Primăvara la bloc

Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Primăvara la bloc jpeg

Cînd e vreme frumoasă, stăm, desigur, cu geamurile deschise. Și locuim, în cea mai mare parte a timpului, la bloc. Mai în fiecare dimineață, o cioară se așază, cloșcă, pe ramura atît de subțire a pomului apărut, deodată, sub geamul meu. „Apărut“ vine vorba, căci el era acolo, evident, dintotdeauna. Doar că în mintea mea neobișnuită încă (!), pare-se, cu schimbarea, el a rămas perpetuu mic. Deși e clar că acum, cu mugurii și ciorile lui, dă buzna spre geamul meu, mai să-l depășească.

În mintea mea, trecerea e o problemă: parcă n-o văd, n-o simt, n-o pot accepta. Cînd m-am mutat aici, sub geam se afla cîinele Albu, care, cu ochii lui pătrunzători și n-aș zice chiar blînzi, bătea pînă la geamul meu. I-am observat, din prima, privirea necîinească și l-am adoptat. Îl hrăneam (și el accepta cu demnitate) și țeseam povești pe seama lui. Cînd a dispărut, doamna Jeni, bona noastră din Republica Moldova, a spus despre el că a plecat să muncească în Spania. Era varianta ei de Paradis: ea-și dorea, de fapt, să plece să muncească în Spania… Pe Albu îl luaseră pur și simplu hingherii.

Nu am reușit să-l salvăm, nici măcar nu ne-am dus la hingheri, eram atît de traumatizați de comunismul din care, în realitate, nu ieșiserăm, încît nu puteam să urmăm nici un soi de procedură. Abia cu cîinele Costică, următorul, am reușit să aplicăm procedurile, dar a fost prea tîrziu. El a fost al doilea cîine demn de sub geamul nostru, galben cu alb de data asta. Dacă Albu era demn și dîrz, Costică era un amestec de demnitate cu blîndețe. În cartier i se spunea Blondu’. Cînd te îndreptai spre el să-i dai ceva de mîncare sau să-l saluți, dădea din coadă cu demnitate, fix atît cît o cereau regulile cîines­co omenești, fără să întreacă măsura. Pe el l-am salvat de la hingheri, am îndeplinit toate procedurile. Chiar mi l-am asumat, am semnat pentru el și l-am plasat într-un adăpost unde să fie îngrijit. Toate astea și pentru că mama mea, cînd nu mai putea aproape nimic, zîmbea totuși cînd îi spuneam că ce nu poate ea mînca ajunge la Costică. Costică îl chema, de altfel, după un cîine pe care ea și unchiul meu îl avuseseră în copilărie.

Cîinele Costică, în ciuda victoriei noastre procedurale, a murit și el, la scurt timp după ce l-am salvat. Între timp, epocile s-au schimbat și cîinii comunitari au devenit o specie tot mai rară. Din spatele blocului nimeni nu te mai privește cu vreo privire nici blîndă, nici pătrunzătoare. Pisicile se mai adună, sporadic, într un cor, și la fel mierlele care-ți fericesc diminețile. Nici vechiul administrator, cel care părea că va fi aici veșnic Administratorul, nu mai e: acum cîțiva ani, o mașină a reușit să-l scoată de pe făgaș.

Serile, însă, oamenii din bloc se simt, direct sau mai puțin direct, ca un freamăt, ca o adiere. Te invadează cîte un miros de țigară și apoi o voce masculină răbufnește: „Cine-i mitocanu’ care fumează în balcon?“ Adulmec, uneori, cîte unul din mirosurile culinare ale copilăriei mele: cel de șnițele sau cartofi prăjiți care sfîrîie în tigăi, de ciuperci care se bălăcesc în cratiță la foc mic, de vinete care se coc spre ars pe plita lor. Chiar de lapte prins. În fiecare seară, cam după 7, o voce feminină ale cărei cuvinte nu le deslușesc declamă o litanie care pare a fi un monolog critic la adresa neamului bărbătesc. Neam întrupat, desigur, în propriu-i bărbat, care, din cînd în cînd, răspunde cu cîte un mormăit placid, uneori a aprobare, alteori a revoltă. Litania ei e critică, dar într-un mod constatativ și trist: nu pare că își propune să schimbe ceva. Ci doar să verse și să repete.

Uneori, pe sub geam trecea fosta mea profă de chimie din generală: o doamnă simpatică și rubicondă. Cînd m-am mutat aici, nu-mi venea să cred că e cu adevărat ea. Nu era o amintire neplăcută, din contra: ea reușise, în clasa a șaptea, să ne predea chimia așa cum ar fi trebuit, într-un fel sau altul, predate toate materiile – cu aplicabilitate practică. Aproape orice ne preda devenea subiectul unui experiment în laboratorul de chimie: cu toții deveniserăm preafericiții posesori ai cîte unui pahar Berzelius, ai unei eprubete și ai unui plic cu permanganat de potasiu. Cu care ne jucam în băile strîmte de bloc, crezîndu-ne Harry Potteri avant la lettre.

În timp, s-a verificat, din aproape-n aproape, că doamna respectivă chiar este fosta mea profă de chimie din generală. Ca atare, am avut onoarea să-mi refac cunoștința cu ea și să mă duc s-o iau de la ea de acasă (la două case mai încolo) ca să mergem împreună la aniversarea clasei noastre.

Glumele, uneori nesărate, ale administratorului nu se mai aud, în realitate, dar mi se mai pare uneori că-mi trec pe la urechi, așa, din zbor. Erau fix glumele pe care te-ai fi așteptat ca un administrator de bloc să le facă, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Iar singurul cîine care a mai rămas prin zonă e unul destul de sărit de pe fix (pentru care, de altfel, hingherii s-au perindat prin zonă): unul corcit cu lup, care sare vioi gardul de la fosta grădiniță, devenită salon de tatuaj.

Foto: I. Popovici

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.