Locurile noastre comune

Publicat în Dilema Veche nr. 684 din 30 martie - 5 aprilie 2017
Oameni pe stradă jpeg

Am pus rețeta pentru checul cu lămîie pe masă. E scrisă pe o foaie ruptă neglijent, pătată cu toate ingredientele care intră în checul ăla, scrisul din pix e diluat pe alocuri pînă la ilizibil, cu urme de ulei și grăsimioară care au făcut hîrtia transparentă. Șase ouă, separate albușurile de gălbenușuri, bla-bla-bla.

Aflată într-o stare aventuroasă, m-am gîndit să inovez. Ia să pun și niște chips-uri de ciocolată, și ceva esență de migdale, și ia să nu pun atîta zahăr… Checul a ieșit o mizerie. Plat, turtit, crud în mijloc, o monstruozitate cleioasă. De data asta ieșirea din rețetă n-a fost inspirată. Un patiser adevărat îți va spune mereu că gramajele, compozițiile trebuie respectate cu… cu sfințenie, da, ăsta era cuvîntul ce care îl așteptam cu toții, știu.

Altfel e însă cu restul tiparelor. Altfel e cu ieșirea din clișeele care omoară limba, comportamentele, așteptările. E extraordinar de tentant să-ți păstrezi mintea odihnită și să nu te chinui în plus atunci cînd niște locuri comune care au făcut deja carieră în mentalul public îți vin în cap și pe limbă fără nici un efort suplimentar. O să auziți deseori că nu știu ce manifestări sînt „ample“. Strînge primarul unui orășel trei dizeuze pe o scenă și sfîrîie trei mici pe grătare de ziua orășelului, că se va găsi un jurnalist local care să scrie de „amplele manifestări“. Nu zic de restul expresiilor pe care le auzim la știri și care au ajuns să ne exaspereze pe toți. Nu zic că încă mai auzi prin jurnale vorbindu-se de „dascăli“ în loc de profesori și de „ortaci“ în loc de mineri. Cineva, la un moment dat, s-a gîndit că e mai de impact, așa, să zici „dascăli“ ca pe vremea lui Goga, iar prostia s-a răspîndit ca o molimă. Nu mai zic de „ortaci“, altă găselniță imbecilă a cine știe cărui inovator.

Dar clișeele sînt și reconfortante. Stai lejer și comod într-o supă călduță, familiară, știi că nu te așteaptă surprize de nici un fel. E extrem de la îndemînă. De ce să te mai chinui dacă de fiecare dată cînd lumea pleacă în „mini-vacanțe“ „distracția e în toi“, iar gazdele din pensiuni „au pregătit preparate tradiționale?“ Păi, nu te mai chinui. Șanțurile adînci săpate în limbă și în creier nu te lasă să scapi nici de-a stînga, nici de-a dreapta.

Dar și așteptările publicului trag după ele prezența anumitor clișee. Așa se face că, habar n-am, într-un western, de pildă, trebuie să apară la un moment dat imaginea unui mărăcine din aceia rotunzi care se rostogolește în praf și în bătaia vîntului. Așa se face că, dacă un personaj dintr-un alt film oarecare deschide televizorul la știri, nimerește fix peste știrea care-l interesează, fix de la începutul frazei, chiar de la bun început, cînd o prezentatoare blondă și profesional îngrijorată anunță un cataclism, un uragan – desigur devastator – sau orice altceva îl interesează în acel moment pe personajul din film care deschide televizorul. Căci cum ar fi ca omul să deschidă în timp ce pe ecran curg reclame? Și să stăm cu toții, de-o parte și de alta a ecranului, să așteptăm finalul reclamei la cine știe ce hîrtie igienică? Asta s-ar numi, de altfel, plasare de produse, parcă, nu? Tot convenția între spectator și regizor face ca turbulentul dintr-o gașcă de tineri care ajunge într-o casă bîntuită să moară primul de mîna descărnată a fantomei locale. Ăla care nu ia în serios istoria locului, cel care face mișto de încărcătura blestemată a locului și de teama celorlați, ăla o încasează primul. E bine știut.

Imaginea tipică a unui deșert conține un cap descărnat de vită, albit de soare, cu orbitele negre veșnic holbate. Lîngă șinele de tren o să vezi zăcînd cîte un pantof sau un papuc. Unul singur. M-am întrebat întotdeauna cine naiba pierde papuci din tren. Fotografi cu suflet vor livra etern imaginea unei păpuși carbonizate la locul unei nenorociri – bombardament, incendiu, cutremur. Pedala care apasă struna sensibilității comune e la îndemînă, e făcută după rețetă și răspunde bine la comenzi. Data viitoare fac și eu checul nesmintit după rețetă. Promit. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.