Toca, pentru prieteni

Publicat în Dilema Veche nr. 734 din 15-21 martie 2018
Toca, pentru prieteni jpeg

Taică-meu a fost cel mai bun regizor de teatru din generația sa. (Sigur, nu e exclus să zic asta pentru că sînt fiu-său, dar ce altceva să zic? Am văzut spectacolele lui și le-am văzut pe ale altora: era mai bun. De fapt, dacă mă gîndesc bine, probabil că era mai bun și decît generația care a urmat.) În plus, o vreme a prezentat săptămînal filme de artă la TVR, ceea ce i-a adus o oarecare notorietate în rîndul publicului larg, transformîndu-l într-o persoană publică. De altfel, era o apariție destul de neobișnuită: un tip mare, cu barbă, multe inele mari la degete, un lanț cu un medalion albanez la gît, îmbrăcat în cămăși colorate și geacă de piele. În mai toate articolele despre el sau în interviurile din presă, autorul menționa că prietenii îi spun Toca, probabil că cel puțin o mie de oameni îi spuneau așa, ceea ce mă face să cred că era un om destul de popular.

Așadar, Toca era genul de om în preajma căruia oamenilor le făcea plăcere să se afle; uneori era salutat pe stradă de necunoscuți, alteori vreun taximetrist (mergea doar cu Cobălcescu) îl mai felicita pentru filmul din săptămîna respectivă (deși nu el le alegea), mai mereu casa era plină de prieteni. Aș minți dacă aș spune că nu voiam să fiu ca el, evident că voiam. Cine nu vrea să fie popular? Însă mai curînd îl invidiam pentru job-ul lui; am mers la destule repetiții (la Antigona probabil că am fost chiar la toate), și nu părea să facă mai nimic: stătea pe un scaun fumînd și din cînd în cînd dădea ochii peste cap și țipa la cineva. Asta în puținele ore în care se repeta, pentru că în rest – era vară – toată lumea stătea în curtea din spatele teatrului și bea alcool și sporovăia, mai puțin Ion Besoiu și Florian Pittiș, care jucau table. Mult mai tîrziu am înțeles care-i, de fapt, munca din spatele unui spectacol, și că regia de teatru e genul ăla de meserie în care, pînă și atunci cînd nu faci nimic, faci totuși ceva, doar că în capul tău.

Faptul că taică-meu era cît se poate de nonconformist, iar maică-mea a fost întotdeauna o mamă relaxată, amîndoi fiind de părere că-s suficient de inteligent încît să n-am nevoie de sfaturile lor, m-a pus în adolescență în ipostaza destul de ingrată de a nu prea avea împotriva a ce să fiu rebel – ba chiar să par (sau chiar să fiu) conservator în comparație cu ei. Adică în timp ce ceilalți copii aveau războaie sau măcar bătălii cu părinți care nu-i înțelegeau sau care credeau că știu mai bine ce e potrivit pentru ei, ai mei nu-mi ofereau nici un motiv de harță, zicîndu-și (și zicîndu-mi) că e normal ca la 16 ani să te duci să bei (nu foarte mult) cu prietenii, să umbli (mai mult degeaba) după gagici și să chiulești de la școală pentru că ai citit pînă la șase dimineața. Totodată, nu m-am simțit niciodată în umbra lui taică-meu – și nici nu mi s-a părut că-și dă silința să nu arunce umbra respectivă. Vorba lui Hagi: el era el, eu eram eu. Singura critică pe care îmi amintesc s-o fi auzit vreodată de la el, și care de fapt a fost doar o întrebare la care nu era sigur că aveam răspunsul, a fost cînd am publicat o carte deosebit de pornografică, se chema Carne crudă, cînd m-a întrebat dacă mi-e clar că nu o să mă pot dezice vreodată de conținutul ei și că poate că într-o bună zi o să-mi dăuneze, într-o formă sau alta. I-am răspuns că m-am gândit și eu la asta și că n-o să mă afecteze dacă cineva o să aibă o problemă cu ea, el a zis „OK atunci“ și cam asta a fost.

Dacă stau să mă gîndesc bine, realizez că de fapt relația noastră oricum n-a fost una tată – fiu, ci mai curînd una de prietenie. Poate motivul e că, după ce familia noastră a plecat în Germania în 1989, el a ales să se întoarcă în România, iar eu am ales să rămîn acolo (pentru o vreme, cel puțin). I-am înțeles plecarea, el mi a înțeles rămînerea, n-a existat niciodată sînge rău între noi din cauza asta, n-au existat reproșuri – dar faptul că ne vedeam o dată sau de două ori pe an l-a făcut, poate, să considere că n-avea rost să petreacă timpul ăla puțin încercînd să-mi fie tată și, eventual, eșuînd, ci fiindu-mi prieten. Poate că, din punctul lui de vedere, faptul că plecase, renunțînd la un anumit gen de responsabilitate pentru mine, îi luase totodată și dreptul de a impune. Sau poate că s-a gîndit că ceea ce îi lipsise, cred, din relația cu taică său – înțelegere, încredere – era ce nu voia să lipsească din relația cu mine. Habar n am, și nu mai e aici să-l întreb, iar pînă la urmă nici nu contează. Poate că pur și simplu voia doar să fie, și pentru mine, Toca și-atît. Ceea ce, de altfel, a fost întotdeauna absolut suficient. 

Alex Tocilescu este scriitor.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Xi Jinping FOTO EPA EFE jpg
Cinci motive pentru care economia Chinei este în pericol
Economia Chinei încetinește, pe măsură ce se adaptează la strategia „zero-COVID” și slăbește cererea globală.
Roberta Metsola FOTO EPA-EFE
UE trebuie să furnizeze tancuri Ucrainei, pledează preşedinta Parlamentului European
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, face apel la statele membre UE să livreze tancuri Ucrainei şi "să accelereze" procedura de aderare a acestei ţări la Uniune.
Psihologul Domnica Petrovai, la prezentarea sondajului World Vision  Sursa Remus Florescu jpg
Elevilor li s-au cerut fotografii nud. Răspunsul unui sfert dintre participanții la un sondaj World Vision
Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu chestionaţi de World Vision România declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.