Ce sînt complexele? – trei întrebări pentru psihologul Zenobia NICULIŢĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Ce sînt complexele? – trei întrebări pentru psihologul Zenobia NICULIŢĂ jpeg

Ce sînt, pînă la urmă, complexele?

În primul rînd să nu uităm sensul general al cuvîntului: complex. Adică o multitudine de gînduri și emoții care ajung să copleșească ființa, în baza cărora ajungem să ne comportăm într-o manieră care fie blochează, fie ne deraiază de la sensul existenței noastre, de la obiectivele noastre de viață. Dacă ne gîndim la sensul originar, care a fost folosit în psihologie și psihanaliză inițial de către Sigmund Freud, un complex se referă la un fenomen care se petrece cîndva în copilăria mică, sau preșcolară, și care ia naștere din cauză că anumite nevoi nu sînt împlinite, că există un conflict între gînd și dorință, care sînt fie radical opuse, fie în discordanță cu ceea ce presupune o normă socială. Mai apoi, termenul a fost preluat de către Alfred Adler, care a vorbit pentru prima oară despre complexul de inferioritate, care e cel mai cunoscut, probabil și pentru că ne confruntăm atît de des cu el. Chiar dacă nu la același nivel sau cu aceeași intensitate, cu toții avem, la răstimpuri, acea confruntare dureroasă cu noi, în care nu ne simțim suficient de buni în relație cu lumea. Pe de o parte, Adler susține că e sănătos să ne confruntăm cu această idee, cît timp ideea nu se transformă în complex – cînd nevoia de aprobare socială devine mai importantă decît obiectivul inițial.

Care e relația dintre complexul de inferioritate și cel de superioritate?

Inițial, teoria lui Adler spune că, dintre cele două, complexul de inferioritate e primul, al doilea fiind un soi de mecanism de coping la cel de inferioritate. În complexul de inferioritate manifestările pot varia, dar se duc mai ales în direcția în care încerc să-i conving pe ceilalți că sînt suficient de bun. Acest efort poate include și o suprasolicitare a persoanei pentru performanță, dar poate include și o atitudine în care eu valorizez mult mai mult aprobarea celorlalți decît performanța în sine. Și atunci ratez scopul în sine: creșterea și autodepășirea. Sentimentul de inferioritate în sine, fără a deveni complex, poate deveni motorul performanței. Însă cînd emoțiile ajung să mă copleșească, determinînd felul în care reacționez, provocînd anxietăți, caut aprobare și ajung să valorizez atitudinea celorlalți mai mult decît performanța în sine. Complexul de superioritate e puțin mai controversat. Specialiștii contemporani critică într-o oarecare măsură viziunea lui Adler, conform căreia acest complex izvorăște din cel de inferioritate, susținînd că acesta se referă la o raportare exclusivă la ceilalți: sînt mai bun decît oricine, nu contează neapărat ce am de făcut. Atunci persoana care suferă de un complex de superioritate poate ajunge să fie atît de convinsă de propria valoare, încît nu are nevoie de părerea altcuiva și nici nu o acceptă.

Cum îți dai seama că ai o problemă?

Conștientizarea e un proces de lungă durată și e vulnerabilizantă, ai nevoie să-ți iei resurse din altă parte ca să te poți confrunta cu această zonă. Pentru că vorbind despre complexe, vorbim de incapacitatea de a gestiona niște emoții care copleșesc și blochează. Cei care suferă de un complex de inferioritate, chiar și parțial asumat, sînt mai dispuși să caute ajutor decît cei care ajung să dezvolte un complex de superioritate. În acest caz, una dintre puținele situații în care se poate declanșa o schimbare apare în urma unei crize majore. Cînd viața te forțează să te confrunți cu o situație pentru care nu ești pregătit, riscul de supracompensare poate declanșa o criză în urma căreia se poate produce o prăbușire în sine, confruntarea fiind atît de puternică încît edificiul se dărîmă. Pentru că unul dintre pericolele pe care le are de înfruntat cineva care suferă deun complex de superioritate este deconectarea de ceilalți. Cînd recunosc și mi asum un sentiment de inferioritate, cer ajutorul. Mă poziționez sănătos față de mine și cei din jur, stabilesc relații și îmi mențin o zonă de sănătate mentală și rațională. Cînd însă mă consider superior celorlalți, am impresia că nu mă confrunt, de fapt, cu o problemă, căci am alt nivel. Și așa mă sustrag relațiilor sociale care pot genera o eventuală confruntare cu mine însumi. Iar pierderile sînt imense.

a consemnat Stela GIURGEANU

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.