În căutarea onoarei pierdute

Nicoleta ROMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
În căutarea onoarei pierdute jpeg

E deja o lege nescrisă: onoarea se cîștigă greu și se pierde ușor. În cazul femeilor, despre care vorbim azi, este mai întotdeauna legată de sexualitate, de comportamentul public și de păstrarea unor aparențe ale respectabilității. Se știe, femeia a adus păcatul în lume și poate de aceea reprezentantele Evei sînt privite cu neîncredere pînă la căsătorie. Constantin Aricescu, într-o lucrare de popularizare intitulată Misterele căsătoriei (1861), analiza tocmai această relație între femeie și viața conjugală, făcînd adesea referire la Balzac, literatura și stilul de viață francez, privite ca model de elita vremii, aprecia că femeia este o providență a familiei, balsamul oricărei dureri sufletești, focarul libertății și al civilizațiunii. Într-un astfel de context, care reflecta o mentalitate a unei epoci în schimbare, responsabilitatea pe care femeia o avea cu privire la reputația sa socială era una majoră. Imaginea ei în societatea românească era distorsionată, în tonuri mai calde sau mai reci în funcție de cît de puternică era vocea care se făcea auzită. Călătorii străini, spre exemplu, îmbinau realitatea cu clișeele, preluînd și amplificînd, vorbind despre libertinajul general de care doar ea, femeia, se făcea vinovată; și aminteau cu toții de procesele de divorț, de cazurile de adulter și iubirile ilicite. Toate făceau ca teritoriul să pară și mai exotic, dacă luăm în considerare că țările române au fost pînă spre finalul veacului al XIX-lea sub semnul Imperiului Otoman. În 1836, Saint-Marc Girardin întreprindea chiar mai mult și nota părerea boierilor vremii despre moravurile societății lor: De la ruși am luat libertinajul, de la greci lipsa de onestitate în afaceri, de la prinții fanarioți amestecul de lașitate și de vanitate, de la turci indolența și lenea; de la polonezi divorțul și acea mulțime de evrei săraci, care mișună pe ulițele noastre. Cu alte cuvinte, viciul venea pe filiera altora, prin influențe și împrumut. Se putea chiar realiza o asociere etnică a acestor insinuări corupătoare, iar rușii erau cei mai vinovați de pierderea onoarei feminine. Pe de altă parte, Biserica, instituție care a gestionat multă vreme aspectele de viață domestică, desemna dintru început femeia drept păcătoasă și îl îndemna pe bărbat să caute virtutea în viitoarea nevastă.

Este însă onoarea femeii negociabilă? Mai poate fi ea recuperată? Iată o întrebare la care istoriile de viață regăsite prin filele de corespondență sau prin dosarele proceselor de la tribunal oferă un răspuns; un răspuns care ține cont de clasa socială și de mediul de proveniență.

La oraș, printre cei mari și cu stare

Boierii, negustorii, dar și funcționarii din aparatul de stat știu ce însemnătate are onoarea femeii, dar mai ales ce repercusiuni poate avea asupra renumelui familiei și a carierei lor. În 1832, soția hatmanului Teodor Balș a decis să plece de acasă și nu la moșie sau la vreun cunoscut, ci dincolo de hotarele principatului Moldovei, prin străinătățuri. Simpla plecare, neanunțată, dar cu o întreagă suită, un calabalîc și o mică avere, de 3000 de galbeni, este un semn de ocară, iar marele boier se plînge mitropolitului. Amenință că dacă ea nu se va întoarce și nu va asculta de cuvîntul său, o va aduce în fața legii. Cu o autoritate juridică, dar și spirituală, acesta se grăbește să ia măsuri și, înainte de orice, îi scrie femeii aflate la Baden să se întoarcă alături de bărbat și să refacă un cămin care este pe cale să se destrame. Dincoace, în Valahia, în același an, prin aceeași situație trece și familia Samurcaș; mai bine zis, Bengescu Sa-murcaș. Și asta pentru că soția, Marghioala Bengescu, este conștientă de vechimea și noblețea familiei sale de origine, în timp ce bărbatul ei provine dintr un neam de greci, simpli venetici stabiliți aici. Ajunși la divorț, fiecare îl descrie pe celălalt și îl încadrează într-un tipar care se potrivește mentalității vremii. Ea este o soție imorală și o mamă denaturată, suspectată de relații intime cu un apropiat al familiei, fugită de acasă și întoarsă abia după cîteva luni; nu contează că a fost la rude și a căutat ajutor juridic și financiar, după cum singură va arăta. Motivul abandonării căminului ca prim pas spre adulter apare frecvent în cazurile de despărțire ale boierimii și Alexandru Samurcaș îl folosește și el, deși fără dovezi, pentru că știe – după vorba bătrînului Iordache Golescu – cea mai mare rușine la orice muiere, al său bărbat a și lăsa și la altul alerga. Marghioala îi face și ea portretul: un risipitor nerecunoscător, fără nici o ambiție și, mai ales, nici o grijă față de cei doi copii. În plus, lipsit de ștaif, după cum am zice azi, pentru că familia sa nu are un trecut și nici avut de oferit. De aceea, femeia se și semnează în actele de la proces Marghioala, de familie Bengească. Cazul aduce în prim-plan cele două înțelesuri ale onoarei personale și familiale, privite prin prisma genului: pentru femeie, întotdeauna este vorba despre sexualitate, în timp ce pentru bărbat, de numele pe care îl transmite și puterea economică. Prin ceea ce spune și face, Marghioala Bengescu îl lovește pe soț în ambele. Ea este cea care provine dintr-o familie cu mai multă putere și influență locală, ea este cea care a adus moșii în patrimoniu și tot ea este cea care și-a sacrificat o parte din zestre pentru a-l îngriji cînd era bolnav de „patima lumească“. „Numitu“, după cum se referă la fostul soț, „au fost cel mai mare dărăpănat“ și el este cel care i-a distrus ei onoarea prin viciile avute, nu ea lui prin plecarea de acasă. Că doar a plecat „de trai rău și groază“, iar copiii sînt veniți în vîrsta învățăturii și nici o educație nu au. Alexandru Samurcaș nu are nici bani, nici putere, nici voință și deci nu oferă nimic familiei sale. Însă femeia este dispusă să ajungă la o înțelegere, numai să scape de el și să-și recapete bunul renume în societate, mai ales că și-a găsit un nou soț, ofițerul rus Pavel Lenș (Lențu). Îi plătește toate datoriile, care se ridică la cam 60.000 de taleri și se ocupă și de moșiile ipotecate. Desigur, cazul ei este unul relativ rar în societatea românească, dar arată o regulă de bază pentru elita cu bani: numele contează, iar onoarea se poate negocia și recîștiga și are, cu siguranță, un preț. Discuțiile ajung însă publice doar cînd orice intermediere privată, cu ajutorul rudelor și apropiaților, eșuează.

Printre cei mai săraci, la mahala și prin sat

Cu totul altfel stau lucrurile în mediile mai nevoiașe, în care femeia se găsește oarecum captivă hotărîrii bărbatului, cap de familie. Tînără, necăsătorită, fata putea cădea ușor în păcat, iar dacă îi era refuzată căsătoria, stigmatul social pe care-l căpăta nu o putea determina decît să ia drumul unei alte localități, unde-și putea lua viața de la capăt. Marginalizarea era prea puternic resimțită pentru a fi suportată, fiind una dublă, atît din partea familiei, cît și a comunității din care făcea parte. Tatăl sau fratele, în lupta de a-și scăpa familia de la dezonoare, o certau pe fată în diverse moduri, de la violența bătăii pînă la repudiere. În mahala sau la sat, comunitatea ținea loc de familie preluînd sau uzurpînd atribuții. În 1838, cînd Uța, o tînără de șaisprezece ani, vine din satul Slănic în orașul Ploiești pentru a sluji într-o mică gospodărie boierească, știe prea puține despre viață. Fiul stăpî-nilor, Iordache, nu ține cont de diferențele de statut social și nici de regulile nescrise ale societății. Timp de aproape un an o amăgește pe fată că îi va face zestre și va avea grijă de ea; așa, timp peste timp, întrețin relații intime pînă cînd ea rămîne însărcinată. Fata caută să se căsătorească cît mai curînd, dar nu reușește. Toți cei din jur o observă în tăcere, iar cînd nașterea se produce – deși copilul se naște mort –, Iordache o îndeamnă „să nu mărturisească păcatul“, să scape de trupul neînsuflețit, să-l arunce peste gard, în grădina vecinului. Numai și numai să nu afle lumea; căci dacă s-ar afla, ar avea de suferit și el, și ai lui. Dar „gura lumii nu tace“ și vecinii cheamă autoritățile și își prezintă bănuielile. Momentul în care o înconjoară pentru a verifica dacă născuse recent și poate fi mama copilului mort și părăsit (și văd că din sîn îi curge lapte) este semnificativ. Acum iese la iveală păcatul și începe interogatoriul informal. Slugile casei însă fac un front comun, unindu-se în tăcere și discreție, încercînd să acopere astfel greșeala Uței. Bărbatul nu este pus sub nici o acuzație, iar Uța scapă, în cele din urmă, doar pentru a căuta alt loc și altă slujbă.

Pentru o astfel de comunitate, onoarea femeii este dificil de negociat și de recuperat. Iar dacă se formează o părere, fie ea și neadevărată, cu greu mai poate fi schimbată. Doar să ne amintim de Maria, din satul Cornești al județului Gorj, noră de preot, deci dintr-o familie cu principii și respect față de lege. Tot în 1838, după o perioadă de lungă supraveghere, aleșii satului o acuză de moravuri rele și, deși apărată de soț, își fac singuri dreptate și o alungă din sat „ponosluind-o de curvă“. Femeia le socotește vorbe de necinste și îi cheamă pe toți în fața tribunalului să arate ce știu, să aducă dovezi. Sătenii nu pot sau nu se pricep să arate și pierd procesul. Astfel, satul a fost nevoit să plătească tînărului cuplu 300 de lei despăgubire, să o reprimească pe femeie, iar aleșii săi să suporte, pentru defăimarea adusă, cîte 50 de lovituri de nuia fiecare. Morala stă într-o zicere veche, a aceluiași Iordache Golescu: Muierea bărbată, liniștită și cinstită, veselia casei și a bărbatului viață. Păcat însă că Maria lui Gheorghe nu s-a încadrat în acest precept de bună cuviință; i-a lipsit cumpătarea, nefiind chiar liniștită din fire. Însă a recuperat ea în văzul tuturor tot ceea ce această lipsă i-a adus. 

Nicoleta Roman este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din București. Cea mai recentă carte publicată este „Deznădăjduită muiere n’au fost ca mine“. Femei, onoare și păcat în Valahia secolului al XIX-lea, Humanitas, 2016.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

dmitri peskov vladimir putin jpeg
Kremlinul avertizează: Orice acțiune de eliberare a noilor teritorii anexate va fi considerat un atac împotriva Rusiei
Kremlinul a anunţat vineri că va considera atacurile asupra oricăror părţi din regiunile Ucrainei pe care urmează să le anexeze în cursul zilei drept acte de agresiune împotriva Rusiei înseşi.
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
Patriarhia Română pune reguli pentru spovedanie. Spațiu deschis și duhovnic eliberat de robia patimilor trupești
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) s-a întrunit zilele acestea și a adoptat o serie de reguli pentru spovedanie. Astfel, preoții vor trebui să respecte cu strictețe un cadru adecvat tainei.
Patriarhul Kirill FOTO EPA-EFE
Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia, are COVID-19
Biserica a precizat că Kirill, în vârstă de 75 de ani, și-a anulat toate călătoriile și evenimentele planificate, deoarece suferă de „simptome severe” care necesită repaus la pat și izolare. Aceasta a precizat că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.