţii. Judecătorul Stevens, care a votat împotriva deciziei, nu s-a putut abţine să observe că, după „Bush v. Gore, americanilor le va fi greu să privească spre Curtea Supremă ca spre un apărător imparţial al domniei legii. 

Octavian Roske este directorul centrului de Studii Americane, Universitatea București.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

radu hossu 1 jpg
Un brașovean transmite zilnic de pe frontul din Ucraina. Cum îi ajută pe ucraineni
Radu Hossu a renunțat la liniștea căminului pentru prezența pe linia frontului din Ucraina. Brașoveanul a strâns și peste 150.000 de euro, bani cu care a cumpărat hrană și echipamente pentru ucraineni.
Paradiso bar Foto Facebook jpg
Cel mai bun bar din lume e în Barcelona. Intrarea e o ușă de frigider, iar cocktailurile conțin lapte afumat și pastă de susan
Paradiso, un bar din cartierul El Born din Barcelona, a fost desemnat cel mai bun local pentru băuturi din întreaga lume.
Rausor, statiunea din Retezat  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (13) JPG
Râușor, stațiunea ascunsă în Munții Retezat, se extinde. Pârtii de schi în mijlocul sălbăticiei VIDEO
Stațiunea Râușor din Masivul Retezat a apărut pe ruinele unei foste colonii muncitorești, înființată în mijlocul sălbăticiei, însă autoritățile vor să o transforme într-un domeniu schiabil.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.