Complexul lui Ilie

Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Complexul lui Ilie jpeg

Am aflat recent povestea unui profesor care a fost concediat din învățămînt și încă reușește să se facă auzit prin lecțiile online pe care le susține. Inițial am fost impresionată și încurajată de acest fapt. Apoi am căpătat sentimentul acela supărător, ca o muscă ce-ți dă tîrcoale și ți se așază pe nas cînd vrei să dormi. Criza profesorului menționat s-a declanșat printr-un fapt minor, dar semnificativ: una dintre elevele sale s-a ridicat în timpul unei ore declarînd că e singurul profesor de la care mai învață ceva în opoziție cu toți ceilalți care solicită mită. Singurul! Acest cuvînt a devenit edificator. Ascultînd mai multe dintre mesajele critice inserate în lecțiile sale online, dincolo de obiecțiile valide cu privire la sistemul românesc de învățămînt, mi-a devenit din ce în ce mai evidentă o atitudine care mi-a amintit de un personaj biblic emblematic pentru evrei: profetul Ilie. Portretizat ca un om cu o personalitate puternică, în stare să-l înfrunte pe regele Israelului și să condamne deschis practicile religioase ale întregului popor, un reformator religios devenit legendar pentru curajul său, Ilie ajunge într-un moment de disperare în care declară: „Am rămas numai eu singur“.

Am surprins adesea atitudinea aceasta încrustată în declarațiile unor oameni talentați, capabili, care devin convinși că sînt singuri în căutarea unor idealuri sau a unor obiective de valoare. E nobil și dezamăgitor în același timp. Dacă ar fi să renunțăm la ideile romantice pe care le avem cu privire la eroii societății în care trăim, pentru mulți dintre aceștia ar rămîne dezgolită imaginea unor oameni (prea) conștienți de capacitățile lor și de scopul pe care și l-au asumat. Dar, datorită convingerii că nimeni altcineva nu e doritor sau capabil să-și asume aceeași misiune, pe parcurs, unii dintre acești eroi deraiază de la traseul nobil pe care s-au angajat. Ceea ce urmează este o luptă surdă cu întreaga lume, cu sistemul considerat (adesea pe drept cuvînt) corupt, chiar cu aceia care ar fi putut deveni aliați în încercarea de a face o parte a lumii sau măcar o idee mai bună.

Complexul lui Ilie este distructiv. Inițial, ideea de unicitate oferă identitate și avînt persoanei care crede din tot sufletul că este singura capabilă să schimbe lucrurile. Revelația acestei idei de tip mesianic e cuceritoare și sentimentul de a fi un titan în luptă cu marile forțe ale omenirii devine amețitor. Dar această atitudine, aceste convingeri se întorc împotriva propriei persoane într-o numărătoare inversă, lentă, dar sigură a autodistrugerii. Persoana se izolează de ceilalți și vede în fiecare dintre cei care nu-i împărtășesc opiniile fie un dușman, fie un laș lipsit de valori. Reacționează din ce în ce mai dur și mai agresiv la ideile critice ale celorlalți și nu reușește să creeze loc pentru comunicare și cooperare cu autoritățile sau colegii. Ceea ce ar fi putut fi o resursă pentru realizarea propriilor idei devine o piedică în afirmarea valorilor al căror deținător unic se consideră.

Complexul lui Ilie ajunge să cufunde persoana adînc în depresie și să saboteze însăși misiunea asumată. Îl văd adesea la politicienii care prezintă urme adînci de paranoia deghizată în discursuri militante, în atitudinea de „ultim mohican“ a unor profesori pentru care orele de curs sînt prilejuri de autodezvăluire, în mesajele „aprinse de foc sfînt“ ale unor lideri religioși și mă doare. Mă doare nu atît tabloul dezolant al personalității răvășite într-o luptă de Sisif, cît gîndul că acest complex distruge bucată cu bucată inițiative valoroase care s-ar fi putut țese împreună pentru a acoperi nevoile sau idealurile celor mulți. Și, ca să continui în spiritul lui Antoine de Saint-Exupéry, mă doare faptul că, în loc să participe cu partitura lui la o mare simfonie, acel Mozart din interiorul fiecăruia și-a tăiat singur mîna pe care ar fi putut-o întinde spre ceilalți, și-a închis ferestrele și își cîntă doar sieși un marș care în afară răsună disonant și, pe alocuri, funebru.

Mă întreb care ar fi fost povestea acelui profesor dacă ar fi reușit să-și coopteze colegii într-un program menit să ajute elevii să depășească dificultățile de învățare cu care se confruntă. Dacă ar fi format o echipă puternică de dascăli și elevi pasionați de matematică, ce impact ar fi avut aceasta asupra copiilor din comunitatea în care s-ar fi lansat proiectul? Dar la nivel național și mai departe? Cum ar arăta o comunitate (online sau nu) de profesioniști în domeniul educației (sau în orice alt domeniu) care să propună și să aplice idei inovatoare într-un efort susținut? Din nefericire, deși există mijloace de comunicare avansate, teorii ale comunicării sofisticate, teambuilding și training-uri de toate felurile, puțini sînt aceia care pot să vadă în ceilalți resurse inestimabile și reușesc să treacă de barierele personale pentru a lucra împreună. Într-o societate de indivizi atomizați, atît de interconectați și totuși atît de singuri, complexul lui Ilie nu (mai) este un mit. Dincolo de curajul de a sta singur contra curentului pentru valorile în care credem, e nevoie de capacitatea de a căuta și de a vedea în ceilalți persoane valoroase, cu care putem lucra, ale căror abilități ne sînt complementare. Și precum profetul Ilie din istoria antică a regatului iudaic, avem nevoie să descoperim că nu sîntem singurii. 

Zenobia Niculiță este psiholog.

Foto: Lucian Muntean

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.