Prejudecăţi şi frumuseţi ascunse – interviu cu preotul catolic John Vincent XERRI
Între 21 și 22 februarie a.c. am avut ocazia să asist la conferința de inaugurare a ENP (European Network of Parents of LGBTI+ Persons), la Mosta, în Malta. Acolo am avut privilegiul să-l cunosc, printre alții, pe John Vincent Xerri, preot dominican, în vîrstă de 70 de ani. Născut în Malta, e paroh în Brazilia din 1974. În interviul de mai jos a răspuns, în mare parte, curiozităților mele legate de felul cum privește Biserica Catolică persoanele LGBT.
De ce ați devenit preot?
Era una dintre opțiunile mele, pe vremea aceea, în 1964. Am simțit că e o vocație. Dar a fost și o alegere naturală. Am fost botezat în biserica în care sîntem acum. Aparțineam acestei parohii. Familia mamei mele îi aparținea acesteia. În Malta, parohiile creează identități, mai puternice decît cele strict religioase. Înainte să știu că sînt maltez, am auzit de la partea maternă a familiei că sîntem dominicani. E o decizie construită în ani, pe care încă mai trebuie s-o construiesc. Sînt angajamente pe viață și, de aceea, există și momente cînd ești în criză. Căci așa e în viață. Nu e ca într-un pașaport, în care identitatea e clar menționată.
Cum v-ați apropiat de marginali?
Cred că din cauza educației mele, în special din cauza mătușii mele (sora mamei) Cecilia, care era neconvențională. Mătușa asta avea prieteni printre săraci. Ne lua cu ea la plajă, și apoi spunea: „Hai să-i vizităm pe prietenii mei.“ Ei locuiau în mahalale, în condiții teribile. Tot mergînd acolo, cu ea, și acestea ni s-au părut ceva normal. Ne-a învățat că lumea e și așa. Cei invizibili și marginalizați erau prietenii mătușii mele. Și ea era importantă pentru mine.
Cînd am fost la cursul pastoral, de teologie bresciană, am început să conștientizez asta. Am văzut că te poți apropia de săraci, de cei slabi, de cei excluși și i-am conferit acestei activități și o dimensiune spirituală.
Este aceasta misiunea unui preot catolic?
Este, da, este. De fapt, în momentul de față, simt că fac prea puțin în raport cu ceea ce ne cere Papa. El ne cere să ieșim în lume, să ne murdărim, să luăm mirosul oilor…
Cum ați ajuns să vă implicați și în chestiuni sociale?
Nu am ales neapărat să mă implic în multe din aceste chestiuni. Multe mi s au întîmplat pentru că cineva mi-a cerut ajutorul. Sigur că acestea coincideau cu chemarea, cu ideologia mea. Nu era coincidență, ci Dumnezeu, care ne conduce în felul lui (sau al ei). De multe ori am lucrat cu persoane din afara Bisericii. Cu mulți dintre cei aflați în primele linii.
În 1974 am plecat în Brazilia, ca preot de parohie. Dar ordinul m-a trimis și să fac și cercetare pastorală. Am studiat asta la Rio. Eram în perioada de vîrf a Teologiei Eliberării, la începutul anilor ’80. Și de atunci m-am angajat în mod constant în chestiuni de pace și justiție. Local și internațional. M-am implicat în mișcarea anti-apartheid din Africa de Sud. În Brazilia m-am implicat în lupta pentru pămînt. De asemenea, m-am alăturat unor cauze ale Secretariatului Internațional al Partidului Laburist, deși nu am fost niciodată membru al acestuia. Am fost implicat în cauza palestiniană, în Haiti.
Sînteți membru al organizației malteze Drachma, care sprijină persoanele -LGBT?
Da. Deși nu sînt părinte al unei persoane LGBT și nu sînt gay. Am fost invitat de un prieten gay. Căruia i-am fost prezentat de o rudă a mea. Am intrat pentru a sprijini mișcarea gay.
Drachma exista mai de mult. Acum opt ani, funcționa deja de doisprezece ani și tot atunci a fost constituită și organizația părinților persoanelor LGBT, Drachma Parents. Am intrat în organizație pentru că mi-a plăcut, e bine pentru mine, îmi conferă valori evanghelice. Mă face mai uman, mă învață, mă ține concentrat și mă ajută să-mi mențin spiritualitatea. E un tip de prezență în care nu eu sînt centrul, nu pe mine se pune accentul. Dar am grijă de ceilalți.
Auzeam mereu părinți care-mi vorbeau de „iubirea necondiționată“. Toată viața am predicat „iubirea necondiționată“, pentru că asta e teologia. Dar nu mai era un text, sau o predică, și o vedeam ieșind din inimile celor care o trăiau. Asta e important.
Nu aveam nici un motiv personal pentru care să intru în Drachma. Asta era greu de înțeles pentru alții. Episcopul m-a întrebat: dacă tu nu ești gay, ai rude care sînt gay? Așa că i-am spus și lui povestea cu ruda mea care m-a rugat să ajut mișcarea Drachma. Care deja exista – pentru că am oficiat în această biserică o slujbă de înmormîntare a unui tînăr gay care s-a sinucis. Mi s-a spus că a murit accidental. Așa au început toate.
De ce se numește Drachma această or-ganizație?
Mario Gerarda, prietenul gay al rudei mele, cu care am devenit prieten, mi-a explicat. Iisus a povestit trei parabole: cea a oii rătăcite, a fiului risipitor și a drahmei. O femeie a pierdut o drahmă. Era o monedă care reprezenta o sumă considerabilă. Ea face curat în casă și o găsește. E ceva nemaipomenit. Oaia a rătăcit de capul ei, e vina ei, dar și a păstorului care trebuia să aibă grijă de oaie. În ce-l privește pe fiul risipitor, e doar vina lui, el și-a părăsit tatăl, el a hotărît asta. Dar drahma nu – drahma e femeia. Asta se întîmplă cu persoanele gay, de fapt cu toți marginalizații: praful de pe masă care se acumulează trebuie curățat, ca să descoperim frumusețea de dedesubt. E o restaurare. Cum de ne am pierdut umanitatea? Ne-am pierdut-o prin prejudecăți. Ce sînt prejudecățile pentru Iisus? Sînt praful, murdăria care se acumulează în casa femeii. Povestea vine din viață, nu e o poveste inventată. Era ușor ca o casă pe vremea lui Iisus să adune murdărie, nu erau drumuri pavate, nu erau podele. Cînd femeia o curăță, începe să descopere valori pe care le pierduse prin prejudecăți.
Care este poziția oficială a Bisericii Catolice față de persoanele gay?
Oficial, nu s-a schimbat. În Malta avem unele dintre cele mai bune legi de gender, dar nu întotdeauna funcționează. Pentru ca legile să funcționeze trebuie să credem în ele. Legile trebuie internalizate de societate. E nevoie o schimbare culturală, care nu s-a produs încă. Orice prejudecată e fructul necunoașterii: ai auzit anumite discursuri, glume, pe stradă, discursuri creștine moralizatoare și ajungi să fii speriat.
De fapt, cu toții ne-am schimbat. Nu ți corectezi prejudecățile din cărți. Nu citești o carte și te schimbi. Îți schimbi prejudecățile dacă ajungi să cunoști o persoană. De-a lungul anilor, am acumulat tot soiul de lucruri sigure despre diverse. Din punct de vedere teoretic, dogmatic. E o tradiție pe care trebuie s-o demolezi, încet. Papa încearcă să atragă atenția că avem, pe de o parte, dogma și, pe de alta, realitatea. Trebuie să adaptăm una la alta. Un coleg episcop din Albania spune că sînt oameni care iubesc legea și oameni care cred în legea iubirii. Nu e un joc de cuvinte. Dacă începi de la lege în jos nu e nici o șansă să faci ceva.
Ce schimbări se pot face? Ce reinterpretări?
Reinterpretăm o serie de texte din evanghelii. Iisus a spus asta: dacă citiți evangheliile, schimbați practica. El spune: nu am venit să schimb legea, ci s-o împlinesc. Legea spune, de exemplu, că nu poți vindeca de Sabat. Împlinirea legii e să o vindece pe femeie de Sabat, pentru că ea e femeie și e exclusă. Ca să împlinesc legea, trebuie s-o eliberez. De ce nu am voie să lucrez de Sabat? Pentru că sărbătoresc eliberarea. Sabatul sărbătorește Exodul, eliberarea din sclavie. Principiul nu se schimbă.
Să fii gay era un păcat și acum nu mai e? Ăsta nu e un răspuns de adult. Trebuie să reconstruim înțelegerea faptelor. Sodoma, de pildă. Mișcările gay studiază asta. Sodoma nu este despre sodomie, ci despre ospitalitate. Despre asta e, de fapt. Legea care a fost încălcată era cea a ospitalității. Acum două mii de ani și astăzi, cuvintele s-au schimbat, nu mai înseamnă aceleași lucruri.
Cum tratează acum preoții catolici persoanele gay?
Chiar și în vechiul catehism principiul e că Dumnezeu te iubește. Chiar dacă ești adulter, rasist. Problema e că, în creștinătate, singurul păcat care mai e considerat ca atare e sexul. Cîți oameni se mai spovedesc sau se simt nelalocul lor pentru că sînt rasiști? Cîți oameni mai simt că e ceva moral să fie misogini? Nu am auzit pe nimeni mărturisind așa ceva.
De ce e sexul tratat ca ceva interzis?
Cultura occidentală îl tratează așa, distincția dintre trup și suflet, dintre materie și spirit. Nu e tratat holistic, ca în doctrinele orientale. Totul e dualist, vorbim de conflict intern, unde spiritul e prizonier în trup, și deoarece chestiunea sexului e una de dominare: cine domină pe cine? Chestiunea patriarhiei, a poziției femeii în societate. E cultură care apoi a devenit dogmă, a devenit religie.
În Biserica Catolică avem două sinoade despre familie. Fiecare caz e unul aparte. Un vechi principiu spune că forum intimum al tău e teritoriul sacru – al tău și al lui Dumnezeu. Eu, din afară, te pot ajuta, dar nu pot judeca acest forum intimum al tău. Forum intimum e cunoscut numai de Dumnezeu, nici măcar tu însuți nu-l cunoști destul. În cele din urmă, tu trebuie să decizi, în ce-l privește, căci tu ești responsabil.
S-a schimbat ceva, în momentul de față, în atitudinea Bisericii catolice față de persoanele gay?
Părinții sînt cei care au schimbat situația. Toți vin din familii cu rădăcini puternice. Ei au început să se întîlnească cu episcopii și să-i schimbe. Spunîndu-le, pur și simplu, că asta nu e cum zic ei. Am fost la o întîlnire cu episcopul, care e prietenul meu. Am fost cu Joseanne Peregin (membră Drachma și inițiatoare ENP), dar el a vorbit cu ea, nu cu mine, despre strategia Drachma.
În viitor, cred că totul se va schimba. Va fi multă suferință, pentru că ne aflăm într-o situație politică ciudată. Și aș mai vrea să adaug ceva: cu sinceritate spun că nu sînt sigur că tot ce gîndesc, ce spun și mai ales ce fac e cu totul corect, ortodox… Dar ceea ce știu e că toate acestea m-au făcut o persoană mai bună, mai aproape de Dumnezeu, mai umană, mai iubitoare, cu mai multă compasiune… mai binecuvîntată. Îl implor pe Dumnezeu să-mi ierte greșelile.
a consemnat Iaromira POPOVICI
