⬆
Societate
Pagina 139
România lor
În iulie 1857, tînărul magistrat guvernamental Richard Kunich ajungea în România desemnat fiind secretar de legaţie la Comisia Europeană a Dunării. După o călătorie cu vaporul şi o alta – de la Giurgiu – greu încercată de un glod cleios şi de surugii temperamentali – ajunge la Bucureşti.
Roșia
Atenţie! Roşiile nu mai sînt ce au fost. Gata, sezonul lor s-a încheiat. Urmează cărnoasa de Spania, de Olanda, de ce vreţi voi, dar voluptuoasa de cer şi soare e pe ducă. Sera va produce-n continuare ce ştie ea mai bine, dar am ţinut să aduc acest ultim omagiu organic, bio, eco şi de alte prosteli acestei roşii gustoase, ce se rupe de toamnă, acum, parcă mi s-ar rupe din suflet.
Platon apicultorul
Se poate citi o pagină fascinantă despre desprinderea de corp a sufletului lui Platon în romanul lui Mihai Spăriosu, A şaptea scrisoare. O enigmă filozofică la Academia lui Platon (traducere din engleză de Virgil Stanciu, revăzută, adăugită şi adnotată de autor, Humanitas, 2010).
Saint-Honoré
Desenaţi cu poşul, pe un blat din aluat fraged, o coroană din pastă de ecler; pudraţi-o cu zahăr şi puneţi totul într-un cuptor călduţ. Cînd tarta s-a copt, lăsaţi-o să se răcească şi adăugaţi apoi o altă coroană, în jurul primei, formată din mini-ecleruri umplute cu marmeladă şi îngheţată de zahăr ars; între ecleruri, se pot intercala fructe confiate sau imitaţii de migdale verzi.
O incursiune în Balcanii de Vest - Albania
Nu ştim prea multe lucruri despre Albania, dar obişnuim să o situăm după România, atunci cînd facem un clasament al performanţelor noastre: „sîntem codaşii Europei, numai albanezii sînt după noi“. Are faima unui ţinut nesigur, unde n-ar fi bine să te aventurezi. Cu toată sărăcia şi înapoierea ei, Albania era una din sursele „delicateselor“ din anii ’80, cînd în comerţul nostru socialist se mai găseau ţigările DS, Apollonia sau coniacul Skanderbeg.
TVR este violetă
Vă mai amintiţi de Aleodor? Nu, nu de „Aleodor împărat“ de Petre Ispirescu, ci de Aleodor Manolea, acel parapsiholog din echipa de campanie a lui Traian Băsescu, la alegerile trecute. Nici un cuvînt despre acest personaj controversat, în reportajul din cadrul emisiunii Ochiul magic de la TVR 1, în care ni s-a promis „adevărata poveste a flăcării violete“.
De cît adevăr avem nevoie
Mîinile i-ar putea fi mînjite de sîngele vreunui tînăr soldat sau de cel al unei familii afgane.
Cel vizat (sau ameninţat) de amiralul american Mike Mullen, confruntat în urmă cu cîteva luni cu dezvăluirile despre războiul din Afganistan, pe platforma Wikileaks, nu este vreun taliban sau vreun jihadist, ci Julian Assange, fondatorul şi şeful acestui portal, devenit o cvasi-instituţie.
Cu ochii în 3,14
Un amic i-a spus de la obraz unui tip lipsit total de tact: „Tu n-ai tact fiindcă nu te gîndeşti la tac-tu“. Mai mult decît un calambur, e o ipoteză de lucru. (R. C.)
În noul clip al Shakirei filmat pe plaja Barceloneta (daţi search „Loca“ pe YouTube) apare, la un moment dat, un tip care vinde gogoşi direct de pe o tavă ţinută pe cap. Ei bine, astă-vară eu am cumpărat o gogoaşă chiar de la el. Să mai spună cineva că Shakira nu-mi e predestinată! (M. C.)
Regina Marii Britanii şi-a făcut cont pe F
Bazarul: o instituție a taifasului
„V-am mai văzut azi trecînd pe stradă, acum cîteva ore. Eu stau aici, într-un punct fix, şi-mi place să privesc oamenii care trec pe stradă, în faţa mea. Dacă-mi este permis, dacă nu sînt indiscret sau obraznic, pot să vă spun ce am citit pe faţa dvs., ce fel de om sînteţi. Mă scuzaţi dacă nu găsesc cuvintele potrivite, engleza mea nu este foarte bună, însă ce pot să vă spun...“
Un fenomen al naturii - Păunescu
Prima dată l-am văzut pe Adrian Păunescu de departe. Era pletos şi rubicond, la nici 40 de ani, animat de o energie stranie, nestăpînită, uneori luciferică şi alteori jucăuşă. Conducea cea mai completă publicaţie a vremii, anima o emisiune la Radio (joia, seara, acolo auzeai şi refrene patriotarde, dar şi Beatles) şi, mai ales, păstorea un cenaclu cu care bătea ţara, printre mări de tineri care-i veneau în cale.
Drumul mirodeniilor prin Sibiu
Cuişoare, măghiran, anason, şofran, scorţişoară, piper, tămîie, migdale şi chimen, şi cîte alte „miroase“ şi mirodenii condimentează astăzi mîncărurile noastre. E de-ajuns să intri într-un supermarket şi să te aşezi cuminte în faţa raionului pentru a petrece ore numai în citirea etichetelor ce conţin, mai nou, şi diferite reţete din plin asezonate cu minunatele mirodenii dătătoare de gusturi nebănuite.
Smerenia
"În domiciliu fixat e o aparenţă de libertate, de vreme ce eşti îngrădit la 8 km. Nu doar că aş ieşi din această rază, dar ideea că nu ai voie să treci mă face să înţeleg ispita căreia i-a căzut Eva victimă. De ce un pom interzis era mai important decît toţi ceilalţi? Acum înţeleg sensul interdicţiei: pentru a fi fericit trebuie să nu bănuieşti măcar ce este libertatea. Deci o totală independenţă de celălalt."
Ce știu copiii de azi despre trecut?
Mă întreb ce înţeleg copiii, tinerii din România ultimelor două decenii despre comunism? Care sînt informaţiile pe care ei le absorb din mass-media, din viaţa politică, din ce aud în jurul lor? De douăzeci de ani, comunismul este condamnat în fel şi chip: de voci anonime sau de voci cu nume sonore, de oameni de rînd sau de cei aflaţi la putere, de foşti disidenţi, de urmaşi ai celor morţi în închisorile comuniste, de organizaţii, asociaţii, grupuri. Au fost făcute zeci de documentare, înfiin
„Ceaușescu” din copilăria mea
Filmul lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Ceauşescu, mi-a stîrnit diverse tipuri de reacţii: ba mi s-a părut că personajul central iese „prea bine“, prea isteţ, ba prea uman ori prea comic; ba prea naiv, ba prea victimă a dezinformărilor celorlalţi. Mi s-a mai părut că, în ceea ce priveşte ultima perioadă, cea mai „feroce“, de sfîrşit al anilor ’80, nu sînt redate destule amănunte în mod real horror.
O poveste
Clarence Goodwill nu ştia cum să ţină în braţe boţul înfăşat strîns într-un satin alb de pe care aluneca necontenit un frumos şal – tot alb –, o minunată dantelărie lucrată de bunica nevesti-sii. Primul lui fiu nu era deloc la ce se aştepta energicul inginer de la uzinele Westinghouse.
Magazinul cu vinuri. Piaţa Traian
Are vinuri de Urlaţi. Dar mai are ceva: preţuri peste sutademii pe vinul în sticlă. Pentru mine Urlaţiul nu înseamnă decît vie dusă, terminată. Ce vin să-mi dea mie Urlaţiul? Astea două le-am simţit în magazin şi astea m-au mînat să ies cum am intrat. Erau sticle pe rafturi şi preţuri şi un iz de boască. Şi vînzătorul care mi-a prezentat calm ţările cu vinurile din rafturi.
Funcția critică a credinței în modernitatea tîrzie
În 1980, André Scrima a ţinut la Facultatea de Ştiinţe religioase a Universităţii Saint-Joseph din Beirut un curs pe tema-interogaţie: „Conştiinţa credinţei exercită ea o funcţie critică faţă de ordinea lumii?“. Cercetarea avea drept obiect chipul modernităţii tîrzii şi raportarea credinţei – în stare de luciditate inspirată sau reflexivă – la acest chip. Ea privea de asemenea distanţa participativă sau conflictuală a religiei faţă de cea mai recentă configuraţie a civilizaţiei occidentale.
Kosovo febril
Primul contact cu Kosovo este năucitor. Un furnicar de oameni şi maşini în perpetuum mobile pe şoselele de două feluri: cele moştenite de la Tito, mai bune decît ale României de azi, şi cele aflate în construcţie – tot de către Bechtel, dar într-un ritm care te face să crezi că şi-au propus să finalizeze toate autostrăzile pînă la sfîrşitul anului! Utilaje, şantiere, camioane, maşini, muzică, uruit de generatoare – reţeaua electrică încă precară face ca întreruperile de curent să fie frecvente.
Cu moartea pre moarte călcînd
Acum cîtăva vreme, am văzut la OTV o scenă halucinantă. La Dan Diaconescu era invitată Daniela Györfi, iar pe ecran era scris „Senzaţional! Daniela Györfi va afla în direct dacă e însărcinată!“. În faţa invitatei, care discuta relaxat cu moderatorul, era pus un pahar gol. Cînd a fost anunţat marele moment, Györfi s-a ridicat de pe scaun, a luat şi paharul cu ea şi s-a retras în culise.
Femei în acțiune
La începutul lunii septembrie, Monika Bartyzel de la Cinematical răspundea dilemei unui critic de film de la Denver Post: sînt eroinele din filmele de acţiune un exemplu pozitiv sau transmit ele un mesaj periculos? Oare nu cumva toate aceste eroine care dau dovadă de o forţă fizică egală cu cea a bărbaţilor le vor crea femeilor impresia că deţin puteri pe care de fapt nu le pot avea?
Brăila - orașul și cîinii
Există oraşe pentru care apropierea apei e vitală. Şi nu pentru că, în prezent, ar mai depinde neapărat de Apă, cum este şi cazul Brăilei, unde portul în care se mai pot vedea rămăşiţe ale depozitelor construite după planurile lui Saligny, la sfîrşit de secol XIX, pare în părăsire, iar vechea pescărie din faţa lui, ce fusese mutată „pe o latură“, pe la 1830, din cauza mirosului, a dispărut de mult, şantierul naval a fost salvat printr-un noroc de sud-coreeni, iar pe Dunăre arareori mai trece cît
Cu ochii în 3,14
Un studiu realizat de Universitatea din Pennsylvania arată că rating-urile de pe Internet sînt absolut irelevante: „Pe Internet oamenii «evanghelizează» ceea ce iubesc şi împroaşcă cu noroi tot ce urăsc. De aceea voturile se împart între nici o stea şi cinci stele. Oamenii votează unii împotriva altora“. Urîtă treabă! (M. C.)
În Jurnalul naţional de joi, 4 noiembrie 2010, o veste bună, de interes european: „Anunţ de presă. S.C. ELVILA S.A., cu sediul în Bucureşti, Str. Siriului Nr. 74-76, Secto
Clanurile ninja îi omorîră pe bancheri
Pe la 1910, Craiova era supranumită „oraşul băncilor“: fiind capitala unei regiuni cu mari latifundiari, exportatori de cereale sau proprietari de mori (precum legendarii Jean Kintescu, Bărbulescu-Drugă ş.a.), găseai aici cîte o filială de bancă la fiecare colţ de stradă mai mare. Politiceşte, oraşul era dominat de takişti (conservatorii lui Take Ionescu). Orice domnişoară/domnişor cu oarecare educaţie ştia ce-i aceea cambie şi ce-i acela scont.ont.
Despre necesitatea unei istorii a copilăriei
Copilăria a intrat în sfera cercetării de foarte puţin timp; nici măcar nu mai este nevoie să spun că acest lucru se datorează istoricului francez Philippe Ariès. Subiectul pare a fi unul dificil de abordat, din lipsă de surse care se concentrează în jurul adultului şi, mai puţin sau aproape deloc, asupra copilului.
Pilda
„…pregătindu-şi teza de doctorat la Sorbona despre Hermann Cohen şi şcoala neokantiană de la Marburg, Alice Steriadi Voinescuţ a petrecut un an universitar în acel oraş german, la faţa locului, printre adepţii acelei şcoli (Nicolai Hartmann, Ernst Cassirer, Paul Natorp) şi bineînţeles magistrul, Hermann Cohen (se mai afla acolo şi José Ortega y Gasset, cu doi ani mai vîrstnic decît ea).“
Cei despre care nu știe nimeni
Nu apar niciodată în prime time la televizor. Numele lor nu sînt tipărite pe prima pagină a ziarelor. Foarte puţini ştiu cine sînt şi ce fac asistenţii sociali, pedagogii, asistenţii maternali, cei care îşi dedică viaţa – la propriu – creşterii copiilor abandonaţi de părinţii naturali. Au venituri infime. Dar muncesc, în organizaţii sau direcţii pentru protecţia copiilor, cît pentru un salariu de manager de multinaţională.
Romane-rețetă pentru doamne
Am citit, recent, romanul Cel pe care ţi-l doreşti (...e mai aproape decît crezi) de Jill Mansell (traducere de Liliana Andronache, Leda, 2009). Din titlu îţi poţi da seama că e vorba de un roman-reţetă: unul care îţi dă sfaturi despre cum să reuşeşti în viaţă şi în dragoste, dar nu de-a dreptul, ci aplicate la o situaţie sau alta.
Tropice triste
Tribul bercenoro e mult mai sărac decît cel piperiot. Splendoarea palatelor piperiote te face să te gîndeşti mai abitir la nevoile în care se zbat bercenoro. Ambele triburi au o viaţă şi relaţii sociale extrem de complexe. Pelegrin etern, uimit am fost şi mai cu seamă atins de generozitatea fără de margini, dar şi de lumea închisă pe care cu mare preţuire şi-o protejau bercenoro. În blocurile în care locuiesc au un conducător: se numeşte administrator.
Alo, domnu', d-ta ești Orwell ăla?
Anul trecut, Polirom publica Omagiu Cataloniei a lui George Orwell – amintirile scriitorului din războiul civil din Spania. O carte pasionantă. Un Orwell ameţitor, care trece de la euforie la furie, trecînd prin eroism şi plictiseală. Recent, tot Polirom publică Jurnale. Un cu totul alt Orwell. În Omagiu ajunsese la Barcelona atunci cînd oraşul trecea printr-o revoluţie de jos în sus, anarhistă, comunistă, troţkistă, nici nu contează numele.
Piaţa Vitan. 2 lei kilu de dovleac
De vreo lună jumătate trăiesc cu doi dovleci pe balcon. Mi-i dăduse taică-meu de la ţară: ia-i, fă-i băiatului plăcintă şi chip cioplit de haloin. Şi i-am tot ţinut, m-am tot lovit de ei. Zilele trecute hop şi haloinul. Tai capacele de dovleac şi mă trezesc cu ziduri goale, fără miez.
Physiologie du goût – plagiatul dulce
Coaceţi două blaturi mari din aluat fraged, întins cît mai subţire. După ce s-au copt, cît sînt încă fierbinţi, decupaţi dintr-unul din ele două dreptunghiuri egale, de 24 de cm lungime şi 16 cm lăţime, menite să imite coperţile cărţii. Mai tăiaţi o bucată de aceeaşi lungime, dar de 5 cm lăţime, pentru cotorul cărţii. Din celălalt blat, decupaţi trei fîşii de 4 cm lăţime, două dintre ele avînd 15 cm lungime, a treia – 23 de cm.
O incursiune în Balcanii de Vest
Despre spaţiul de dincolo de Dunăre îmi făcusem o idee doar din cărţi. Inevitabil, proiecţiile mele aveau o doză substanţială de imaginar, o viermuială de clişee luate de-a gata: Balcanii, loc al conflictelor şi al hibridizărilor paradoxale. În această vară, înarmat doar cu un ghid Lonely Planet şi fără un proiect de călătorie bine stabilit, mă hotărăsc să urc în trenul de Sofia, cu gîndul de a ajunge în Macedonia şi Albania, au pétit bonheur.
Iubiți-vă ca frații!
Nu s-au certat niciodată în vreun talk-show TV. Conflictele n-au ajuns în tribunale. S-au rezolvat amiabil. Nu există o prietenie ostentativă, dar nici o ură de moarte. Moartea n-are ce căuta în această relaţie. Pentru că, este evident, dacă presa ar muri într-o noapte (este un scenariu SF), lumea publicităţii n-ar mai avea suportul material (televiziune, presă scrisă, radio, Internet) pentru ca reclamele sale să atingă publicul vizat.
Ce importăm
Duminica trecută, toate emisiunile de ştiri au ţinut să ne informeze că „românii ştiu să se distreze de helăuin“. Mă-nnebunesc după generalizările astea şi mai ales după formula „românii ştiu să se distreze“, pentru că nu pot să nu mă gîndesc la ştiinţa în acest domeniu a celor peste 20 de milioane de conaţionali ai mei, cu mic, cu mare. Mi le închipui, desigur, inclusiv pe mămăile îmbrobodite de la ţară cum ţopăie ca apucatele, toate, pe muzicile lui Ucigă-l toaca! şi cum se unduiesc languros p
Brunea-Fox: Lucruri neștiute
Am citit cartea de reportaje a lui F. Brunea-Fox… cred că acum 15 ani. Mi-a rămas în minte reportajul de la Lărgeanca – „Cinci zile printre leproşi“. Nici nu ştiam la vremea aceea că, încă, mai există în România o leprozerie. Cînd am aflat de ea (cea de la Tichileşti), mi-am dorit să ajung acolo, să scriu un reportaj. Nu ştiu dacă dorinţa avea de-a face cu ceea ce caută fiecare reporter (să ajungă în locuri spectaculoase în felul lor) sau cu reportajul lui Brunea.
Cu ochii în 3,14
Citisem de curînd că au apărut controlori falşi în mijloacele de transport în comun. În scena următoare, petrecută într-un troleu la Tîrgu-Jiu, controlorul era cît se poate de real. O doamnă romă, în vîrstă, îi prezintă abonamentul. El îl verifică şi îşi dă seama că e din 2007. Îi zice femeii să coboare la următoarea staţie şi ea se conformează. Legitimaţia veche îi este confiscată. Nora ei, posesoare de bilet, începe să strige la controlor să-i dea femeii măcar poza de pe legitimaţie, că e în e
Jocul cu vorbele corupţiei
La Porţile Orientului, cum ne place să spunem, românii s-au lăsat „cuceriţi“ de limbă şi limbaj adoptînd şi prelucrînd vorbe şi instituţii după nevoi sau doar după modă. Obţinerea unui beneficiu, de orice natura ar fi fost el, se leagă de coruperea persoanelor şi instituţiilor prin diferite mijloace. Se nasc astfel „vorbele“ instituţionalizate ca urmare a unei practici îndelungate: havaet, temenea, hatîr şi voie vegheată, tain, ruşfet, peşcheş, ciubuc, bacşiş, filotimă, filodormă, şpagă, mită
Legea morală
„Costeşti, 17 noiembrie [1952] Nu vreau să mă gîndesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atît de străin de gîndul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încît nu-mi recunosc nici o rudenie, nici o afinitate, nici o coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele“
Voi fi un părinte bun?
Am fost de nenumărate ori martora frămîntărilor care vin la pachet cu dorinţa de a avea un copil: ar trebui să-l fac atunci cînd voi avea ce să-i ofer; la ce bun să-l aduc pe lume într-o ţară imposibilă? Copilul trebuie făcut din iubire; copilul trebuie făcut la tinereţe, cînd răbdarea ta n-a fost supusă prea multor încercări; copilul trebuie făcut la maturitate, cînd înţelepciunea devine resursă şi pentru răbdare, şi pentru iubirea necondiţionată.
Planeta Moldova
„Un principiu imuabil mă frămîntă zău / Dacă este sau nu este Bunul Dumnezeu / Infinitu’ bată-l vina, tare e complex / Mă apucă nihilismul de mă doare-n plex.“ Versurile de mai sus, din fericire, nu fac parte din încercările mele lirice „despre lume şi viaţă“. Ci dintr-un cîntec al Planetei Moldova – „Infinitul lăutăresc“. Acesta este una din „piesele de rezistenţă“ de pe ultimul album al Planetei Moldova (+Febre 39).
Zburătorul
Ema îşi sărbătorise singură, în acea seară, cei 34 de ani. Două beri băute în faţa televizorului îi cam puseseră capac şi, cum vedea doi Tatulici, s-a hotărît să renunţe la a treia. Soţul ei sunase deja de la aeroport că avionul a aterizat, că e bine, că i-a adus cadou, că ajunge în cam cît face un taxi pînă-n centrul Bucureştiului. De aici, o tăietură brutală şi neaşteptată o desparte de realitate şi se trezeşte...
Gutuia respingătoare
O imagine de-o secundă ieri, la un semafor. Stau în maşină cu ochii beliţi pe roşu şi văd gutuiul din fundul grădinii bunicilor mei. Atît. Azi caut gutui în piaţă. Uite-mă după piatra asta prăfoasă în pieţe. Uite-mă în Traian. Nici gînd. „La ce? Nu se vinde.“ Uite-mă în Oborul ăsta moluit: „N-are mama că ţi-ar da. Nu mai am gutui că mi-o murit“.
Ce este biserica?
Cuvîntul în română, ca şi lăcaşul de cult creştin propriu-zis desemnat de el, derivă din latinescul basilica. În funcţie de forma interioară, biserica se împarte în spaţii dezvoltate pe axa lungă, orientată, a spaţiului (hale sau bazilici, cu una, trei sau cinci nave, cu o absidă la răsărit sau, ca la Sfînta Sofia constantinopolitană, cu două abside la extremităţi); spaţii cruciforme şi spaţii centrale.
Nu, tati!
Înainte de toate, trebuie să răspundem tranşant la o întrebare: are vreun drept patronatul unui canal mass-media asupra politicii editoriale? Răspunsul este: categoric, da! Patronatul şi conducerea administrativă a unui organ ori trust de presă are dreptul (ba chiar şi obligaţia faţă de acţionari – acolo unde există) să proiecteze strategia editorială pe termen mediu şi lung.
O zi cu domnul Fecioara
Pe Calea Moşilor, în zona veche, dau de o firmă simplă: Reparaţii cojoace şi haine din piele. De altfel, acea parte a oraşului, se ştie, e „specializată“ în meseriaşi. Sau în ce a mai rămas din ei. Vizavi de pielărie se află un cizmar şi un coafor particular (nu genul „de fiţe“). Alături, un anticariat şi... o casă părăsită. Din vitrina atelierului se vede o maşină de cusut. Veche, manuală.
Adevărul despre ceaiul din Senat
Cu un oarecare regret trebuie să vă spun că rareori m-am plictisit atît de crunt precum mi-a fost dat să mă plictisesc în Senatul României. Nu insinuez că a fost vina (alt)cuiva. Dacă interesează, mai spun că acesta a fost unul dintre motivele pentru care n-am mai candidat în 2008 – şi n-am remuşcarea că ţara ar fi pierdut ceva. Pe rarii senatori care vor citi aceste rînduri îi rog să nu se supere – ci doar să mă înţeleagă (şi să-şi aducă aminte că, prin 2004-2006, nici măcar nu era Intern
O nouă viaţă
Tot mai mulţi oameni din lume trăiesc cu organe transplantate. Probabil nu-i departe ziua în care se vor face în mod curent înlocuiri ale unor organe afectate cu altele obţinute prin clonare sau create pur şi simplu sintetic. Se întrevăd tot mai multe posibilităţi de a construi artificial diverse părţi ale corpului uman – inimi, vezici urinare, braţe sau chiar porţiuni ale creierului. Cu alte cuvinte, omul nu va mai fi ce a fost.
Cristi
Mulţi care au avut ocazia să stea de vorbă cu Cristi Puiu spun că e un partener de discuţie incomod. Ba, mai mult, că e chiar un tip eminamente adversativ, aflat permanent pe picior de război şi, în cele din urmă, dictatorial în a-şi impune opiniile. Un om perpetuu baricadat în fortăreaţa lui şi care nu concepe să se întîlnească cu interlocutorul la jumătatea drumului.
Cu ochii-n 3,14
Prăbuşirea unui avion al companiei aeriene Filar din Republica Democrată Congo, care a provocat moartea a 20 de persoane anul trecut, s-a produs din cauza unui crocodil. Air Journal preia ştirea din publicaţia Jeune Afrique. Singurul supravieţuitor a povestit cum s-a întîmplat: un pasager transporta un crocodil într-un rucsac şi, cînd avionul a început să coboare spre Bandundu, animalul s-a speriat şi a ieşit. Însoţitoarea de bord l-a văzut şi a fugit în partea din faţă a avionului, iar c
Dezvăluiri despre cvasi-masoneria BD
Nu văd de ce-aş ascunde că am pasiuni pe care unii dintre distinşii dilematici care sînteţi le-ar putea taxa drept infantile: de exemplu, îmi plac biscuiţii serviţi cu ceai îndulcit! Apoi, îmi place amiaza de vineri, dar nu-mi place amiaza de duminică – un sentiment pe care-l păstrez intact de prin clasa I primară, cînd duminica seara căpătam o figură plouată rău de tot. Şi, în fine, o altă pasiune fără leac: îmi plac benzile desenate.