Manea şi Oprea – respect de cartier

Andrei CHIŞCU
Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Manea şi Oprea – respect de cartier jpeg

Cartierul copilăriei noastre, Iancului, avea în anii ’80, printre alții, două figuri reprezentative ale „malavitei“, ale (ceea ce azi am numi) bullying-ului și delincvenței, de vîrste apropiate: tinerii Oprea și Manea. Profilul lor, corespunzînd băiatului de cartier, avea totuși cîteva nuanțe care-i deosebeau între ei: Oprea – un tînăr robust, voinic, blond spălăcit, tipul rusnac, cu fitilul scurt, dacă-i stăteai în cale, te bătea sau trebuia să-i dai niște bani ca să n-o facă. Manea – tuciuriu, cu o constituție normală, mereu cu un cîine maidanez lîngă el, pe care-l plimba într-o lesă (ceea ce-l făcea, în ochii mei, mai uman), știa să te facă din vorbe, șmecherește, și dacă aveai ceva de dat, să-i dai.

Într-o vară (pe vremea aceea toți copiii ieșeam afară să ne jucăm), îi văd pe cei doi că se întîlnesc. Oprea, oprindu-se, îi spune lui Manea: „Păi, ce facem, dom’le… hoț pe hoț se fură…?!“ Nu am auzit ce i-a răspuns celălalt, era pentru prima oară cînd auzeam această expresie, formulată fascinant de clar, cert este că aceste vorbe mi-au rămas în memorie, cu ideea că și ei aveau ceva în lumea lor, ceva ce nu se face, ce trebuie respectat.

Lumea noastră vs lumea voastră și între ele o prăpastie

După mulți ani, angajat al sistemului penitenciar, în încercarea de a găsi vreun sens unei realități străine și neprietenoase, am aflat despre organizarea lumii infracționale, ierarhie, onoare, despre ce se face și ce nu se face în lumea lor. Tipul de organizare pe verticală, minuțios și detaliat ca cel al cetelor îngerești din dogmatica ortodoxă (deși băieții numai de Dionisie Areopagitul n-au vreme!), stabilește reguli, limite rigide, roluri și competențe pentru fiecare categorie: „mărci“, „jmecheri“, „pachetari“ (cei care primesc pachete, țigări, cafea și cu care pot cumpăra servicii), „sifoane“ și „bulangii“, o lume încremenită, ca orice lume dominată de frică și prejudecăți, de teroare, în care singura mișcare posibilă este de jos în sus, prin decădere, înjosire. O lume în care cei de „sus“ nu trebuie să se înjosească făcînd activități sau munci atribuite, în lumea antisocială, celor „slabi“ (să spele, să facă curat), celor vulnerabili: femeilor, victimelor abuzurilor sexuale, celor care nu se pot apăra singuri sau sînt ai nimănui („necăutații“, cei pe care nu-i vizitează nimeni).

Prima mare regulă care consfințește distanța între lumea lor (antisocială) și lumea noastră (prosocială) este regula de a nu-ți trăda grupul, să nu „sifonezi“, să nu dai informații despre ce facem „noi“ (cose nostre). În unele spații de deținere, unde gîndirea infracțională este alimentată și încurajată de un soi de stimă din partea autorității locului, această regulă de onoare este atît de puternică încît deținuții inferiori nici nu vor vorbi cu tine (ca străin, venit din afară), ba chiar n-or să te privească (se uită în jos). Pentru că le este frică de ce pot păți în camere dacă o fac. Pentru că nu pot avea încredere în tine. Le este teamă să nu fie controlați. „Pentru că pedeapsa ți-o faci cu noi, aici, în camera asta, și nu cu ăia de pe coridor (cu garda)!“

Acestă viziune pune lumea într-o ordine, și pentru unii, și pentru ceilalți.

Una dintre tragediile din Penitenciarul Rahova, acum mulți ani, a avut ca motivație o răzbunare generată de o „sifoneală“: într-o dimineață de sîmbătă, după mai multe luni de pîndă și așteptare, un deținut omoară cu cruzime, cu o armă improvizată, un alt deținut, ieșit ca și el la clubul secției, pentru o partidă de biliard. Și asta pentru că, în urmă cu cîteva luni, colegi de cameră într-un alt penitenciar fiind, ultimul ar fi sifonat „gărzii“ (instituției) că primul ar fi avut ascunsă o (altă) armă improvizată. Luni, cînd am venit la lucru, întîmplător, asist la următoarea scenă, din curtea instituției: deținutul-criminal era scos de la izolator și însoțit către locul unde urma să fie audiat de către procuror, în afara zonei de deținere. Ceilalți deținuți, de la geamuri, văzîndu-l, îl strigau, și-l întrebau: „Ce faci, băăă…?!?“ Și, deși nimeni nu-l ovaționa, singurul său răspuns era să ridice mîinile încătușate desupra capului, a reușită, a victorie, cu o expresie de fericire și de beatitudine iradiantă pe chip. Pentru că ceea ce nu putea spune în cuvinte, corpul lui transmitea prin toți porii: împlinire!

Schimbarea este cu putință

Programul de comunitate terapeutică „Descătușarea“, din care am avut șansa să fac parte de la înființare, din 1999, un program de schimbare comportamentală, le propunea acelora dintre deținuți care doreau acest lucru să ia parte la ore de grup, moderate de noi (un dramaterapeut, un psiholog și patru agenți), unde să învețe să observe ce se întîmplă în mintea noastră, a oamenilor, în general, apoi, în mintea lor, în particular, în situațiile care duc la violență sau infracțiuni, și cum să facă să schimbe aceste mecanisme cognitiv-comportamentale, dacă vor să aleagă să facă asta! Ceea ce pentru toți reprezenta o mare provocare, atît pentru cei din lumea infracțională, dar și mai surprinzător, pentru mulți dintre colegii noștri care considerau că este inacceptabil să te așezi să stai de vorbă cu „hoțu’“ și, cu atît mai puțin, să te ții de mînă cu el (cum se întîmpla în cadrul unor exerciții). Ședințele de grup desfășurate cu regularitate cu deținuții, repetarea și întărirea regulilor prosociale, faptul că petreceam opt ore pe zi cu ei, acolo, pe secție, în încercarea de a le răspunde decent și rezonabil problemelor lor umane, i-au făcut să poată să vorbească cu noi despre diferențele dintre „lumea voastră“ și „lumea noastră“. Într una dintre aceste ședințe, memorabilă, băieții dintr-o cameră, unii din ei membri ai unui clan interlop, încercau să mă convingă că ar trebui să aprob (aveam și acest rol) mutarea unui deținut „inferior“ din altă cameră, în camera lor, pentru a le face curat, în condițiile în care eu nu eram de acord cu asta, deoarece ar fi validat, pentru ei, ordinea și onoarea antisocială: (cu patos!) „…Domnu’ Andrei, dumneavoastră nu înțelegeți!!! Pe noi ne știe lumea, ieșim la vizită sau la aer, și ne arată cu degetu’: «…Ăsta-i a lu’ X și scoate gunoiu’?!?» Nu se poate așa ceva!!! Ar fi o înjosire din partea noastră!“ Pe acest considerent, unii dintre indicatorii noștri importanți ai programului în evaluarea, în termeni practici, a gradului de schimbare comportamentală a deținuților au devenit: (1) își spală singur lenjeria, (2) își face singur patul, (3) scoate gunoiul la ușă.

Nu toți au avut curajul. Cîțiva au îndrăznit. Dar asta și pentru că nu întotdeauna lumea noastră, prosocială, înțelege și are curajul, la rîndul ei, să le ofere sprijinul pentru o asemenea schimbare, „înăuntru“ și mai ales „în afară“, după eliberare. 

Andrei Chișcu este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamentalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.