Cu ochii-n 3,14

Publicat în Dilema Veche nr. 691 din 18-24 mai 2017
Cu ochii n 3,14 jpeg

TRĂIM OARE,
SUB PRIVIREA
PLINĂ DE PETE GALBENE
A OMULUI AȚOS,
EPOCA GRAMATICII
GASTRONOMICE? 

● În iarnă, la o tarabă, am văzut un afiș: „1 pereche de mănuși, 4 lei. 2 perechi, 8 lei“. Zilele trecute, pe o cutie de paste, din cele pe care le încălzești la microunde, avertismentul: „După încălzire, produsul va fi fierbinte“. Să trăim oare epoca unui scepticism acerb? (S. G.)

● Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în vizită la Bucureşti. Îl pupă, duios, pe frunte, pe fostul preşedinte Traian Băsescu, sub privirea plină de admiraţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Juncker l-a salutat călduros şi pe fostul premier condamnat penal Adrian Năstase. Dacă integrarea e un cuvînt-cheie pentru Uniunea Europeană, atunci hai să integrăm şi corupţia! (M. M.)

● Saloanele de cosmetică, cele de ultima generaţie, au început să arate mai ceva ca nava Enterprise din Star Trek. Cu aparate ultraspecializate şi cosmeticiene hipertrainuite, ale căror discursuri trebuie să le descifrezi cu dicţionarul. Dacă ai curajul să le laşi să ţi evalueze faţa, constaţi cu stupoare că aceasta e, de fapt (după cum arată computerul), o colecţie de pete galbene şi portocalii aşezate precum constelaţiile. Dacă ai mai multe pete portocaliu închis, ai încurcat-o. (I. P.)

● Să fie finalul unuia dintre cele mai mari mistere ale omului și să se fi găsit răspunsul la întrebările: ce și de ce visăm? Cercetătorii din Wisconsin (Institutul visului și al conștienței) cred că putem afla motivul dacă ne scanăm creierele. Studiul a fost publicat în Nature. Se vorbește despre o „zonă caldă“ din creierele noastre, care se activează în momentul în care visăm. Prin analiza acestei activități cerebrale s-ar putea prevedea pînă și conținutul unui vis. De la „viața e vis“ pînă la „visul e viață“ n-a mai rămas decît un pas. (A. M. S.)

● În 1672, niște cetățeni indignați l-au ucis pe prim-ministrul olandez, după care l-au mîncat. Mă tem că Grindeanu e cam ațos. (M. C.)

● Naziștii gramaticii (grammar nazis) sînt peste tot. Institutul de Tehnologie din New Jersey a pierdut un grant federal de 1,5 milioane de dolari pentru că nu a respectat întocmai regulile de formatare în scrisoarea de înscriere. Mai precis, textul nu a fost redactat… cu interliniere dublă. (C. Ș.)

● Semn al vremurilor gastronomice pe care le trăim, „All You Need Is Love“ (titlul faimosului cîntec lansat de Beatles în 1967) a devenit, într-o reclamă, „All You Need Is Lunch“. Cum ar veni, dacă dragoste nu e, măcar să fie ceva de haleală. Sta-v-ar în gît. (D. S.)

MAI DELICAT SPUS,
ÎNSEAMNĂ CĂ NU ȘTII NIMIC
DESPRE O TREABĂ DE AUR
DIN CE ÎN CE MAI FINĂ,
ÎNCHISĂ DUPĂ O VREME

● Un interlop a fost arestat la Iași. Mai delicat spus, în cuvintele purtătorului de cuvînt, „polițiștii ieșeni au preluat persoana în cauză și au depus-o în Penitenciar“. (M. C.)

● Dialog cu Lenuța: „Băiatul meu a suferit un accident de mașină.“ „Și e grav? El se afla la volan?“ „Nu, a fost doar nițel amețit. L-a lovit mașina, el era pe bicicletă.“ „Și cum s-a încheiat?“ „Păi, a reușit să scoată o bicicletă nouă.“ „Înseamnă că nu era foarte amețit, de vreme ce a negociat așa de bine.“ „Da, știți, băiatul meu merge des la biserică și se roagă.“ „Ce-are a face?“ „Păi, el e credincios. Să-l lovească mașina pe un creștin?!“ „Și creștinii mai păcătuiesc, Lenuțo, din cînd în cînd…“ (R. M.)

● Ediția din acest an a faimoasei curse de galop „Kentucky Derby“ a avut loc pe 6 mai, pe o pistă mai degrabă noroioasă – a plouat mult în zilele premergătoare cursei. Totuși, ceea ce jurnaliștii sportivi americani numesc „cele mai intense două minute sportive ale anului“ nu au dezamăgit deloc. A fost o cursă palpitantă, alergată relativ rapid, avînd în vedere condițiile terenului, de cai superbi, conduși de jockey foarte buni. Anul acesta, mai mult decît oricînd, numele primilor cinci cai încîntă: pe locul 5 a ieșit Practical Joke, un armăsar de trei ani care promite mult; pe locul 4 a venit Classic Empire, un armăsar de aceeași vîrstă, care a fost desemnat, anul trecut, cel mai bun cal de doi ani din America; pe locul trei a ajuns Battle of Midway, iar locul 2 a fost ocupat de Looking at Lee. Campionul acestei ediții a derbiului Kentucky a fost un armăsar perfect, pe nume Always Dreaming. Pe mama lui Always Dreaming o chema Above Perfection – o mare campioană, la rîndul ei. Văzînd lista cailor înscriși la derby, mă încearcă o frustrare că nu am fost de față. Cînd nu știi nimic despre caii unei curse, în general pariezi orientîndu-te după nume. Pui banii și speranțele în calul cu numele care te impresionează cel mai mult. Dacă aș fi fost acolo, pe Always Dreaming aș fi pariat… (S. V.)

● „Ministrul de Interne așteaptă rezultatul cercetării unui polițist care a filmat un gîndac la serviciu fără să fi cerut acordul șefilor cu 15 zile înainte“, spune știrea. Infama filmare a avut loc într-un sediu de poliție din Teleorman, așa că prin „șefi“ eu înțeleg Liviu Dragnea, ceea ce mi se pare și logic: pare o treabă pe măsura președintelui PSD. (M. C.)

● Din ciclul „Meseria – brățară de aur“: 50.000 de dolari pe an cîștigă, în China, un mirositor profesional de vînturi umane. (M. C.)

● La micul dejun, îmi pică privirea pe următoarea reclamă: „Sissi, șuncă din ce în ce mai fină“. Aș fi curios să o întîlnesc pe Sissi peste săptămîni, peste luni și ani de zile, ajunsă pe culmile fineții mezelistice. (M. P.)

● Stephen Fry a fost cercetat de poliţia irlandeză pentru că a susţinut despre Dumnezeu că e maniac și capricios, într-o emisiune de acum doi ani. Ancheta a fost însă închisă după o vreme – autoritățile nu au găsit suficienţi oameni ultragiaţi de atitudinea lui Stephen. (C. Ș.)

Foto: Cristina Ştefan

pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.

Parteneri

crestere-economica
După un an aproape pierdut, economia României ar putea reveni în 2027. Ce arată prognoza
Economia României ar urma să treacă printr-o perioadă de revenire în 2027, când Produsul Intern Brut este estimat să crească cu 2,5%, după un avans de doar 0,2% în acest an, potrivit unei prognoze realizate de ICAP CRIF pe baza datelor Eurostat.
nicusor dan la ambasada romaniei din cehia png
Nicușor Dan încearcă să oprească apropierea PSD de AUR. Ce miză are mesajul președintelui
Declarația lui Nicușor Dan privind excluderea AUR de la guvernare vine într-un moment în care o eventuală colaborare între PSD și partidul lui George Simion este tot mai prezentă în scenariile politice pentru ieșirea din criză.
Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
Pune acest ingredient banal în cafeaua solubilă. Trucul care îi schimbă complet gustul, va semăna cu cea de la cafenea
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din întreaga lume, iar nenumărați români își încep ziua cu o cană de cafea solubilă. Însă, dacă ne dorim ca aceasta să aibă un gust la fel de bun ca băuturile de la cele mai exclusiviste cafenele, este important să folosim acest ingredient banal.
lavinia parva si stefan banica
Lavinia Pîrva, mesaj despre presiunea pe care părinții o pun asupra copiilor: „Și copilăria este viață”
Ștefan Bănică și Lavinia Pârva trăiesc o frumoasă poveste de dragoste departe de ochii curioșilor, cei doi fiind foarte atenți la momentele pe care aleg să le împărtășească din viața de familie. Alături de Alexandru, fiul lor în vârstă de șapte ani, artiștii reușesc să îmbine viața de familie cu cea
01 SOIRE DELEGATIE ROMANIA MECI POLONIA (1 10 2026) jpg
Hagi nu mai spune că vrea să câștige grupa: „Am spus-o înainte de pomană”
Cu o zi înaintea meciului cu Polonia, de la Varșovia, selecţionerul Gheorghe Hagi a declarat că principala problemă asupra căreia s-a lucrat în ultimele zile este faza defensivă. Cele două echipe au avut un start ratat în noua ediție a Ligii Națiunilor.
Echipe ultima șansă jpg
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Peisajele spectaculoase din Zhangjiajie au devenit fundalul unei lupte dramatice pentru cele trei perechi la Asia Express.
Dem Demetrescu si Bucuresti in vremea sa  Portret Muzeul Bucuresti si Delcampe jpg
Primarul „Târnăcop”, omul care a schimbat Bucureștiul. Dem. I. Dobrescu: „Lumea îmi spunea tătarul de la primărie”
Dem. I. Dobrescu a modernizat străzi și piețe ale Bucureștiului, dar demolările din mandatul său au atras și critici. Supranumit primarul „Târnăcop”, edilul a devenit personaj popular în România interbelică, dar și un subiect de satiră în presa vremii.
Henri Cihoski captura video TVR jpg
2 octombrie: Ziua în care s-a născut generalul implicat în „afacerea Škoda”, scandalul care a zguduit România interbelică
Data de 2 octombrie e legată de numele unor personalităţi precum Mahatma Gandhi, Paul Goma, Dan Spătaru și Sting, dar şi de Henri Cihoski, generalul implicat în Afacerea Škoda, contractul pentru armament care i-a adus României un prejudiciu uriaş.
cerere in casatorie
Îl iubea, dar nu voia să se mărite cu el. Ce a făcut o tânără după ce a fost cerută în căsătorie întrece orice imaginație
Poți să iubești pe cineva și, totuși, să nu fii pregătită să-ți construiești viața alături de el în forma pe care și-o dorește. O tânără de 22 de ani a trecut printr-o astfel de situație după ce iubitul ei, în vârstă de 24 de ani, a cerut-o în căsătorie în fața familiei, deși ea îi spusese în repeta