⬆
Societate
Pagina 138
Cînd vulcanii uitați dau semne de viață
Coreea de Nord şi Coreea de Sud nu au semnat nici un acord de pace, deci poarta pentru război este mereu deschisă, lucru care pare să fi fost uitat de comunitatea internaţională pînă la recentul atac al Phenianului asupra unei insule sud-coreene, aflate în zona maritimă disputată dintre cele două Corei.
No comment
Eugenia Vodă: „Te-ai îndrăgostit de Zelea Codreanu, ţi-a căzut cu tronc?“ Ion Cristoiu: „Da, pentru că n-am găsit nimic din ce fac politicienii de-acum şi politicienii interbelici. N-a făcut compromisuri, n-a fost corupt. Una este faza Horia Sima, nici nu mă interesează, acolo chiar că au fost catastrofali şi au fost criminali. Deocamdată vorbim de un personaj care n-a ajuns la putere.“
Cetățeanul Wikileaks
Povestea începe cu un soldat pe nume Bradley Manning. La numai 22 de ani, tînărul era analist de informaţii în Irak, de unde avea acces la SIPRNET, „Internetul secret“ al Departamentului Apărării. Cu un militar american drept tată şi cu o mamă din Ţara Galilor, Manning s-a născut în Crescent, Oklahoma, un orăşel cu puţin peste 1200 de locuitori.
Focșani - o privire de insider
De ceva vreme, oraşele ţării “se povestesc” în cuvinte şi în imagini. Mai întîi a fost “Povestind Bucureştiul”, un proiect iniţiat de Ascociaţia Epsilon III, căruia i-a urmat “Povestind Focşaniul”. Am ales cîteva texte din cadrul acestui proiect, pentru autenticitatea lor şi pentru modul în care autorii lor (care au în jur de 18 ani) îşi regăsesc o apartenenţă, recuperîndu-şi oraşul natal prin propriilor lor poveşti.
Cu ochii în 3,14
● „S-ar putea s-o facem. Dar nu va mai fi cu artificii şi fum, cu machiaj şi jocuri de lumini. Vom fi rockeri renăscuţi şi o vom lua de la capăt… Dar e destul timp pentru asta, nu!? Destul timp.“ – John Lennon, vorbind despre posibilitatea unui nou turneu The Beatles în ultimul său interviu, luat cu trei zile înainte de a fi împuşcat, pe 8 decembrie 1980. (M. C.)
● E la modă „bio“, am înţeles. Dar – vorba arhimandritului bulgar – se şi exagerează mult. Primesc, bunăoară, un comunicat de pr
Monte Cristo vs Wikileaks
Fapt e că am o simpatie constantă faţă de Contele de Monte Cristo. Nu pentru răzbunare în sine, nu pentru candoarea lui iniţială şi nici pentru norocul comorii descoperite la ţanc – ci pentru că Edmond Dantès arată că omul, într-adevăr, adesea e sub vremi, dar (în ciuda a ceea ce scria cronicarul nostru) nu e obligatoriu să rămînă acolo.
Mărioara, Clementine și „fluturii” din vremea crizelor
O lectura în presa românească la începuturile ei nu-ţi dă dreptul să speri că altădată ar fi fost altfel. La început de secol XIX, „prenumeraţii“ doreau să citească în paginile gazetelor romanţuri, cît mai multe şi mai simple romanţuri, şi abia apoi ştiri de prin alte lumi, şi poate cîte ceva de pe malurile Dîmboviţei sau ale Bahluiului.
Peste 50 de ani
Auzi dumneata! cuvinte romanice, patrimoniul la care avem drept sfînt ca toate limbile de aceeaşi familie, să le luăm noi, românii, în forma şi cu accentul caracteristic al limbilor germanice! «Senzaţie, senzaţional, univerz, univerzal, seziune, conceziune, penziune, perzecuţiune, perzeverenţă, furnizor, penzulă»; că te apucă plînzul!
Un stat civilizat
Înţelegem cu toţii că trăim vremuri grele: sîntem o ţară săracă, sîntem incapabili să ne (răs)plătim cum se cuvine medicii, învăţătorii, poliţiştii, militarii. E criză – spun guvernanţii –, trebuie să tăiem din pensii, posturi de bugetari, indemnizaţii pentru creşterea copilului. Şi din concediile maternale.
Gafe mici și mari
Mai deunăzi, răsfoind un album dintre multele pe care le păstrează mama, am rîs cu lacrimi. Fotografii din miezul anilor ’80. Ce balamuc fovist! Ce năzbîtie de plastic! Cît sclipici în miezul zilei! Mă văd împreună cu colegele din „Zoia“ (acum Şcoala Centrală) pe băncile din Grădina Icoanei. Probabil ajunul unei petreceri.
Broccoli
Eram în Piaţa Rîmnicu Sărat săptămîna trecută. Luasem cu o sută de mii: conopidă, varză, ardei gras, un kil de cartofi. Şi eram tare cumpătat şi ţanţoş că uite cîte luasem eu cu una sută mii. Eram mulţumit de mine că nu luasem cu 80.000 kilu’ de ardei gras şi mă rotisem de jur împrejurul pieţii şi găsisem omuleţul care lăsase la 60.000 kilu’ de ardei gras.
„Încă o carte despre Mircea Eliade”
Cristiano Grottanelli scria undeva că în posteritatea lui Eliade a început o perioadă mai liniştită şi rezonabilă, după cea a bănuielii (începută cu articolul din Toladot din 1972) şi cea a polemicilor înfierbîntate din anii ’90 (Daniel Dubuisson şi virulenta Alexandra Laignel-Lavastine sînt detractorii săi cei mai cunoscuţi).
Să iei, să grijeşti, să tai
În 1841, M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi tipăresc la Iaşi 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti – prima carte de bucate românească sistematică. Chiar dacă, după Călinescu, majoritatea reţetelor sînt preluări dintr-o carte franceză contemporană, intenţia celor doi autori rămîne „o carte care are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova“.
Mercenari și teleghidați
Deschid televizorul, duminică seara, şi dau peste Cristian Adomniţei, invitat în studioul Realitatea, care-i pune la zid pe guvernanţi şi ne zice cu suficienţă ce ar trebui făcut. Bineînţeles că guvernanţii trebuie amendaţi, dar a-l chema pe Adomniţei pentru asta, unul dintre cei mai incapabili miniştri ai Educaţiei pe care i-a avut România după ’89, este o jignire adusă mie, ca telespectator.
Mîhnirile pieței de media
Peisajul e sumbru. Culorile calde ce ar indica entuziasme şi proiecte noi se împuţinează, copleşite de griuri, perspectiva se aplatizează, transparenţele se acoperă cu tuşe păstoase, grele. Viziunea se îngustează. E multă ceaţă şi lumina abia o străbate. De doi ani, industria media e deprimată, iar cuvîntul de ordine este supravieţuirea. Însăşi rezistenţa pe piaţă pare o victorie.
„Muzeele” din Marea Neagră
Constantin Chera lucrează în arheologie din 1966, pe cînd era elev şi a făcut practică pe un astfel de şantier. Apoi a urmat facultatea şi peste zece ani avea să-l întîlnească pe unul dintre primii arheologi submarini din România – Constantin Scarlat. Acesta l-a făcut să-i placă să se scufunde în Mare şi să descopere arheologia altfel.
Cu ochii în 3,14
Ce poate fi mai firesc decît ca firescul să crească? De unde, pînă mai ieri, era ceva mic şi prăpădit, pe care n-ai fi dat doi bani, odată-l vezi cum începe să se umfle-n muşchi, să pună carne pe schelet, să se înalţe şi să se îngroaşe pînă cînd ajunge la proporţii colosale. Cel puţin aşa reiese dintr-o reclamă la ciocolata „Poiana“: „PREŢ MEGA-FIRESC!“. (D. S.)
Cercetătorii de la Johns Hopkins University cred că amintirile neplăcute pot fi şterse eliminînd anumite proteine din creier. În cazul
Cel mai neiubit dintre pămînteni?
De puţină vreme, un personaj anume din vecinătatea noastră a intrat în cel de-al 90-lea an de viaţă, într-o discreţie absolută. S-ar fi vorbit mai mult la o aniversare chiar şi de-ar fi fost vorba despre cea mai obscură vedetă pop a României; mass-media ar fi fost mai atente şi la unchiul de gradul doi al verişoarei de gradul trei al unei starlete de prima mînă.
Costache - „spărgătorul de case”
La începutul secolului al XIX-lea, presa, cu mesajul ei mai degrabă vulgarizator decît „elitist“, pune Biserica într-o nouă dilemă: cum să facă faţă atîtor tentaţii colportate de foiletoanele atît de prizate de public? Dilema se rezolvă, pentru o bucată de vreme, prin editarea unei gazete „bisericeşti“ în care foiletoanele „ieftine“ şi pline de patetism amoros sînt înlocuite cu „piese“ pline de morală.
Cronică fantasistă
„O sumă colosală de vase de comerciu, încărcate cu mărfuri de toate speciele, plutesc, în sus şi-n jos, pe Dîmboviţa canalizată; stradele, pavate cu tuciu, sînt brăzdate, de la un capăt al cetăţii pînă la celalt, de o mulţime monstruoasă de linii de tramways; pe d-asupra capetelor bunilor cetăţeni, se-ncrucişează-n aer, în lung şi-n lat, după sistema engleză, şinele unui număr nenumărabil de căi ferate şi o sumă absurdă de fabrici. Sublimă civilizaţiune!“
Bonele din viața noastră
Nu-i deloc o treabă aşa simplă să alegi o bonă pentru copilul tău. Întîi ai frisoane la gîndul că-ţi vei lăsa ce ai mai scump în viaţă pe mîna unei străine: oricît de multe referinţe şi dovezi de bună purtare ar avea, tot o străină este.
Adolescenți horror, în filme
Am văzut, recent, două filme cu adolescenţi, care, pe scurt, m-au îngrozit: Twelve (Joel Schumacher, 2010) şi The Social Network (David Fincher, 2010). Nu prin calitatea lor, care, de altfel, nu e deloc asemănătoare (dacă Twelve e, în opinia mea, un eşec, The Social Network e un film posibil), ci prin personajele celor două producţii.
Cuiul din bancă
Femeia îmbrăcată în uniforma personalului de pază ieşise deja de vreo două ori la o ţigară. Să fi avut cîţiva ani peste 50, părul blond, tuns scurt dezvăluia la rădăcini o brunetă sănătoasă. Trupul ca o pară îi era încins la mijloc cu o centură de Rambo de care atîrnau – cred – un baston de cauciuc şi un spray cu piper.
O comparație de cinci sute de mii de lei
Taică-meu vroia pîinici, aşa că am oprit la un Mega Image. Cînd vrea un om pîinici nu poţi să rezişti şi îi iei pîinici. În plus, nu-s zgîrcit, aşa că iau pîinici. Pîinici: 2 ori 8,39. Iaurt: 8 ori 0,90 egal 7,20. Apă plată: 3 bucăţi de 5 litri 10,32. O pungă oxobio: 0,35. Pe scurt: 53,93.
Henriette Delavrancea-Gibory
Henriette Delavrancea-Gibory reprezintă o personalitate aparte a arhitecturii româneşti. Asta şi pentru că nu a fost (re)cunoscută pînă acum cîţiva ani decît într-un restrîns cerc profesional. Şi fiindcă istoriile arhitecturii de la noi o plasează întotdeauna în centrul unei enumerări, niciodată în centrul unui paragraf.
Brînză italiană
Alegeţi şase urechi de porc cît mai albe şi decupate larg, cu tot cu porţiunea învecinată din falcă. Tăiaţi urechile în două, pentru a le putea curăţa bine şi pe dinăuntru. Pîrliţi-le la flacără, spălaţi-le cu apă călduţă, răzuiţi-le bine şi puneţi-le într-un vas, alături de două limbi de porc cojite de pieliţă şi tăiate în 3-4 bucăţi.
România? Absent!
Nu îţi poţi spune părerea dacă nu eşti prezent. Cînd colegii povestesc încîntaţi ce au făcut în excursie, nu îţi rămîne mare lucru de făcut decît să le asculţi poveştile, să aduni frustrări şi să te simţi exclus. UE e o clasă care se vrea de excepţie şi care s-a decis să plece în excursie să se impună global.
„Te uiți și cîștigi!”
Am scris de multe ori despre cum a revoluţionat PRO TV televiziunea, despre ce a însemnat pentru audiovizualul românesc momentul 1 decembrie 1995 (cînd TVR folosea încă decoruri de dinainte de 1989), despre cum PRO TV a dat tonul la cîntec de-a lungul timpului. De asemenea, am scris şi despre felul în care postul din Pache Protopopescu a viciat în repetate rînduri discursul televizual.
Televiziunile necrofile
Că televiziunile noastre comerciale sînt necrofile nu cred că mai este nici o noutate. Molima se trage şi din transmiterea live a Revoluţiei Române din decembrie 1989, cînd o lume întreagă a asistat la spectacolul regizat atît de bine şi în care cîteva sute de oameni au murit în direct.
Povestea lui Vlad
Pentru Dorina Stamate şi cei doi copii ai săi, Teodora şi Vlad (pe care toţi îl alintă Vlăduţ), o urcare pe Acropole este de fiecare dată o încercare grea. „Noi trei am urcat pe vîrful lumii, ca să zic aşa“, spune femeia. Acropole nu e decît o colină, dar pentru Vlăduţ poate fi un munte. O tetrapareză spastică îl ţine parcă legat. Are 13 ani, însă nu poate şi nici nu va putea să facă vreodată mişcări mai complexe decît ale unui nou-născut.
Cu ochii în 3,14
Schimbări, săptămîna trecută, la nivel înalt: Fătuloiu, Tobă şi Şoric au fost înlocuiţi de Popa, Dascălu şi Manole. Dintr-un registru material se trece, pare-se, la unul (mai) spiritual. (S. G.)
O fată vorbea la telefon în metrou cu altă fată: „Fată, Tataie s-a dus la doctor să-şi facă analizele. Cică ar avea un început de prostată, fată!“. Probabil că începutul de prostată o fi ceva cam ca începutul de burtă sau ca începutul de chelie. Şi probabil că toate sînt ceva mai puţin rele decît
O nobilă familie românească
Pe la anul 1866, un adolescent bălai, cu frunte lată şi ochii mari, elev în Cernăuţi, punea nişte poesii în plic, plus o scrisorică de autorecomandare, şi le trimitea către Pesta, spre un destinatar pe care nu-l întîlnise vreodată. Adolescentul ce trimisese poezele se recomanda Mihail Eminovici – cunoscut mai apoi ca Eminescu, poetul cu majusculă din manuale şi din fotografiile de pe coridoarele şcolilor de azi.
Știri diverse și vinul de la gazetă
Apariţia şi răspîndirea presei la începutul secolului al XIX-lea aveau să aducă şi posibilitatea de a difuza diverse informaţii „casnice“. „Mica publicitate“ găseşte un aliat de nădejde în gazetă; de la comercianţi la proprietari, de la „marşande“ la guvernante, totul trece pe la rubrica „înştiinţare“, iar redacţiile ziarele funcţionează, cel mai adesea, şi ca birouri, buticuri, magazii etc.
Cultul puterii
"Un regim totalitar capabil să-şi susţină propriul cult prin propagandă şi să-şi exercite controlul asupra tuturor supuşilor, fără excepţie, nu e posibil fără un înalt grad de dezvoltare tehnică a mijloacelor de comunicare în masă, a armatei şi a mijloacelor de transport."
Povești de adormit copiii
Fiind în preajma copiilor foarte mulţi ani, am învăţat, fireşte, foarte multe poveşti prin care încerci să-l seduci pe cel mic să respecte regulile. Spui mii de istorioare care, speri, îl vor ajuta să înţeleagă de ce nu e bine să rupă florile din parc, de ce trebuie să traverseze numai pe la stop, de ce nu avem voie să ţipăm sau să intrăm într-o încăpere fără să salutăm.
La recepții
Am participat, de curînd, la un eveniment organizat chiar într-un scop nobil. Şi, de altfel, bine organizat, în care fiecare îşi ştia rolul şi şi-l performa „conform planului“. În sală nu erau mulţi oameni, ci atîţia cît trebuia, doar cei strict conectaţi cu respectiva acţiune socială.
Tirania cotidianului
Tirania cotidianului Mi-am dorit dintotdeauna să pot scrie o carte din categoria celor care te învaţă „Cum să…“. Motivaţionale care te împing înainte să faci lucruri, să gîndeşti în afara cutiei, să te laşi de fumat în două zile.
„Absolutul” în anunțuri de mică publicitate
ABSOLUT acum aducem la comandă nisip, pămînt, evacuare moloz, mobilă, lemne, preţuri mici.
ABSOLUT orice transport de mobilă, avem încărcători, avem tîmplar, pentru demontat, montat, auto 3,5 t, 5 t, 7,5 t, debarasăm lucruri mobilă, pentru dus la groapa de gunoi, Gică.
Bazilica
La origine, bazilica este un edificiu roman public, destinat justiţiei, amplasat de regulă în relaţie imediată cu un forum. De formă dreptunghiulară elongată, bazilica are, pe una din laturile sale scurte, o absidă semicirculară, indicînd prezenţa şi poziţia autorităţii de judecată.
Fromage de cochon (Brînză de porc)
Luaţi un ficat de porc cît mai alb şi răzuiţi-l cu un cuţit, pentru a îndepărta pieliţele şi părţile aţoase. Tocaţi cît se poate de mărunt ficatul şi un volum egal de osînză proaspătă, frămîntaţi-le bine, şi tocaţi apoi totul încă o dată.
Despre dragoste
Am să încep prin a mărturisi un lucru destul de intim (asumîndu-mi nedelicateţea de a afirma aşa ceva în public): îmi este drag Radu Cosaşu. Ţineam la el încă dinainte să-l cunosc personal, pentru că proza lui mi se părea foarte apropiată, foarte caldă.
Cum să îneci criza - cu puțin ROM -
Oglindeşte oare publicitatea românească multipla criză de identitate din societate? Sau criza aparţine publicităţii înseşi, cea care de la o vreme pare să acţioneze, cu stranie predilecţie, tocmai resorturile separării, ale discriminării şi, nu în ultimul rînd, ale învrăjbirii?
Preotul, primarul și Poiana cu tei
Preotul poartă un tricou albastru, pe care scrie „Sindicatul Impact“. N-are însă nici o legătură cu vreun sindicat. Fie el impact sau neimpact. L-a luat cu doar 5 lei de la un butic din sat, şi-l foloseşte aşa, uneori, la munca de zi cu zi. „Asta-mi mai lipsea, să fiu şi într-un sindicat!“ – spune, mucalit, în timp ce ne dă mîna.
Cu ochii în 3,14
„Obiectul extraordinar“ din vecinătatea cosmică a Pămîntului pe care l-au descoperit cei de la NASA săptămîna trecută s-a dovedit a fi o tînără gaură neagră în vîrstă de 30 de ani. După acest anunţ, pe forumuri, speculaţiile legate de invaziile extratereştrilor au încetat brusc şi au început discuţiile serioase, „de specialitate“, cu nuanţe „filozofice“, pornind de la versul lui Eminescu „Azi o vedem şi nu e!“. Aşadar, românii nu se pricep doar la politică şi la fotbal, mai nou sînt şi astrofizi
N-au pîine? Să pape cozonac!
În această săptămînă, onorabile cititor, simt nevoia irepresibilă de a sări în ajutorul unei doamne! Citind cele ce urmează, cred că oricare dintre dvs. ar face la fel. Respectiva este Maria Antoaneta, micuţa vieneză care la 15 anişori s-a căsătorit cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea şi ulterior avea să fie regină la Paris taman pe vremea Revoluţiei franceze. Vai, ce nedreptăţită a fost această femeie
Cum se scrie istoria de mîntuială
Tot mai des în ultima vreme, apar cărţi neimportante, fără valoare, şi chiar incomode pentru autorii înşişi. Pentru a bifa activităţile cerute de granturi CNCSIS, ANCSIS sau din Fonduri Structurale, se „toarnă“ la repezeală o culegere de studii, la o editură nu prea mare, dar cotată în noua grilă complet aberantă de performanţe. Uite aşa maldărul de gunoi al istoriografiei româneşti mai pune cîteva vîrfuri.
Mistica puterii
Puterea totalitară îmbină încrederea nelimitată în forţele sale cu negarea a tot ceea ce nu depinde de ea. (...) Asumîndu-şi puterea absolută, ţarul îşi lua şi răspunderea absolută, inclusiv pentru inundaţii, cutremure şi altele asemenea. Supusul nu trebuia să ştie decît de două cauze ale oricăror fenomene: voinţa ţarului şi, în unele cazuri, maşinaţiile duşmanilor săi.“
Privați vs Stat
Protecţia copilului în România, atîta cîtă e, e o bătălie dusă împotriva statului. Împotriva indiferenţei, neglijenţei, incompetenţei, corupţiei instituţiilor statului. Ştiu nenumărate campanii duse de persoane private, care au la îndemînă doar propriul bun (re)nume şi relaţii pe care sînt gata să le pună la bătaie pentru a face rost de bani, aparatură de spital, haine, jucării şi mîncare pentru copiii aflaţi în dificultate.
Petreceri în familie
Acum cîteva zile am fost la o petrecere, de familie, care, în sfîrşit, mi-a reabilitat concepţia asupra acestui fel de celebrări în general: un party de Sfinţii Mihail şi Gavril în care, în primul rînd, toată lumea era foarte civilizată. Ce mare lucru, veţi spune, şi pe bună dreptate, ca o petrecere să fie civilizată? Din ce familie grobiană trebuie să provii ca să te mire un asemenea lucru subînţeles?