Întuneric şi singurătate

Publicat în Dilema Veche nr. 689 din 4-10 mai 2017
Întuneric şi singurătate jpeg

Dacă m-ar fi întrebat cineva, ani la rînd, care e cea mai mare frică a mea, aș fi răspuns că e cea de singurătate. Întotdeauna m-am gîndit la asta ca la un blestem și mai toate acțiunile mele au fost ca să o contracarez. Ca nu cumva să mă găsesc, mai mult de oră-două, doar eu cu mine însămi și să simt „întunericul rece“ din jur. „Întunericul rece“, pentru mine, timp îndelungat, a definit tot ce putea fi mai rău. Lui i se opuneau imagini idilice cu interiorul luminos și cald, invadat de obiecte și ființe omenești prietenoase și îndelung vorbitoare, care te copleșeau cu afecțiunea lor. Astăzi aș zice, poate, te sufocau.

Dar a trebuit să treacă mult timp pentru asta. Ideea de „întuneric“ nu mi se mai pare atît de înspăimîntătoare. Pe vremuri, chiar mersul pe stradă, noaptea, mă înspăimînta îngrozitor. Mă simțeam urmărită, aruncam priviri furișe și dese în urmă și, de cîte ori le aruncam, simțeam tupilîndu-se în urma mea creaturi nocturne amenințătoare – vagabonzi, bețivi și potențiali violatori (ca să nu mai vorbim de cîini comunitari, în largul lor pe străzi pe atunci). Desigur că asemenea ființe chiar se mai ițeau în întunericul Bucureștiului devenit, brusc, Gotham City. Se mai ițeau și se ițesc și acum, dar scopul lor nu era, neapărat, năpăstuirea mea. Majoritatea lor ori nu mă observau, ori cerșeau și de la mine, ca de la atîția alții. Doar mie, pe vremea aceea, mi se părea că universul se învîrte strict în jurul meu.

Într-o noapte, la o altă vîrstă, am plecat de acasă într-un moment cu adevărat nelalocul lui. Era pe la trei noaptea și întunericul putea fi la fel de rece ca oricînd, dacă așa voiai să-l vezi. Însă eu, una, atunci, nu l-am mai simțit așa. Am simțit întunericul ca libertate, față de prea multa și, brusc, sufocanta lumină caldă de acasă. De atunci încolo nu mi-a mai fost frică: nici de noapte, nici de creaturile ei à la Gotham City. Nu am am mai avut senzația de libertate și exaltare din noaptea aia, dar s-a instalat o indiferență calmă, de genul ce-o fi o fi și o să văd ce fac dacă o fi să mi se-ntîmple ceva. Indiferența m-a făcut chiar să mă pot bucura de peisajul de noapte, să mă uit cu drag și curiozitate la ferestrele luminate prin care se întrezăreau bucăți de intimitate, să admir casele, unele luminate profesionist pe dinafară, să apreciez pisicile care trec în trombă și plantele formidabile. Să nu fiu decît parțial suspicioasă cu puținii trecători rătăciți și uneori chiar binevoitoare.

Singurătatea de noapte, afară, în mijlocul intemperiilor, e pentru mine cel mai greu de stăpînit. Comparativ cu ea, cea de noapte, dar în interior – cea care, altădată, mă făcea să tremur, literalmente, de frică –, e floare la ureche. Cînd eram, cred, prin clasa a XII-a și mama a plecat de-acasă vreo două nopți, lăsîndu-mă complet singură, pentru prima dată, a fost un adevărat coșmar. Stăteam la parter, cu gratii la geamuri, e adevărat, dar senzația că eram expusă și că, practic, oricine putea avea acces la apartamentul meu, primul pe dreapta cum intrai în bloc, era mai tare decît orice. Imediat ce a plecat mama, țin minte că am început să improvizez capcane, legînd chestii cu sfori deasupra ușilor, care evident ar fi căzut în capul potențialilor atacatori cînd acestea s-ar fi deschis. E adevărat că ușa de la intrarea în apartamentul nostru era precară (dar pe vremea aia cam toate erau așa) și cu un șut mai puternic ar fi putut fi ușor deschisă, gîndeam eu. Gîndeam stăpînită de groaza neagră ce pusese stăpînire pe mine în momentul acela. Groază pe care n-am uitat-o pînă-n ziua de azi. Țin minte că am lucrat mult la capcane, parcă aveam și una clasică, o oală cu apă care s-ar fi răsturnat, dar și unele simpatice, cu clopoței, care sunau în caz de… Pînă la urmă am adormit, agitată, și noaptea respectivă a trecut.

Au trecut ani după asta, și tot n-am învățat să-mi gestionez singurătatea de noapte. Erau nopți în care nu puteam dormi și atunci îi sculam, cu egoism feroce, pe cei apropiați, pentru că pur și simplu nu puteam gestiona neantul care se lipea de mine ca un capot sintetic transpirat. Încet, foarte încet, anii au trecut și a venit, pe neașteptate, peste mine o perioadă în care a trebuit să am mai multe nopți de singurătate. Atunci am învățat să văd în tenebrele nopții și potențialul ei, în care îți veneau gînduri și inspirații, în care scrisul țîșnea ca un furtun de grădină înțepat din greșeală și în care se prefigurau soluții de ieșire din situații imposibile pentru a doua zi, în realitate și în ficțiune. În care eu cu mine însămi făceam, în sfîrșit, un tot care se putea cuibări confortabil și creativ în întunericul rece devenit lumină călduță.

Singurătatea asta, cînd nu a mai fost circumstanțială, s-a transformat, tot mai des, într-o opțiune. Opțiunea momentelor de „stop joc“ comunitar și de savurare a unuia solitar, introspectiv, și creativ, care te ajută s-o iei a doua zi, iar, de la capăt.

Foto: Franck Michel, flickr

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.