Despre Edgar Poe şi „originalele“ lui Baudelaire

Liviu COTRĂU
Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Despre Edgar Poe şi „originalele“ lui Baudelaire jpeg

În The French Face of Edgar Poe (1957, p. 4), Patrick F. Quinn povestește despre uimirea ce-l va fi cuprins pe Perry Miller, profesor de literatură la Harvard, cînd, în toamna anului 1949, faimosul specialist în epoca puritană asista, în Leeuwarden, orășel din provincia Frizia, la comemorarea a o sută de ani de la moartea lui Edgar Allan Poe. Din spusele lui Miller, s-au adunat stîlpii urbei: juriști, bancheri, membri ai guvernului provincial, împuternicitul reginei Juliana. Cu toții își întrerupseseră activitatea – era o zi de vineri – ca să asculte, pe durata a patru ceasuri, discursuri despre Poe, recitări din poeziile sale. Într-o pauză de ceai i s-a pus fireasca întrebare: Ce fac americanii de 7 octombrie? Chiar așa! Ce să le spună Miller? Că-i un malentendu? O altă eroare a francezilor? În sinea lui, Miller era convins de acest lucru. Și nu era singurul. Miller venea dintr-un loc unde, la 40 de ani după moartea comemoratului, un sondaj despre cele mai reușite zece cărți scrise în America nu consemna nici una de Poe, nici măcar printre primele patruzeci. După altă jumătate de veac, reputația acestuia nu era îndeajuns de solidă încît să fie inclus în celebra American Renaissance (1941) a lui F.O. Mathiessen, o carte fundamentală despre romantismul american. Dacă nu aici, unde?

Rufus Griswold, legatarul lui Poe, a aruncat primul anatema: din portretul durabil schițat de el, plastografiindu-i scrisorile, lumea a aflat că autorul Corbului fusese un bețiv notoriu, de unde i s-a și tras moartea, un opioman înrăit, că încercase să o seducă pe a doua soție a tatălui său adoptiv, că întreținuse relații intime cu soacră-sa, pe scurt, un pervers, un depravat. Au urmat alți detractori, dar și critici cu discernamînt, printre ei scriitori cumsecade. Cum se face totuși că, pe 7 octombrie 1949, Poe era sărbătorit, cu fastul locului, în depărtata provincie olandeză, de o comunitate de cetățeni altminteri renumiți pentru pragmatismul lor? În împrejurarea că, în nuvelele sale, Poe îi ia mereu în derîdere, cu pipele și verzele lor (nu era singurul – vezi-l pe Washington Irving!), inițiativa burgherilor frizieni e și mai greu de înțeles.

Răspunsul îl găsim într-o însemnare din 1924 a lui Paul Valéry: „Edgar Poe ar fi un scriitor uitat astăzi dacă Charles Baudelaire nu s-ar fi înhămat la sarcina de a-l introduce în literatura europeană“ (Collected Works, vol. 8, 1972, p. 204). Cine, afară de cîțiva istorici literari, mai vorbește azi de William Gilmore Simms, Joseph Rodman Drake, Fitz-Greene Halleck, prozatori mai importanți decît Poe în America acelor timpuri?

Gloria postumă a lui Poe pare să constea într-o înlănțuire arbitrară de evenimente. În aceeași notă contrafactuală am putea spune că, fără tevatura din jurul unui presupus plagiat, numele lui Poe i ar fi putut scăpa ilustrului poet francez. Faptele sînt cunoscute: în 11-13 iunie 1846, La Quotidienne tipărește Un Meurtre sans exemple dans les fastes de la justice, o traducere a Crimelor din Rue Morgue, semnată „G. B.“ [Gustave Brunet] și atribuită unui scriitor american. Pe 12 octombrie apare o nouă traducere – mai bine zis o parafrază a celei dintîi – în Le Commerce, sub semnătura gazetarului Émile D. Forgues. La Quotidienne nu ripostează, dar o fac cei de la La Presse, pe care înainte vreme același Forgues îi acuzase de plagiat. Ambele traduceri, argumentează Forgues, au aceeași sursă: nuvela lui Edgar Poe. Întrucît La Presse îi refuză dreptul la replică, Forgue îi dă în judecată. Pierde procesul, însă vîlva în jurul necunoscutului scriitor american are ecouri în presa franceză. La scurt timp încep să apară în cotidianul socialist La Démocratie pacifique traducerile englezoaicei Isabelle Meunier (Isabella-Mary Hack). Prima dintre ele, Pisica neagră (27 ianuarie 1847), trezește curiozitatea lui Baudelaire.

Din cei 46 de ani cît a trăit, Baude-laire și-a dedicat 18 traducerilor din Poe. Iubitor de artă, idei, cărți, Baudelaire era dispus să petreacă zi și noapte în cercul său de prieteni. După 1852, an în care i se tipărește macabra Bérénice, a doua sa traducere din Poe, Baudelaire pare însă complet transfigurat. Charles Asselineau, prieten apropiat și primul său biograf, îl descrie ca pe un posedat. Nu mai vorbea decît despre Poe și orice discuție în afara acestui subiect îl lăsa rece. Era în stare să șadă la masa de scris, cu dicționarul lîngă el, de la orele 10 seara pînă a doua zi la 10. Cînd dădea peste cîte un idiom obscur, se consulta cu un barman englez la o cafenea de pe Rue de Rivoli. (Quinn, p. 88)

Vorba dlui Pleșu, ce-l califica pe poetul francez pentru această meserie? Mallarmé ca traducător al lui Poe e ceva de la sine înțeles: a studiat o vreme în Londra, s-a însurat cu o englezoaică și a lucrat vreo 30 de ani – ce-i drept, fără prea multă tragere de inimă – ca profesor de limba engleză. Cît despre Baudelaire, cunoștințele de bază și le va fi însușit de la mama sa, Caroline, născută în Londra din emigranți francezi, metropolă în care aceasta și-a petrecut primii ani de viață. Baudelaire a studiat engleza și la liceu, dar, pare-se, nu îndeajuns, căci prima sa traducere din Poe, Révélation magnétique (1848), revizuită ulterior, era încă plină de erori. Aveau să treacă patru ani pînă să o traducă pe a doua. În anul cu pricina, 1852, nota: „Uitasem mult din engleza mea, dar acum o știu bine“ (Correspondances, I, p. 161).

Nu încape îndoială că Baudelaire a fost mulțumit de traducerile sale din Poe, pe al căror temei și-a înaintat candidatura la Academia Franceză. Stăruia însă în acest sentiment o undă de regret. Cu doi ani înainte să moară, într-o epistolă din 18 februarie, scrie: „Am pierdut o grămadă de timp traducîndu-l pe Edgar Poe și marele beneficiu ce mi l-a adus a fost să i determine pe cîțiva binevoitori să declare că mi-am preluat poeziile din Poe – poezii pe care le-am scris cu zece ani înainte să cunosc operele lui Poe“.

Cum bine se știe, traducerile lui Baudelaire au exercitat o influență extraordinară. În mai toate literaturile lumii, Edgar Poe a ajuns să fie cunoscut, chiar și în ipostaza de poète maudit, grație acestor traduceri. Un rol va fi jucat, poate, și prestigiul limbii și culturii franceze. În Germania, primele traduceri din Poe au fost realizate prin intermedierea celor franceze, aici „chipul“ lui Poe fiind un amalgam din biografia lui Griswold, idei de-ale lui Baudelaire și Geniekult-ul german. În Italia, pînă în preajma secolului XX, se citeau versiunile franceze, majoritatea traducerilor autohtone urmîndu-l îndeaproape pe Baudelaire. La fel în Spania, Portugalia, America Latină, Rusia, țările scandinave, Ungaria, Grecia, Turcia, Maroc, Japonia, China și, firește, țara noastră. Prin tălmăcirile lui Baudelaire a ajuns Maiorescu să vorbească despre Poe, iar Eminescu (și Veronica Micle), Caragiale și Macedonski, alături de alți simboliști, să traducă din el.

Celebritatea lui Poe nu s-a clădit nici în țara sa de obîrșie, nici din lectura scrierilor sale în limba engleză. În lumea largă, alta decît cea anglo-saxonă, a făcut carieră un Poe împachetat à la française, nu originalul; iar cînd a început să fie citit în original, Poe devenise deja un „clasic“. Versiunile aproape literale ale lui Baudelaire ne mai arată un lucru: traducerile intermediare pot funcționa uneori în rol de „originale“. E chiar posibil ca unora dintre tălmăcitorii lui Poe în diversele limbi de pe glob să le fi scăpat amănuntul că, în fapt, traduc o traducere. Gideon Toury are dreptate: traducerea intermediară poate deveni o normă de stabilire a canonului literaturii universale. Întrebarea e dacă autorul ei trebuie neapărat să fie, ca în cazul de față, un „Poedelaire“ (Fitz Gubrodt). 

Liviu Cotrău este profesor de literatură americană, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Radu Mirică s-a sinucis
Tânărul chirurg Radu Mirică s-a sinucis. Mesajul trimis soției înainte de gestul fatal
Un medic s-a sinucis, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat,în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
bai ocna3 jpg
Complexul Balnear de la Ocna Mureș, în probe tehnologice. Stațiunea balneară a fost construită cu 7 milioane de euro VIDEO
Complexul Balnear de la Ocna Mureș, investiție în valoare de circa 7 milioane de euro, a intrat în etapa de final a investiției. Constructorul a demarat procedura probelor tehnologice.
un elev a fost incatusat in fata colegilor captura facebook 1 jpg
Trei elevi din Bihor au intrat băuţi în şcoală. Un adolescent a fost încătuşat de polițiști VIDEO
Trei elevi din Bihor au intrat băuţi în şcoală, înjurându-şi colegii şi cadrele didactice. Profesorii au cerut ajutorul Poliţiei, iar unul dintre adolescenţi a fost scos în cătuşe şi condus la Poliţie.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.