Un stat civilizat

Înţelegem cu toţii că trăim vremuri grele: sîntem o ţară săracă, sîntem incapabili să ne (răs)plătim cum se cuvine medicii, învăţătorii, poliţiştii, militarii. E criză – spun guvernanţii –, trebuie să tăiem din pensii, posturi de bugetari, indemnizaţii pentru creşterea copilului. Şi din concediile maternale. Putem pricepe că, în vremuri grele, statul nu poate fi generos cu împlinirea nevoilor reale ale cetăţenilor săi. Statul român mizează pe înţelegerea celor pe care îi conduce.  Dacă-i aşa, de unde se alimentează, totuşi, comentariile celor nemulţumiţi?  

Ar fi bine să avem profesori bine plătiţi, care să vină plini de avînt în faţa elevilor; mamele să poată sta doi ani alături de copiii lor abia născuţi; doctorii să nu aibă grija zilei de mîine cînd operează sau pun diagnostice; poliţiştii să nu fie tentaţi de mită, fiindcă salariul şi prestigiul le sînt suficiente. Nu se poate? Nu sînt bani? 

Atunci, daţi-ne altfel de ajutor: 1) micşoraţi taxele şi impozitele astfel încît salariile pe care le avem să ne permită să găsim soluţii pentru creşterea copiilor (toţi analiştii financiari, toţi oamenii de afaceri spun că cea mai mare greşeală în vremuri de criză este să măreşti dările către stat: bani mai mulţi la buget nu vor veni, în schimb se încurajează evaziunea fiscală); 2) încurajaţi iniţiativa privată prin legi eficiente: firmele private ar putea aduce locuri de muncă, ar putea sponsoriza creşe, şcoli, ar putea înfiinţa cursuri de pedagogie şi psihologie pentru bone, ar putea renova spitale (cu alte cuvinte, ar putea face ceea ce statul nu poate); 3) chemaţi oameni care se pricep să construiască programe pentru accesarea fondurilor europene, fonduri cu care să reparaţi, pe termen lung, drumurile şi străzile din oraşe, fiindcă o circulaţie fluentă mă va ajuta să ajung mai repede la copilul meu şi să nu mai plătesc ore suplimentare bonei. Aceleaşi fonduri ar fi bune şi pentru repararea şcolilor, pentru a da viitorilor dascăli burse de perfecţionare în străinătate sau pentru a-i ajuta pe ţărani să aibă pe tarabe produse proaspete şi sănătoase. Cu alte cuvinte, timpul de criză e cel mai bun pentru a-i învăţa pe oameni să pescuiască singuri, şi nu să primească peştele pe gratis. Nimeni dintre cei nemulţumiţi, şi responsabili, nu vrea pomană. Vor doar să nu mai vadă că bani pentru copii nu sînt, dar pentru parcurile auto ale parlamentarilor se găsesc. 

Că fondurile pentru pensii sînt micşorate de la o zi la alta, dar cele pentru deplasările în străinătate ale celor care ne conduc cresc, în acelaşi interval. Că bugetul pentru indemnizaţiile de creştere a copiilor este firav, dar cel pentru campanii electorale ilicite se dezvoltă fără limite.  

De cîte ori sînt invocate ţările civilizate din Vest, cu legi solide, bine făcute şi respectate, guvernanţii noştri aduc, de fiecare dată cu paloare în obraji, acelaşi contraargument: da, în Germania e altfel, dar noi sîntem sărăci. E ca şi cum ai spune că un tată de familie îndatorată are dreptul să fie abuziv cu fiii săi. Sau că e firesc ca un şef de firmă falimentară să-şi bată joc de angajaţii săi. Un stat sărac poate fi civilizat. Civilizat cu cetăţenii săi. Cum? Oferindu-le alternative. Dînd legi care să-i protejeze de corupţie şi de abuzuri, şi nu care să-i împovăreze. Avînd grijă de mamele, copiii, pensionarii săi. Un stat civilizat este cel care, fie şi în timp de criză, investeşte puţinul pe care îl are în educaţia şi sănătatea cetăţenilor săi. Care ştie că de felul în care va găsi de cuviinţă să depăşească această criză va depinde loialitatea şi încrederea celor pe care îi conduce.   

Maria Iordănescu este psiholog.