Complexul lui Ilie

Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Complexul lui Ilie jpeg

Am aflat recent povestea unui profesor care a fost concediat din învățămînt și încă reușește să se facă auzit prin lecțiile online pe care le susține. Inițial am fost impresionată și încurajată de acest fapt. Apoi am căpătat sentimentul acela supărător, ca o muscă ce-ți dă tîrcoale și ți se așază pe nas cînd vrei să dormi. Criza profesorului menționat s-a declanșat printr-un fapt minor, dar semnificativ: una dintre elevele sale s-a ridicat în timpul unei ore declarînd că e singurul profesor de la care mai învață ceva în opoziție cu toți ceilalți care solicită mită. Singurul! Acest cuvînt a devenit edificator. Ascultînd mai multe dintre mesajele critice inserate în lecțiile sale online, dincolo de obiecțiile valide cu privire la sistemul românesc de învățămînt, mi-a devenit din ce în ce mai evidentă o atitudine care mi-a amintit de un personaj biblic emblematic pentru evrei: profetul Ilie. Portretizat ca un om cu o personalitate puternică, în stare să-l înfrunte pe regele Israelului și să condamne deschis practicile religioase ale întregului popor, un reformator religios devenit legendar pentru curajul său, Ilie ajunge într-un moment de disperare în care declară: „Am rămas numai eu singur“.

Am surprins adesea atitudinea aceasta încrustată în declarațiile unor oameni talentați, capabili, care devin convinși că sînt singuri în căutarea unor idealuri sau a unor obiective de valoare. E nobil și dezamăgitor în același timp. Dacă ar fi să renunțăm la ideile romantice pe care le avem cu privire la eroii societății în care trăim, pentru mulți dintre aceștia ar rămîne dezgolită imaginea unor oameni (prea) conștienți de capacitățile lor și de scopul pe care și l-au asumat. Dar, datorită convingerii că nimeni altcineva nu e doritor sau capabil să-și asume aceeași misiune, pe parcurs, unii dintre acești eroi deraiază de la traseul nobil pe care s-au angajat. Ceea ce urmează este o luptă surdă cu întreaga lume, cu sistemul considerat (adesea pe drept cuvînt) corupt, chiar cu aceia care ar fi putut deveni aliați în încercarea de a face o parte a lumii sau măcar o idee mai bună.

Complexul lui Ilie este distructiv. Inițial, ideea de unicitate oferă identitate și avînt persoanei care crede din tot sufletul că este singura capabilă să schimbe lucrurile. Revelația acestei idei de tip mesianic e cuceritoare și sentimentul de a fi un titan în luptă cu marile forțe ale omenirii devine amețitor. Dar această atitudine, aceste convingeri se întorc împotriva propriei persoane într-o numărătoare inversă, lentă, dar sigură a autodistrugerii. Persoana se izolează de ceilalți și vede în fiecare dintre cei care nu-i împărtășesc opiniile fie un dușman, fie un laș lipsit de valori. Reacționează din ce în ce mai dur și mai agresiv la ideile critice ale celorlalți și nu reușește să creeze loc pentru comunicare și cooperare cu autoritățile sau colegii. Ceea ce ar fi putut fi o resursă pentru realizarea propriilor idei devine o piedică în afirmarea valorilor al căror deținător unic se consideră.

Complexul lui Ilie ajunge să cufunde persoana adînc în depresie și să saboteze însăși misiunea asumată. Îl văd adesea la politicienii care prezintă urme adînci de paranoia deghizată în discursuri militante, în atitudinea de „ultim mohican“ a unor profesori pentru care orele de curs sînt prilejuri de autodezvăluire, în mesajele „aprinse de foc sfînt“ ale unor lideri religioși și mă doare. Mă doare nu atît tabloul dezolant al personalității răvășite într-o luptă de Sisif, cît gîndul că acest complex distruge bucată cu bucată inițiative valoroase care s-ar fi putut țese împreună pentru a acoperi nevoile sau idealurile celor mulți. Și, ca să continui în spiritul lui Antoine de Saint-Exupéry, mă doare faptul că, în loc să participe cu partitura lui la o mare simfonie, acel Mozart din interiorul fiecăruia și-a tăiat singur mîna pe care ar fi putut-o întinde spre ceilalți, și-a închis ferestrele și își cîntă doar sieși un marș care în afară răsună disonant și, pe alocuri, funebru.

Mă întreb care ar fi fost povestea acelui profesor dacă ar fi reușit să-și coopteze colegii într-un program menit să ajute elevii să depășească dificultățile de învățare cu care se confruntă. Dacă ar fi format o echipă puternică de dascăli și elevi pasionați de matematică, ce impact ar fi avut aceasta asupra copiilor din comunitatea în care s-ar fi lansat proiectul? Dar la nivel național și mai departe? Cum ar arăta o comunitate (online sau nu) de profesioniști în domeniul educației (sau în orice alt domeniu) care să propună și să aplice idei inovatoare într-un efort susținut? Din nefericire, deși există mijloace de comunicare avansate, teorii ale comunicării sofisticate, teambuilding și training-uri de toate felurile, puțini sînt aceia care pot să vadă în ceilalți resurse inestimabile și reușesc să treacă de barierele personale pentru a lucra împreună. Într-o societate de indivizi atomizați, atît de interconectați și totuși atît de singuri, complexul lui Ilie nu (mai) este un mit. Dincolo de curajul de a sta singur contra curentului pentru valorile în care credem, e nevoie de capacitatea de a căuta și de a vedea în ceilalți persoane valoroase, cu care putem lucra, ale căror abilități ne sînt complementare. Și precum profetul Ilie din istoria antică a regatului iudaic, avem nevoie să descoperim că nu sîntem singurii. 

Zenobia Niculiță este psiholog.

Foto: Lucian Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.