Există un vis româno-american?

Maria-Sabina Draga ALEXANDRU
Publicat în Dilema Veche nr. 730 din 15-21 februarie 2018
Există un vis româno american? jpeg

Cînd ne gîndim la literatura scrisă de românii din Statele Unite, ne vin în minte nume ca Andrei Codrescu, Norman Manea, Mirela Roznoveanu, Alexandra Târziu, Anca Vlasopolos și, deja, mulți alții. Deși tematicile abordate variază, subiectele predilecte sînt legate de România, cu narațiuni poziționate adesea înainte sau după 1989 și cu diferențele ce rezultă din motivația predominant politică (în timpul comunismului) sau predominant economică (după căderea acestuia) pe care acești scriitori, ca mii de alți emigranți români, au avut-o pentru a-și părăsi țara. Deși economicul și politicul, ca și reacția împotriva corupției instituționalizate, au fost, în diferite forme, constante în generarea dorinței de a pleca din România în ambele perioade, nostalgia pentru patria lăsată în urmă este articulată diferit în condițiile dezamăgirilor post-revoluționare, dar și în condițiile în care întoarcerea nu mai este o imposibilitate.

Studiile americane, domeniul interdisciplinar care abordează societatea americană la nivel de istorie, societate și cultură, acordă prin excelență o atenție specială pluralismului și diversității etnice a societății americane, precum și temei vaste a exilului, cu cîștigurile și suferințele pe care la aduce cu sine acesta. Nici nu ar putea fi altfel într-o țară ca Statele Unite, a cărei națiune se compune dintr-o enormă multiplicitate de imigranți din toate colțurile lumii. Literaturile etnice, așadar – acea ramură a disciplinei „literatură americană“ care interpretează fenomenul literar dintr-o perspectivă predominant multiculturală – joacă un rol deosebit de important în universul interdisciplinar al studiilor americane. Dar putem vorbi de o literatură româno-americană ca un subcapitol în categoria vastă a literaturilor etnice americane? Și, dacă da, din ce moment? Reprezintă scriitorii de origine română un grup literar reprezentativ pentru comunitatea română din Statele Unite, sau sînt ei mai degrabă voci diasporice independente, ca scriitorii sud-asiatici-americani, dintre care mulți preferă titulatura de „Non-Resident Indian“ (NRI) și nu de „South Asian American“?

Mă preocupă aceste întrebări de cel puțin zece ani, de cînd predau literaturi etnice americane în programul de Studii Americane de la Universitatea din București. În plus, în cadrul unui proiect de cercetare condus de prof. Rodica Mihăilă, studiam, cam tot pe atunci, alături de un grup de colegi de la Universitatea din București, chestiunea relațiilor culturale transatlantice româno-americane și a diasporei române din SUA. Editam în cadrul proiectului un volum de interviuri cu personalități de origine română din universitățile americane și personalități americane care avuseseră contacte directe și de durată cu România. În decembrie 2008, la conferința Modern Language Association din San Francisco, am avut ocazia să o cunosc pe Domnica Rădulescu și să o intervievez pentru volumul nostru. Îmi atrăsese atenția romanul său Trenul de Trieste (Train to Trieste), care tocmai apăruse și se bucura de un mare ecou în Statele Unite, fiind rapid tradus în mai multe limbi, printre care și româna (Editura Tritonic, 2008 și, din nou, într-o ediție revizuită, 2018). Acest roman părea a fi exact ce căutam eu, pentru că spunea, cum nu se mai spusese pînă atunci, povestea exilului românesc în Statele Unite și, la nivel simbolic, afirma cu curaj o identitate româno-americană așa cum o făceau și alte literaturi etnice, ca parte intrinsecă a pestriței culturi americane. De atunci, am revenit adesea asupra romanelor și pieselor Domnicăi Rădulescu, despre care am scris și pe care le-am introdus în programele mele de curs (inclusiv mai sus-pomenitul curs de literaturi etnice americane). În toamna lui 2017, cu ocazia prezenței autoarei la București în calitate de profesor Ful-bright, am colaborat în mai multe proiecte. Am avut și deosebita plăcere să fiu martor direct la destinul Trenului cînd am vorbit la relansarea sa la Librăria „Mihai Eminescu“ din București, în data (ea însăși plină de semnificații pentru România) de 24 ianuarie 2018.

Domnica Rădulescu trăiește în Statele Unite din 1983 și este profesor de franceză, italiană și teatru la Washington & Lee University din Lexington, Virginia, și, oficial, mai de curînd (dar, de fapt, dintotdeauna), romancier și dramaturg. Atît lucrările sale academice, cît și romanele și piesele sale de teatru o prezintă ca specialistă în chestiunea exilului, atît în discursul academic, cît și în cel creativ. Într-un articol confesiv publicat în The European Journal of Life Writing în 2014, autoarea privește nostalgic înapoi, amintindu-și ziua de 5 septembrie 1983, cînd, luînd avionul către aeroportul Fiumicino din Roma, își pecetluia soarta de „refugiat, exilat, emigrant, vagabond, nomad, homeless, cetățean dezrădăcinat al lumii întregi“. Și totuși exilul, chiar dacă este simțit în primul rînd ca o pierdere, este și un mare cîștig, o experiență cognitivă ca nici o alta, care, dincolo de criteriile economice și politice, îl îmbogățește pe exilat. Exilatul nu e un om fără de țară, ci, într-adevăr, un cetățean al lumii întregi, un om care, așa cum concluzionează articolul citat, reprezintă propria sa valiză, pe care o poate lua cu sine pretutindeni, care se hrănește din bogăția a două țări și a perspectivei enorme care i se deschide asupra lumii ca urmare a actului, inițial traumatizant, de dezrădăcinare.

Printr-o astfel de experiența trece Mona Maria Manoliu, protagonista romanului Trenul de Trieste. Romanul, scris în engleză și adresat ca atare în primul rînd publicului american, dar și, acum, tinerilor români de pretutindeni care nu au cunoscut direct experiența comunismului, marchează un punct important în istoria culturii diasporei române din SUA. El este un roman al exilului românesc, care reclamă dreptul asupra unei proprii versiuni a visului american. Astfel, din prima parte aflăm despre viața curentă a adolescenților români din anii ’70-’80, ale căror iubiri, trăiri și petreceri pline de pasiune sînt strategii de supraviețuire în spațiul totalitar al României de atunci, dar și despre condițiile economice precare și despre corupția vieții politice din România acelor vremuri. Partea a doua, care acoperă douăzeci de ani (spre deosebire de doar trei în prima parte), a cărei acțiune se petrece în SUA, este povestea exilului Monei, o poveste de succes relativ predictibilă, dar, în același timp, extrem de necesară în istoria exilului românesc și a literaturii româno-americane.

S-a spus de multe ori că diaspora românească este mai puțin vizibilă cultural decît alte grupări etnice din Statele Unite, din cauză că românii sînt poate mai puțin solidari decît alte nații. Lăsînd la o parte relativismul unei astfel de afirmații, motivul principal al acestei insuficiente vizibilități a fost poate necesitatea trecerii unui timp suficient pentru vindecarea de trauma produsă de ceea ce a fost cel mai dur sistem totalitar din Europa de Est (în concurență, poate, numai cu cel sovietic însuși). Povestea americană a Monei are părțile sale bune și rele: succesul profesional al Monei, dar și dezamăgirile la nivel afectiv, armonizate în roman cu persistența sentimentului de dor și cu starea perpetuă de existență simultană în două țări diferite, cea veche și cea nouă. Meritul său este însă că demolează o serie de stereotipuri culturale românești legate de un anumit complex de inferioritate al poporului român, afirmînd cu tărie că visul american este accesibil tuturor oamenilor hotarîți să înceapă o viața nouă bazîndu-se pe nimic altceva decît pe talentul, hotărîrea și forțele proprii. Ca toate protagonistele romanelor și pieselor Domnicăi Rădulescu, Mona e entuziastă, hotărîtă și deosebit de capabilă, și nu concepe eșecul, chiar și atunci cînd ezită, regretă sau se îndoiește de propriile alegeri.

Trenul de Trieste problematizează chestiunea spinoasă a atașamentului față de o țară în care o viață normală a devenit practic imposibilă din cauza unui regim politic absurd, care pervertește chiar și cele mai intime raporturi dintre oameni. Ceea ce o determină pe Mona să plece e sentimentul nesiguranței că poate avea încredere în iubitul ei Mihai, asupra căruia planează misterul morții accidentale a primei lui prietene, și pe care ajunge să-l bănuiască la un moment dat de legături strînse cu Securitatea. Finalul deschis, organizat în jurul unei mult amînate, dar și mult așteptate întoarceri în România, aduce cu sine revederea cu Mihai, despre care aflăm între timp că, departe de a fi fost securist, ascunde o lungă istorie de disidență despre care nu-i putuse povesti la vremea respectivă nici măcar iubitei lui. Dacă cei doi vor rămîne împreună, cititorul este lăsat să speculeze de finalul deschis al romanului. Ceea ce este însă cert este că bătălia pentru reafirmarea normalității a fost cîștigată. În același timp, romanul proclamă cu forță o variantă valabilă, coerentă, îndrăzneață a visului american văzut din perspectivă românească – sau, de ce nu, a unui vis româno-american. 

Maria-Sabina Draga Alexandru este conf. univ. de studii americane, Universitatea București.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Diniyar Bilyaletdinov FOTO Profimedia jpg
Fotbalist rus trimis pe frontul din Ucraina! Fost jucător al lui Everton, chemat sub arme: „Sper să fie o eroare”
Diniyar Bilyaletdinov, fost jucător la Everton, a fost citat să lupte în războiul din Ucraina. Putin a instaurat săptămâna trecută mobilizarea parțială, ceea ce îi va aduce 300.000 de soldați în plus.
Heracleea 22 jpg
Infanteriștii marini români au simulat respingerea unui atac în zona Deltei Dunării
Infanteriștii marini ai Regimentului 307 au desfășurat, în perioada 19-23 septembrie, exercițiul multinațional întrunit „Heracleea 22”, în raionul Mahmudia, din Delta Dunării.
Urs in Romania FOTO Shutterstock
Ministrul Mediului anunţă un proiect de ordin privind eliminarea imediată a urşilor care atacă omul
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, joi, publicarea pe site-ul ministerului a unui proiect de ordin prin care se propune eliminarea „imediată" a exemplarelor de urs brun care atacă omul.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.