Cu mîinile legate

Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Oameni pe stradă jpeg

Am găsit preț de cîteva zile, în fața ușii noastre, pe scară, mucuri de țigară strivite cu sete și un fum să-l tai cu cuțitul. Nu știu care nefericit s-a gîndit să fumeze la adăpost fără să se mai obosească să coboare un amărît de etaj afară. Găsesc o zi, hai, îmi spun, o fi o întîmplare, găsesc a doua, găsesc a treia, fandacsia și nervii sînt gata. Clocotesc. Îmi fac planuri de răzbunare. În capul meu se coc cele mai grozave pedepse, cele mai acide replici, „Doamneee, dacă îl prind pe idiot, să vezi ce mi ți-l pun la punct, ba nu, îl pocnesc de-a dreptul, îl…“

Pînă ce am dat de el. Un băiat, să fi avut vreo 16 ani, slab mort, stătea și trăgea la tiutiun în ușa noastră. E adevărat că se fac niște ani de cînd m-am lăsat de fumat, dar vreau să vă spun cu mîna pe inimă că nu m-am transformat într-una din cele care nu mai suportă țigările, pe fumători și scrumierele pline. Am rămas o persoană normală, cu deplină în­țelegere pentru cei care au încă norocul să fumeze.

Vă întrebați probabil ce grozăvie a urmat. Păi, n-a urmat nimic. Ca întotdeauna în fața unor asemenea situații, m-am fî­sîit. I-am spus doar un anemic „Dar ce faci, domnule, de ce fumezi aici?“. Băietanul a ridicat niște ochi triști la mine și a zis că fumează în scară fiindcă afară e frig, iar el are bronșită. Bronșită. Pînă să mă dezmeticesc din explicația asta, puștiul s-a evaporat. Furia mea coaptă frumos de a lungul zilelor, rumenită în ore de crîncene scenarii, atîrna flască precum o clătită. Ca ceasurile lui Dalí. Nimic n-am făcut, nimic n-am apucat să zic. „De ce oi fi așa nevolnică?“, mă tot întrebam după aia. „De ce nu i-oi fi spus vreo două?“ Evident că, după un timp, explicația aiuritoare cu suferindul de bronșită care fuma ca un turc m-a făcut să rîd sănătos.

Dacă aici am ratat o replică bună, că oricum altceva n-aveam ce face – să-l pocnesc cu sacoșa de Mega, să-l împing pe scări să-și rupă gîtul? –, alteori ne găsim cu toții, nu o dată, puși în niște situații sociale în care nu putem reacționa. Cum a fost, de pildă, un zbor cu avionul de la Frankfurt la București, în care preț de două ore și ceva, un copil a plîns isteric, înecîndu-se, urlînd hăulit, ca și cum ar fi fost jupuit de viu, și lovind cu picioarele în spătarul scaunului meu. Ce naiba faci în asemenea situații? Mama copilului era extrem de jenată și excedată de situație. Avionul era plin. Avionul era la zece mii de metri sus în aer. Eram cu toții prinși în cușcă, iar mie îmi răsunau rinichii din cauza loviturilor necontenite în spătar. Biata femeie, mama, se scuza continuu. Copilul urla continuu. Femeia a făcut tot ce i-a stat în putință să l liniștească. În zadar. Îmi venea să cer o parașută și să mă arunc pe Munții Tatra. Îmi venea să iau copilul și să-l defenestrez fără parașută, cum zicea că era să pățească un personaj al istoriei recente de pe la noi. Îmi venea orice, dar eram cu mîinile legate. Așa că am stat tot drumul pe marginea scaunului, nerezemată, într-un spațiu și așa minuscul și cu căștile adînc înfundate în urechi.

Întîmplări la fel de ingrate ne pot așeza la cozi alături de bătrîne suferinde, care nu pot aștepta și care se cer în față fix cînd îți vine ție rîndul. Ultima oară s-a întîmplat, desigur, la farmacie. O rugăminte frumos formulată, ochii lucind a sugestie lăcrămoasă, și gata. Cum să nu-i dau voie înaintea mea dacă e așa de bolnavă, de blîndă și mă roagă așa de frumos? Cînd bătrîna a desfășurat însă un sul de rețetă care a atins pămîntul, eu mi-am atins inima. Mă uitam la pe puțin o jumătate de oră de stat în farmacia aia. Lasă că avea sute de medicamente de luat, dar întreba și de mama compoziției chimice și de sulfamida sulfamidelor, de nebiletul nebiletului și de concentrația de nebivolol, de mi s-au încrengurat mințile ascultînd-o. „Na, că am nimerit cu Marie Curie la coadă!“

Asta a fost. Și ca să înțelegeți totuși că lucrurile astea se întîmplă oricui, dar parcă sînt preferați fraierii, mi-a fost și rușine să plec de la coadă. La care am stat și am repetat cuvîntul fascinant „nebivolol“ pînă mi-am scrîntit limba. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.