„Funcţiei paterne îi revine rolul structurant“ – interviu cu psihoterapeutul Mihnea POPESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018
„Funcţiei paterne îi revine rolul structurant“ – interviu cu psihoterapeutul Mihnea POPESCU jpeg

Dacă ne-am imagina tatăl ca pe o cutie, ce găsim în ea?

Sînt, cu siguranță, multe lucruri în „cutia“ asta, dar nu este neapărat o cutie foarte izolată de altele. Așa se întîmplă, de obicei, în viață. Ne împărțim noi lucrurile pe cutii, ca să le avem ordonate, dar în realitate, cînd umblăm în ele, vedem că lucrurile sînt destul de amestecate.

Noi, ființele umane, sîntem niște ființe compozite, mixte, eterogene. Așa e și cazul tatălui. Te uiți acolo și găsești foarte multe lucruri care n-au legătură cu ce e în mintea noastră cînd spunem „tată“. Probabil că, dacă abstractizăm, putem spune că tatăl e distinct față de mamă, unchi, mătuși, bunici. Trăim într-o epocă în care putem vorbi mai degrabă de funcția paternă și funcția maternă, decît de tată și mamă. Și fiecare le poate prelua pe ale celuilalt, mai ales de cînd tatăl nu mai pleacă la vînătoare și mama nu mai stă acasă să se ocupe de gospodărie.

Și dacă vorbim despre aceste funcții, materne și paterne, de unde începem?

Putem începe chiar și de la psihologie, care încearcă să sublinieze aceste funcții și ajunge să facă niște distincții care au legătură cu evoluția copilului. Astfel, funcția maternă e legată mai degrabă de capacitatea mamei de a fi un soi de matrice care îi permite ființei umane să dobîndească sentimentul de existență. E o condiție pentru ca ființa umană să se simtă în viață.

Funcției paterne îi revine mai degrabă rolul structurant, ordonator, și de a-l ajuta pe copil să capete un anumit loc în viață. A te simți viu se obține mai ales din relația cu mama. Ea are rolul de a oferi iubire necondiționată, tatăl are rolul de a introduce condiționarea. Două funcții care condiționează poziționarea unei ființe umane în lume. Și așa ajungem să conștientizăm diferența între feminin și masculin. Dacă n-ar exista zone de identitate între cele două funcții, ființa umană n-ar putea să trăiască diferența, să ajungă la conștientizarea ei. Sigur că, dacă lipsește un părinte, altceva ia locul funcției respective.

Fiecare dintre noi avem propriile povești de familie. Cum ne echilibrăm bagajul relațiilor de acasă?

Le echilibrăm în primul rînd prin faptul că avem tendința de a repeta experiențele pe care le-am trăit și speranța de a le repara. Uneori, repetițiile astea au o nuanță traumatică, de fiecare dată ne produc același rău, sau pot să aibă o notă netraumatică, doar structurantă, în care repetăm experiențe pe care le-am avut și care pot fi plăcute. Dar aceste repetiții ne pun față în față cu enigma copilăriei noastre. Cu fisura din noi.

Întotdeauna repeți lucruri. Poate fi și o șansă pentru că, din aceste repetiții, ne putem trezi și deveni conștienți de ce am trăit. Și atunci putem face o altă alegere. Dar aceste repetiții pot fi și o fundătură.

Cum se creează relația cu tatăl?

Se poate spune că tatăl este cel în raport cu care se creează funcția autoreflexivă. Ducînd lucrurile la limită, se poate spune că copilul este văzut din afară de tată. De mamă este văzut dinăuntru, chiar prin forța împrejurărilor biologice. Tatăl îl vede ca pe ceva exterior lui, ca pe un conținut al iubirii pentru mamă. Această funcție autoreflexivă a copilului se desăvîrșește în relația cu tatăl. Identificarea cu acel cineva care îl vede din afară și care îi oferă un loc, care îl compară, care îl scoate în lume. Bineînțeles că încrederea în sine are legătură și cu tatăl, dar nu numai cu tatăl. Are legătură cu capacitatea unei ființe cu care relaționează copilul de a reflecta în general și de a reflecta asupra copilului, în particular. Această funcție reflexivă începe, bineînțeles, în relația cu mama, care, de la un moment dat, reușește să-și privească copilul cu o privire binoculară. Cu o parte îl vede pe copil ca fiind ca ea, una cu ea, și cu o altă parte îl vede pe copil ca fiind ceva diferit. Asta e ceva fundamental pentru dezvoltarea copilului. Într-un anumit sens, tatăl, în mod primar, este în mintea mamei. Este acel ceva intern cu care mama îl introduce pe tatăl real în viața copilului. Dacă mama nu o face, tatăl nu va avea nici un sens pentru copil.

Dacă mama nu-l percepe pe tată ca pe un inamic, nici copilul nu-l va descoperi așa. Dacă propriul tată din mintea mamei va fi un obiect al iubirii, al tandreții, copilul își va percepe tatăl real ca pe ceva care promite să fie bun, care are suficient de multe elemente „materne“, cît să-i ofere copilului siguranța de care are nevoie pentru a le descoperi și pe cele patern-masculine. Suficient de incitant și de diferit.

La început, copilul va face niște diferențe între mamă și tată, pe care nu și le va explica. Amîndouă aceste ființe îl iubesc și cu amîndouă are o relație. Ușor ușor, diferența asta capătă sens, mai ales într-o anumită etapă în care, biologic, copilul începe să se maturizeze hormonal și diferența tinde să devină o diferență între sexe. Copilul ajunge să facă diferența între părinți din acest punct de vedere, între 3-5 ani. Și acest lucru este foarte important pentru identitatea sexuală a copilului, pentru a căpăta un loc în lume și a se simți parte din ea. Pe scurt, identitatea copilului va fi legată de acum permanent de faptul de a fi fetiță sau băiat.

Poți să recuperezi în situația în care n ai trecut prin toate aceste etape?

E foarte greu de crezut că, fără un anume tratament și o anume terapie, poți recupera lipsa acestor funcții. Ființa respectivă va tînji permanent după ce i-a lipsit, dar, de cele mai multe ori, va încerca și va eșua. Pentru că nu va putea să repare anumite relații defectuoase, el va ajunge să le repete. Sau va trăi, dimpotrivă, într-un deficit permanent. Atunci cînd ai cît de cît o continuitate psihică și nu ai trăit traume majore, poate părea mai ușor să repari decît să repeți.

Cît de diferit e în cazul fetelor și al băieților?

Într-un fel se identifică un băiat cu tatăl, în alt fel o fată. Pentru o fiică, tatăl este acel ceva pe care nu-l va obține niciodată. Și sigur că, în funcție de poziția mamei și a tatălui în acest triunghi, fiica se va structura într-un anumit fel. Pentru fiu, tatăl este acel cineva cu care este nevoit să se identifice.

În fiecare dintre copii, tatăl se va oglindi în feluri diferite.

Și cu fiica trebuie să aibă o relație în care să fie suficient de apropiat, în așa fel încît fiica să simtă un confort, dar și suficient de departe încît să-l poată admira și să-l vadă ca pe un model de cucerit. Sînt foarte mulți tați care, în relațiile cu fiicele, au o trăire primar sexuală, prea intensă. Și fiica este pusă într-o situație foarte delicată pentru că îi va reveni ei sarcina de a gestiona frîna. Și evident că asta o va structura într-un anumit fel. Și va ajunge, cel mai probabil, în relații pe care le va sexualiza foarte mult și se va trezi în tot felul de situații în care bărbatul va deveni abuziv. Totul, în încercarea ei de a pune frînă acestui prea mult și de a-i putea face față. Cu siguranță, și rolul mamei e important aici. Pentru că nu putem separa lucrurile.

Cazul celălalt este cel în care tatăl își reprimă complet sexualitatea față de fiică, probabil tot dintr-o teamă de a nu greși. Și se va duce în cealaltă extremă, în care va structura altfel relația. Și atunci fiica va tînji mereu după un tată care s-o confirme, care s-o valideze.

Ideal e ca tatăl să-și poata sublima trăirile într-un „eros patern“, o tandrețe bogată, dar desexualizată între tată și fiică. E foarte important ca fiica să simtă o distanță potrivită între ea și tatăl ei. Asta o va face să aibă încredere în ea, în sexualitatea ei și în viitorul partener. Va căpăta acel sentiment de distanță igienică ce-i va permite să negocieze cu celălalt și cu propriile ei fantasme, dorințe.

La băieți, în triunghiul acesta, complicația vine din dificultatea identificării cu tatăl. Această dificultate e legată de existența sexualului și a agresivității, forțe pulsionale uriașe pe care ființa umană cu greu învață să le tolereze.

Cît loc ocupă în construcția noastră relația cu părinții?  

Un loc imens, cel puțin pînă cînd reușim să-i luăm în interiorul nostru ca pe niște funcții psihice. Ei reprezintă niște elemente structurante indispensabile pentru o ființă umană. S-ar putea spune că abia după ce s-a produs această interiorizare ne descoperim, cu adevărat, părinții reali, dacă vom putea-o face vreodată. Cine știe…

Ce poți face ca să fii un tată responsabil?

Să te maturizezi. Copiii apar întotdeauna nu atunci cînd ne dăm noi seama că sîntem pregătiți pentru asta. Ei ne surprind. Și în relația cu ei continuă maturizarea noastră. Un tată responsabil cred că este un tată care poate face diferența între idealurile copilului și propriile idealuri.

a consemnat Ana Maria SANDU

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj sau Bucureşti. „Mă costă 10 euro pe noapte”
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social, după cum spune chiar el. Patrik a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali comparativ cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile au fost surprinzătoare
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
EXCLUSIV Millie Bobby Brown, actriţa din „Stranger Things“: „M-am îndrăgostit de Unsprezece şi am simţit că vreau să fiu ca ea“
Actriţa Millie Bobby Brown spune că o catalogare a serialului drept doar un thriller SF ar fi superficială, căci „Stranger Things“ tratează probleme reale – spre exemplu, personajul pe care îl interpretează, Unsprezece, se confruntă cu „stresul posttraumatic şi traumele din copilărie“.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.