De Paşti

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
De Paşti jpeg

Dacă sărbătoarea Crăciunului a fost și va rămîne mereu ușor de gestionat, cu Paștele mereu va fi mai complicat. Începînd cu postul de dinaintea sărbătorii, care nu poate fi luat ușor, ca acela al Crăciunului – nu e un post cu multe dezlegări și pe care să ai senzația că-l ții cu inima ușoară. În postul Paștelui parcă simți, de fiecare dată, tristețea lumii. Nu-ți vine să-l calci, cu toate că mai sînt dezlegări, nu-ți vine să te prea bucuri în timpul lui. Pur și simplu parcă ceva te-apasă, parcă ceva nu te lasă. Chiar dacă nu ești, altfel, cel mai fervent creștin practicant. Industria de consum a momentului te afectează, în virtutea aceleiași logici instinctive, mai puțin sau chiar deloc.

Cu mine, una, cel puțin, așa se întîmplă. Deși sînt, altfel, o fană aproape necondiționată a kitsch-ului drăgălaș sărbătoresc, deși iepurașii și puii se numără printre preferații mei, totuși, în ajunul Paștelui, entuziasmul meu de consumator de fleacuri inutile e în vădită scădere, pînă la totală estompare. Nu am chef să cumpăr șiraguri de iepuri, iepuroaice cu șorțuri înflorate, găini portocalii ori pui ieșind din găoace. Nici chiar ouă antropomorfizate ori încondeiate. Nici icoane pe linia kitsch-ului sacru. Nici cozonaci cu ciocolată, fructe confiate sau alte aiureli gustoase. Ci doar chestii simple și tradiționale. Cît e post, îl țin, îl respect, cuminte și uneori chinuit, fără farafastîcuri. Nu-mi plac cei care, atunci cînd ies la mese cu alții, fac caz exagerat de postul lor, fac din asta un subiect de discuție cu ceilalți atunci cînd își comandă mîncarea. Și, desigur, unul de laudă: ceilalți trebuie să ia notă de sacrificiul lor și să le spună cîteva cuvinte „simțite“ despre asta.

Nu, postul – și mai ales cel al Paștelui – se ține discret, fără să faci caz. Iar după aceea, dacă iepurașii și ouăle tip Disney își au rostul pentru cei mici, pentru cei aparent ceva mai mari poate fi suficient să vopsească niște ouă obișnuite și, dacă pot, să facă și un cozonac. Sau măcar să cumpere unul tradițional, cu nucă și atît. Cît despre miel, părerile (chiar propriile mele păreri) sînt împărțite: recunosc că am mîncat, cu poftă barbară, mai în fiecare an, friptură de miel, și ciorbă de miel, și drob. Și că, în același timp, mă bucur să mă uit la mieii zburdînd liberi și voioși pe cîmpuri, am pus chiar mîna pe numitul Vasilică, adus prin Piața Amzei, de nenumărate ori. Îmi pare rău de masacrul mieior, împotriva căruia se protestează în fiecare an și sînt conștientă, în același timp, de semnificația religioasă a mielului, de simbolistica lui. Nu am, deocamdată, o poziție fermă, dar sper să mi vină natural, în momentul în care voi deveni vegetariană.

În Săptămîna Patimilor, deniile din fiecare seară sînt niște slujbe speciale, neasemănătoare cu nimic din timpul anului, iar atmosfera din biserică, în penumbră și în așteptarea spovedaniei (pentru cine se încumetă) e un amestec de mister, smerenie, gravitate și speranță. Care, în Joia și, în special, în Vinerea Mare, devine, cel puțin pentru mine, tristețe de-a dreptul. Parcă nu mi-au ieșit niciodată acțiunile „vesele“ (chiar atunci cînd am încercat) în Vinerea Mare.

Urmate de bucuria, de astă dată, a mersului la Înviere. Cînd eram mai mică, pe vremea lui Ceaușescu, și nu prea știam mare lucru despre asta, era mai curînd bucuria aventurii în noapte. Pe lîngă noaptea de Revelion, era una dintre puținele nopți albe ale unor adolescenți altfel devreme acasă și cam lipsiți de simțul transcendentului. Era noaptea în care simțeam, instinctiv și implicit, că ceva, în firea dimprejur, e diferit. Simțeam, dar nu conștientizam, nu știam cum și de unde să apuc senzația. De aceea, tot ce puteam face era să hălăduiesc din biserică în biserică, cu gașca. Dîndu-ne mari și făcînd mișto de toate cele, dar, de fapt, copleșiți de atingerea unei altfel de aventuri pe care n-o înțelegeam.

Acum, după ani, am mers la Înviere cu un calm, cumva, nou. Care în noaptea de Înviere s-a lăsat asupra mea, încă în mare parte neînțeles. Dar ca o ușurare pe care n-am mai simțit-o de mult (sau niciodată?), în care mai nimic din cele care altădată ar fi fost esențiale n-a prea mai contat: nici imperfecțiunea pregătirilor și lipsa lor de timing, nici mulțimea agitată, din jur, de la Înviere, nici petrecerile ratate de la apropiați și nici măcar faptul că, în plină zi de Paști, la prînz, a trebuit să așteptăm vreo două ore la o cameră de gardă a unui spital unde tot veneau copii cu febră și, probabil, boli ale copilăriei (nu eram acolo pentru ceva grav).

A fost, cred, pentru prima dată cînd am trăit Paștele cu calmul și sentimentul de ușurare pe care mi am imaginat altădată că le-ar presupune. Cînd, în zilele cu pricina, nu mi-am dorit, practic, nimic: nici să particip la mese festive, nici să ofer eu mari ospețe, nici să văd filme cu Iisus, nici să ies la iarbă verde. Nimic concret. Ci doar să le simt, să trăiesc și să mă las molcom în seama acelor zile.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când pot fi puși arborii chiar pe hotar
Copacii și gardurile vii plantate la limita dintre proprietăți stârnesc dispute aprige între vecini, iar de multe ori se ajunge în justiție pentru tranșarea lor.
image
Orașele cu cele mai mari salarii și domeniile cu cele mai multe locuri de muncă
Valorile sunt corelate cu numărul de joburi disponibile în aceste orașe, însă depind și de distribuția candidaților pe niveluri de experiență.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.