Ectenia mărturisirii şi ispita comunismului

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
Ectenia mărturisirii şi ispita comunismului jpeg

De fiecare dată cînd slujește Sfînta Liturghie, părintele Nicolae Bordașiu spune un pasaj din Ectenia Mare într-un fel aparte: „Pe eroii neamului căzuți pe toate cîmpurile de luptă, care s-au jertfit pentru unitatea neamului și slava Sfintei noastre Biserici, pe eroii căzuți în Decembrie ’89 pentru libertatea și demnitatea poporului român și pe toți cei care în perioada comunistă și-au pierdut viața în temnițe, în lagăre, în tăinuite chinuiri și în lupte prin munți, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa“.

O poate face astfel pentru că Ectenia este momentul liturgic în care Biserica se roagă îndelung și stăruitor – conform grecescului ektenis, care i-a dat și numele – pentru cele care marchează existența de zi cu zi credincioșilor: pentru Biserică și pentru credincioși, pentru ierarhul locului, pentru preoțime, pentru cler și popor, pentru cîrmuirea țării, pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelșugarea roadelor, pentru vremuri pașnice, pentru cei ce călătoresc și pentru orice altceva este important. Deși poate părea, textul liturgic nu este niciodată încremenit în atemporalitate, ci permite adaptări și adecvări. El este întotdeauna înrădăcinat jos, în greutatea cotidianului, și sus, în harul lui Dumnezeu.

Părintele Nicolae Bordașiu a gîndit acest pasaj aparte al Ecteniei împreună cu Părintele Constantin Galeriu. Amîndoi au avut experiența închisorilor comuniste, a prigoanei și a tăinuitelor chinuiri prin care foarte mulți credincioși au trecut. Și amîndoi au avut conștiința faptului că pentru vindecarea traumelor lăsate de comunism este nevoie de rugăciune și stăruință. Dacă nu știi istoria acelor vremuri, atitudinea credincioșilor care aud textul pasajului rostit îți spune că acolo este ceva. Pe mulți îi simți mișcați de cuvinte, aproape toți se închină ca treziți din toropeală. Regimul comunist a lăsat Bisericii o rană care nu a fost încă vindecată.

Acesta este și motivul pentru care Patriarhia Română a anunțat că 2017 este „anul comemorativ al lui Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului“. Însă gestul comemorativ nu face decît să ne amintească faptul că avem o rană, că am suferit, că încă suferim și că e bine să nu uităm. El nu ne oferă nimic în sensul unei vindecări. Iar problema este că, fără o încercare reală de terapeutizare, inclusiv gestul reamintirii poate fi văzut ca bifare simbolică sau ca inițiativă butaforică.

De unde se poate începe? În primul rînd, de la punerea unui diagnostic. Ar trebui văzut cum a fost Biserica afectată de comunism și ce a făcut posibil acest lucru. Cînd mergi la doctor pentru că te simți rău, ai vrea să știi ce ai, cît de grav este și cum poți scăpa. De fapt, salvarea începe de la abilitatea doctorului de a-ți face o diagnoză, adică de a vedea, de a cunoaște dincolo de aparențe sursa răului de care ești afectat. Dacă diagnosticul nu e corect, vindecarea va în­tîrzia sau nu va mai veni vreodată. Iar dacă doctorul începe prin a-ți propune optimist o comemorare a anticorpilor care au făcut tot ceea ce au putut pentru a te proteja, îl poți bănui de faptul că încă nu știe care este cauza suferinței tale.

Biserica Ortodoxă nu a avut încă parte de o atitudine pe deplin asumată de punere în lumină a fenomenului colaborării anumitor clerici cu Securitatea. Iar această rezervă îi este mai mult dăunătoare decît benefică. Într-un interviu realizat de Dinu Cruga, referindu-se la tensiunea schizofrenă dintre opoziția Bisericii față de regimul comunist și colaborarea cu acesta, Mitropolitul Roman Braga sublinia faptul că „Biserica subterană era în fiecare individ. Fiecare arhiereu, una avea în inimă și alta era silit să facă; una simțea și alta trebuia să spună. În fiecare individ era o dedublare, și lucrul acesta torturează; am văzut aceasta în mărturisirile multor ierarhi din perioada comunistă, care mai sînt ierarhi și acum. Noi care am fost în închisoare, n am avut ca ei responsabilitatea apărării și menținerii în viață a Bisericii. Iar după ce ne-am refugiat, este imoral să-i criticăm de departe (…); să criticăm niște oameni care au făcut niște contorsiuni sufletești ca să salveze instituția Bisericii“. Aceste cuvinte vorbesc atît despre profilul tragediei prin care Biserica a trecut, cît și despre ezitarea de a reveni asupra unei răni atît de dureroase. Doar că această rezervă, așa cum se vede pînă acum, nu a vindecat și nici nu a adus ceva bun.

În momentul în care Patriarhia Română îi va încuraja pe istorici și pe cercetători să investigheze sistematic acele arhive care au legătură cu viața Bisericii Ortodoxe din perioada regimului comunist, vom afla nu doar care au fost colaboratorii Securității din rîndul clerului, dar vom înțelege și contextul acelei colaborări, miza aflată în joc, efectele ei, pozitive sau negative. Doar așa vom putea afla în profunzime cum a reacționat Biserica Ortodoxă împotriva provocărilor punctuale ale Securității, unde a cîștigat și unde a pierdut.

În plus, asupra exemplelor glorioase de luptă împotriva comunismului nu va mai stărui umbra îndoielii provocată de refuzul reprezentanților Bisericii de a asuma explicit episoadele de slăbiciune. Pentru moment, sîntem în stadiul în care ne iau prin surprindere fapte precum cel evidențiat de istoricul Adrian Petcu, conform căruia, în Duminica Ortodoxiei din 14 martie 1943, Biserica Ortodoxă Română, prin persoana Mitropolitului Visarion Puiu, șeful misiunii ortodoxe din Transnistria, a anatemizat explicit comunismul, în cadrul unei procesiuni care a avut loc la Odessa. Gestul i a atras ierarhului represiunea regimului sovietic instalat în 1944 în România. În acel an, Visarion Puiu se refugia în Occident, iar în 1946 Tribunalul Poporului îl condamna la moarte în contumacie, forțînd și obținînd, în 1950, excomunicarea lui din Sfîntul Sinod. Prin înlăturarea acestuia, Biserica Ortodoxă era forțată să se dezică simbolic de anatema aruncată asupra comunismului. Cu toate acestea, ea nu a ridicat oficial anatema, iar pe 25 septembrie 1990, la nici un an după căderea regimului comunist, Sinodul îl reabilita post-mortem pe Visarion Puiu.

În Simple reflecții despre comunism, Părintele Andrei Scrima observa că, „la origine, comunismul a fost cu putință, deoarece lumea începea să se descreștineze. (…) Comunismul necesită o înțelegere, un răspuns creștin autentic; acolo unde întîlnește acest răspuns în sufletul credinciosului și înlăuntrul Bisericii unde este celebrată liturghia, el este anihilat; acolo unde simte că adevărul creștin lipsește, devine insolent, nerușinat, aproape de neînfrînt“. Cum își poate vindeca Biserica maladia descreștinării? Conform Părintelui Scrima, răspunsul este, ca întotdeauna în ordinea duhovnicească, interior problemei înseși. Propovăduind o epifanie a inexistenței lui Dumnezeu, comunismul vrea să împlinească „o îndumnezeire fără Dumnezeu“, un catehism al egolatriei absolute. Or, aceasta înseamnă că taina mărturisirii, a punerii în lumină a propriei slăbiciuni este singurul antidot prin care Biserica se poate vindeca de orice formă ascunsă de egolatrie.

O mărturie care vine de la Părintele Macarie Ioniță, fostul mare duhovnic al obștii de la Mănăstirea Pasărea, spune că, la cîțiva ani după 1989, ieșind din Catedrala Patriarhală la finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Teoctist a fost asaltat de o femeie care l-a acuzat pentru faptul că Biserica a colaborat cu Securitatea. În contact cu vehemența plină de durere a femeii, Patriarhul și-a plecat capul și a zis: „Așa este… Am greșit. Am fost slabi. Iertați ne“. Părintele Macarie povestea cu bucurie despre cum femeia a amuțit descumpănită de sinceritatea și de conștiința vie a Patriarhului. Asaltul venit din partea celui rănit a fost înlocuit de tăcerea celui a cărui rană avea acum un bun temei de vindecare: mărturisirea greșelii, autenticitatea gestului și acceptarea durerii.

Însă, dacă Biserica sîntem noi, credincioșii, de la simplii laici la ierarhi, cine trebuie să mărturisească ispita colaborării cu regimul comunist? În cheie duhovnicească, răspunsul este „noi, toți“. De la clericii care au avut legătură într-un fel sau altul cu structurile represive ale regimului comunist, pînă la noi, ceilalți, care i-am osîndit deja pe aceștia după tiparul antihristic al culturii suspiciunii și al îndreptățirii narcisice. Un patriarh a mărturisit, deja, și și-a cerut iertare. Mai rămîne să o facem și noi. După cum spuneam la început, în acest demers este nevoie de stăruință. 

Andrei Găitănaru este doctorand la Facultatea de Filozofie şi membru al Centrului de Studii Medievale de la Universitatea din Bucureşti.

Foto: Patriarhul Teoctist, wikimedia commons

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Kim Basinger împlinește 70 de ani: iubirile pasionale ale actriței. Ce roluri i-au adus celebritatea VIDEO
Actriță și fost model, Kim Basinger a devenit celebră datorită rolurilor în filme precum Batman, L.A. Confidential și 9 1/2 Weeks. Vedeta premiată cu Oscar a avut o carieră excepțională, precum și o viață personală fascinantă. Astăzi, vedeta de la Hollywood împlinește 70 de ani.
image
Moartea misterioasă a uneia dintre cele mai mari vedete rock. Ultimele clipe din viața lui Jim Morrison, solistul trupei The Doors
Solistul trupei americane The Doors a fost unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile. La 52 de ani de la dispariția sa prematură, moartea sa este încă învăluită în mister, iar mulţi cred că Jim trăieşte şi azi.
image
Cartofii la cuptor, un deliciu. Cum faci cea mai ușoară mâncare de post, condimentele care îi fac irezistibili
Este un preparat simplu, dar deosebit de gustos. În post, cartofii la cuptor sunt o masă sățioasă și ușor de pregătit. Pot fi serviți cu murături, salată de legume ori cu sos de usturoi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.