Mercenari și teleghidați
Deschid televizorul, duminică seara, şi dau peste Cristian Adomniţei, invitat în studioul Realitatea, care-i pune la zid pe guvernanţi şi ne zice cu suficienţă ce ar trebui făcut. Bineînţeles că guvernanţii trebuie amendaţi, dar a-l chema pe Adomniţei pentru asta, unul dintre cei mai incapabili miniştri ai Educaţiei pe care i-a avut România după ’89, este o jignire adusă mie, ca telespectator. Realitatea TV însă, în lupta declarată pe care-o duce împotriva lui Băsescu şi a găştii lui, nu se sinchiseşte nici măcar de lucruri care ar ţine de bun-simţ, cu atît mai puţin de servirea interesului public. Oricine e bun, oricine e iertat de tîmpeniile pe care le-a făcut şi devine dintr-odată competent, dacă-i înjură pe Băsescu & Co. Inclusiv Corneliu Vadim Tudor, omul care şi-a pierdut de mult orice urmă de credibilitate şi de onoare.
Schimb pe celălalt canal de ştiri, Antena 3. Acolo, moderatorul Radu Tudor îşi întreabă invitatul, pe Bogdan Teodorescu, de ce crede că e pornit preşedintele împotriva Antenei 3. Teodorescu face apel la istorie. Lenin, după ce a ajuns la putere, a pus mîna pe toate tipografiile; Hitler – la fel: şi-a subordonat, prin înfiinţarea unui organism condus de Goebbels, întreaga presă. Aşa se întîmplă şi astăzi, cînd dictatura încearcă să pună căluşul presei alternative... Nu, nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aparenţe: Bogdan Teodorescu e un ascet (care în curînd va fi martirizat de către crudul tiran).
Cu o zi înainte, la o emisiune de mondenităţi de la TVR 1 peste care am nimerit, un comentator vorbea despre faptul că am ajuns imuni la grotescul întruchipat de un cuplu ca Irinel şi Monica Columbeanu şi că, încet-încet, prin apariţii televizate repetate, cei doi au căpătat statutul de normalitate, ba chiar au devenit modele. Nu mă interesează cazul „Iri & Moni“, dar observaţia mi se pare valabilă pentru felul în care ajungem să considerăm fireşti tot felul de anomalii, ca urmare a bombardamentului la care ne supun televiziunile.
De exemplu, nu ni se mai pare deloc inacceptabil faptul că nişte oameni care se recomandă drept jurnalişti au părăsit total spiritul critic şi obiectivitatea, pentru a se transforma în mercenari, aflaţi într-o tabără politică sau în alta. Ce servirea interesului public? Ce respect pentru meseria de jurnalist sau pentru telespectatori? Lucrurile acestea nu mai sînt nici măcar mimate la ora actuală. Cei de la Realitatea şi de la Antene au un unic scop în a-l ataca pe Băsescu, cu guvernul lui, cei de la postul B1, în a-l ridica în slăvi pe Băsescu, cu guvernul lui. În nici o tabără nu există nuanţe şi nici măcar un minim simţ al ridicolului pentru argumentele de multe ori aberante de care se folosesc în a-şi atinge scopul.
Într-o societate normală, mercenariatul acesta vădit, cu nesocotirea oricăror norme de deontologie jurnalistică şi chiar morale, ar fi prompt sancţionat de către public. La noi însă nu mai impresionează pe nimeni că Radu Moraru găseşte cele mai penibile justificări pentru a lăuda greşelile guvernanţilor, nici că oamenii de la Antene sau de la Realitatea servesc – neabătut, prin orice mijloace şi fără măcar să disimuleze asta – interesele impure ale patronilor lor, care vor să scape de cel care le-a încurcat jocurile. În funcţie de tabăra în care ne aflăm, ne uităm cu toţii la prestaţiile aşa-zişilor jurnalişti de pe micile ecrane şi-i aplaudăm entuziaşti orice ar face pentru a servi cauza.
Cum de s-a ajuns la aşa ceva? Cum de Iri şi Moni fac parte din firescul nostru cotidian şi au devenit chiar personaje admirate? Singura explicaţie ar fi că noi înşine sîntem, în esenţă, nişte Iri şi Moni. Şi, lăsînd cuplul tabloid la o parte, că nu sîntem altceva decît nişte roboţei care acţionează după cum apasă unul sau altul pe buton. Nu ne putem numi mercenari pentru că pe noi nu ne plăteşte nimeni pentru asta.
