Societate

Simplitatea discursului şi accentul, decurs din experienţă, pe Dumnezeu ca iubire infinită vorbesc expresiv omului tîrziu modern.

E instructiv să treci printr-un filtru evanghelic textele autorilor „necreștini“, de la Seneca la Nietzsche sau Cioran. Nu atît pentru a-i încreștina forțat, ci pentru a măsura influența logosului creștin asupra autonomiei intelectuale manifestate împotriva sa.

„Alianțele pentru părinți“ ar trebui să fie îngrijorate de sutele de copii abandonați de tinere care nu au puterea și nici mijloacele financiare să le ofere acestora o familie, iar organizațiile nonguvernamentale ar trebui să fie îngrijorate de adolescenții care nu au acces la programele de educație sexuală.

Te uiți în jur, vezi „colțuri frumoase“ din ea, și dorința ta cea mai aprigă e să le pui pe Facebook, să le împărtășești comunității tale mai mult virtuale decît reale. Să te dai mare cu sentimentul tău al naturii, cu ochiul tău atît de educat și cu simțul tău estetic exagerat.

În relații, atunci cînd unul dintre parteneri spune „Aș vrea să luăm o pauză!“, se gîndește, de fapt, la o despărțire.

Am găsit o fată de 9 ani. Pe net. A fost în serialul Toddlers and Tiaras. Și firma ei produce modă, machiaj şi bijuterii.

Ciorapii tăi, mulți, foarte mulți, pentru că toată lumea îți ia ciorapi de Crăciun și de ziua ta. Mulți, foarte mulți, pentru că încă se aruncă lucruri cu regret și ai de-a valma noutăți și vechituri, nimic deosebit totuși, aceeași modestie și lipsă de interes, pînă la urmă, căci, atunci cînd stai jos, ciorapii tăi sînt prea scurți și arată din cracul pantalonului o parte din pielea albă și bătrînă a gambelor tale subțirele.

De ce ne anunță Ioan Botezătorul întîi, apoi însuși Iisus că urmează să vină o „împărăție“, care este aproape sau deja între oameni?

Copiii care scriu pe acest site fac parte din familii echilibrate din punct de vedere financiar: în fond, ca să menții un dialog pe Internet îţi trebuie un computer, un telefon, un laptop. Sînt deci copii care nu duc grija zilei de mîine, iar interesul, curiozitatea pentru ce e în jurul lor le-ar putea fi lesne stîrnite.

Eram și eu în rîndul lumii, în sfîrșit. Nu mai eram nici tocilara cu aparențe hippie tardive și aspirații sexy, nici studenta de fapt fată bună, cu veleități nerealiste de fată rea. Eram o „tînără“ care ieșea la bere cu grupul.

Cu toată apa mai liniștită din acea di­mineață, am urcat în mica am­bar­cațiune motorizată – cu un coviltir foarte jos care te făcea să te simți și mai apropiat de apă, și mai aproape de nesigurul ei – destul de anxios.

Cînd ajungem în dreptul lui, ne spunem fiecare numele şi ţara de origine. Este o veche procedură dragă lui, iar noi, ca nişte turişti civilizaţi, o respectăm întocmai. Nu uită niciodată protocolul, este una dintre rarele bucurii ale acestui om simplu, trăitor de decenii între agave și iguane – ne spune Xavier, ghidul de origine franceză, cel care a venit aici pentru şase luni şi a rămas treizeci de ani.

Cum am ajuns pe la Predeal, bară la bară, poliție și televiziuni care filmau coloana de mașini, am parcurs distanța Predeal-Sinaia într-o oră și jumătate, cu geamurile deschise pentru că se defectase aerul condiționat, inhalînd fumul de mici amestecat cu gaze de eșapament, întrebîndu-mă oare de ce toți acești „sudici“ dau năvală în mod disciplinat doar pe Valea Prahovei, la orice sărbătoare cu iz popular, îndeplinind an de an aceleași „ritualuri“ stupide, cînd, în fond, există locuri ca Sovata?

Banul cumpără, stomahul n-are minte.

Să zicem că aveți o zi proastă. Plină de ședințe în care se pierde vremea, iar cățelandrii vor să arate că latră gros în fața dulăilor, în care se discută nimic și după care nu se aplică nimic din nimicul discutat. Vă trece viața pe lîngă urechi.

Acum, publicul francez s-a obişnuit cu scorurile ridicate ale Frontului Naţional. Dificultăţile Uniunii Europene, neîncrederea în clasa politică, descumpănirea au produs o anestezie periculoasă. Ea îi face pe mulţi francezi şi europeni prea puţin sensibili la atacurile împotriva democraţiei liberale, la scandalul extremismelor.

Patriarhia Română a dedicat anul curent evocării Patriarhului Justinian Marina și a martirilor creștini din închisorile comuniste. Tocmai se împlinesc patru decenii de la moartea fostului patriarh „roșu“, așa încît asocierea lui cu martirii creștini din gulagul românesc poate părea nepotrivită, dacă nu chiar paradoxală.

Sîntem, fiecare dintre noi, vecini, prieteni, cunoștințe cu familii care fac excese în formarea propriilor copii. Noi înșine sîntem supuși greșelii. Oare nu ne-ar fi de folos un semn prin care să (ne) fie sesizată zona periculoasă? Un tras de mînecă, un sfat, o atenționare a autorităților în măsură să prevină, nu neapărat să sancționeze, un derapaj?

Societatea și tehnologia, cu obositoarele ei înnoiri, nu te lasă să faci altfel. Ți se pare, de pildă, că totul e OK cu telefonul tău. Ai o relație apropiată cu el, precum cu un prieten. Îl consideri, așa, un fel de roboțel zoomorf din Războiul stelelor, care te ajută în situații stresante.

Unde este legendarul vitalism unguresc care chiar îi însuflețea pe budapestani în 2001, de păreau de pe-o altă planetă, față de noi, necăjiții Estului?

Legătura dintre infracţiunile de corupţie şi oligarhia politică se desfăşoară în dublu sens: de la corupţie se ajunge la oligarhie şi invers. Un specific al circularităţii este că finalitatea îşi conţine propriul început sau, cum se spune în logică, premisele conţin concluzia.

Cele două pături chinezești rufoase și așernuturile pătate, de care nu te poți atinge. Geamul care nu se deschide. Crăpăturile din pereți. Unicul bec din tavan, de vreo zece waţi. Însă mă resemnez – n-o să mor două nopți, mai ales că nu-s în vacanță!

Ingrediente: trei-patru bucăți de carne de ied, din pulpă sau cotlet, frumos porționate; untură de porc sau de rață; ulei; sare, piper; ceapă verde; usturoi verde; mărar verde; roșii coapte, opărite, decojite, tăiate mărunt (sau bulion); puțină făină; trei mîini bune de muguri de comlău.

Eram la masă cu o persoană care ar fi fost în stare să răstoarne localul ăla cu fundul în sus, care ar fi făcut un război atomic-nuclear din biata greșeală. Am preferat să-mi păstrez zenul. Sînt sigură că e multă lume care nu va fi de acord cu asemenea comportamente, dar asta e, îmi asum, la urma urmei, totul.

Puterea spirituală indică renunțarea la puterea socială. În finalul marii predici de pe Munte din Evanghelia după Matei, Iisus avertizează asupra pericolului falșilor prooroci, care deturnează puterea spirituală.

Dacă este adevărat că (încă) nu ne unește suficient de mult cultura democratică, nu mai puțin adevărat este și faptul că nu ne unește suficient nici memoria trecutului totalitar.

Acum cîteva luni apărea în spațiul virtual un „autodenunț“ al doamnei profesoare de limba română Cristina Tunegaru, în care mărturisea că a schimbat cu de la sine putere programa oficială a materiei pe care o predă.

Dacă m-ar fi întrebat cineva, ani la rînd, care e cea mai mare frică a mea, aș fi răspuns că e cea de singurătate. Întotdeauna m-am gîndit la asta ca la un blestem și mai toate acțiunile mele au fost ca să o contracarez.

Invidia rea, egoismul sînt mari dușmani ai capitalismului. Sîntem anticapitaliști și pentru că vecinul de la trei și-a schimbat mașina și noi nu am reușit, deși „am făcut toate eforturile“. Pentru asta ne certăm cu nevestele care ne consideră niște incompetenți sau ratați și atunci aruncăm vina pe „haosul“ generat de capitalismul acesta „sălbatic“.

Sînt mulţi copaci bolnavi în Bucureşti. În ultimii ani au dispărut din Capitală în jur de un milion de arbori.

În urmă cu cîteva nopți am avut un atac de panică din categoria celor urîte.

Tăcerea prin piață e bună. Tac și privesc prin piață, fiindcă altfel sînt furat.

Și-a făcut notițe, bietul de el, s-a stresat toată noaptea și și-a repetat în cap fraze frumoase și deștepte de captivat publicul.

Fumătorii trebuie convertiţi ori sînt expulzaţi – ca fumători – din locurile publice (deocamdată închise). Să stea afară pe ger şi pe caniculă, sub ochii acuzatori ai trecătorilor! În aeroporturi au la dispoziţie, în cel mai bun caz, mici cutii de sticlă, sînt „expuşi în vitrine“ unde aerul e supraîmbîcsit de viciul lor. Aşa le trebuie. Aşa e hotărît prin lege.

Terorismul ne schimbă, insidios, decorul, alterînd coeziunea axiologică a democrațiilor de care încă ne bucurăm. La Stockholm, Berlin, Londra, Nisa sau Bruxelles, atacurile teroriste paralizează (uneori zile în șir) activitatea economică normală.

„Ce facem cînd bebe începe să vomite/să verse? Doisprezece paşi“ (bine-bine, facem doisprezece pași, dar ca să luăm șervețele și să băgăm rufele la spălat, zic); „Cinci paşi astfel încît copilul tău să meargă iarna la înot fără să răcească“

Ferice de oamenii ordonați și dotați cu simțul „puținului”. Oameni pentru care un birou lung, lat, gol și lucios, pe care-și așază, mîndri, strict propriul laptop într-un colț, e o bucurie.

Omul sărac este prietenul infracționalității, al indiferenței și al degradării umane.

Să fii gay era un păcat și acum nu mai e? Ăsta nu e un răspuns de adult. Trebuie să reconstruim înțelegerea faptelor.