Revoluţiile morale se produc sub ochii noştri

Mihai CHIPER
Publicat în Dilema Veche nr. 735 din 22-28 martie 2018
Revoluţiile morale se produc sub ochii noştri jpeg

Cum apar revoluțiile morale ale umanității și ce anume stă la baza lor? Într-un exercițiu intelectual provocator, Kwame Anthony Appiah (How Moral Revolutions Happen, 2011) aplică modelele lui Thomas Kuhn despre revoluțiile științifice sau ale lui Paul Feyeraband în fizica cuantică pentru a explica modificarea concepției și reprezentărilor despre lume. 

Appiah se întreabă ce putem învăța despre moralitate explorînd revo-luțiile exprimate prin abolirea sclaviei (1794, Convenția Națională franceză), colapsul duelului (în Marea Britanie încă din 1851) ori încetarea legării picioarelor fetelor (practică de tortură pentru înfrumusețare și creșterea șanselor unei căsătorii într-o familie înstărită), în-tîlnită în China pînă la jumătatea secolului XX. El observă că o revoluție morală implică o rapidă transformare a comportamentului moral, nu doar a sentimentelor morale. Întotdeauna sclavia a fost un atac la adresa umanității sclavilor, legarea picioarelor tinerelor chinezoaice un chin atroce, iar duelul un ritual criminal și irațional. Ceea ce determină societățile să renunțe la anumite practici sînt reformulările survenite în interiorul unui concept dificil de circumscris, denumit „onoare“, responsabil de transformările comportamentelor morale. Fiindcă are o strînsă legătură cu emoțiile morale precum rușinea, mîndria ori ofensa identității sociale a fiecărui individ, ea oferă un suport consistent pentru motivațiile morale în general.

Istoricul Lucien Febvre considera onoarea unul dintre motoarele motivaționale cele mai puternice pe care omul societăților moderne le cunoaște. În ce sens? După Revoluția Franceză, onoarea a evoluat de la o caracteristică asociată rangului social către o caracteristică morală, prețuind mai mult cum era o persoană – etică, valori, sentimente – decît ceea ce era și poseda. Onoarea solicita, în primul rînd, asumarea unei etici personale în raport cu exigențele impuse de un grup. Obţinerea drepturilor într-un asemenea grup (social, profesional, etnic) presupunea subscrierea la norme, în care respectul de sine era format şi reflectat de respectul celorlalţi – ceea ce sociologul Erving Goffman numește identitatea personală ratificată social.

Românii și onoarea, o relație subestimată

Românii s-au întîlnit cu ideea de onoare în zorii modernității, după 1821. Le-a produs nevroze, insomnii și o viață complicată. Nu tuturor și nu deodată. Mai întîi celor care au călătorit și au studiat în Occident, au avut acces la literatură ori ocazia să interacționeze cu ofițerii ruși sau austrieci ai armatelor de ocupație.

Au descoperit astfel afacerile și codurile de onoare, atmosfera asociațiilor studențești dueliste, ce înseamnă curajul în fața morții și forța de caracter. La întoarcerea în patrie, șocați de arțagul dueliștilor, bonjuriștilor, de sensibilitatea lor nemaivăzută la orice formă de insultă, boierii de modă veche cereau protecția ocîrmuirii. Apoi, cînd presa a devenit liberă, după mijlocul secolului al XIX-lea, dezbaterea despre onoare s-a răspîndit ca o epidemie, devenind parte a unei sfere publice din ce în ce mai exigente. Cei din înalta societate capabili să o înțeleagă – totuși puțini într-un popor rural și needucat – n-au mai putut ignora acest import al unui comportament moral occidental. Apărarea onoarei a fost asociată îndeobște cu duelul, dar acesta era doar ritualul extrem prin care era probată. Așa-numitul point d’honneur ținea de o mentalitate mult mai răspîndită decît a cercului dueliștilor, a fost rezultatul unei educații elaborate, care a prețuit în primul rînd cinstea, distincția morală, tăria de caracter și respectul profund acordat celorlalți.

Nu e exagerat să considerăm că retorica și presiunea normativă a onoarei pot fi plasate, pe o diagramă a transformării elitei societății românești în aceeași clasă de aculturație și impact cu pătrunderea ideilor politice liberale, a practicilor capitaliste în economie ori a sensibilității romantice în creația literară. Dacă ar fi să facem un bilanț, mulți dintre membrii elitei politice care au realizat România modernă au simțit trecînd pe la ureche un glonț sau au ținut spada în mînă. Despre unii se poate spune că au supraviețuit miraculos, precum la fel de cert este că mulți au mimat ritualul cu talent, trăgînd artistic cu pistolul în aer. Fuga din calea confruntării, poltroneria, era însă întotdeauna descalificantă.

Stat, patriotism, societate

Nu întîmplător dueliștii români au fost percepuți drept „renăscători ai neamului“. Însușirea acelui point d’honneur a coincis cu descoperirea patriotismului şi a virtuților civice. Conotațiile acordate onoarei de tip occidental (bazate pe respectarea libertății, demnității și drepturilor individului), forță motrice a conștiinței de sine politice, intră automat în coliziune cu regimurile opresive. Mulți dintre foștii „căuzași“ de la 1848, adepți ai codului de onoare la nivel de generație, au fost inițiatorii revoluțiilor de atunci: abolirea sclaviei în Principate, renunțarea la cenzură, respectarea drepturilor cetățenești, egalitatea în fața legii etc.

Cînd însă natura statului a devenit liberală, după 1859-1866, asistăm la o reconfigurare a raporturilor dintre individ și autorități. Onoarea nu mai era doar o trăsătură de care se făcea caz numai în mediile masculine, ci statul începea, cel puțin teoretic, să cultive sfera individuală. Apare o legislație menită să protejeze în mod egal demnitatea persoanelor, dreptul la reputație fiind o limită inerentă a celorlalte drepturi fundamentale (exercițiul libertății de expresie, de opinie). Jurisprudența europeană referitoare la calomnie, insultă și defăimare amplifică și securizează relevanța socială a onoarei personale. Cel mai banal jurămînt în justiție conținea fraza: „Pe conștiința și onoarea mea, înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor“. Totodată, statul a fost tolerant pînă la complicitate cu inițiatorii afacerilor de onoare, mai mereu recrutați din înalta societate. Regimul penal permisiv a fost consfințit de șeful statului, regele Carol I, care l-a grațiat, de exemplu, pe politicianul Nicolae Filipescu pentru crimă prin duel, în timp ce fiul scriitorului Duiliu Zamfirescu, Lascăr, pentru aceeași faptă se considera „persecutat“ în 1921, întrucît primise o pedeapsă de două luni închisoare!

În plus, odată cu desființarea rangurilor boierești, statul vine în întîmpinarea aspirației elitelor sociale de recunoaștere a onoarei și inaugurează un sistem meritocratic pe baza medaliilor, ordinelor și decorațiilor (Ordinele „Steaua României“ (1877), „Coroana României“ (1881), „Carol I“ (1906), „Mihai Viteazul“ (1916) ș.a.m.d.) Multiplicarea mărcilor distincției a suscitat emulație și competiție în sînul elitelor și a permis angrenarea benevolă a cetățenilor în logica recompenselor simbolice. Decorațiile au lăsat deschisă tuturor posibilitatea unei demnități personale, fără a ține cont de origine, confesiune ori statut social, efectul fiind pus și pe seama fascinației pe care societatea burgheză o manifestă față de stilul de viață aristocratic.

Dacă duelul și-a redus atractivitatea – chiar dacă reverberațiile afacerilor de onoare s-au menținut pînă tîrziu, dispărînd odată cu instaurarea comunismului –, în paralel societatea civilă s-a autoorganizat, integrînd valorile și principiile onorabilității. Pînă la instaurarea dictaturii regale și apropierea războiului, fără a idealiza, am avut o societate civilă sănătoasă, înțesată de jurii, comitete, comisii de onoare, informale și formale, uneori integrate sistemului juridic, care se pronunțau asupra respectabilității unor personalități publice. Apar membrii de onoare ai asociațiilor și academiilor, cetățenii de onoare ai orașelor, domnișoarele de onoare ale reginei. Deontologia corpurilor profesionale s-a modelat subtil potrivit unor coduri de conduită. Barourile avocaților, colegiile medicilor, senatele universităților încep să funcționeze, de asemenea, sub imboldul unor concepte de onoare dispunînd sancțiunile și excluderile.

Observăm, așadar, că recunoașterea și funcționalitatea reală a onoarei personale este o trăsătură a societăților libere și sănătoase. Nu întîmplător regimul comunist a șters, pur și simplu, subiectul onoarei de pe agenda de cercetare a psihologilor, antropologilor și istoricilor, golind memoria noastră colectivă de semnificațiile și importanța ei. Fără această busolă activă a țesutului social – o constatăm cu amărăciune în timpurile actuale – proliferează impostorii, plagiatorii și, în general, șarlatanii.

Abisul dintre #MeToo și Statul Islamic

Libertatea și valorile civilizației occidentale au permis declanșarea unei alte revoluții în plină desfăășurare: #MeToo – o mișcare de redefinire a profilului masculinității onorabile, mai precis a comportamentului sexual, potrivit unui cod moral creat de femei. Ținînd cont de efectele sociale dezastruoase pentru cei învinuiți – cum sînt producătorul Harvey Weinstein și actorul Kevin Spacey, scoși din seriale și ostracizați de Hollywood –, avem o bună dovadă că presiunea normativă funcționează dincolo de brațul legii, prin însușirea unui nou cod comportamental între sexe și prin respingerea practicilor de hărțuire-condiționare tacit tolerate anterior. La polul opus vedem condiția femeilor în societățile autoritare. Femeia este distribuită într-un rol social minor și umilitor, printr-un cod al moralității represiv, din care este imposibilă evadarea și pe care elitele religioase patriarhale îl apără cu orice preț. În mediile islamice, de pildă, bărbatul e paradigma omului „integral“, pe cînd femeia e considerată „incompletă“. Iar forma extremă este interpretarea grotescă și criminală pe care organizația Statul Islamic a aplicat-o: violența și sclavia sexuală, mariajele forțate, raporturi în care violatorii, dezlegați de orice autoconstrîngere morală, se considerau „aleși“ ai profetului Mahomed. Dar și la nivelul acestor societăți se pot produce mici revoluții, cum ar fi dreptul femeilor de a conduce neînsoțite automobilul. 

Mihai Chiper este cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi. Cea mai recentă carte publicată: Pe cîmpul de onoare. O istorie a duelului la români, Humanitas, 2016.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

hipertensiune pexels com jpg
Bolile cardiovasculare, un ucigaș tăcut care lovește în plin. Cifrele lipsei de educație
Societatea Română de Cardiologie transmite un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Inimii, în care subliniază importanța informării corecte a populației pentru prevenția și depistarea precoce a bolilor cardiovasculare.
Simona Halep Sursă: Profimedia
Surpriză: Simona Halep revine pe teren în decembrie deși anunțase că nu va mai juca în acest an
Tenismena română va participa la un eveniment caritabil, pe 3 și 4 decembrie, la Johannesburg, în Africa de Sud.
fb maia sandu jpg
Comisar european: ,,Republica Moldova se află pe calea corectă. Trebuie să devină membră a UE”
Comisarul European pentru Buget și Administrație a declarat că UE are nevoie de Republica Moldova. Potrivit comisarului, țara nu trebuie să rămână numai candidată la aderare.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.