Putea fi mai rău

Adrian BENEA
Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Putea fi mai rău jpeg

Inevitabil, de fiecare dată cînd mă apuc să scriu despre un grup de oameni fără să am acces la statistici clare, mă simt oarecum stînjenit de faptul că sînt nevoit să generalizez pornind de la simple observații empirice, cam ca acel personaj care citise prea multă istorie și, într-o pornire de entuziasm, iese afară să vadă poporul, dar nu vede decît femei, bărbați, copii și nici urmă de popor. Așa că luați, vă rog, cu un grăunte de sare opiniile ce urmează.

Mi-am propus să vorbesc despre românii din diaspora, deoarece îmi sînt mai familiari, pe de o parte, iar pe de alta pentru că sînt mai clare caracteristicile unui anumit grup etnic atunci cînd îl compari cu altul (sau altele)

Prima caracteristică despre care vreau să vorbesc nu este cea mai importantă, dar am găsit-o surprinzătoare, nu m-aș fi gîndit niciodată la ea dacă nu mi s-ar fi atras atenția: este vorba despre lipsa conciziei. Avem impresia că cea mai bună strategie ca să ne facem bine înțeleși este să vorbim mult și înflorit, iar atunci cînd constatam că nu sîntem înțeleși – și aici trec deja la o altă caracteristică –, atribuim acest fapt lipsei de inteligență a interlocutorului. Căci aceasta este una dintre cele mai comune idei în lumea diasporei românești: sîntem înconjurați de proști. Există un sîmbure de adevăr aici, în multe cazuri chiar sîntem, căci atunci cînd ești proaspăt aterizat într-o altă lume, ai șanse foarte mari să faci o muncă sub calificarea ta, drept urmare vei fi înconjurat de oameni mai puțin școliți decît tine. Și de aici generalizarea, nu neapărat justificată, dar explicabilă.

Iar apoi, dacă vrei să afli ce gîndește, sincer, cineva, cea mai bună strategie este să fii prin preajmă în momentele în care se crede singur. Cînd cuplul de români se află la celălalt capăt al lumii, cei doi vorbesc între ei în public fără nici o jenă, ca și cum cei din jur nici n-ar exista, căci nu se așteaptă ca cineva să le înțeleagă limba. Și constați că, atunci cînd nu se ceartă între ei (conform observațiilor mele, cuplurile de români se ceartă – în public, cel puțin – mai mult decît media), cu siguranță bîrfesc. Aflăm, de pildă, despre cutare adolescent că are față de prost cu căciula aceea trasă pe o ureche, despre cutare doamnă că ar face mai bine să nu și lase șuncile la vedere, iar despre cutare „maimuță“ că o să-și piardă imediat pantalonii. Și iată-ne ajunși la un alt punct nevralgic, și anume rasismul. Românilor nu le plac arabii, „ciorile“ (în această categorie intră o gamă variată de cetățeni, de la indieni pînă la africani) și nu au încredere în asiatici.

Am spus asiatici? Nu doar despre ei este vorba. Românii nu au încredere, punct! Ne este mereu teamă că ceilalți or să ne înșele (mai cu seamă românului îi este teamă de român) că or să ne exploateze, într-un fel sau altul.

Și pentru că sîntem naturi suspicioase, teoriile conspirației nu-s teorii pentru noi, sînt adevăruri imuabile. E clar că americanii n-au pus piciorul pe Lună, în schimb au făcut și ei ceva, și-au dărîmat Turnurile. Vaccinurile sînt lucrarea diavolului, și nici Soros nu-i străin de afacerea asta.

Bombănim mult și ne place să credem că dacă umblăm încruntați o facem pentru că sîntem singurii sinceri într-o lume plină de ipocriți, dar lucrurile sînt ceva mai nuanțate: împărțim încruntarea cu rușii, ucrainenii și bulgarii. Venim din societăți similare, în care zîmbetul e semn de slăbiciune, dacă nu cumva chiar de neghiobie. „Ce rîzi, bă, ca prostu’?!?“ nu are echivalent uzual în engleză. Și mai mult decît orice, ne este teamă să nu ne facem de rîs.

Sîntem ceva mai agresivi decît occidentalii, dar mai puțin beligeranți decît vecinii noștri de la Răsărit. Îmi amintesc de odiseea unei companii americane producătoare de echipament sportiv, ai cărei manageri nu înțelegeau, pur și simplu, ce cusur au mingile lor, cum se face că în Rusia se vînd mii de bîte de baseball, dar nici o minge.

Dar acestea sînt, pînă la urmă, trăsături oarecum banale, care vă sînt familiare, drept urmare o să scot artileria grea de la naftalină și o să îndrept firul narațiunii înspre o caracteristică de a noastră despre care se vorbește puțin (sau chiar sau deloc), înspre ceea ce consider a fi cel mai mare defect al nostru: lipsa acută de savoir-vivre. Sîntem mereu la extreme, ba ne zbatem cu disperare, ba ne lăsăm călcați în picioare cu o resemnare mioritică, cu rare zvîcniri de revoltă. Nu avem exercițiul autoanalizei, nu știm cine sîntem și ce vrem, ne preluăm valorile en gros din mediul în care trăim și ne ducem cu ele în groapă, fără să le punem niciodată la îndoială. Evident că lucrul acesta naște niște frustrări monstruoase, căci atunci cînd trăiești o viață structural incompatibilă cu personalitatea și caracterul tău și nu reușești să identifici această incompatibilitate, existența devine o povară cumplită. De altfel, nimeni nu-i scutit de acest sentiment – iar dacă nu l-ați simțit niciodată, înseamnă că nu acordați suficientă atenție ideilor și imaginilor care vi se perindă prin minte – dar conaționalii îmi lasă impresia că zăbovesc mai mult decît alții în spațiul acesta angoasant.

Probabil că faptul acesta are legătură, printre altele, cu educația autistă care ne-a fost administrată și care ne-a păgubit de spiritul critic și cu atmosfera oprimantă în care am trăit pînă în anii ’90.

Și, în sfîrșit, sîntem prea critici cu noi înșine. Dar aceasta este o caracteristică universală, întîlnită la mai toate popoarele. Persoana cea mai potrivită să ne descrie obiectiv ar fi străinul care a trăit suficient în mijlocul nostru. Căci noi întreținem, inevitabil, o relație ambiguă de ură – iubire față de noi și de ai noștri, drept urmare ne este imposibil să fim obiectivi.

Dar avem și punctele noastre forte: sîntem creativi, ambițioși și muncitori. Poate că nu mutăm munții din loc prin rugăciune, dar dacă sîntem bine plătiți și tratați corect, îi mutăm la cererea clientului. Presupun că asta vine ca o surpriză, pentru că în general românii se percep pe ei înșiși ca fiind un popor mai degrabă leneș, dar dacă mi-e permis să îmi dau cu părerea aș susține că sîntem lipsiți mai degrabă de motivație decît de vlagă.

Ca un călător pasionat ce mă aflu, am avut ocazia să vizitez țări comparabile ca nivel de trai din diferite colțuri ale lumii și am învățat să îmi apreciez conaționalii pentru faptul că știu să își trăiască sărăcia cu demnitate. În satele românești în care bunăstarea se lasă încă așteptată, oamenii trăiesc, în general, în lipsuri, dar nu în mizerie.

În concluzie, îndrăznesc să afirm că nu avem motive să ne autoflagelăm, căci, parafrazîndu-l pe Sartre, am făcut ceea ce s-a putut din ceea ce istoria a făcut din noi. Se putea mai bine? Sigur că da. Dar se putea și mai rău. 

Adrian Benea este sociolog.

Foto: Lucian Muntean

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.