Ce importăm

Duminica trecută, toate emisiunile de ştiri au ţinut să ne informeze că „românii ştiu să se distreze de helăuin“. Mă-nnebunesc după generalizările astea şi mai ales după formula „românii ştiu să se distreze“, pentru că nu pot să nu mă gîndesc la ştiinţa în acest domeniu a celor peste 20 de milioane de conaţionali ai mei, cu mic, cu mare. Mi le închipui, desigur, inclusiv pe mămăile îmbrobodite de la ţară cum ţopăie ca apucatele, toate, pe muzicile lui Ucigă-l toaca! şi cum se unduiesc languros pe lîngă vampiri şi pe lîngă moroi... In hell we trust cu toţii – ca tot românul imparţial. 

Din fericire, cei care populează această ţară nu sînt aşa cum ni-i prezintă ştiriştii noştri, harnici în a prelua, defectuos şi clişeistic, orice prostie de import. După cum rezultă şi din materialele difuzate la ştiri, „Halloween-ul“ ăsta înseamnă un motiv în plus pentru sclifosiţii de cluburi să se dea în stambă. Se maschează idiot, se duc la „locaţiile exclusiviste“ de profil, se scălîmbăie trist şi cu asta se cheamă că sînt cool şi, desigur, că s-au distrat „la maxim, foarte tare, frate!“. 

Iarăşi din fericire, importăm nu numai cuvinte ca „locaţie“ sau „Halloween“, pe care le adaptăm prost la realităţile şi la limba noastră, ci se întîmplă să mai preluăm şi lucruri bune. 

Un exemplu de import salutar este felul cum au început să fie gîndite şi promovate unele produse culturale. Unul dintre acestea este Festivalul SoNoRo, ce are loc în noiembrie, şi în cadrul căruia muzica cultă e împachetată într-un ambalaj trendy, care face cu ochiul publicului tînăr. Directorul festivalului, Răzvan Popovici, a stat o vreme în străinătate şi a învăţat foarte bine lecţia accesibilităţii. La fel au făcut, acum cîtăva vreme, şi Alexandru Tomescu, Horia Mihail şi Răzvan Suma, în cadrul proiectului MusicOn: au cîntat Mozart şi Schumann prin licee şi prin spaţii neconvenţionale, îmbrăcaţi în tricouri şi în jeans. Desigur, există „purişti“ ai culturii care nu văd cu ochi buni astfel de apropieri de public. După ei, arta ar trebui să stea cu nasul pe sus şi cu degetul la tîmplă şi cine vrea să-i intre în graţii – bine, cine nu – nu. A face astfel de concesii publicului înseamnă a o „marketiza“ în stil american – horribile dictu! (Faptul că New York-ul este astăzi centrul cultural al lumii nu le spune nimic acestor fundamentalişti, dispuşi să moară cu cultura lor de gît, decît să facă vreun efort să vină mai în zilele noastre...). 

Există şi la televizor o emisiune informativă culturală trendy: Zile şi nopţi (TVR 1). Mai întîi am aflat de ea de pe Facebook. Acolo, pe pagina dedicată acestei emisiuni, găsim scris: „O emisiune care îşi doreşte să vă arate că aveţi motive să ieşiţi din casă, că aveţi motive să zîmbiţi şi că mai există oameni care fac lucruri frumoase. Pe scurt, normalitate.“ Mi se pare o formulă inspirată de promovare: a vorbi despre normalitate în vremurile acestea anormale nu e puţin lucru... 

Din păcate, emisiunea e programată la o oră la care rareori mă nimeresc în faţa televizorului – sîmbăta, la 11,30. Am văzut-o, pînă la urmă, şi nu pot decît să-i felicit pe cei care o fac. Emisiunea este dinamică, avînd multe lucruri împrumutate din stilistica videoclipului. Pe de altă parte, selecţia evenimentelor recomandate este foarte bună. Apoi, e interactivă şi le propune telespectatorilor tot felul de concursuri nostime. Şi, nu în ultimul rînd, are o prezentatoare potrivită pentru acest tip de emisiune zglobie şi care-ţi face inteligent cu ochiul: Andra Gavril. E o bună actriţă, e simpatică şi dezgheţată la minte. Are atitudinea prezentatorilor de la MTV, numai că discursul ei are substanţă şi, în plus, recomandă lucruri valoroase: Festivalul Naţional de Teatru, Festivalul SoNoRo, Festivalul de operetă „Viaţa e frumoasă“ etc. Iată că mai există motive să zîmbim, să ieşim din casă pentru un spectacol sau un concert, într-un cuvînt să ducem o viaţă normală.