Societate

România este ţara cu cea mai mare producţie de miere din Uniunea Europeană.

Aceste texte nu sînt alese ca să declanșeze nostalgii, ci ca să demonstreze felurite căi de percepție.

La poarta Brandenburg îi văd pe un balcon pe angajații unei firme de asigurări cum stau înșirați ca niște păsări pe o sîrmă de telegraf. Toți în ținute business, își mănîncă prînzul din caserole, se uită la turiștii de jos, se bucură de soare.

Mi-am adus aminte de astfel de jucării uriașe. A fost vremea lor. Și eu luam. Cît casa. Sufocam omul cu ele. De fapt, îmi plăceau.

Poți să faci cele mai frumoase și mai dezinteresate gesturi, să ajuți, să dăruiești, să acționezi din convingere și cu inima curată, căci tot se vor găsi mulți care să sape în rahat după resorturile ascunse din spatele acțiunilor tale.

Cel mai la îndemînă este să începem cu termenii ajunși la maturitate conceptuală și instituțională în modernitate, după ce s-a operat cu multă suferință umană separarea acestora, adică statul și Biserica, fiind conștienți că precizia expresiei din context contemporan se șubrezește cu cît ne raportăm la epoci mai îndepărtate.

Libertatea noastră a fost plătită foarte scump, inclusiv de către mulți oameni, majoritatea necunoscuți, care au crezut în Hristos.

Celebrul motto sub semnul căruia se desfășoară, astăzi, toate cursurile moderne de parenting, și anume „Copilul ca partener al adultului, egal deci cu acesta“.

Am descoperit (sau decis) că nu îmi place să primesc flori. Că băieții care aduc flori cînd vin să te ia în oraș sînt niște pămpălăi sclivisiți care te plictisesc.

Domeniu prin excelență democratic, componistica nu pune bariere mărturisirii.

Copilul era captiv într-o lume de neînțeles atît pentru el însuși, cît și pentru ceilalți, și avea un comportament sălbatic.

„Nu poți să adormi doar pentru că democrația e mai bună ca totalitarismul“.

Dușmanul unui stat nu vine din afară (ca în teoria clasică a războiului), ci dinlăuntru, prin slăbirea capacității instituțiilor de a reacționa la pericolele din interior.

Mi-am amintit de „careul“ de la școală, de fiecare dată cînd am cîntat imnul, la proteste, împreună cu cîteva mii sau zeci de mii de oameni (cu cît numărul era mai mare, cu atît desincronizările erau mai dese, fiecare grup cîntînd, practic, în propriul său ritm).

„Brent Underwood a reuşit să devină autor cu o carte bestseller pe Amazon în cinci minute, cheltuind trei dolari.“

Unde se termină compasiunea și unde începe naivitatea? Unde se termină înțelegerea și unde începe ura? Cît poți justifica din ceva ce pare de nejustificat?

E vreo speranţă ca PSD să intre într-un proces, cît de lent, de dezîmpietrire?

Occidentul însuși a devenit scena unui război cultural intern. Dreapta conservatoare și stînga progresistă s-au înstrăinat reciproc, dizolvînd stabilitatea centrului.

Cu 27 de ani în urmă, nimeni nu și-ar fi putut imagina un protest la care să fie luați părtași copiii. În ’89, revolta împotriva autorităților era pe viață și pe moarte, iar pînă de curînd, strigătele de împotrivire din piețe erau sinonime cu pericolul, cu bătălia dintre două tabere iremediabil dușmane. Astăzi, părinții si-au adus, curajos, copiii în stradă, declarînd, astfel, că nu vor să „lupte“, ci vor să convingă.

„Victimă“ în cunoștință de cauză, le-am încercat pe mai toate. Ba pînă și pizza în formă de inimă, care a fost, într-un an, „la ofertă“ la Pizza Hut.

E dreptul oricărui cetăţean să aibă o opinie (diferită de a noastră) şi să o exercite liber şi neîngrădit. Nu mă deranjează că părinţii (la modul abstract) văd altfel. Părinţii noştri vor fi mereu părinţii noştri. Copiii noştri vor fi mereu ai noştri. Toţi locuim în aceeaşi ţară şi ne confruntăm cu aceleaşi probleme. Ticăloşii sînt în altă parte, niciodată în rîndul familiei.

În Austria se tot vorbește despre alegeri parlamentare anticipate. Căci, despre guvernul de coaliție stînga-dreapta – al cancelarului roșu Christian Kern, fost manager de succes – format din social-democrați (SPÖ) și populari (ÖVP), nimeni nu mai credea că va rezista pînă la vară…

„Cei care au ieșit la de­mon­stra­ții contra OUG 13 au primit, fiecare, cîte 100 de lei, plus extra pentru animalele de companie“, „în spatele mitingurilor de protest stă Soros“, „oamenii de la proteste sînt manipulați psihotronic“, „lovitura de stat e în plină desfășurare“, „un jandarm a fost bătut de iohanniști“, „violențe extreme în fața Guvernului, tehnocrații și fanii lor fac circ la Guvern.“

Nu ești mascul îndeajuns dacă te uiți la țopăielile lui Barîșnikov. Nu e OK să stai o oră jumate cu ochii în niște tutu-uri roz și nici cu ei în colanții vreunui prim-solist. Nu-i demn pentru un tip adevărat să admire coupé jeté-uri, ronds de jambe, plié-uri și piqué-uri.

Dimensiunea civică este potențată de o nouă dimensiune, propriu-zis transcendentă. Manifestația este cu totul și cu totul atipică: fără violență, prin relaționare pașnică și prietenoasă cu restul societății urbane

Cum poate fi o țară majoritar religioasă și majoritar coruptă în același timp?

În discuțiile de zi cu zi pe care le am, întîmplător sau programat, cu părinții, fac eforturi considerabile să nu mă las înghițită de prejudecățile generației mele și să țin pasul cu „noile tendințe“ în educația copiilor.

I s-a părut mare lucru, miraculos chiar, aș zice, cum au ieșit oamenii să protesteze. Pentru o chestiune legislativă, am zice. Dar, de fapt, pentru una de principiu, de mentalități și de morală.

Am citit un Top 10 trend-uri în consumul lui 2017 pe Euromonitor şi m-am luat cu mîinile de cap. Sufăr de...

Nu se discută cît ar trebui despre proiectul de țară inițiat de către Președinția României.

Am continuat să ies în fiecare seară, din solidaritate. Poate acesta este cel mai important lucru pe care l-am cîștigat în ultima săptămînă. Solidaritatea te umple de energie și de o bucurie aparte.

Fără oglindă ar fi dificil să ne imaginăm evoluția scrisului și a lecturii. De asemenea, fără oglindă nu ar fi fost posibilă revoluția industrială în deplinătatea ei.

Și tot pentru că trăiești în societate, va trebui să mergi la petreceri de serviciu, la teambuilding-uri unde te arunci pe spate în brațele colegilor în poiene de munte, la mare într-o gașcă de seminecunoscuți unde vei fi chinuit înfiorător de un folkist cu o chitară, la botezuri și la înmormîntări

Christos, în calitate de Învăţător divin, se prezintă pe sine nu numai drept dominus (Ioan 13, 13), ci mai ales drept călător de urmat.

Sînt întristat să constat că modernizatorii contemporani (de la hipsteri pînă la corporatiști, și de la neopozitiviști la adepții radicali ai secularizării) se luptă cu presupusul potențial retrograd al tradiției creștine (pe care, vai, o cam ignoră), în loc să combată, alături de elita feluritelor confesiuni, lucrarea subminatoare a contraselecției.

Mi-e greu să îm­părtășesc optimismul care vor să devină părinți. Dar îi admir cu atît mai mult pe toți cei care au puterea să creadă. Să o ia de la capăt în numele și pentru urmașii lor.

Tabieturile mele de zi cu zi nu au mai putut fi aceleași din pricina frigului excesiv. După ce s-au terminat sărbătorile de iarnă, cu toată poleiala lor, a venit un ianuarie înghețat, cenușiu și amenințător.

Un leu, dar ce-i un leu? Un covrig, o pîine, dar nu o roșie în sezonul ăsta. Dar ce necaz de frupt se află între 4,49 și 5,49? Între aceste prețuri avem diferența dintre ananasul frupt cu frunze și ananasul frupt fără frunze.