Play that funky music, AI!

Publicat în Dilema Veche nr. 733 din 8-14 martie 2018
Play that funky music, AI! jpeg

De-a lungul timpului filozofii au formulat o serie de experimente mentale cu scopul de a testa intuițiile oamenilor cu privire la o sumedenie de probleme care țin de dreptate, sensul vieții, natura plăcerii ori natura obligațiilor morale.

Nu toate experimentele mentale au însă implicații atît de angoasante (sau cel puțin nu într-o manieră atît de directă). Este lesne de presupus că cititorul și cititoarea acestui Dosar despre implicațiile Inteligenței Artificiale (AI) sînt la curent cu celebrul Test Turing discutat în amfiteatrele facultăților de profil și prezent în filme variate, de la filme de cult precum Odiseea Spațială 2001 la produse din cultura pop contemporană precum Ex Machina ori (deja mult așteptatul, pentru cel de-al doilea sezon) Westworld. Testul Turing, de la prima sa formulare venită din partea influentului Alan Turing, se dorește a fi testul de turnesol pe baza căruia putem determina dacă o entitate cu care interacționăm este una „gînditoare“.

La 30 de ani distanță însă, filozoful american John Searle formulează celebra sa critică la adresa relevanței testului Turing printr-un alt experiment mental, intitulat „camera chinezească“: Inteligența Artificială, în opinia lui, este condamnată la a fi limitată doar la simularea înțelegerii aptitudinii de a vorbi chineză, nu va putea niciodată să înțeleagă cu adevărat o limbă naturală. Să facem însă abstracție puțin de argumentul lui Searle (amplu criticat, de altfel, în literatura de specialitate), deși ar fi interesant să ne imaginăm o conversație pe care ar purta-o cu Sophia AI, și să schimbăm puțin elementele decorului din camera lui chinezească: haideți să înlocuim computerul vorbitor de mandarină cu un R2D2 cu veleități de compozitor.

Cea mai recentă carte a lui Yuval Noah Harari, Homo Deus, este de a dreptul fascinantă. Nu atît prin prisma ideilor expuse (în fond, Nick Bostrom a făcut-o mai bine înaintea lui), cît prin stilul accesibil în care este scrisă și prin multitudinea de exemple fascinante pe care Harari le aduce în discuție cu privire la punctul de cotitură în care homo sapiens se află în relația lui actuală cu tehnologia și AI-ul. Unul dintre subiectele abordate de Harari se referă la un domeniu cu privire la care obișnuim să credem că va scăpa, măcar în viitorul apropiat, de presiunea automatizării și robotizării: cel al creației artistice. Acesta vorbește despre David Cope, profesor de muzicologie la Universitatea din California și cercetător în confluența dintre AI și muzică. El este creatorul lui EMI (Experiments in Musical Intelligence), un program de computer specializat în a imita stilurile unor compozitori celebri precum Bach. După șapte ani de muncă depuși în dezvoltarea programului, Cope a cules roadele: EMI a compus, într-o singură zi, 5000 de aranjamente muzicale corale à la Bach. Ulterior, acesta a organizat o serie de concerte și audiții cu muzica pe care a compus-o EMI: spectatorii s-au declarat entuziasmați, ca și cum s-ar fi aflat în fața unor piese uitate de-ale lui Bach. Reacțiile lor după ce au aflat însă că cel care compus aranjamentele muzicale nu a fost un om, ci un program de computer au fost variate, însă cele mai multe nu au fost pozitive. În ciuda ostilității publicului de muzică clasică, EMI și-a găsit locul pe ștatele de plată ale unei case de discuri, iar în concerte ulterioare a convins publicul că este un compozitor genuin.

Criticii, povestește Harari, au subliniat că opera lui EMI este impecabilă din punct de vedere tehnic, doar că pare că îi lipsește ceva: să-i spunem profunzime, în lipsa unui termen mai potrivit. Pentru a răspunde acestor critici, Cope a plusat și a creat-o pe Annie. Spre deosebire de EMI, care compunea pe baza unor reguli predeterminate, Annie se baza pe machine learning și, după o perioadă în care a compus muzică, s-a reorientat către poezie și haiku-uri.

În ciuda complexității de care dă dovadă, este foarte posibil ca Annie să nu fie considerată un compozitor sau poet autentic. Reacția „conservatoare“ pe care am amintit-o anterior din partea comunității criticilor din lumea muzicii clasice privitoare la lipsa profunzimii lui EMI este similară cu poziția lui -Searle despre care vă povesteam mai devreme. O astfel de mașină poate simula că înțelege limba chineză ori că poate compune în stilul lui Bach ori scrie un haiku, însă nu va ajunge niciodată la profunzimea înțelegerii care este rezervată minții umane. Așa să stea însă lucrurile?

De la vechii greci la Beethoven

Instituția proprietății intelectuale (și în particular a drepturilor de autor) este o creație modernă, apărută la confluența dintre diverse transformări radicale ale societății. Tiparul, prima dintre ele, este responsabil pentru reducerea costurilor asociate cu copierea. Coroborate cu trecerea către o formă incipientă de economie de piață și afirmarea socială a burgheziei, costurile în scădere asociate cu producția de carte au puse bazele unei piețe a cărții în Europa. Producția intelectuală devenea, deja, o activitate lucrativă, iar breslele perioadei moderne începeau să se bată pentru privilegii legale similare legislației contemporane a drepturilor de autor. Cel de-al treilea aspect revoluționar ține însă de o modificare interesantă de optică survenită într-o perioadă în care asemenea transformări aveau loc și în alte domenii în afara celor culturale: (re)definrea statutului de autor. Pentru vechii greci noțiunea modernă de autor ca persoană care se află la originea producerii unei idei trebuia să fi fost o concepție stranie: Homer nu este, cu adevărat, autorul Iliadei și al Odiseei, ci doar un receptacul prin care muzele comunică. Influența cauzală directă a artistului este aproape nulă, iar, de aceea, noțiunea de drept de autor ar fi fost incomprehensibilă în Atena antică. Revoluția copernicană din știință și filozofie va avea însă un impact și în ceea ce privește noțiunea modernă de autor: el nu mai este doar un transmițător al semnalelor muzelor ori al voinței divine, ci este un creator. Bazele morale ale teoriilor etice privitoare le drepturile de autor se fundamentează plecînd de la această schimbare de optică.

Să luăm exemplul lui Beethoven: în virtutea muncii lui asidue, acesta merită un soi de recompensă legală sub forma unui drept de proprietate. Amestecul dintre muncă și ideile din domeniu public, vor spune adepții teoriei drepturilor naturale, este fundamentul moral care legitimează drepturile de autor în cazul lui Beethoven. Kantienii și alți adepți ai teoriei personaliste vor plusa: prin muzica lui, Beethoven își asertează voința în lume; personalitatea lui se regăsește în muzica pe care o compune, iar în virtutea acestui fapt el merită protecția legală a intereselor sale legate de activitatea lui creatoare. Britanicii și americanii, mai pragmatiști din fire, vor merge pe o altă filieră (mai consecenționistă): trebuie să-l stimulăm pe Beethoven să rămînă creativ, deoarece societatea beneficiază de pe urma activității sale. În ipoteza în care n-ar exista însă o formă de protecție legală a operelor sale, acestea ar putea fi copiate ori cîntate fără acceptul lui, compozitorul pierzînd astfel bani și, pe cale de consecință, interesul de a compune pe viitor. Drepturile de autor, vor spune aceștia, sînt fix stimulentul de care acesta are nevoie.

Imaginea compozitorului drept o ființă care se sacrifică pe altarul artei este însă, în prezent, în schimbare. Tehnologia (nu întotdeauna însă AI-ul) își găsește un loc din ce în ce mai des în producția muzicală. Mai mult, în ciuda intuițiilor pe care ni le-am format cu privire la diferența dintre simularea înțelegerii și înțelegere pe filiera experimentului mental al lui Searle, cazurile lui EMI și Annie arată potențialul disruptiv și transformator al AI-ului pentru producția muzicală a viitorului. Faptul că îi reproșăm că i ar lipsi o formă de profunzime s-ar putea să fie doar rezultatul unui raționament post-hoc, ulterior repulsiei pe care am simți-o atunci cînd ne gîndim la roboți drept compozitori de muzică clasică. Mai mult, potențialul transformator devine interesant în domeniul filozofiei și eticii drepturilor de autor. În literatura de specialitate acestea au dobîndit statutul inamovabilității, însă acestea se clatină sub presiunea noilor compozitori non-organici cărora le refuzăm, pînă acum, statutul de individualități, cu personalități distincte, proprietari ai muncii lor și stimulați financiar de cîștigurile de pe urma vînzării drepturilor de autor pentru un nou album.

Pînă nu demult, încă mai circula vechea legendă conform căreia, dacă un copil ascultă în stadiul fetal Mozart, va ajunge mai deștept. Poate că homo deus, pentru a putea evalua corect potențialul transformator al Inteligenței Artificiale în domeniul producției artistice și al drepturilor de autor, va trebui să asculte, de mic, muzica lui EMI și Annie.

Radu Uszkai este asistent universitar la Departamentul de Filozofie și Științe Socioumane din cadrul Academiei de Studii Economice și cercetător asociat al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Rachete rusesti iskander FOTO EPA
Rusia, între frică și eșec. Ce spune un general român despre reala amenințare de la Răsărit
Care e adevărata Rusie: cea umilită de ucraineni sau cea care bagă spaima în europeni și determină NATO să își dubleze bugetul. Fost șef al Statului Major General al Armatei Române, generalul Ștefan Dănilă răspunde, pentru „Adevărul”, la această dilemă.
rosii  jpg
Cum se face corect copilirea roșiilor. Trucul ce îți va garanta o recoltă bogată
Iunie este luna decisivă pentru toți pasionații de grădinărit care vor să se bucure de o recoltă bogată și sănătoasă de roșii în sezonul cald.
Bărbat cu un telefon in mana FOTO Shutterstock
Atenție la noua înșelătorie care a luat cu asalt 2025: Cum îți pot fi furate datele fără să-ți dai seama
Descoperă noua escrocherie în plină expansiune în 2025, care fură datele personale în doar câteva secunde prin falsul curier. Află cum să recunoști și să te protejezi de această metodă periculoasă!
image png
Turiști în Roma FOTO Shutterstock
Cum a ajuns Clujul mai scump decât Roma. Lecția pe care românii nu o învață de la italieni
În Cluj plătesc pentru trei globuri de înghețată mai mult decât dau pe o imensă înghețată artizanală, cu frișcă și tot felul de topping-uri în buricul Romei, susține o româncă aflată la studii în capitala Italiei. Situația este similară în orașele „de fițe” ale României.
Viaductul Boița în șantier  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) JPG
Provocarea celei mai lungi autostrăzi din România. Viaductul Boița, calea spectaculoasă spre Valea Oltului
Traseul celei mai spectaculoase porțiuni a Autostrăzii A1 prinde contur la intrarea pe Valea Oltului, unde lucrările la viaductul Boița au început în vara anului 2024. În 2028, șoferii ar putea circula pe întreaga lungime a autostrăzii.
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
Zodia care va simți sprijinul lui Dumnezeu în fiecare clipă până în octombrie. Fiecare pas îi este ghidat cu grijă de o putere superioară
Pentru una dintre zodii, lunile care urmează vor fi marcate de o transformare profundă, dar și de o protecție divină aparte. Până în luna octombrie, nativii acestei zodii vor simți cum o forță nevăzută le luminează drumul, îi sprijină în alegeri și îi protejează de pericole.
picioarele spalate la dus jpg
Zona corpului pe care o cureți greșit fără să știi. Medicii avertizează: efecte neașteptate și pericole ascunse în rutina zilnică
Află de ce urechile sunt una dintre cele mai neglijate zone în igiena personală și cum să le cureți corect, conform recomandărilor medicilor. Descoperă sfaturi esențiale pentru o igienă completă și menține-ți sănătatea cu metode simple și sigure!
Un balon cu imaginea președintelui SUA, Donald Trump, este vizibil la un protest în Los Angeles FOTO AFP
Negocierile de pace se complică: triada Polonia-Ungaria-Slovacia se reconfigurează, Trump, atent la lupta internă
Negocierile de pace și ajutorul pentru Ucraina au ajuns într-o situație dificilă, în contextul în care președintele Trump se concentrează pe lupta politică internă, iar în Europa s-a refăcut triada Polonia-Ungaria-Slovacia, spun specialiștii consultați de „Adevărul”.