Visul automatelor şi fetişul muncii

Publicat în Dilema Veche nr. 733 din 8-14 martie 2018
Visul automatelor şi fetişul muncii jpeg

Omul este un animal contemplativ și leneș, fiind singurul animal care are o problemă cu timpul și finitudinea vieții. Spre norocul lui, aceste gînduri îl chinuie rar, în cea mai mare parte din timp omul merge de colo-colo, face și desface, idiosincrazic și redundant, ca o automată, ca toate primatele din univers. Contemplîndu-se, își dă seama totuși că procesul continuu al facerii lumii în cazul său e unul chinuitor: noi, omul, sîntem primele animale (auto)domesticite spre muncă, noi trebuie să muncim spre a fi. „Ce văd însă, în afară de pălării și straie, sub care s-ar putea ascunde niște paiațe automate?“, se întreba Descartes, bîntuit de demonul îndoielii. Uzul cuvintelor îl dă de gol pe om, credea acesta, dar avansul de astăzi din tratarea computațională a limbajului natural și recunoașterea vorbirii face ca și mașinile să rostească cuvinte, însă, așa cum preciza filozoful francez, nu vor putea „răspunde cu sens la tot ce se vorbește în prezența“ lor sau nu pot „dovedi că gîndesc ceea ce spun“. Noi sîntem automate cu suflet rațional, suflet care nu se poate produce mecanic de către om, tranșează Descartes; merg mai departe: drama noastră e că sîntem automate cu suflet care trebuie să muncească.

Valul automatizării, și astfel al trecerii într-un regim algoritmic al muncii, bazat pe învățarea automată a mașinilor și pe capacitatea de a produce cunoaștere din date nenumărate, aduce promisiunea că vom redeveni automate cu suflet care nu vor mai fi vreodată puse în situația de a mișca vreun deget. În egală măsură, este coșmarul excluderii din (exploatarea prin) muncă. Roboții de mîine îi vor înlocui pe lucrătorii de azi și, cu puțin noroc, chiar și pe șefii lor. Rămîn în cursă doar circulația capitalului și mijloacele de producție, iar noi vom privi umiliți și obidiți, din fața ecranelor, acest spectacol sinistru. Două scenarii ale unui viitor utopic sau distopic, după gust și credințe bine înrădăcinate. Ambele scenarii își găsesc profeții, vizionarii pregătiți să ofere consultanță, pe bani peșin, nu în cripto-monedă, pentru acest moment al crizei și tranziției. E plin Internetul de chestionare, teste și verificări pentru cei care vor să afle dacă meseriile lor au vreun viitor. Și chiar dacă există un viitor, mitul automatizării nu lasă pe nimeni indiferent. Înmulțirea roboților va avea ca efect nu numai devalorizarea multor activități umane, dar și o schimbare a atitudinii față de muncă și de rolul ei economic. Prosperitatea și progresul nu mai țin de productivitatea umană. Totuși, ce a rămas omului de făcut?

Munca este viciul în care a picat omenirea vrăjită de progres, spune Paul Lafargue, socialist francez uitat astăzi, în Dreptul la lene, un manifest publicat în 1880. Dragostea de muncă este capcana întinsă proletarilor care se aventurează în vortexul capitalist pentru o viață mai bună. Supraproducția merge mînă în mînă cu supraconsumul, iar toate acestea se fac prin efortul și timpul excesiv de lung dedicat muncii lor. Fără a mai aștepta dispariția claselor sociale, Lafargue vede soluția: scăderea orelor de muncă prin extinderea activității mașinilor și trecerea proletariatului de partea burgheziei în activitatea de supraconsum și risipă. Modelul venea din America: în locul aratului cu plugul care scoate untul din om, țăranul Vestului american pune mașina la treabă și el stă, „liber și leneș“, cu pipa n gură, privind aiurea-n zare. Ce viață vrem? – se întreabă ginerele lui Marx. Una bovină, ca-n Franța, care a trădat idealul egalitar al revoluției, sau una lipsită de griji?

Homo laborans – Homo faber

Întreaga discuție de astăzi despre a doua revoluție a mașinilor ar trebui să se îndrepte către natura muncilor și cum acestea îl disciplinează și normalizează pe om. Automatizarea, roboții și așa-zisa Inteligență Artificială deja provoacă o dislocare a echilibrului întotdeauna fragil dintre muncă și capital, dar nu decurge de aici cu necesitate decăderea într-o dominație tehnologică a omului. Munca nu este o valoare în sine, ne avertizează nu numai socialiștii ca Lafargue, dar și liberalii contemporani lor; ea este doar un mijloc atît pentru producție (care asigură supraviețuirea și chiar înavuțirea, în unele cazuri), cît și pentru creația de sine. Munca îl face pe om, dar nu toate muncile nasc existențe sociale fericite. Astfel, problema nu este automatizarea, ci cum selectăm acele activități „dezumanizante“ care merită lăsate la mîna mașinii. Dispariția muncilor umane nu este intrinsec greșită. Muncile repetitive, lipsite de elemente creative, muncile grele care prezintă riscuri mari, muncile care nu aduc satisfacție, ci boală, muncile „mecanice“, înrobitoare – acestea, dacă dispar, nu ar deranja pe nimeni. Desigur, dacă acei oameni vor fi invitați la masa (supra)consumului. În egală măsură, sînt meserii, profesii și activități care dau sens existenței umane. Dacă le-am lăsa în grija algoritmilor și rețelelor neurale am sărăci omenirea de experiențe formatoare și, după cîte deja vedem, am crea și mai mari inegalități. Ieșirea de sub canonul divin – „cu sudoarea frunții tale îți vei mînca pîinea“ – nu se face doar prin automatizare. Viața bună nu este una lipsită de activitate, ci una în care munca duce la înfăptuire și împlinire, la expresie. Cu alte cuvinte, împrumutate de la Hannah Arendt, homo laborans trebuie să devină homo faber.

Viața bună este imposibilă fără proprietate, afirmă Aristotel în Politica, dar această proprietate însemna pentru Stagirit doar o colecție de instrumente prin care se produce viața bună, nu ceva valoros în sine. Proprietatea, precum munca, funcționează ca instrument, nu ca scop. Printre unelte din cutia proprietății din epoca sa găsim și sclavii. Chiar dacă sclavia era o condiție „naturală“ în care pot pica sau naște oamenii, Aristotel nu poate să nu remarce cît de inutilă ar fi fost aceasta într-o lume în care ar exista automate. Într-o lume în care „suveicile ar țese singure și plectrele ar cînta la cithară“, precum statuile mișcătoare ale lui Dedal sau trepiedele lui Hefaistos, meșteșugarii n-ar mai avea nevoie de ucenici și nici stăpînii de sclavi. Proprietatea sclavilor e necesară pentru că, deocamdată, acțiunea productivă nu este automatizată. Dacă am scăpa de aceste griji, am fi toți oameni liberi făcînd filozofie, politică și comerț pe Mediterana.

Să fie chiar așa? Hegel, monstrul din Jena, începe, la tinerețe, prin a susține caracterul transcendent al muncii și astfel denunță utilizarea mașinilor. Pe drumul maturizării, scriind la Fenomenologia spiritului, acesta exploatează ideea, care a obsedat de atunci gîndirea occidentală, unei dialectici Stăpîn-Sclav (Herrschaft und Knechtschaft) în care munca, adică transformarea naturii în lucru urmînd dorința stăpînului, este esența co-dependenței celor doi. Munca pe care sclavul o duce este o eliberare din teroarea și dominația stăpînului, dar nu este o recunoaștere. Doar lupta, chiar cu prețul vieții, poate aduce libertatea și recunoașterea ca egal. Spre finalul carierei, în Principii de filozofia dreptului, Hegel privește munca prin elementul său „universal și obiectiv“, adică abstracția. Această abstracție duce atît la diviziunea muncii, care naște co-dependența oamenilor, cît și la capacitatea de a o „mecaniza“. Următorul pas e clar: abstracția muncii – pe care noi astăzi o vedem în acțiunea algoritmilor și a învățării automate – „îngăduie în cele din urmă omului să se dea la o parte și să lase mașina să îi ia locul“. Mult mai gravă decît dispariția proprietății este obsolescența omului.

Sîntem prinși în profeția lui Hegel. Problema viitorului nostru nu ține de schimbarea tehnologică, ci de presupozițiile pe care le avem în înțelegerea politică a acestei schimbări. În loc să presupunem munca și proprietatea ca elemente constitutive ale existenței umane, am putea să imaginăm un alt vocabular al existenței și o altă ordine instituțională. Una în care timpul liber și creația de sine, tocmai ca proces al conștiinței care nu se poate petrece fără Celălalt, să fie posibile pentru că redistribuim – de exemplu, printr-o taxare adecvată și asigurarea unui venit minim garantat – beneficiile automatizării. O existență în care, așa cum spunea poetul Richard Brautigan în 1967, „we are free of our labors / and joined back to nature, / returned to our mammal / brothers and sisters, / and all watched over / by machines of loving grace“. Totuși, sîntem pregătiți să contemplăm fiecare pe noi înșine, natura și lumea, într-un timp anistoric în care nu mai avem nimic de înfăptuit? 

Constantin Vică este lector universitar la Facultatea de Filozofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.