Teama balticilor

Ştirile din ziua de azi sînt pline de speculații cu privire la cînd – sau dacă – președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin vor împărți lumea în două. Noi, în Estonia și în alte țări baltice, ne temem să nu nimerim din nou în sfera de influență a Rusiei. Într-adevăr, pentru mulți cetățeni ai Țărilor Baltice, viziunile reprimate ale torturii, deportărilor și prigoanei – trăite de ei în istoria recentă – le invadează din nou conștiința.

În Țările Baltice cunoaștem bine sentimentul că țara noastră e parte a unui amplu joc mondial al banilor și manipulării. Nu am uitat de Pactul Ribbentrop-Molotov și de alte înțelegeri secrete prin care Iosif Stalin și Adolf Hitler au frînt, în 1939, destinul țărilor noastre aproape peste noapte. Cum am fi putut uita? Cu numai un an mai tîrziu, poliția secretă a Uniunii Sovietice a început să ne aresteze și ne ucidă părinții și bunicii.

Și mai avem o amintire sumbră din acele vremuri: colaborarea și acceptarea. La fel ca oricare persoană care a trăit sub o ocupație, sub regimuri violente și războaie brutale, știm că încrederea, clădită în atîta timp, poate fi lepădată într-o clipă. Este atît de ușor să corupi o persoană imorală determinînd-o să trădeze.

Acest lucru este astăzi mai adevărat ca niciodată. În Finlanda, în Estonia și în restul Europei observăm o tendință profund îngrijorătoare de compromitere a valorilor și principiilor tradiționale, prin manipulare politică și prin bani. O atitudine de acceptare față de regimul totalitar din Rusia poate fi, se pare, cumpărată.

Cum ne putem opune acestor forțe? Sigmund Freud, părintele psihanalizei, credea că, îmbunătățind lumea interioară a oamenilor, am putea îmbunătăți lumea exterioară în care conviețuim cu toții. El a susținut că ansamblul cunoștințelor care formează o conștiință socială – pe scurt, cultura – ar putea fi salvarea noastră.

Înainte de revoluția din 1917, chiar și Rusia nutrea speranțe în această privință. Toate lucrările lui Freud au fost traduse în rusă. Mulți dintre artiștii, învățații și medicii de frunte ai țării, care au studiat în capitalele Europei, au jucat rolul de mediatori culturali. Oameni ca Mihail Bulgakov, Marina Țvetaeva, Alexandr Blok, Nikolai Berdiaev, Wassily Kandinsky se aflau cu toții sub vraja binefăcătoare a lui Freud.

Apoi a venit revoluția. Psihanalista rusă Tatiana Rosenthal a crezut că poate împăca marxismul cu psihanaliza. Dar sovieticii au început curînd să terorizeze, să persecute și să ucidă oamenii pe care ea îi respecta, au distrus cărțile lui Freud și milioane de alte cărți. După puțină vreme, ei au pervertit psihiatria pentru a o folosi în interes propriu, aplicînd-o pentru a „vindeca“ disidenți politici. În 1921, la vîrsta de 36 de ani, Rosenthal s-a sinucis.

Cu o generație mai tîrziu, Estonia a trăit aceeași teroare. Odată începută ocupația din 1940, forțele sovietice au început să îi „dezbare“ pe estonieni de mentalitatea și de memoria lor europeană, distrugînd aproximativ 26 de milioane de cărți. În timpul marilor deportări din 1949, cînd 22.000 de persoane au fost trimise în Siberia, au fost incendiate și ultimele biblioteci personale.

Desigur, colaboratori au existat dintotdeauna. În 1941, Max Laosson, autor și editor al unei reviste estoniene de psihanaliză, s-a înrolat în batalioanele sovietice de distrugere. În vreme ce viețile și carierele foștilor săi prieteni erau nimicite, el promova, devenind în cele din urmă un funcționar comunist de rang înalt. Pentru Laosson, conformarea era o strategie de supraviețuire; a contribuit la anihilarea culturii și a încrederii, dar a funcționat.

Cît despre Freud, el a fost mînat în exil de regimul lui Hitler. În 1939, în timp ce trăia la Londra, a observat că teoria sa conform căreia oamenii au un instinct distructiv fundamental s-a adeverit. El și-a păstrat totuși speranța că, în vreme ce cultura nu-i poate vindeca pe oameni de aceste instincte, ne poate totuşi ajuta să le limităm, măcar în lumea exterioară, în care conviețuim cu toții.

Freud a murit înainte ca naziștii să înceapă să ardă oameni în lagărele de exterminare; avea oare dreptate cînd spunea că sîntem capabili să suprimăm instinctul omenesc de distrugere?

Cărțile nu pot preveni războiul – scria odată autorul și producătorul de film finlandez Jörn Donner. Îmi amintesc cît de profund m-a șocat această propoziție, cînd am citit-o prima oară. Estonia și-a recîștigat independența, iar eu căutam un răspuns legat de mama mea, care a fost ridicată, cînd era doar o fată, și trimisă în Gulag. Acest răspuns va lua – în parte, cel puţin – forma unei cărți.

Cultura în accepţiunea lui Freud – credeam la acea vreme, și încă o cred – poate salva umanitatea prin aceea că nu permite ca istoria să se repete. Mulți au îndurat în tăcere rețelele și relatările din perioada sovietică. De aceea, am făcut filme și am scris cărți care expun acele pattern-uri de gîndire și de comportament care fac posibilă îndeplinirea ordinelor cumplite de a-ți ucide și trăda seamănul.

Unii spun acum că rețelele și relatările distructive revin la viață. Or, atunci cînd forțe redutabile – precum ideologia, banii, invidia sau vina – sînt activate, vor apărea întotdeauna oameni dispuși să trădeze sau să-i cenzureze pe alții. Banalitatea răului despre care scria Hannah Arendt este cît se poate de actuală.

Culturile mor, spunea Julia Kristeva, dar pot şi să ucidă. Nu mai sînt sigură nici măcar că libertatea de exprimare este încă de la sine înţeleasă. Dar sper în continuare, asemenea lui Freud, că putem învăţa – cu ajutorul nu numai al culturii, dar şi al unei societăţi civile dornice să o apere – să ne stăpînim instinctele cele mai rudimentare şi să evităm o altă diviziune dezastruoasă a lumii. 

Imbi Paju este producătoare de film şi autoare a volumului Memories Denied. 

© Project Syndicate, 2017
www.project-syndicate.org

traducere din limba engleză de Matei PLEȘU

Foto: wikimedia commons