Ar fi renegat Iisus? Chipuri ale abjurării

Horia V. PĂTRAŞCU
Publicat în Dilema Veche nr. 689 din 4-10 mai 2017
Ar fi renegat Iisus? Chipuri ale abjurării jpeg

● Silence, 2016, de Martin Scorsese. 

Ideea absolut genială de la care pleacă filmul lui Scorsese ține de o inversare de perspectivă. Ce s-ar fi întîmplat dacă Iisus ar fi avut ocazia să vadă șirul nesfîrșit de suferințe, morți, martiraje, torturi, căruia credința creștină i-a dat naștere?! Nu este ușor să suferi din cauza a ceea ce crezi, dar să fii martorul suferinței provocate de credința pe care tu ai sădit-o în lume poate fi de-a dreptul insuportabil. Chiar și pentru Mîntuitor? Mai ales pentru el.

Scorsese ne pune în fața unui adevăr cu totul tulburător. Iisus a fost scutit de această sfîșietoare rană a inimii, față de care răstignirea Lui pare, iertată să-mi fie îndrăzneala, o joacă de copii. Filmul lui Scorsese răspunde astfel dubiilor formulate la adresa iubirii divine. Cît de mult l-a iubit Dumnezeu pe Fiul său din moment ce l-a trimis pe pămînt ca să sufere și să fie răstignit? Putem răspunde acum, după ce am văzut Silence: iubirea față de Fiul Său a fost cu adevărat dumnezeiască din moment ce nu a permis ca Mielul să asiste in actu la vreuna din cumplitele grozăvii ce – nu din vina lui, dar din cauza lui – au sfîrtecat umanitatea. Nici măcar una! E drept că unele locuri din Evanghelii anticipează „prigoanele“ la care vor fi supuși cei ce-l mărturisesc pe Hristos, dar chiar dacă acceptăm că nu sînt simple interpolări justificative, una e să teoretizezi asupra suferinței generale și cu totul altceva e să vezi, să asiști la suferințe reale, în carne, particulare, individuale – nesubsumabile nici unui concept. Suferința nu este un (singur) monstru: este o succesiune infinită de monștri, unul mai îngrozitor și mai neașteptat decît altul. De aceea niciodată nu te poți obișnui cu suferința. De aceea iadul este nesfîrșit.

Celor care l-ar fi întrebat ce să facă dacă li s-ar cere să abjure prin blasfemierea unei icoane, nu le-ar fi răspuns Iisus, precum părintele Sebastiao Rodrigues (Andrew Garfield): „Calc-o, calc-o n picioare!“?

Ce ar fi făcut deci Iisus dacă ar fi asistat la măcar una dintre pedepsele aplicate mărturisitorilor lui? Filmul lui Scorsese ne face să vedem și cît de mult a evoluat omenirea în materie de „reeducare“. Față de inchizitorul Inoue (Issey Ogata), Pilat din Pont pare un inocent. Se pot imagina chinuri mai mari decît cele îndurate de Iisus? Da, dar omenirea a trebuit să mai progreseze pentru a le descoperi. A ți se cere, de pildă, să-ți vinzi „sufletul“ (credința într-o idee, într-un adevăr, într-o religie, o anume hotărîre) pentru a-i salva de la cele mai orible suplicii pe cei dragi – frații, copiii, părinții, prietenii tăi: familia ta (fie că vorbim de familia trupească, fie de cea spirituală)…

Fiindcă nu pot crede sub nici o formă că părintele Ferreira (Liam Neeson) – un misionar fervent și devotat creștinării Japoniei – a abjurat, părintele Sebastião Rodrigues și părintele Francisco Garrpe (Adam Driver) pleacă în căutarea lui. Cei doi tineri preoți pot băga mîna în foc pentru Ferreira. N-au nici cea mai mică îndoială că el și-ar da oricînd viața întru mărturisirea lui Hristos. Și nu se înșală. Ce nu știu, dar vor afla, e că alegerea este infinit mai dificilă atunci cînd în joc, în jocul morții, nu este doar viața ta – ci și viața altora. Iar abjurarea este întotdeauna (o știm prea bine și din practicile Securității române) – la început – doar o „formalitate“, o simplă semnătură, un acord pur verbal, o încuviințare pe care o poți face fără nici o convingere. Inchizitorul Inoue este extrem de „înțelegător“: o simplă călcare a icoanei lui Hristos – oricît de ușoară – este suficientă. El știe că, odată făcut un singur pas în afara credinței tale (în afara sufletului tău), prăbușirea este inexorabilă. Și, de la acel moment, ți se poate cere și mai mult, oricît de mult: de la scuiparea crucifixului și blasfemierea Fecioarei pînă la scrierea unor tratate apostatice, în care să combați, cu sistem, credința creștină și să argumentezi în favoarea budismului.

Întîlnim în filmul lui Scorsese trei figuri ale abjurării. La cel mai de jos nivel, Kichijiro (Yosuke Kubozuka) – un japonez creștinat, care abjură pentru a-și scăpa pielea. Din întreaga lui familie, el este singurul care refuză să se sacrifice pentru credința lui. Chinuit de remușcări, se refugiază în China. Acolo îl găsesc Sebastião și Francisco, care îl vor folosi ca ghid în călătoria lor în Japonia. Întîlnirea cu tinerii preoți îi oferă prilejul să avanseze pe drumul pe care și l-a deschis prin abjurare: devine un Iuda „cu repetiție“, care – depășind criza de conștiință ce l-ar fi putut împinge la sinucidere – se transformă într-un robot al trădării, cu o dexteritate tot mai pronunțată a mizeriei morale, într-un automat al infamiei. Judecata lui amintește tot de „mintea“ unei mașini de calcul: dacă iubirea divină este infinită, pot greși infinit de mult, -căci Dumnezeu mă va ierta de fiecare dată, iar preotul – chiar și cel pe care-l vînd – este constrîns de propria-i credință să-mi accepte confesiunea…

O mult mai complicată figură a abjurării este reprezentată de cea a părintelui Ferreira. Iar inchizitorul Inoue știe cum să „trateze“ cu fiecare. Credința lui Ferreira este atacată din mai multe părți. Abjură abia după ce i se aplică o „procedură“ specială („picătura japoneză“: spînzurarea în jos, cu capul fixat deasupra unei gropi în care, dintr-o mică incizie practicată în prealabil la nivelul gîtului, i se scurge, picătură cu picătură, sîngele; practic aude, ceasuri de-a rîndul, cum se scurge viața din el). Totuși, nu terifiantul supliciu îl face pe Ferreira să abjure. Eficientă este îndoiala disolutivă pe care inchizitorul Inoue i-a strecurat-o, iremediabil, în suflet, cu care va fi „tentat“ și Sebastião: creștinismul este străin de ținuturile mintale ale Soarelui-Răsare, de „matricea stilistică“ a japonezilor. Nu doar cei care-l resping nu-l înțeleg, dar chiar și cei care-l acceptă, -căci „convertiții“ nu fac altceva decît să convertească învățătura creștină la propriile lor prejudecăți și tradiții, la felul lor de a simți și de a gîndi. Creștinismul nu este un adevăr universal, ci se adaptează „peisajului“ local. Și totul pare să confirme această ipoteză: de la felul în care japonezii creștini „niponizează“ cuvintele „creștin“, „Iisus“, „Dumnezeu“ sau „Paradis“ pînă la felul în care le alterează semnificațiile și asimilează noua divinitate bine-vestită de misionari zeității la care se închină de secole: Soarele. În această privință, Scorsese are de partea lui toată filozofia culturii și toată istoria religiilor, lăsîndu-ne în minte întrebarea amară: nu cumva creștinismul nostru, european, are – precum creștinismul nipon – o legătură la fel de slabă și de deformată cu mesajul lui Iisus? Nu sîntem, nu am fost de la bun început și noi, europenii – de îndată ce am făcut din mesajul lui Iisus o religie –, niște Krishtani?

Cea de-a treia figură a abjurării este întruchipată de Sebastião Rodrigues – cel mai apropiat de imaginea pe care ne o facem asupra lui Iisus: simplu, blînd, iubitor, de o nepămîntească milă față de semeni. Inchizitorul știe că este o victimă sigură de la bun început: el nu va fi torturat nici măcar un minut. Căci pentru el tortura cea mai insuportabilă este să asiste la suferința căreia semenii lui îi cad pradă datorită credinței pe care el a venit să o însămînțeze pe aceste îndepărtate tărîmuri, în această „mlaștină“ – cum este numit în mai multe rînduri acel pămînt nefast. Pentru a salva cîteva femei supuse caznelor „picăturii japoneze“, Rodrigues acceptă să blasfemieze. O secvență memorabilă în acest sens este scena în care abjură. Filmat cu încetinitorul, pasul pus de Rodrigues pe icoană este indiscernabil de detenta făcută de un sportiv: doar că acestei „desprinderi“ îi urmează o imediată și ireversibilă prăbușire. Destinul lui este de-acum pecetluit: va urma „drumul“ lui Ferreira, acționînd – un timp chiar alături de el – pentru combaterea încercărilor de pătrundere a creștinismului în Japonia, fiind la rîndul lui periodic supus controalelor de verificare a menținerii tăriei renegării.

Părintele Francisco, cel care suferă la fel de mult de suferința Krishtianilor japonezi ca și Sebastião, refuză să abjure. Soluția pe care o găsește este să li se alăture, să moară cît mai repede alături de cîteva victime ale „inchiziției“ nipone, executate prin înec. Sinuciderea este o soluție de ordinul „nodului gordian“. O anulare a problemei. Dar și o demisie din rolul de păstor al turmei de enoriași.

Printr-o simplă denominație, Scorsese introduce o ironie care face ca filmul să poată fi interpretat și într-o altă cheie. O subtilitate a cărei finețe îi asigură pătrunderea prin sita extrem de deasă a minților bine îndoctrinate. Persecutorul japonez al niponilor creștini este numit „inchizitor“. Dar știm prea bine că inchiziția este o instituție – monstruoasă – a Bisericii Catolice, al cărei obiectiv îl reprezenta „apărarea“ și „puritatea“ religiei creștine. Ceea ce înseamnă că toată povestea filmului este la fel de valabilă dacă, schimbînd ce e de schimbat (foarte puțin, de altfel), privim totul din perspectiva prigoanelor – nu suferite, ci săvîrșite de creștini în numele creștinismului și al creștinării. 

Horia V. Pătrașcu este doctor în filozofie al Universității „Al.I. Cuza“ din Iași, cadru didactic la Departamentul de Științe Socio-umane din cadrul Universității Politehnice București. Cea mai recentă carte a sa este Terapia prin Cioran. Forța gîndirii negative (Editura Trei, 2014).

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.