Pestanii

Publicat în Dilema Veche nr. 690 din 11-17 mai 2017
Pestanii jpeg

Am fost la Pesta în 1991 și am dormit pe ziare-n gară, în Keleti (eram mic întreprinzător pe vremea aia, altfel spus bișnițar, și era singura posibilitate reală de cazare între două trenuri, că toți banii disponibili fuseseră băgați în marfă); am fost la Pesta în 2001 și-am dormit la o gazdă, undeva pe lîngă Deák Ferenc tér (Piața Deák), în condiții modeste, dar omenești; am fost la Pesta în primăvara lui 2017 și-am dormit într-un apart-hotel de pe lîngă Corvin-negyed. Pentru cine cunoaște orașul este evident c-am stat lipit de metrou ca timbrul de scrisoare, iar pentru cine nu l cunoaște, asta n-are nici o importanță, că altceva vreau să zic.

Înainte de-a spune ce am de spus, e necesar să explic de ce cred că am dreptul de-a scrie ceva despre Budapesta, pentru că altfel mă apropii periculos de ridicol, ca sula de prefectură. În primul rând, pentru că sînt unul dintre prea puținii bucureșteni filomaghiari care se exprimă public. În al doilea rînd, pentru că iubesc Budapesta și cred că performanța orașului (administrativă, economică, turistică, imagologică) este pur și simplu un bici (cnut, cravașă, nagaică) pentru edilii Bucureștiului, oricare ar fi ei („Budapest – Bucarest“ este deja o glumă planetară, cu „Budapest“ pe post de șmecher și „Bucarest“ pe post de prost). Iar în al treilea rînd, pentru că acest bici dă semne de slăbire și asta nu-mi convine deloc: Chișinăul, Sofia și Belgradul nu sînt termeni reali de comparație, iar Kievul este prea departe (și, pentru români, o mare necunoscută). Tot Budapesta rămîne cea care trebuie să pună jar sub tălpile primarilor și consilierilor noștri, ca să-i hărnicească și să ne facă orașul mai de Doamne-ajută; și tocmai aici văd că am o problemă. Budapesta a redus ritmul. Nu e bine, nu e bine deloc!

Oamenii sînt triști, acesta este al doilea lucru ce-ți sare-n ochi: unde este orașul-lumină care m-a fascinat în ’91 (bine, nici nu era greu)?! Unde este legendarul vitalism unguresc care chiar îi însuflețea pe budapestani în 2001, de păreau de pe-o altă planetă, față de noi, necăjiții Estului? Acum n-am mai găsit nimic din „vitalismul“ ăla, părea c-a rămas din el doar legenda, dar și pe-asta o știu numai turiștii, localnicii au uitat o ca și cum n-ar fi fost – și e păcat. Timp de cel puțin 45 de ani (pînă prin 2010, depinde cu cine stai de vorbă), Budapesta a fost un loc în care era plăcut să trăiești, iar asta este o realizare incredibilă pentru comuniști și postcomuniști, care nu se știe prea bine ce-au reușit, dar în mod sigur au creat locuri, țări și continente din care lumea vrea să plece. Nicăieri n a fost plăcut de trăit în comunism și în tranziție, în afară de Budapesta (și, poate, de Ljubljana): „Extra Hungariam non est vita. Si est vita, non est ita“ nu era o glumă în ăștia 45 de ani, dacă înlocuim Ungaria ca întreg cu Budapesta ca parte, ca niște sinecdocari ce se respectă.

Primul lucru care-ți sare-n ochi este numărul stupefiant de oameni ai străzii. Homleși, SDF-iști, Obdachloseri, boschetari, spuneți le cum vreți și cum vă lasă inima – eu o să rămîn la termenul de „boschetar“, ca un incorect ce sînt. Dintr-un motiv pe care nu-l cunosc și nu-l intuiesc, ei toți se concentrează în Pesta și de-aia am ales acest titlu, poate jignitor pentru oamenii din Pesta care nu locuiesc pe stradă, dar grăitor, mai ales în perspectiva celor de mai jos.

„Salariile sînt mici“, spune Zoltán, care-a venit tocmai din Óbuda ca să-mi explice chestii. „De-aia sînt supărați oamenii, nu «triști» cum crezi tu; sînt supărați și furioși, ăsta-i adevărul. Orașul lor e plin de turiști care aruncă cu banii pe toate prostiile, iar ei nu-și permit decît să meargă cu cortul, la Poroszló, că la Balaton e deja prea scump. Cine muncește trebuie să zică «Săru’ mîna» că are unde munci, iar cine rămîne fără muncă ajunge pe stradă, doar ai văzut; pe de altă parte, afaceriștii și politicienii trăiesc vieți de vis și asta mai e cum mai e, dar dărîmă bucăți mari din zonele vechi ale Pestei și construiesc ansambluri rezidențiale 3.0, pe care nu și le permite nimeni. Bine, ele se vînd ca pîinea caldă, că cine nu-și dorește un apartament în Corvin Sétány, de pildă – dar de unde să scoată omul atîția bani?! Le cumpără chinezii, rușii, saudiții, turcii, ba chiar românii și transnistrenii, dacă vrei să știi! Plus rechinii globali, sigur, ca să le revîndă sau să le închirieze, ca peste tot în lume“. L am întrebat despre boschetari: „E o problemă foarte complexă“, a zis Zoltán. „În primul rînd, ce-ai văzut tu este nimic, să vezi iarna cum arată stațiile de metrou, pasajele pietonale subterane și în general orice loc ferit de zăpadă! E impresionant, este tragic! Sigur, pentru localnici e foarte neplăcut, iar pentru turiști este insuportabil, din toate punctele de vedere: miros, cerșit, beție, urină, senzație de insecuritate, le știi bine. Acum, pe vreme bună, se mai refugiază prin parcuri, mulți părăsesc orașul, se poate respira, dar în noiembrie, odată cu prima ninsoare, se întorc. An de an se întorc tot mai mulți, e o bombă cu ceas. Dar ce să facă administrația? Să lovească în niște oameni deja foarte loviți de soartă? Să i adune cu forța și să-i ducă – unde? Ce, au făcut ceva, au comis vreo infracțiune? Sînt înfiorători, cu bărbile lor, cu mirosul și cu păduchii, dar se tem de poliție ca de dracul și nu face vreunul ceva, să aibă măcar motiv să-l amendeze, darămite să-l închidă.“ Coboară vocea: „Și pe urmă, Mihai, dacă stai să te gîndești“, Zoltán soarbe din bere, „ăștia sînt prețul. Nu există calitate fără concurență, iar concurența naște învinși, că altfel nu se poate. Tu te uiți și spui că-s boschetari, dar ei au avut cîndva o viață: unii au fost muncitori din industrie sau din servicii, mulți – foarte mulți! – au fost intelectuali, mai ales profesori, funcționari și ziariști, poveștile lor sînt extraordinare, unele! Nu vorbim aici de cerșetori profesioniști, de cerșetori generaționali, ca în România, aici e vorba de alt fenomen“. Zoltán își adună cuvintele în cap, cum fac toți ungurii educați cînd se exprimă în română: „Uite, în Oradea mea natală, un sociolog a făcut o cercetare și rezultatele au contrazis toate cărțile lui de sociologie, așa c-a mai făcut-o o dată, dar degeaba, că tot la fel au ieșit. Trei sferturi dintre boschetarii Oradei sînt maghiari, în condițiile în care doar o treime din populația orașului este de etnie maghiară. Suprareprezentare! Asta nu se poate! Ce facem aici, ne întoarcem în secolul XIX?! Dar uite că se poate. Ungurii tind să fie tranșanți, românii tind să caute compromisul; cînd un ungur se ceartă cu proprietarul, îi strigă-n față că n are nevoie de mila lui, de pomană sau de orice, își ia lucrurile și pleacă bezmetic pe stradă, zice că-i o situație temporară, pînă găsește ceva; dar acolo rămîne. Românul, pe de altă parte, se tîrguiește cu proprietarul, se milogește, dacă e nevoie, iar ca ultimă soluție se refugiază la rude, nu pe stradă“. Îl întreb pe Zoltán de ce mi spune toate astea: „Am văzut că scrii despre sărăcie“, explică el. „Și aici e altă problemă: toate programele sînt de combatere a sărăciei, adică hai să ne gîndim cum să-i scoatem din sărăcie pe cei care sînt deja săraci, cum să-i integrăm, cum să le găsim și vieților lor un sens, că altfel nu e bine: dacă nu le dăm și lor ceva, o să și ia singuri. Ei sau copiii lor. Și nu cu frumosul! Dar despre prevenția sărăciei nu zice nimeni nimic, nu știu de ce. Sînt foarte mulți oameni care stau să alunece spre boschetăreală și care n-ar aluneca dac-ar primi la timp o mînă de ajutor, dar n o primesc, iar rezultatul l-ai văzut aici. Și nu te culca pe urechea ceea, că asta se întîmplă la unguri din cauza «caracterului național» sau a altor nuanțe locale, că se-ntîmplă peste tot: cînd creșterea economică nu se pupă cu protecția socială, cînd dreapta nu știe ce face stînga, iar stînga face cu mîna la mitinguri electorale, rezultatul sînt bețivii din stradă, care «nu vor să muncească». Pesta e un avertisment pentru tot Estul: aici au fost 45 de ani de creștere, de-aia. Și încă nu vorbim de imigranți! Dar o să vorbim, o să vezi. O să vorbim.“ Îl întreb de ce îmi spune mie toate astea, de ce nu le scrie el, că doar e și ziarist, printre altele: „Eu îs ungur, măi Mihai. Dacă le scriu eu, toți vor spune «Uite ungurul, se ia de Sfînta Noastră Creștere Economică, vrea să ne vîndă la ruși!» Scrie-le tu, că pe tine te crede lumea“. 

Mihai Buzea este jurnalist la Cațavencii.

Foto: wikimedia commons

image png
Supraviețuire
Pentru că am aflat de pe Facebook că o pisică îngheață și moare de frig la -15 de grade.
image png
Autenticitatea, între parfum și mujdei
În psihologie, esența unei personalități este definită, în principiu, de cinci caracteristici centrale.
image png
Speranța
Speranţa este una dintre virtuţile teologice.
image png
Scriptura: arbore, spital, cer
Pentru că Dumnezeu însuși li se dezvăluie ca o carte care „nu se închide”.
image png
Inima casei
Acum, la facultate, împreună cu colegele mele, doctorande în arhitectură, Irina Scobiola și Silvia Costiuc, îi învățăm pe studenții noștri cum să proiecteze o locuință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Sau că liliecii sînt, în unele privințe, niște creaturi de invidiat? Sau că bat sex e totuna cu bad sex?
image png
Moș Nicolae
Poveștile lor nu mi-au diminuat cu nimic credința în Moși.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Sărbătorile vin!”
Problema nu prea are legătură cu renul Rudolf și vorbește mai mult despre tine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Să găsești oameni la fel ca tine
A îndrăzni să vorbești despre o boală înseamnă a crea o comunitate.
Zizi și neantul jpeg
„Luna cadourilor” și cenușiul
Simțeam cum realitatea tindea, făcea chiar presiuni asupra noastră, a locuitorilor ei, să se transforme în irealitatea din Lumea de lemn.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cine o mai ține minte pe „fata de la pagina 5?” – cum recuperăm anii ’90?
Ar trebui să existe undeva la un loc de cinste într-un muzeu al presei românești de după 1989.
E cool să postești jpeg
Termopanul, valoare națională
„O bojdeucă trendy“, „Parchetul este cumpărat de la Dedeman sau Praktiker?“
p 20 Balaam WC jpg
Originea regilor magi
E un mag dintre caldeeni? Un ghicitor în stele? Un vrăjitor malefic?
Theodor Pallady jpeg
O carte despre oameni și îngeri
Cititorul va descoperi în text rațiunea tainică a Întrupării: doar omul – cu anatomia lui de lut și sufletul său nemuritor – avea să fie o imago Dei.
p 24 F  Prica jpg
Cu ochii-n 3,14
„Un cal a reușit cumva să iasă din boxa lui și umblă prin avion.”
image png
Oamenii din fotografii
Să-i facem să supraviețuiască.
image png
Malliștii
După film, ne-am dus să ne căutăm mașina în parcarea subterană, acolo, în hruba aia imensă și întunecoasă se termină fericirea.
image png
Lectura, antidotul violenței?
Cel mai des, este invocată lipsa timpului: „N-am mai citit pentru că m-a copleșit oboseala”.
image png
Mărturia lui Pascal
Cuvinte care „nu vor trece”, pline de „har și de adevăr”.
p 20 Iași WC jpg
Provincia ca problemă
Iar faptele, cîte și cum se fac ele, capătă cadențe cosmice, ca în sfîșietorul testament al Olguței.
p 21 la Lorin WC jpg
Olimpul litoralului românesc (2)
Ceva din spiritul stațiunii, un je-ne-sais-quoi, îi face și pe sportivii de performanță să își facă aici cantonamentele.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Lacrimile ei se amestecă cu cele ale acestui bazin“.
image png
Toate lucrurile care s-au schimbat
E nevoie de atît de puțin după ce anii își fac treaba.
image png
Capoate și feminități
Așa, diferențele dintre interior și exterior erau într-o măsură abolite.

Adevarul.ro

image
Motanul-vedetă de pe Muntele Ceahlău. Portocală cutreieră cabanele la 2.000 metri altitudine. „E mai tare decât caprele negre“ FOTO
Portocală, un motan botezat de turiști cu acest nume după culoarea blănii, pare că-i la el acasă pe Muntele Ceahlău, fiind întâlnit prin preajma cabanelor.
image
Pacostea care a terorizat Parisul și New York-ul „se mută” la București. „A fost un chin până au scăpat de ele”
Piața imobiliară dă semne de declin în București și în marile orașe ale țării. Pe lângă prețurile imense și problemele cauzate de lipsa finanțării bancare, cei care vor să-și cumpere un apartament riscă să se confrunte și cu o nouă problemă, greu de imaginat până de curând
image
Hagi „fierbe“: Ianis, amenințat cu excluderea de la Euro 2024! Declarațiile care nasc o situație explozivă
Selecționerul Edward Iordănescu e „mut“ după calificarea la Campionatul European. În schimb, tatăl său tocmai l-a băgat într-o situație delicată, nominalizând jucătorii care n-ar merita să fie la turneul final, date fiind situațiile lor actuale la echipele de club.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.