Spiritele oraşului

Andreea APOSTU
Publicat în Dilema Veche nr. 731 din 22-28 februarie 2018
Spiritele oraşului jpeg

Figură protectoare în religia romană, spiritul locului, genius loci, a fost extrapolat în prezent pentru a denumi atmosfera inconfundabilă a unui spațiu. În timpuri mai noi a apărut și ideea unui spirit al epocii (Zeitgeist), care coagulează tendințele majore și mentalitățile similare ale oamenilor care trăiesc în aceeași perioadă. Într-un oraș, spiritul locului se poate modifica odată cu cel al timpului sau poate rămîne, în linii mari, același. Supus unor regimuri politice foarte diferite și, implicit, unor construcții și distrugeri menite să le exprime, Bucureștiul mai păstrează doar foarte puțin din trăsăturile sale de acum 80 sau 100 de ani. A cunoscut, fără îndoială, cea mai mare distrugere urbană din Europa în a doua jumătate a secolului XX, oscilînd în continuare astăzi între identitate și dinamism agresiv, cu o pondere din ce în ce mai mică a celei dintîi în fața unui spirit al timpului plin de capricii.

Din acest motiv, întîlnim în București multe povești arhitecturale și umane nefericite, dar și unele fericite, în ciuda tuturor schimbărilor survenite în ultimele decenii. Cotroceniul, de pildă, un cartier nici prea vechi, nici prea nou, este una dintre acele povești fericite ale orașului. Ivit cu precădere la începutul secolului XX, trăsătura sa definitorie era și este abundența vegetației, îmbiind la plimbare trecătorul obosit de larma și de praful din centru. Curțile pline de verdeață, cîmpul ce străjuia cartierul în perioada interbelică, grădina regală și cea botanică formau un ansamblu plin de culoare, răcoare și cîntec. Barbu Cioculescu, fiul lui Șerban Cioculescu, menționa, într-un interviu la Radio România Cultural, plimbările la ceas de seară făcute de familiile prietene prin Grădina Botanică și restaurantul care se afla chiar în mijlocul acesteia. Românii păreau între cele două războaie ceva mai veseli, mai cheflii, clienții restaurantelor părăsindu-le în zori de zi vara, cînd numai noaptea se putea trăi și respira în voie. Un mozaic vioi de bodegi și cîrciumioare se înșira pe străzile orașului, servind bere Luther sau Bragadiru, vinuri noi sau vechi, nobile sau de mahala. 

Casele fiind ridicate în mare parte în aceeași perioadă, cu un regim de înălțime similar, Cotroceniul avea și are un aspect destul de unitar, compus în mare parte din două stiluri arhitecturale: cel neo-românesc de maturitate și cel modernist, funcțional și îndrăzneț. Deși destul de diferite, primul mizînd pe note tradiționale, al doilea pe minimalism, alăturarea lor nu șochează și nu indispune, clădirile fiind prezențe discrete și cochete. Ocolit de furia ceaușistă, ba chiar asimilat de nomenclatura comunistă care va ocupa casele burgheze (Ana Pauker și chiar soții Ceaușescu au locuit aici o perioadă scurtă de timp), cartierul își păstrează și astăzi mare parte din aspectul inițial unitar, întărit de spiritul comunitar care a dat naștere asociației Incotroceni. Acesta din urmă reușește să mențină viu și spiritul locului, conștientizarea propriei identități creînd premisele apărării ei în fața măsurilor potențial nefaste.

Dincolo de frumusețea arhitecturală a vechilor clădiri, cartierul (și implicit orașul) este compus mai ales din oameni, ei sînt ceea ce palpită, freamătă, dă viață ansamblului altfel tern. Nimic nu este mai trist decît un oraș părăsit, în care viața încremenește. Schimbările sînt normale, locuitorii vin și pleacă, mor și se nasc, însă uneori ele sînt induse artificial – s-a întîmplat în multe cartiere din București, unde vechii locatari au fugit în exil sau au ajuns în închisorile comuniste, iar clădirile au fost ocupate de oameni noi. Incongruența cu istoria locului și necunoașterea ei de către aceștia din urmă, mutilarea construcțiilor, creșterea animalelor de curte în grădini, lipsa de fonduri pentru întreținerea clădirilor au destabilizat configurația zonelor istorice. Calea Moșilor este poate cel mai dureros exemplu – spiritul centrifug al timpului a lăsat aici urme  de neșters.

Altădată arteră comercială vibrantă, Calea Moșilor are astăzi un aspect fantomatic. Dacă te plimbi pe trotuarele ei înguste, ești țintuit permanent de orbite goale, căscate tragic în fațadele clădirilor, de pereți fărîmicioși, ornamente ciuntite și tîmplărie mîncată de cari. Dacă ai fi lipsit 40 de ani din țară și te-ai fi întors de curînd, ai fi putut crede că am trecut printr-un război. Dar peisajul catastrofal de pe Calea Moșilor nu este rezultatul unor bombardamente aviatice, cu obuze de metal și explozibil, ci al unor bombardamente terestre, cu obtuzitate, indiferență și lipsă de reacție din partea autorităților. 

În secolul al XIX-lea, Calea Moșilor era străjuită de nenumărate cîrciumi și prăvălii, care vindeau fel de fel de mărfuri. Făcînd legătura dintre centru și bariera Oborului, lumea zgomotoasă de pe stradă era amestecată, pestriță, trăsătură care s-a păstrat pînă în zilele noastre. Aici a apărut în 1872 primul tramvai tras de cai, înființat de o companie englezească, iar în ziua inaugurării gospodinele și-au lăsat ciorbele, mamele copiii, negustorii mărfurile nesupravegheate și au ieșit cu toții în pragul ușii să vadă minunea. Pe vagon scria așa: The Bukarest Tramways, avînd și locuri amenajate la etaj, unde ajungeai pe o scară mică în spirală. Craii bucureșteni au speculat imediat această platformă neacoperită, de unde lansau flori și bilețele direct în odăile de la etaj ale domnișoarelor de care erau îndrăgostiți.

Ceea ce a mai rămas din Calea Moșilor, de la intersecția cu bulevardul Carol pînă la Piața Sfîntul Gheorghe, se află astăzi într-o avansată stare de degradare. De obicei este nevoie doar de o investiție majoră, cum ar putea fi reabilitarea hanului Solacolu și transformarea lui într-un spațiu comercial și/sau cultural, pentru a demara regenerarea unui țesut urban. De reinventare ar avea nevoie și porțiunea veche rămasă intactă din Calea Călărașilor, partea ei mediană ce a scăpat de distrugerile comuniste. Vopsite uneori în culori stridente, mutilate cu termopan alb sau prin supraînălțări, clădirile de aici agonizează aproape la fel de mult ca acelea de pe Moșilor, deși starea de abandon este mult mai redusă.

Una dintre vechile rute de intrare și ieșire din oraș, Calea Călărașilor sau Podul Vergului păstrează încă farmecul orașului jos, vegetal, presărat cu grădini și cu mici bijuterii arhitecturale. În 1904 găseai aici băcani, brutari, boiangii, bărbieri, cîrciumari, ceasornicari, cofetari, croitori, dogari, farmacia La Pelicanul de aur, magazine de încălțăminte, mașini agricole, potcovari, pictori, profesori, preoți, tapițeri, tutungii, sublocotenenți, locotenenți, căpitani și diverși funcționari ai statului. O arteră variată așadar, vie, negustorească, dar și funcționărească. În loc să regenereze în prezent zona, încă vie și eteroclită, primăria ia în calcul varianta lărgirii Căii Călărașilor, ce nu se poate face decît prin demolarea porțiunii ei vechi.

Această variantă pare paradoxală în zilele noastre, cînd peste tot în țările civilizate se vorbește despre memorie, regenerare urbană, orașe prietenoase și aerisite, viețuire armonioasă împreună. Autoritățile de acolo reactivează turistic și economic cartierele vechi prin salvarea clădirilor monumente istorice. Bucureștiul nu pare însă să facă parte din același peisaj, fiind mai degrabă un oraș în derivă, ce-și maltratează deopotrivă clădirile și oamenii, din ce în ce mai înstrăinați unii de alții, mai indiferenți, mai brutali. Cartierele orașului ar trebui să constituie, din contra, un întreg, să fie animate de colectivități locale active și conștiente de patrimoniul care poartă însemnele atîtor generații. Cazul asociației Incotroceni ar trebui „exportat“ și în alte zone emblematice ale Capitalei, pentru că orașul nu se poate apăra singur de abuzuri și indiferență, ci numai prin locuitorii săi și, de ce nu, prin poveștile și năzuințele lor. 

Andreea Apostu este membră ARCEN și doctorandă a Universității din București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și a Universității din Poitiers.

Foto: Alberto Groşescu, detaliu Calea Călăraşilor

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Referendum in zonele ocupate de rusi in Ucraina FOTO Profimedia (2) jpg
Serbia și Turcia nu recunosc rezultatele „referendumurilor” din teritoriile ucrainene ocupate
Serbia nu recunoaște rezultatele așa-numitelor „referendumuri” din teritoriile ucrainene ocupate, a fost declarat de șeful ministrul sârb de Externe, Nikola Selakovici.
Anamaria Prodan png
Anamaria Prodan, după bătaia cu Reghe: „Familia noastră nu va mai comenta absolut nimic public”
Anamaria Prodan a explicat că de dragul copiilor familia a decis să îngroape securea războiului cu fostul soț. Ea susține că nu va mai face niciun fel de comentarii publice despre viața privată a familiei sale.
Protest in Iran FOTO EPA EFE jpg
Proteste în Iran. Trei ambasadori străini, convocați la Teheran
Ministerul iranian de Externe i-a convocat pe ambasadorii Marii Britanii, Norvegiei şi Suediei pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de atitudinea acestor ţări faţă de protestele legate de moartea în arest a tinerei Mahsa Amini, care s-au soldat până în prezent cu 41 de morţi - transmite EFE.

HIstoria.ro

image
Moștenirea legendară a lui Grigore „Nababul” Cantacuzino
Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), su- pranumit „Nababul“, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de pământuri din România, dar și o personalitate politică marcantă (de două ori primar al Bucureștiului, și tot de două ori prim-ministru).
image
Sfârșitul tragic al copiilor lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza nu a avut copii cu soţia sa, Elena Cuza. A avut în schimb doi fii cu amanta Maria Obrenovici, pe Alexandru şi Dimitrie. Copiii au fost înfiaţi de soţia oficială a domnitorului, dar amândoi au avut parte de un destin tragic. Unul a murit bolnav, iar celălalt s-a sinucis
image
Air France, o companie înființată cu o semnificativă contribuție românească
Câți dintre noi știm că la originea și la baza Air France (înființată la 30 august 1933) stă și o semnificativă contribuție românească?