Putea fi mai rău

Adrian BENEA
Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Putea fi mai rău jpeg

Inevitabil, de fiecare dată cînd mă apuc să scriu despre un grup de oameni fără să am acces la statistici clare, mă simt oarecum stînjenit de faptul că sînt nevoit să generalizez pornind de la simple observații empirice, cam ca acel personaj care citise prea multă istorie și, într-o pornire de entuziasm, iese afară să vadă poporul, dar nu vede decît femei, bărbați, copii și nici urmă de popor. Așa că luați, vă rog, cu un grăunte de sare opiniile ce urmează.

Mi-am propus să vorbesc despre românii din diaspora, deoarece îmi sînt mai familiari, pe de o parte, iar pe de alta pentru că sînt mai clare caracteristicile unui anumit grup etnic atunci cînd îl compari cu altul (sau altele)

Prima caracteristică despre care vreau să vorbesc nu este cea mai importantă, dar am găsit-o surprinzătoare, nu m-aș fi gîndit niciodată la ea dacă nu mi s-ar fi atras atenția: este vorba despre lipsa conciziei. Avem impresia că cea mai bună strategie ca să ne facem bine înțeleși este să vorbim mult și înflorit, iar atunci cînd constatam că nu sîntem înțeleși – și aici trec deja la o altă caracteristică –, atribuim acest fapt lipsei de inteligență a interlocutorului. Căci aceasta este una dintre cele mai comune idei în lumea diasporei românești: sîntem înconjurați de proști. Există un sîmbure de adevăr aici, în multe cazuri chiar sîntem, căci atunci cînd ești proaspăt aterizat într-o altă lume, ai șanse foarte mari să faci o muncă sub calificarea ta, drept urmare vei fi înconjurat de oameni mai puțin școliți decît tine. Și de aici generalizarea, nu neapărat justificată, dar explicabilă.

Iar apoi, dacă vrei să afli ce gîndește, sincer, cineva, cea mai bună strategie este să fii prin preajmă în momentele în care se crede singur. Cînd cuplul de români se află la celălalt capăt al lumii, cei doi vorbesc între ei în public fără nici o jenă, ca și cum cei din jur nici n-ar exista, căci nu se așteaptă ca cineva să le înțeleagă limba. Și constați că, atunci cînd nu se ceartă între ei (conform observațiilor mele, cuplurile de români se ceartă – în public, cel puțin – mai mult decît media), cu siguranță bîrfesc. Aflăm, de pildă, despre cutare adolescent că are față de prost cu căciula aceea trasă pe o ureche, despre cutare doamnă că ar face mai bine să nu și lase șuncile la vedere, iar despre cutare „maimuță“ că o să-și piardă imediat pantalonii. Și iată-ne ajunși la un alt punct nevralgic, și anume rasismul. Românilor nu le plac arabii, „ciorile“ (în această categorie intră o gamă variată de cetățeni, de la indieni pînă la africani) și nu au încredere în asiatici.

Am spus asiatici? Nu doar despre ei este vorba. Românii nu au încredere, punct! Ne este mereu teamă că ceilalți or să ne înșele (mai cu seamă românului îi este teamă de român) că or să ne exploateze, într-un fel sau altul.

Și pentru că sîntem naturi suspicioase, teoriile conspirației nu-s teorii pentru noi, sînt adevăruri imuabile. E clar că americanii n-au pus piciorul pe Lună, în schimb au făcut și ei ceva, și-au dărîmat Turnurile. Vaccinurile sînt lucrarea diavolului, și nici Soros nu-i străin de afacerea asta.

Bombănim mult și ne place să credem că dacă umblăm încruntați o facem pentru că sîntem singurii sinceri într-o lume plină de ipocriți, dar lucrurile sînt ceva mai nuanțate: împărțim încruntarea cu rușii, ucrainenii și bulgarii. Venim din societăți similare, în care zîmbetul e semn de slăbiciune, dacă nu cumva chiar de neghiobie. „Ce rîzi, bă, ca prostu’?!?“ nu are echivalent uzual în engleză. Și mai mult decît orice, ne este teamă să nu ne facem de rîs.

Sîntem ceva mai agresivi decît occidentalii, dar mai puțin beligeranți decît vecinii noștri de la Răsărit. Îmi amintesc de odiseea unei companii americane producătoare de echipament sportiv, ai cărei manageri nu înțelegeau, pur și simplu, ce cusur au mingile lor, cum se face că în Rusia se vînd mii de bîte de baseball, dar nici o minge.

Dar acestea sînt, pînă la urmă, trăsături oarecum banale, care vă sînt familiare, drept urmare o să scot artileria grea de la naftalină și o să îndrept firul narațiunii înspre o caracteristică de a noastră despre care se vorbește puțin (sau chiar sau deloc), înspre ceea ce consider a fi cel mai mare defect al nostru: lipsa acută de savoir-vivre. Sîntem mereu la extreme, ba ne zbatem cu disperare, ba ne lăsăm călcați în picioare cu o resemnare mioritică, cu rare zvîcniri de revoltă. Nu avem exercițiul autoanalizei, nu știm cine sîntem și ce vrem, ne preluăm valorile en gros din mediul în care trăim și ne ducem cu ele în groapă, fără să le punem niciodată la îndoială. Evident că lucrul acesta naște niște frustrări monstruoase, căci atunci cînd trăiești o viață structural incompatibilă cu personalitatea și caracterul tău și nu reușești să identifici această incompatibilitate, existența devine o povară cumplită. De altfel, nimeni nu-i scutit de acest sentiment – iar dacă nu l-ați simțit niciodată, înseamnă că nu acordați suficientă atenție ideilor și imaginilor care vi se perindă prin minte – dar conaționalii îmi lasă impresia că zăbovesc mai mult decît alții în spațiul acesta angoasant.

Probabil că faptul acesta are legătură, printre altele, cu educația autistă care ne-a fost administrată și care ne-a păgubit de spiritul critic și cu atmosfera oprimantă în care am trăit pînă în anii ’90.

Și, în sfîrșit, sîntem prea critici cu noi înșine. Dar aceasta este o caracteristică universală, întîlnită la mai toate popoarele. Persoana cea mai potrivită să ne descrie obiectiv ar fi străinul care a trăit suficient în mijlocul nostru. Căci noi întreținem, inevitabil, o relație ambiguă de ură – iubire față de noi și de ai noștri, drept urmare ne este imposibil să fim obiectivi.

Dar avem și punctele noastre forte: sîntem creativi, ambițioși și muncitori. Poate că nu mutăm munții din loc prin rugăciune, dar dacă sîntem bine plătiți și tratați corect, îi mutăm la cererea clientului. Presupun că asta vine ca o surpriză, pentru că în general românii se percep pe ei înșiși ca fiind un popor mai degrabă leneș, dar dacă mi-e permis să îmi dau cu părerea aș susține că sîntem lipsiți mai degrabă de motivație decît de vlagă.

Ca un călător pasionat ce mă aflu, am avut ocazia să vizitez țări comparabile ca nivel de trai din diferite colțuri ale lumii și am învățat să îmi apreciez conaționalii pentru faptul că știu să își trăiască sărăcia cu demnitate. În satele românești în care bunăstarea se lasă încă așteptată, oamenii trăiesc, în general, în lipsuri, dar nu în mizerie.

În concluzie, îndrăznesc să afirm că nu avem motive să ne autoflagelăm, căci, parafrazîndu-l pe Sartre, am făcut ceea ce s-a putut din ceea ce istoria a făcut din noi. Se putea mai bine? Sigur că da. Dar se putea și mai rău. 

Adrian Benea este sociolog.

Foto: Lucian Muntean

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
Liceenii și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
ntîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.