studia americana

Eram studentă la Facultatea de Engleză a Universității din București la mijlocul anilor ’60, cînd orientarea României spre o politică mai independentă în cadrul blocului sovietic a dus la o oarecare deschidere spre Occident și implicit la o ușoară liberalizare a constrîngerilor ideologice care marcau învățămîntul românesc. Noi, studenții de la engleză, am fost printre primii beneficiari ai acestei deschideri, cu precădere în zona relațiilor româno-americane.

Chiar şi pentru cei care nu se declară experţi în politică americană, Curtea Supremă reprezintă o instituţie aproape infailibilă.

În studiile americane, cartea Amérique de Jean Baudrillard, apărută în 1986, este parte a bibliografiei clasice, de prim raft. Îmi face plăcere să vă prezint cîteva fragmente din această carte, scrisă de faimosul teoretician al simulacrului și simulării, în traducerea mea.

Tradiția romanțului american, acel gen literar căruia îi aparțin binecunoscuți autori precum Nathaniel Hawthorne, Herman Melville sau Edgar Allan Poe, cu lumile lor imaginare zbuciumate, în care explorarea geografică rezonează cu tulburătoare căutări în adîncul abisului interior, este adesea asociată cu mentalitatea secolului al XIX-lea.

„Rebelii fără cauză“ pornesc, aşa cum făcuseră strămoşii lor cu decenii în urmă, în căutarea unor „opportunities“: fugarii dispar în state cît mai depărtate, unde se angajează ca spălători de vase, cîntăreţi într-un restaurant, văxuitori de ghete.

S-a spus de multe ori că diaspora românească este mai puțin vizibilă cultural decît alte grupări etnice din Statele Unite, din cauză că românii sînt poate mai puțin solidari decît alte nații.

După ce ieși din Chicago, Midwest-ul este doar un șes imens, pătat pe alocuri de ferme cu case și hambare care, nu o dată, te fac să te gîndești la Grant Wood și al său American Gothic.

Întrebarea e dacă autorul ei trebuie neapărat să fie, ca în cazul de față, un „Poedelaire“ (Fitz Gubrodt).