Două pensiuni, două Românii

Publicat în Dilema Veche nr. 689 din 4-10 mai 2017
Două pensiuni, două Românii jpeg

Am plecat într-o prospecție de cinci zile și, pentru că mi-am imaginat că nimeni nu caută o cazare în Gherla în timpul săptămînii și în „extrasezon“ (nu că Gherla ar fi o mare stațiune turistică!), am mers la plesneală, fără să dăm telefoane înainte sau să facem booking, cum se spune acum. M-am documentat superficial pe net – chiar în oraș existau vreo cinci pensiuni, dintre care una cotată bine, alta chiar în centru, destul de incertă. Cînd am ajuns la cea din urmă, am aflat că între timp se desființase și că apăruse în locul ei o sală de fitness. Am întrebat de prima și ni s-a răspuns: „Nu aveți nici o șansă să găsiți ceva liber! Toate pensiunile din zonă sînt ocupate de muncitorii de la Fujikura… au contracte pe trei luni“. În următoarele zile, misterioșii muncitori de la Fujikura au devenit un soi de leitmotiv al călătoriei noastre – erau peste tot și nicăieri, pînă cînd am avut de-a face cu ei și în realitate. Așadar, după nouă ore de drum, eram obosiți și înfometați, fără să știm încotro să ne îndreptăm. La o ultimă căutare disperată pe net, am descoperit pensiunea „Sóvirág“ din satul Sic, la vreo 12 kilometri de Gherla, și am sunat. O voce de fată cu un puternic accent unguresc ne-a dat vestea bună – aveau camere libere (însă doar pînă sîmbătă, cînd pensiunea era rezervată pentru o nuntă) și ne-a îndrumat cum să ajungem. Iar o altă veste bună a fost că restaurantul era deschis pînă la miezul nopții, ceea ce se întîmplă rar prin satele din România, unde bucătăresele de ocazie de pe la pensiuni se grăbesc să ajungă acasă înainte de 10 seara, pentru că să stea mai mult „nu se merită“, iar ospătarii te privesc îmbufnați atunci cînd le ceri o bere sau o apă după ora închiderii, chiar dacă ești in the middle of nowhere.

Știam despre Sic că este un sat aproape 100% unguresc, înconjurat de sate de români. Mereu m-am întrebat cum de rezistă astfel de enclave în timp, în afara zonelor tradiționale din „ungurime“, cum de reușesc să-și păstreze identitatea. Probabil că există explicații antropologice, însă pe mine, de pildă, fata delicată și zîmbitoare din Sic care servea la masă și cu care nu reușeam să ne înțelegem pe românește (și nici într-o altă limbă de circulație internațională), așa că am dezbătut îndelung problema orezului cu legume din meniu, despre care ea susținea că ar conține prune, pînă cînd s-a lămurit că, de fapt, prunele erau boabe de porumb, m-a înduioșat. Era cu adevărat de acolo, autentică, lumea pentru ea însemna satul Sic, iar atunci cînd doar îți zîmbea pentru că nu înțelegea ce i spui, ți ai fi dorit să știi maghiară ca să comunici cu ea. În cele trei zile petrecute la Sic, mi s-au activat în mod miraculos toate cunoștințele de maghiară pe care le aveam din copilărie, cuvinte și înțelesuri îmi zumzăiau în cap (am copilărit la Cluj, alături de Andreea „ungurească“, bună prietenă cu Andreea „românească“, în spatele blocului din Gheor-gheni, cu ișlere făcute la comandă de doamna Eniko din Mărăști, cu tanti Rozy, coafeza, și cîte altele). Așadar, la Sic, limba maghiară mi-a sunat dulce și familiar. Însă dincolo de povestea cu limba asta străină și în același timp prietenoasă, pentru că ai copilărit cumva în ea sau alături de ea, la pensiunea de la Sic m-am simțit ca în Ungaria, pe de-o parte, ca în Occident, pe de alta, dar mai ales m-am simțit ca acasă, prin căldura oamenilor de acolo care te întrebau în fiecare dimineață cum ai dormit, care se îngrijorau că nu ți-a plăcut mîncarea dacă lăsai trei cartofi în farfurie. Ceea ce a contat cel mai mult a fost atenția acordată detaliilor, cum ar fi „loc de fumat“, plante ornamentale, vaze cu levățică, mobilier și lavițe pictate manual, fotografii cu vechiul Sic pe pereți – inclusiv una cu celebrele „servitoare“ din Sic care erau cele mai căutate în Cluj, în perioada interbelică, pentru hărnicia și corectitudinea lor. Camera a costat 100 de lei pe noapte, un preț mic pentru ce am primit în schimb, dar mai ales pentru acel sentiment de „acasă“ în mijlocul unui grup etnic diferit de majoritate, dar cu care te poți înțelege perfect, în primul rînd prin zîmbete, pentru că ești un oaspete, nu un client. Iar pentru mine pensiunea de la Sic a fost și o experiență culturală.

Pentru că mai aveam două nopți de stat, am reușit să găsim o cameră la pensiunea „Acasă“, de la ieșirea din Gherla. Un nume promițător. 75 de lei camera pe noapte, preț pentru „domnii de la București“, probabil, stabilit ad-hoc de patron. Așa-zisa pensiune era încropită în curtea unui magazin de piese auto, avea chiar și „restaurant de categoria a II-a“ la primul etaj. Patronul, un ardelean aparent de treabă și îndatoritor – „Păi, dacă știam mai din timp, vă dădeam cheile să mergeți la cabana mea de la Geaca, pe încredere! Dar așa, abia dacă pot să vă servesc, pensiunea e plină de muncitorii de la Fujikura… îi drept că e bine că avem ocupat pe termen lung, plus meniu, dar sînt adunați din toată țara și știți cum sînt muncitorii ăștia, mai necivilizați!“. Urcăm pe o scară întunecoasă de ciment pînă la etaj, ca să ne arate camera. Ceea ce te izbește încă de la intrare este mirosul de căcat care vine din baie și pe care nici un deodorant nu ar putea să-l risipească prea curînd. Camera e claustrofobică, mansardată și cu un geam minuscul, dar la o primă vedere pare locuibilă pentru două nopți și altă opțiune nu prea avem. Plătesc şi abia apoi observ (din nou) detaliile – cele două pături chinezești rufoase și așernuturile pătate, de care nu te poți atinge. Geamul care nu se deschide. Crăpăturile din pereți. Unicul bec din tavan, de vreo zece waţi. Însă mă resemnez – n-o să mor două nopți, mai ales că nu-s în vacanță! Mă gîndesc la o investiție și merg la un „magazin chinezesc“ din Gherla de unde cumpăr un set de lenjerie și o pilotă – 50 de lei. Îmbrac patul și pernele. În baie tot nu îndrăznesc să intru. Pe la 11, încerc să adorm resemnată, învelită în pilota mea, cu becul de zece wați aprins, ca să observ o posibilă foșgăială de ceva prin colțuri. Tocmai atunci începe cheful muncitorilor de la Fujikura. Cu chiuituri, dansuri și răcnete repetate pe „Rău mă dor ochii, mă dor…“ Se potolesc pe la unu. Pe la două, ațipesc, însă din camera de alături izbucnește un răcnet: „Băi, nu pot să adorm! Care merge pîn’ la benzinărie să mai ia ceva de băut?“

Dorm patru ore, mă trezesc la șapte, la nouă avem o filmare. Plecăm cu tot cu bagaje. Din cauza acelui loc, nu mai vreau să aud de Gherla în viața mea. Sîntem praf, a fost o noapte traumatizantă. Îl sun pe patron ca să-i zic că n-am putut să dormim din cauza muncitorilor de la Fujikura. Dar mai ales ca să-i cer banii înapoi pentru a doua noapte plătită deja. Mi-e jenă să i spun și cît jeg e, de fapt, în pensiunea lui. Mi-e jenă pentru el. Omul promite că îmi lasă banii la portar. Cînd trec să-i iau, portarul îmi întinde 50 de lei, „că atît i-a lăsat patronul“. Așadar, pensiunea „Acasă“ ne-a costat 100 de lei pe noapte, exact cît a fost și camera din Sic, cu mobilier pictat manual, levănțică în cameră și oameni care te întreabă dimineața, cu un sincer interes, cum ai dormit.

Nu-mi vine să cred că astfel de locuri coexistă în aceeași țară, la douăzeci de kilometri depărtare unul de anul. Senzația mea este că trăim într-o țară profund divizată, în care țopîrlanii și șmecherii trăiesc laolaltă cu oamenii gospodari și de bun-simț, indiferent de etnie, iar o cale de mijloc nu prea există.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.