⬆
Societate
Pagina 137
Rețete cercate de sărbători
Pentru sărbătorile din acest an putem încerca din reţetele deja „cercate“ ale postelnicului Manolache Drăghici. Vă ofer cîteva dintre ele; şi dacă nu vă va reuşi sau dacă nu vă va plăcea ceea ce veţi găsi în farfurie, vă veţi consola cu graiul dulce moldovenesc.
Frate Vlahuță,
"Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gîndindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decît altele. Nu, hotărît; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pîn-acuma dospit cum se cade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frîntă; încă nu crede în dreptate."
Ce mai rămîne din copilărie cînd nu mai e
Primul răspuns, cel mai la-ndemînă: Moş Crăciun. Că nu e om, oricît de obosit sau blazat ar fi, să nu aştepte, în seara de Ajun, un dar venit printr-o minune: un gînd bun primit după o lungă aşteptare, o dorinţă îndeplinită, o mărturisire, un cadou surpriză, o împăcare, orice poate aduce Moşul în traista lui, chiar şi pentru cei mai sceptici dintre noi.
Concerte de Crăciun
Perioada postului Crăciunului nu e doar una de abstinenţă şi autoanaliză, ci şi cea în care se vînd cele mai importante produse şi evenimente destinate Crăciunului. De la sfîrşitul lui noiembrie pînă la cel al lui decembrie, magazinele, restaurantele şi agenţiile de turism se întrec în oferte, iar industria entertainment-ului muzical de sezon abundă în concerte.
Sărăcia, la televizor
Văd în televizoare oameni înghesuindu-se la tot felul de promoţii din supermarketuri abia deschise. Camera îi filmează ducînd la gură cu scobitoarea cîteva felii de muşchi afumat, îi vedem lunecînd cu experienţă în punguţe de plastic rondele de cîrnaţi, caşcaval, pateuri şi „ce s-o mai da“. „Iată ce face sărăcia din oameni!“ – va spune jurnalistul.
Iov, Faust
Spre deosebire de Iov, care îşi păstrează spaţiul sufletului invulnerabil faţă de prezenţa răului, pe parcursul încercărilor la care este supus printr-un imperativ al voinţei divine, Faust interiorizează în mod premeditat răul în lăcaşul propriului suflet şi este salvat in extremis de intervenţia voinţei divine.
Supă de peşte pentru Gina Lollobrigida
În vara lui 1972, Gina Lollobrigida vizitează pentru cîteva zile Iugoslavia, pentru a fotografia pitoreasca coastă Dalmată. După o scurtă vizită la Belgrad, Lollobrigida îşi petrece restul sejurului la Pula şi în insulele Brijuni. Preşedintele Josip Broz Tito nu ratează ocazia să o întîlnească şi organizează în cinstea actriţei, pe 21 iunie, un prînz de pomină.
2010, cu bune și rele
La sfîrșit de decembrie, redactorii Dilemei vechi au recapitulat în mod subiectiv întîmplările politice, sociale și mai ales culturale ale anului care se încheie. Un an interesant, chiar dacă nu prosper.
„Succesurile” televiziunilor
Inutil să amintim, pentru a nu ştiu cîta oară în spaţiul acestei rubrici, că greşelile de exprimare pe care le fac prezentatorii sau moderatorii de pe micul ecran sînt foarte periculoase pentru sănătatea limbii. Televiziunea reprezintă o sursă incontestabilă de modele pentru telespectatori, iar greşelile au toate şansele să intre în vorbirea curentă a celor care se uită la televizor.
Ce ne-nvață pe noi presa?
A patra putere în stat! Sună frumos, nu? Care e puterea presei, cred că toată lumea s-a lămurit. Deşi ar fi de făcut două amendamente la impresia generală. Unu: în puţinele cazuri în care, vreme de două decenii, diverse porcării au fost stopate sau măcar reduse în efecte – presa a fost cea care le-a întors din drum, mai degrabă decît justiţia.
Noi venim să colindăm, pe la blocuri să urăm...
Inventar sumar: tîrguri de Crăciun, hipermarketuri „cu de toate“, magazine de lux, specialişti care te învaţă cum să alegi cadoul perfect, tarabe cu jucării şi decoraţiuni la ieşirea din metrou, ţigănci cu vîsc, petarde şi artificii, Moşi Crăciun de închiriat, colindători prin blocuri, biserici, petreceri de firmă, surprize, aglomeraţie, momente festive...
Cum se petrece de Crăciun la țară?
De mai bine de cinci ani nu am mai stat acasă de Crăciun, cu toate că de fiecare dată îmi aduc aminte ce ne spunea prof. Nicolae Bot despre mirarea unor săteni, cînd, de un Crăciun, se afla pe teren: „Dar nu aveţi familie?“. Explici oamenilor că, fiind interesat de obiceiurile de iarnă, trebuie să te duci chiar atunci pentru a vedea cum trăieşte o comunitate sărbătoarea.
Cu ochii în 3,14
În Sintra (un fel de Sinaia a Portugaliei), magazinele de vinuri îşi promovează marfa cu versuri din Pessoa; Sistiana (un fel de Balcic al Italiei) are ca slogan un vers din a şaptea Elegie duineză a lui Rilke, iar ceasurile Breguet au machete cu un citat din Eugénie Grandet de Balzac. E plăcut să descoperi că măcar la alţii literatura contează şi-n marketing. (M. C.)
José Manuel Blecua, o legendă vie a limbii spaniole contemporane, tocmai sărbătorit de Academia Regală spaniolă, a declarat, cu o
Fata în topless de pe plaja din Rio
Fata merge uşor pe nisip în calmul dimineţii, conturul tălpilor ei fine rămînînd în urmă-i, ca un regret. Plaja din Rio, la această oră, e mai mult goală (şi aşa are să fie, în scurt timp, şi fata). Indiferentă că-n alte părţi ale lumii acum e iarnă, juna braziliancă se cutremură scurt sub vîntul atlantic cald ce bate dinspre Belo Horizonte – dar îşi revine repede şi îşi dă mai întîi jos jeans-ii tăiaţi sus, de-asupra genunchilor.
Culinare: gugoșele sau mardaline?
Prima modernitate românească propune, cum era firesc, modificări şi la nivelul papilelor gustative. De la sosuri multe şi grase, de la fripturi în sînge şi oi la proţap, de la iaurturi şi sarailii, de la baclavale şi pilafuri se trece, mai greu e drept, spre supă răcoritoare, supă de orez americană, lante cu orez, supă de ceaiu rusească, supă de făstîci, cotlete de la Milano, frecăţei de făină numit picardină ş.a.
Poveste orientală
"A-ntîlnit odată un negustor glumeţ, întorcîndu-se din tîrg, pe Nastratin-Hogea, vechiul nostru prieten din copilărie, şi zice:
– Hogeo, dacă ghiceşti ce am eu în basmaua asta, ţi-l dau ţie să-l faci jumări... Ia, ghici!"
Un proiect curajos
Învăţămîntul românesc are multe bube. S-a procopsit cu aşa de multe, încît dacă vrei să le oblojeşti, să le găseşti cauza, să le cureţi, să le vindeci, nu ştii prea bine de unde să începi: bani puţini, dezertări masive, instituţii aflate în ruină, copii prea sărăci ca să meargă la şcoală, rezultate slabe ale elevilor la concursuri internaţionale sau la admiterea la facultate etc.
Crime, femei și succes
Am citit, de curînd, un roman poliţist apărut la Editura Trei: Aşa ceva nu se întîmplă niciodată, de Anne Holt (2010, traducere de Liliana Urian). Despre Anne Holt aflu că este fost ministru al Justiţiei în Norvegia, dar şi avocat, procuror, publicist la televiziune (pe lîngă, evident, autoarea unor serii de romane poliţiste de succes).
Orașul pierdut
Prin anii ’60, ’70, ’80, un mîrlan şi o ţăţică obişnuiau să pună la pămînt, cu o singură mişcare a mîinii, cartiere întregi de case tihnite. Nu mai contează că, poate, gestul lălîu făcut într-o doară era interpretat de emotivii şi transpiraţii amploaiaţi de partid drept vreo valoroasă indicaţie urbanistică. Cădeau Uranusul, Căuzaşii, Dudeştiul şi Crucea de Piatră.
Coș Crăciun
Mă vedeam. Eram cu ditamai coşul plin în mijlocul supermarketului. Toate îmi trebuiau, dar, de fapt, deşertăciune, puteam trece Crăciunul cu puţine lucruri din ceea ce aveam în coş. Un brad, un milion. Mult. Dar nu pot trece fără brad.
Religia: o redută asediată?
În spaţiul de forum al articolului meu „Funcţia critică a credinţei în modernitatea tîrzie“ (în Dilema veche, nr. 352, 11-17 noiembrie 2010), a apărut un comentariu al cărui năduf depăşeşte simpla reacţie personală. Voi încerca de aceea să răspund în legătură cu două puncte vizate de interlocutorul meu.
Grătarul tămîierniță
Vorbind, în linii mari, de gastro-geografia Turciei, se poate spune cam aşa: Edirne e capitala ficatului, Antep a fisticului şi a dulciurilor fistichii, la Adana găseşti kebaburi iuţi şi cel mai bun năut, Silifke e faimos pentru iaurtul gras, iar Turcia, luată pe de-a întregul, e paradisul grătarelor cu cărbuni.
Din altă lume
Îmi cîntăresc cu grijă cuvintele: rareori mi-a fost dat să citesc o colecţie mai uimitoare de aberaţii răuvoitoare decît articolul „Piaţa Universităţii. După 20 de ani“ din nr. 356 al Dilemei vechi. Încerc din răsputeri să-mi domolesc indignarea şi să fiu cît mai scurt, indiferent dacă acest text va fi publicat sau nu.
Minciuna publicitară
De fapt, nu se numeşte „minciună“, ci „marketing“ sau, printr-o metonimie, „succes în afaceri“. Cît sîntem copii, ni se spune că nu e frumos să minţim. Cînd devenim maturi însă, aflăm că minciunile sînt indispensabile realizării sociale. În afaceri sau în politică, domeniile care asigură succesul în lumea oamenilor mari, eşti cu atît mai admirat cu cît reuşeşti să-i duci de nas pe ceilalţi mai eficient.
O rază de speranță
Dan Savage este un scriitor american, autor al rubricii de sfaturi despre relaţii şi sex „Savage Love“ şi unul dintre frecvenţii colaboratori ai emisiunii de radio This American Life. Ar mai fi de adăugat că Dan Savage e gay. Cînd a citit despre sinuciderile, survenite la un interval de timp foarte scurt, ale unor tineri gay care erau victime ale bullying-ului, Savage a postat un clip pe YouTube – care a dat startul proiectului „It Gets Better“.
Ultimii timișoreni
Un oraş cu un mall foarte mare. Tot mai puţine fete poartă pălării, iar pianul nu a fost niciodată altceva decît un obiect greoi şi nefolositor. Se spune că oamenii ar fi mai „deschişi“. Locuitorii au maşini multe şi scumpe, iar cel mai important subiect de discuţie este lipsa parcărilor.
Cu ochii în 3,14
„Spiritul Crăciunului“, anul acesta, a fost... mai tare ca-n toţi anii (spre bucuria unora şi enervarea altora): pe lîngă Magic FM, care e radioul lui Moş Crăciun (şi transmite colinde şi cîntece de sezon nonstop), Movies 24 a devenit Christmas 24, canal de filme de Crăciun (care, de altfel, se reiau şi pe Diva Universal...). A apărut chiar şi un CD cu Manele de Crăciun, printre care: Bomba Sexy, Femeie perversă şi Vine mafia. (I. P.)
Cu obiceiul magazinelor de a începe Crăciunul cu două luni în
Cînd Cenușăresei i s-au furat papucii
Ce ne facem oare atunci cînd sondajele nu mint? Mai nou, îmi doresc fierbinte ca ele să fie pe deplin fantasmagorice – deşi mă tem că nu-s. Mai precis, mă refer la cercetarea CSOP care, recent, ne spunea că 60% dintre românii trăitori azi cred că acea idee numită generic comunism a fost, în sine, o idee bună. Concret, 45% dintre concetăţeni cred că ideea comunistă a fost o idee bună, dar prost aplicată.
Cum se scrie istoria cu copy-paste
În ultima vreme se vorbeşte mult şi prost despre standardele internaţionale la care ar trebui să se racordeze cercetarea din România fără a se şopti un cuvînt despre cum ar trebui să ne facem mai întîi şi întîi de toate curăţenie în ogradă. Visăm la Europa şi alergăm să ne „racordăm“, chiar dacă navigăm printr-un labirint de mediocritate şi ne împiedicăm la tot pasul de grămezi de maculatură.
Noi și Biserica
„Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii.“
Povești de îmblînzit realitatea
În discuţiile mele cu copiii, despre personajele poveştilor citite, se strecura, deseori, acest dialog: „Cum era fata babei?“ „Urîtă şi rea.“ „Dar fata moşului?“ „Frumoasă şi bună.“ Minute în şir încercam apoi să inversez un pic, măcar, ordinea calităţilor şi a defectelor, astfel încît concluzia basmului să rămînă una ceva mai realistă.
La teatru
Să mergi la teatru a rămas, cel puţin pentru mine, un eveniment. Cu totul altceva decît mersul la film, pe care-l privesc ca pe o evadare din cotidianul de multe ori cenuşiu. Acolo, în întunericul sălii de cinema, eşti, pînă la urmă, singur cu personajele din film, asemenea eroinei interpretate de Mia Farrow în Trandafirul roşu din Cairo.
Je vous déteste, monsieur Montignac!
Într-una din serile trecute, ne-am recunoscut în supermarket. Fără să ne fi văzut niciodată, fără să ne fi vorbit vreodată, am ştiut, instinctiv, că facem parte din aceeaşi sectă. Secta femeilor încercănate, nervoase peste măsură, hămesite, grupul celor care visează noaptea cartofi prăjiţi, aurii, cu şniţel. Dietistele.
Dragă domnul Tache,
te ştiu la un loc luminos şi de aceea uite-mă vorbindu-ţi de Obor, Piaţa Obor, locul considerat de tine o voluptate, că-i ieftin, în Bucureştiul ăsta. Drumul de la tramvai la piaţă este împresurat de Coco, maistrul de fermoare, şi clonele lui. E ca şi cum lumea întreagă s-a umplut iremediabil de zimţi.
Despre onoarea de a dezonora istoria
E poate pentru prima dată cînd Universitatea Bucureşti acordă titlul de doctor honoris causa unui scandalagiu. Pentru că asta este Hayden White, un etern scandalagiu. Acestui prestigios şi erudit critic de 82 de ani, cu căutătura vioaie şi cu o poftă adolescentină de a te întărîta, i se pot contesta multe calităţi şi reuşite, dar nimeni nu poate nega că filozoful californian al istoriei este una dintre cele mai cunoscute şi provocatoare personalităţi ale teoriei americane postmoderne.
Cavaleri săraci, friganele, posmagi
Cavaleri săraci, friganele, posmagi Friganelele copilăriei sînt mai vechi şi mai cosmopolite decît mi-aş fi închipuit. Răsfoind o culegere de vechi reţete berlineze, mă lovesc de un nume straniu: Arme Ritter (Cavaleri săraci).
Cînd vulcanii uitați dau semne de viață
Coreea de Nord şi Coreea de Sud nu au semnat nici un acord de pace, deci poarta pentru război este mereu deschisă, lucru care pare să fi fost uitat de comunitatea internaţională pînă la recentul atac al Phenianului asupra unei insule sud-coreene, aflate în zona maritimă disputată dintre cele două Corei.
No comment
Eugenia Vodă: „Te-ai îndrăgostit de Zelea Codreanu, ţi-a căzut cu tronc?“ Ion Cristoiu: „Da, pentru că n-am găsit nimic din ce fac politicienii de-acum şi politicienii interbelici. N-a făcut compromisuri, n-a fost corupt. Una este faza Horia Sima, nici nu mă interesează, acolo chiar că au fost catastrofali şi au fost criminali. Deocamdată vorbim de un personaj care n-a ajuns la putere.“
Cetățeanul Wikileaks
Povestea începe cu un soldat pe nume Bradley Manning. La numai 22 de ani, tînărul era analist de informaţii în Irak, de unde avea acces la SIPRNET, „Internetul secret“ al Departamentului Apărării. Cu un militar american drept tată şi cu o mamă din Ţara Galilor, Manning s-a născut în Crescent, Oklahoma, un orăşel cu puţin peste 1200 de locuitori.
Focșani - o privire de insider
De ceva vreme, oraşele ţării “se povestesc” în cuvinte şi în imagini. Mai întîi a fost “Povestind Bucureştiul”, un proiect iniţiat de Ascociaţia Epsilon III, căruia i-a urmat “Povestind Focşaniul”. Am ales cîteva texte din cadrul acestui proiect, pentru autenticitatea lor şi pentru modul în care autorii lor (care au în jur de 18 ani) îşi regăsesc o apartenenţă, recuperîndu-şi oraşul natal prin propriilor lor poveşti.
Cu ochii în 3,14
● „S-ar putea s-o facem. Dar nu va mai fi cu artificii şi fum, cu machiaj şi jocuri de lumini. Vom fi rockeri renăscuţi şi o vom lua de la capăt… Dar e destul timp pentru asta, nu!? Destul timp.“ – John Lennon, vorbind despre posibilitatea unui nou turneu The Beatles în ultimul său interviu, luat cu trei zile înainte de a fi împuşcat, pe 8 decembrie 1980. (M. C.)
● E la modă „bio“, am înţeles. Dar – vorba arhimandritului bulgar – se şi exagerează mult. Primesc, bunăoară, un comunicat de pr
Monte Cristo vs Wikileaks
Fapt e că am o simpatie constantă faţă de Contele de Monte Cristo. Nu pentru răzbunare în sine, nu pentru candoarea lui iniţială şi nici pentru norocul comorii descoperite la ţanc – ci pentru că Edmond Dantès arată că omul, într-adevăr, adesea e sub vremi, dar (în ciuda a ceea ce scria cronicarul nostru) nu e obligatoriu să rămînă acolo.
Mărioara, Clementine și „fluturii” din vremea crizelor
O lectura în presa românească la începuturile ei nu-ţi dă dreptul să speri că altădată ar fi fost altfel. La început de secol XIX, „prenumeraţii“ doreau să citească în paginile gazetelor romanţuri, cît mai multe şi mai simple romanţuri, şi abia apoi ştiri de prin alte lumi, şi poate cîte ceva de pe malurile Dîmboviţei sau ale Bahluiului.
Peste 50 de ani
Auzi dumneata! cuvinte romanice, patrimoniul la care avem drept sfînt ca toate limbile de aceeaşi familie, să le luăm noi, românii, în forma şi cu accentul caracteristic al limbilor germanice! «Senzaţie, senzaţional, univerz, univerzal, seziune, conceziune, penziune, perzecuţiune, perzeverenţă, furnizor, penzulă»; că te apucă plînzul!
Un stat civilizat
Înţelegem cu toţii că trăim vremuri grele: sîntem o ţară săracă, sîntem incapabili să ne (răs)plătim cum se cuvine medicii, învăţătorii, poliţiştii, militarii. E criză – spun guvernanţii –, trebuie să tăiem din pensii, posturi de bugetari, indemnizaţii pentru creşterea copilului. Şi din concediile maternale.
Gafe mici și mari
Mai deunăzi, răsfoind un album dintre multele pe care le păstrează mama, am rîs cu lacrimi. Fotografii din miezul anilor ’80. Ce balamuc fovist! Ce năzbîtie de plastic! Cît sclipici în miezul zilei! Mă văd împreună cu colegele din „Zoia“ (acum Şcoala Centrală) pe băncile din Grădina Icoanei. Probabil ajunul unei petreceri.
Broccoli
Eram în Piaţa Rîmnicu Sărat săptămîna trecută. Luasem cu o sută de mii: conopidă, varză, ardei gras, un kil de cartofi. Şi eram tare cumpătat şi ţanţoş că uite cîte luasem eu cu una sută mii. Eram mulţumit de mine că nu luasem cu 80.000 kilu’ de ardei gras şi mă rotisem de jur împrejurul pieţii şi găsisem omuleţul care lăsase la 60.000 kilu’ de ardei gras.
„Încă o carte despre Mircea Eliade”
Cristiano Grottanelli scria undeva că în posteritatea lui Eliade a început o perioadă mai liniştită şi rezonabilă, după cea a bănuielii (începută cu articolul din Toladot din 1972) şi cea a polemicilor înfierbîntate din anii ’90 (Daniel Dubuisson şi virulenta Alexandra Laignel-Lavastine sînt detractorii săi cei mai cunoscuţi).
Să iei, să grijeşti, să tai
În 1841, M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi tipăresc la Iaşi 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti – prima carte de bucate românească sistematică. Chiar dacă, după Călinescu, majoritatea reţetelor sînt preluări dintr-o carte franceză contemporană, intenţia celor doi autori rămîne „o carte care are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova“.