„Să devină Bucureştiul oraşul oamenilor“ – interviu cu Petra DOBRUSKA

Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
„Să devină Bucureştiul oraşul oamenilor“ – interviu cu Petra DOBRUSKA jpeg

Cînd ați ajuns prima dată în București și cum vi s-a părut atunci? Cum vi se pare acum?

Am ajuns pentru prima dată în România, ca turistă, în anul 2003. Atunci, am călătorit mult prin țară, începînd cu satele cehești din Banat, munții Făgăraș, Alba Iulia, Curtea de Argeș și pînă la București. A fost foarte cald, extrem de cald în oraș. Mergeam pe bulevardul de la Casa Poporului, iar prietenul meu de atunci mi-a zis cu entuziasm: „Într-o zi vom locui aici!“ Am zis: „Oriunde în România, dar aici sigur nu!“ Și iată că am ajuns să locuiesc deja de aproape opt ani în București și chiar îmi place!

Îmi aduc aminte de atmosfera orașului vechi, de un bar între case semiderîmate, care se numea La Ruine, de locul unde se vindeau mici pe Lipscani și de gașca de cîini care îl înconjura, mai tîrziu de Lăptărie sau La Motoare, pe acoperișul TNB, de doamna din lift care croșeta.

În 2010, cînd m-am stabilit în București, am început să descopăr orașul de pe bicicletă.

Împreună cu o prietenă, ne luam bicicletele și ne plimbam toată duminica doar așa, fără nici un scop anume. Mai tîrziu o făceam cu aproape toți invitații Centrului Ceh, le dădeam artiștilor biciclete și mergeam prin cartiere vechi și noi, ne pierdeam pe străduțe, povesteam despre istoria locurilor și a caselor.

Bucureștiul este un oraș dinamic, se schimbă foarte repede pe toate planurile, doar că ai uneori impresia că schimbările se întîmplă necoordonat, haotic, neplanificat. Multe dintre casele vechi au dispărut între timp, orașul devine din ce în ce mai aglomerat, Centrul Vechi nu mai este al comunității care locuiește acolo, Hala Matache a dispărut. Au apărut multe locuri noi „de lenevit“, cafenele, restaurante, doar că nu sînt accesibile tuturor.

Ce locuri din București vă plac în mod special?

Îmi place în continuare să mă pierd pe străduțe, să descopăr locuri și curți noi. Acum sîntem în căutarea unui spațiu pentru proiectul la care lucrez și am văzut multe apartamente în case vechi care mă fascinează. Dar trebuie să recunosc că mă atașez mai mult de oameni, nu de locuri. Cînd unii dintre oamenii cu care am lucrat au plecat din clădirea în care era biroul meu, a dispărut pentru mine și farmecul locului. Și acum mă simt în siguranță într-o casă construită prin anii 2000, într-un cartier de la periferia Bucureștiului, într-un haos urbanistic fără o gîndire durabilă a caselor, a cartierului, pentru că acolo locuiește finul meu cu familia lui. Îi vizitez aproape în fiecare duminică. La fel, pe strada Icoanei e o casă (și da, poate e preferata mea!) unde joc table cu bunicul Traian, în curte am organizat cu colega mea Ioana, de la „One World Romania la Școală“, unele dintre cele mai mișto proiecții de vară în cadrul proiectului „Documentare la curte“ și îmi place să mă retrag acolo, să citesc, să mă joc cu cățeii, să stau de vorbă.

Îmi place mult și cartierul meu de lîngă Parcul Carol și sînt atașată de o comunitate din apropiere, din Rahova-Uranus. Cînd merg acolo, la prietena mea Cristina, de la organizația „La Bomba“, tot timpul simt puterea locului și a comunității care luptă de peste zece ani în procesele legate de retrocedări. E ceva adevărat în asta – că „omul sființește locul“.

Există un București cultural, în com-parație cu alte capitale europene?

Există, ca și în alte capitale, o viață culturală specifică locului, dar nu m-aș apuca neapărat să compar. Fiecare loc e altfel, are comunitățile lui, clima și farmecul propriu. Acum cîțiva ani circula mult vorba că Bucureștiul este ca Berlinul anilor 90’: sălbatic, creativ, cu spații underground, alternative, improvizate. Aproape în fiecare seară aveai unde să te duci, ce să descoperi. Din cauza diferitelor circumstanțe, s-au schimbat multe lucruri de atunci, sau așa simt eu. Mai ales că s-au închis, au dispărut multe spații culturale. Bucureștiul duce lipsă de cinematografe, galerii, în centru, în cartiere, viața culturală lipsește aproape complet. Artiștii acceptă uneori să fie expuși în niște condiții precare, nu pentru că le convine, dar pentru că, dacă vrei să te prezinți, trebuie să accepți ce ți se oferă.

Pe de altă parte, au reușit să su-pra-viețuiască spații ca Green Hours, H’art Gallery și au apărut altele precum Centrul Național al Dansului, cu un spațiu propriu, Hanul Gabroveni, Macaz, MNAC a început să fie foarte activ. Se întîmplă în continuare multe evenimente interesante, conceptuale, care au sens și pentru spațiile respective, cît și în dezvoltarea culturii locale. Eu văd Bucureștiul dezvoltîndu-se cultural în această direcție: cultură alternativă, folosirea spațiilor, redarea sensului lor.

Ce s-ar putea face mai mult pentru București?

Să devină Bucureștiul orașul oamenilor, să ai pe unde să te plimbi, să se creeze zone pietonale, să scapi de mașinile parcate pe trotuare, să te poți plimba prin oraș și dacă ești un părinte cu copil mic, un bunic în cîrjă, un nevăzător cu baston, un om în cărucior, să existe un transport în comun pe care să te poți baza, să existe piste de biciclete. Înainte de a promova ciclismul în oraș, e nevoie să construiești o infrastructură, altfel susții aproape un sport extrem. Eu am folosit cinci ani bicicleta ca principalul meu mijloc de transport pînă cînd, în 2015, am avut un accident. Am rămas trei luni în pat, a urmat o recuperare de cel puțin un an. De atunci nu am mai urcat pe bicicletă, cu toate că îmi lipsește mult, fără piste de biciclete poți s-o pățești oricînd din nou. Lucrurile astea se pot schimba. Pentru unele este nevoie de investiții și planificare pe termen lung, altele se pot schimba și prin campanii pozitive și nu trebuie să reinventezi roata. Există multe exemple simple care schimbă mult viața cetățenilor. Noi, la festivalul One World Romania, pe care îl organizăm în fiecare an, în martie, aducem adesea și documentare din diferite colțuri ale lumii legate de urbanism sau de administrarea unui oraș sau a unui sat. Anul acesta pregătim și o discuție despre locuirea informală. Ar fi multe de povestit, îmi place mult Bucureștiul, oamenii de aici, cultura și cred că, dacă fiecare dintre noi începe cu el însuși, putem schimba cîte un pic, ca să ne fie bine aici tuturor, împreună.

Petra Dobruska este vicepreședinte al asociației One World Romania și director al programului educațional „One World Romania la Școală“. De origine cehă, Petra s-a stabilit în București în urmă opt ani.

a consemnat Adina POPESCU

Foto: Ema Cojocaru

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Xi Jinping FOTO EPA EFE jpg
Cinci motive pentru care economia Chinei este în pericol
Economia Chinei încetinește, pe măsură ce se adaptează la strategia „zero-COVID” și slăbește cererea globală.
Roberta Metsola FOTO EPA-EFE
UE trebuie să furnizeze tancuri Ucrainei, pledează preşedinta Parlamentului European
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, face apel la statele membre UE să livreze tancuri Ucrainei şi "să accelereze" procedura de aderare a acestei ţări la Uniune.
Psihologul Domnica Petrovai, la prezentarea sondajului World Vision  Sursa Remus Florescu jpg
Elevilor li s-au cerut fotografii nud. Răspunsul unui sfert dintre participanții la un sondaj World Vision
Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu chestionaţi de World Vision România declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.