Cu mîinile legate
Am găsit preț de cîteva zile, în fața ușii noastre, pe scară, mucuri de țigară strivite cu sete și un fum să-l tai cu cuțitul. Nu știu care nefericit s-a gîndit să fumeze la adăpost fără să se mai obosească să coboare un amărît de etaj afară. Găsesc o zi, hai, îmi spun, o fi o întîmplare, găsesc a doua, găsesc a treia, fandacsia și nervii sînt gata. Clocotesc. Îmi fac planuri de răzbunare. În capul meu se coc cele mai grozave pedepse, cele mai acide replici, „Doamneee, dacă îl prind pe idiot, să vezi ce mi ți-l pun la punct, ba nu, îl pocnesc de-a dreptul, îl…“
Pînă ce am dat de el. Un băiat, să fi avut vreo 16 ani, slab mort, stătea și trăgea la tiutiun în ușa noastră. E adevărat că se fac niște ani de cînd m-am lăsat de fumat, dar vreau să vă spun cu mîna pe inimă că nu m-am transformat într-una din cele care nu mai suportă țigările, pe fumători și scrumierele pline. Am rămas o persoană normală, cu deplină înțelegere pentru cei care au încă norocul să fumeze.
Vă întrebați probabil ce grozăvie a urmat. Păi, n-a urmat nimic. Ca întotdeauna în fața unor asemenea situații, m-am fîsîit. I-am spus doar un anemic „Dar ce faci, domnule, de ce fumezi aici?“. Băietanul a ridicat niște ochi triști la mine și a zis că fumează în scară fiindcă afară e frig, iar el are bronșită. Bronșită. Pînă să mă dezmeticesc din explicația asta, puștiul s-a evaporat. Furia mea coaptă frumos de a lungul zilelor, rumenită în ore de crîncene scenarii, atîrna flască precum o clătită. Ca ceasurile lui Dalí. Nimic n-am făcut, nimic n-am apucat să zic. „De ce oi fi așa nevolnică?“, mă tot întrebam după aia. „De ce nu i-oi fi spus vreo două?“ Evident că, după un timp, explicația aiuritoare cu suferindul de bronșită care fuma ca un turc m-a făcut să rîd sănătos.
Dacă aici am ratat o replică bună, că oricum altceva n-aveam ce face – să-l pocnesc cu sacoșa de Mega, să-l împing pe scări să-și rupă gîtul? –, alteori ne găsim cu toții, nu o dată, puși în niște situații sociale în care nu putem reacționa. Cum a fost, de pildă, un zbor cu avionul de la Frankfurt la București, în care preț de două ore și ceva, un copil a plîns isteric, înecîndu-se, urlînd hăulit, ca și cum ar fi fost jupuit de viu, și lovind cu picioarele în spătarul scaunului meu. Ce naiba faci în asemenea situații? Mama copilului era extrem de jenată și excedată de situație. Avionul era plin. Avionul era la zece mii de metri sus în aer. Eram cu toții prinși în cușcă, iar mie îmi răsunau rinichii din cauza loviturilor necontenite în spătar. Biata femeie, mama, se scuza continuu. Copilul urla continuu. Femeia a făcut tot ce i-a stat în putință să l liniștească. În zadar. Îmi venea să cer o parașută și să mă arunc pe Munții Tatra. Îmi venea să iau copilul și să-l defenestrez fără parașută, cum zicea că era să pățească un personaj al istoriei recente de pe la noi. Îmi venea orice, dar eram cu mîinile legate. Așa că am stat tot drumul pe marginea scaunului, nerezemată, într-un spațiu și așa minuscul și cu căștile adînc înfundate în urechi.
Întîmplări la fel de ingrate ne pot așeza la cozi alături de bătrîne suferinde, care nu pot aștepta și care se cer în față fix cînd îți vine ție rîndul. Ultima oară s-a întîmplat, desigur, la farmacie. O rugăminte frumos formulată, ochii lucind a sugestie lăcrămoasă, și gata. Cum să nu-i dau voie înaintea mea dacă e așa de bolnavă, de blîndă și mă roagă așa de frumos? Cînd bătrîna a desfășurat însă un sul de rețetă care a atins pămîntul, eu mi-am atins inima. Mă uitam la pe puțin o jumătate de oră de stat în farmacia aia. Lasă că avea sute de medicamente de luat, dar întreba și de mama compoziției chimice și de sulfamida sulfamidelor, de nebiletul nebiletului și de concentrația de nebivolol, de mi s-au încrengurat mințile ascultînd-o. „Na, că am nimerit cu Marie Curie la coadă!“
Asta a fost. Și ca să înțelegeți totuși că lucrurile astea se întîmplă oricui, dar parcă sînt preferați fraierii, mi-a fost și rușine să plec de la coadă. La care am stat și am repetat cuvîntul fascinant „nebivolol“ pînă mi-am scrîntit limba.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
