Play that funky music, AI!

Publicat în Dilema Veche nr. 733 din 8-14 martie 2018
Play that funky music, AI! jpeg

De-a lungul timpului filozofii au formulat o serie de experimente mentale cu scopul de a testa intuițiile oamenilor cu privire la o sumedenie de probleme care țin de dreptate, sensul vieții, natura plăcerii ori natura obligațiilor morale.

Nu toate experimentele mentale au însă implicații atît de angoasante (sau cel puțin nu într-o manieră atît de directă). Este lesne de presupus că cititorul și cititoarea acestui Dosar despre implicațiile Inteligenței Artificiale (AI) sînt la curent cu celebrul Test Turing discutat în amfiteatrele facultăților de profil și prezent în filme variate, de la filme de cult precum Odiseea Spațială 2001 la produse din cultura pop contemporană precum Ex Machina ori (deja mult așteptatul, pentru cel de-al doilea sezon) Westworld. Testul Turing, de la prima sa formulare venită din partea influentului Alan Turing, se dorește a fi testul de turnesol pe baza căruia putem determina dacă o entitate cu care interacționăm este una „gînditoare“.

La 30 de ani distanță însă, filozoful american John Searle formulează celebra sa critică la adresa relevanței testului Turing printr-un alt experiment mental, intitulat „camera chinezească“: Inteligența Artificială, în opinia lui, este condamnată la a fi limitată doar la simularea înțelegerii aptitudinii de a vorbi chineză, nu va putea niciodată să înțeleagă cu adevărat o limbă naturală. Să facem însă abstracție puțin de argumentul lui Searle (amplu criticat, de altfel, în literatura de specialitate), deși ar fi interesant să ne imaginăm o conversație pe care ar purta-o cu Sophia AI, și să schimbăm puțin elementele decorului din camera lui chinezească: haideți să înlocuim computerul vorbitor de mandarină cu un R2D2 cu veleități de compozitor.

Cea mai recentă carte a lui Yuval Noah Harari, Homo Deus, este de a dreptul fascinantă. Nu atît prin prisma ideilor expuse (în fond, Nick Bostrom a făcut-o mai bine înaintea lui), cît prin stilul accesibil în care este scrisă și prin multitudinea de exemple fascinante pe care Harari le aduce în discuție cu privire la punctul de cotitură în care homo sapiens se află în relația lui actuală cu tehnologia și AI-ul. Unul dintre subiectele abordate de Harari se referă la un domeniu cu privire la care obișnuim să credem că va scăpa, măcar în viitorul apropiat, de presiunea automatizării și robotizării: cel al creației artistice. Acesta vorbește despre David Cope, profesor de muzicologie la Universitatea din California și cercetător în confluența dintre AI și muzică. El este creatorul lui EMI (Experiments in Musical Intelligence), un program de computer specializat în a imita stilurile unor compozitori celebri precum Bach. După șapte ani de muncă depuși în dezvoltarea programului, Cope a cules roadele: EMI a compus, într-o singură zi, 5000 de aranjamente muzicale corale à la Bach. Ulterior, acesta a organizat o serie de concerte și audiții cu muzica pe care a compus-o EMI: spectatorii s-au declarat entuziasmați, ca și cum s-ar fi aflat în fața unor piese uitate de-ale lui Bach. Reacțiile lor după ce au aflat însă că cel care compus aranjamentele muzicale nu a fost un om, ci un program de computer au fost variate, însă cele mai multe nu au fost pozitive. În ciuda ostilității publicului de muzică clasică, EMI și-a găsit locul pe ștatele de plată ale unei case de discuri, iar în concerte ulterioare a convins publicul că este un compozitor genuin.

Criticii, povestește Harari, au subliniat că opera lui EMI este impecabilă din punct de vedere tehnic, doar că pare că îi lipsește ceva: să-i spunem profunzime, în lipsa unui termen mai potrivit. Pentru a răspunde acestor critici, Cope a plusat și a creat-o pe Annie. Spre deosebire de EMI, care compunea pe baza unor reguli predeterminate, Annie se baza pe machine learning și, după o perioadă în care a compus muzică, s-a reorientat către poezie și haiku-uri.

În ciuda complexității de care dă dovadă, este foarte posibil ca Annie să nu fie considerată un compozitor sau poet autentic. Reacția „conservatoare“ pe care am amintit-o anterior din partea comunității criticilor din lumea muzicii clasice privitoare la lipsa profunzimii lui EMI este similară cu poziția lui -Searle despre care vă povesteam mai devreme. O astfel de mașină poate simula că înțelege limba chineză ori că poate compune în stilul lui Bach ori scrie un haiku, însă nu va ajunge niciodată la profunzimea înțelegerii care este rezervată minții umane. Așa să stea însă lucrurile?

De la vechii greci la Beethoven

Instituția proprietății intelectuale (și în particular a drepturilor de autor) este o creație modernă, apărută la confluența dintre diverse transformări radicale ale societății. Tiparul, prima dintre ele, este responsabil pentru reducerea costurilor asociate cu copierea. Coroborate cu trecerea către o formă incipientă de economie de piață și afirmarea socială a burgheziei, costurile în scădere asociate cu producția de carte au puse bazele unei piețe a cărții în Europa. Producția intelectuală devenea, deja, o activitate lucrativă, iar breslele perioadei moderne începeau să se bată pentru privilegii legale similare legislației contemporane a drepturilor de autor. Cel de-al treilea aspect revoluționar ține însă de o modificare interesantă de optică survenită într-o perioadă în care asemenea transformări aveau loc și în alte domenii în afara celor culturale: (re)definrea statutului de autor. Pentru vechii greci noțiunea modernă de autor ca persoană care se află la originea producerii unei idei trebuia să fi fost o concepție stranie: Homer nu este, cu adevărat, autorul Iliadei și al Odiseei, ci doar un receptacul prin care muzele comunică. Influența cauzală directă a artistului este aproape nulă, iar, de aceea, noțiunea de drept de autor ar fi fost incomprehensibilă în Atena antică. Revoluția copernicană din știință și filozofie va avea însă un impact și în ceea ce privește noțiunea modernă de autor: el nu mai este doar un transmițător al semnalelor muzelor ori al voinței divine, ci este un creator. Bazele morale ale teoriilor etice privitoare le drepturile de autor se fundamentează plecînd de la această schimbare de optică.

Să luăm exemplul lui Beethoven: în virtutea muncii lui asidue, acesta merită un soi de recompensă legală sub forma unui drept de proprietate. Amestecul dintre muncă și ideile din domeniu public, vor spune adepții teoriei drepturilor naturale, este fundamentul moral care legitimează drepturile de autor în cazul lui Beethoven. Kantienii și alți adepți ai teoriei personaliste vor plusa: prin muzica lui, Beethoven își asertează voința în lume; personalitatea lui se regăsește în muzica pe care o compune, iar în virtutea acestui fapt el merită protecția legală a intereselor sale legate de activitatea lui creatoare. Britanicii și americanii, mai pragmatiști din fire, vor merge pe o altă filieră (mai consecenționistă): trebuie să-l stimulăm pe Beethoven să rămînă creativ, deoarece societatea beneficiază de pe urma activității sale. În ipoteza în care n-ar exista însă o formă de protecție legală a operelor sale, acestea ar putea fi copiate ori cîntate fără acceptul lui, compozitorul pierzînd astfel bani și, pe cale de consecință, interesul de a compune pe viitor. Drepturile de autor, vor spune aceștia, sînt fix stimulentul de care acesta are nevoie.

Imaginea compozitorului drept o ființă care se sacrifică pe altarul artei este însă, în prezent, în schimbare. Tehnologia (nu întotdeauna însă AI-ul) își găsește un loc din ce în ce mai des în producția muzicală. Mai mult, în ciuda intuițiilor pe care ni le-am format cu privire la diferența dintre simularea înțelegerii și înțelegere pe filiera experimentului mental al lui Searle, cazurile lui EMI și Annie arată potențialul disruptiv și transformator al AI-ului pentru producția muzicală a viitorului. Faptul că îi reproșăm că i ar lipsi o formă de profunzime s-ar putea să fie doar rezultatul unui raționament post-hoc, ulterior repulsiei pe care am simți-o atunci cînd ne gîndim la roboți drept compozitori de muzică clasică. Mai mult, potențialul transformator devine interesant în domeniul filozofiei și eticii drepturilor de autor. În literatura de specialitate acestea au dobîndit statutul inamovabilității, însă acestea se clatină sub presiunea noilor compozitori non-organici cărora le refuzăm, pînă acum, statutul de individualități, cu personalități distincte, proprietari ai muncii lor și stimulați financiar de cîștigurile de pe urma vînzării drepturilor de autor pentru un nou album.

Pînă nu demult, încă mai circula vechea legendă conform căreia, dacă un copil ascultă în stadiul fetal Mozart, va ajunge mai deștept. Poate că homo deus, pentru a putea evalua corect potențialul transformator al Inteligenței Artificiale în domeniul producției artistice și al drepturilor de autor, va trebui să asculte, de mic, muzica lui EMI și Annie.

Radu Uszkai este asistent universitar la Departamentul de Filozofie și Științe Socioumane din cadrul Academiei de Studii Economice și cercetător asociat al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Radu Mirică s-a sinucis
Tânărul chirurg Radu Mirică s-a sinucis. Mesajul trimis soției înainte de gestul fatal
Un medic s-a sinucis, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat,în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
soldati rusi siloz cereale melitopol EPA EFE
Ce s-ar putea întâmpla în Ucraina după anexarea teritoriilor ocupate de Rusia
Dara Massicot, o cercetătoare de la unul dintre cele mai mari think tank-uri militare din lume, RAND Corporation, evaluează ce ar putea urma pentru Ucraina după anexarea teritoriilor sale de către Rusia.
coronavirus
Bilanț COVID. Aproape 2.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Câte decese au fost raportate
Un număr de 1.192 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunţat, vineri, Ministerul Sănătăţii.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.